Cu ocazia desfăşurării celea de-a VIII-a ediţii a Conferinţei ştiinţifice internaţionale din ciclul „Istoria stalinismului” (15-17 octombrie 2015) în oraşul Ekaterinburg am vizitat câteva obiective istorice. În primul rând, a fost vorba de locul unde a fost asasinată familia ţarului rus Nicolai al II-lea.

La 2 martie 1917 Nicolai al II-lea a fost nevoit să se dezică de tron, cedându-l fratelui său Mihail. La insistenţa lui Alexandr Kerenski, ministru al Justiţiei din cadrul Guvernului Provizoriu, Mihail Romanov a renunţat la tron. Rusia a devenit republică, puterea legislativă fiind exercitată de Parlament (Duma de Stat), iar cea executivă – de Guvernul Provizoriu. După abdicarea de la tron, Nicolai al II-lea, devenit Nicolai Romanov (sau „colonelul Romanov”; fostul ţar avea gradul de colonel al Armatei Ruse), împreună cu membrii familiei lui, se afla la Ţarskoie Selo.

La 3 martie 1917 Consiliul Împuterniciţilor muncitorilor şi militarilor din Petrograd a adoptat decizia „Cu privire la arestarea lui Nicolai al II-lea şi a membrilor dinastiei Romanov”, hotărâre susţinută de Guvernul Provizoriu[1].

La începutul lunii august 1917, la insistenţa lui A. Kerenski, devenit ministru de Război şi al Marinei, familia fostului împărat a fost deportată în oraşul Tobolsk. A. Kerenski considera: aşa cum ţarul a trimis revoluţionarii ruşi în Siberia, tot aşa acum revoluţionarii l-au trimis pe ţar (şi familia acestuia) în Siberia. Locul deportării nu a fost ales la întâmplare. Era o batjocură ascunsă la adresa familiei ţarului: drumul spre Tobolsk trecea pe lângă satul Pokrovskoie, localitate din care provenea Grigori Rasputin, cel care a exercitat o puternică influenţă asupra familiei imperiale.

În aprilie 1918, Nicolai, soţia lui, Alexandra şi fiica Maria, iar peste patru săptămâni – şi ceilalţi copii ai lor, au fost aduşi de bolşevici în Ekaterinburg, „capitala roşie a Uralului”. Ţarul şi familia lui a fost închis în casa inginerului Ipatiev.

Există o amplă bibliografie, referitoare la asasinarea fostului ţar al Imperiului Rus Nicolai al II-lea şi membrilor familiei acestuia. În primul rând, vom menţiona cartea lui Nicolai A. Sokolov, anchetator judiciar pentru cazuri deosebit de importante, împuternicit de Judecătoria din Omsk să examineze asasinarea familiei ţarului[2]. Afară de monografia deja citată, semnată de Edvard Radzinski, subiectul dat a fost examinat, ceva mai devreme, de Alexandru Kerenski în cartea „La vérité sur le massacre des Romavov”, tradusă şi publicată în limba rusă în 2005[3], de Viktor V. Kuzneţov[4].

Sub pretextul înaintării forţelor militare antibolşevice, chipurile – „apărătoare şi salvatoare ale monarhiei” (cehii albgardişti, prizonieri ai Armatei Austro-Ungare din Primul Război Mondial) asupra Ekaterinburgului, în strânsă coordonare cu liderii Statului sovietic V. Lenin, I. Sverdlov, cu permisiunea acestora, în noaptea de la 3 spre 4 (17-18, stil nou) iulie 1918, în demisolul casei Ipatiev, bolşevicii din Ekaterinburg au masacrat familia imperială. Tot atunci, corpurile neînsufleţite au fost aruncate într-un camion şi duse la o distanţă de 18 verste (1 verstă = 1,067 km) de Ekaterinburg, un loc numit Korteaghi, unde se găseau mine părăsite. Cadavrele au fost decimate, stropite cu acid şi incendiate. Ceea ce mai rămăsese a fost aruncat în mine. În acest mod „proletariatul” s-a răzbunat pe ţarul „vampir”.

În 1975, sub pretextul că imobilul Ipatiev stârneşte interesul cetăţenilor sovietici şi turiştilor străini, la iniţiativa lui Iuri Andropov, conducerea URSS a decis să demoleze numita casă. Ceea ce şi s-a realizat doi ani mai târziu, sub conducerea secretarului organizaţiei regionale de partid Sverdlovsk Boris Elţin.

După venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov interesul faţă de familia ultimului ţar al Rusiei a început să crească. Pe locul unde a fost cândva casa Ipatiev astăzi se înalţă o catedrală impunătoare numită Hram na krovi [Catedrală ridicată pe sânge]. Parterul catedralei a fost construit pe locul unde era casa Ipatiev, iar locul unde a fost executată familia imperială este evidenţiat special.

Pe data de 16 octombrie 2015, după cină, am mers în oraş, inclusiv – la catedrala Hram na krovi. În interior era un grup de tineri din Germania şi prietenii lor ruşi, cu însemnele „MCS” [abreviere de la Ministerul Situaţiilor Excepţionale]. În linişte, tinerii ascultau ce le spunea ghida (în rusă, interpreta făcea traducerea).

După încheierea excursiei, organizate pentru tineri, am intrat în vorbă cu doamna ghid, întrebând-o dacă nu sunt broşuri despre catedrală. A spus că sunt, în limba engleză şi s-a oferit să-mi vorbească despre catedrală. Interlocutoarea mea era Tamara Leontieva, originară din Bolgrad, din sudul Basarabiei, cu rude şi la Chişinău. Din cele spuse de ea [ceea ce nu întotdeauna coincide cu alte versiuni ale crimei şi ştergerii urmelor acesteia]:

-         Locul unde a fost executat ţarul şi familia lui este identificat corect, se păstrează cu evlavie;

-         Nu a supravieţuit nimeni din membrii familiei imperiale (Anastasia sau Alexei);

-         Se cunoaşte locul unde au fost distruse prin decimare, ardere etc. trupurile neînsufleţite ale membrilor familiei ultimului ţar al Rusiei; tot ce s-a putut distruge – s-a distrus.

-         La ordinul CC al PCUS casa Ipatiev a fost distrusă. Cel care a coordonat demolarea a fost Boris Elţin. El a chemat muzeografii din Muzeul oraşului Ekaterinburg şi a spus ca obiectele de epocă să fie luate şi depuse în acel muzeu, ceea ce s-a şi făcut.

Doamna Tamara Leontieva afirmă că Hram na krovi este al treilea de acest fel în Rusia. Din spusele ei: în zilele de vară, [zile] care coincid cu timpul masacrului familiei ţarului (17-18 iulie), la Hram na krovi vin mii de pelerini (în 2015 – 60 000 de oameni din Rusia şi alte ţări). După slujba religioasă, coloana de creştini merge pe jos cei peste 18 km la locul unde cadavrele au fost distruse. Pe acel loc a fost ridicată o capelă, mai multe răstigniri. Este un loc sfânt pentru creştinii ruşi. T. Leontieva este convinsă că nu au rămas rămăşiţe pământeşti ale celor omorâţi, iar ceea ce a făcut Boris Elţin [înhumarea în Catedrala „Petru şi Pavel” (necropola ţarilor ruşi), din cetatea Petropavloskaia, Sankt-Petersburg] a fost doar un simbol al creştinătăţii, dar nerecunoscut atunci de Biserica Ortodoxă Rusă (BOR).

În catedrală sunt icoane care „lăcrămează” (se văd urmele).

BOR i-a canonizat pe Nicolai al II-lea şi membrii familiei lui.

Prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, 23 noiembrie 2015

anatol_petrencu@yahoo.com

PS. Probabil contemporanii noştri nu vor putea înţelege deplin comportamentul bolşevicilor în primii ani ai Puterii Sovietice. Rusia a fost înecată în sânge. Nicolai al II-lea, familia şi oamenii lui devotaţi, împuşcaţi fără a fi condamnaţi, fără milă, reprezintă o picătură în marea crimă declanşată de lovitura de stat bolşevică.

Cum a fost posibil?

Există opinii, expuse în cărţi, articole sau filme, conform cărora cei care au organizat şi executat masacrul familiei imperiale au fost evrei. Unii din călăi într-adevăr au fost de etnie evreiască (Iurovski, Goloşciokin). Dar Edvard Radzinski are dreptate atunci când afirmă că după lovitura de stat bolşevică sentimentele naţionale au fost înlocuite cu unul singur – apartenenţa la proletariatul mondial. E. Radzinski l-a citat pe poetul popular în acei ani, Vladimir Maiakovski: „Să trăim în lume fără Rusii, fără Letonii, într-un cămin unic uman”[5]. Aceşti proletari au văzut în ţar, ceva mai devreme considerat în Rusia Unsul lui Dumnezeu (Bojii Pomazannik), răul tuturor răutăţilor. Ei au considerat că execută o răzbunare populară. Nu întâmplător piaţa de lângă casa Ipatiev s-a numit un timp „Piaţa Răzbunării Populare”. Acum aşa piaţă nu există. Culmea, însă, strada pe care este situată Catedrala Hram na krovi, poartă numele lui Nikolai Tolmaciov, unul din autorii deciziei de asasine a familiei imperiale.