Românii la Cotul Donului

Stimaţi prieteni,

În 1939, dornică de răzbunare şi de noi cuceriri teritoriale, Germania nazistă a semnat cu URSS un Tratat de neagresiune, însoţit de un Protocol adiţional secret, prin care cele două puteri ale timpului au împărţit între ele Europa de est. La 1 septembrie 1939, fără a declara război, în bună înţelegere cu URSS, Germania a atacat Polonia. La 6 septembrie România a declarat că este echidistantă faţă de conflictul militar, altfel spus – a declarat neutralitatea. La 17 septembrie 1939 în războiul, devenit mondial, s-a implicat şi URSS, ocupând voievodatele de est ale Poloniei.

În 1940, imediat după ce Germania a înfrânt Franţa, la 28 iunie 1940, ameninţând România cu aplicarea forţei militare, URSS a smuls din trupul ţării Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule de la gurile Dunării.

Fiind ameninţată de colosul de la est, la 22 iunie 1941, în alianţă cu alte state europene şi asiatice, Germania nazistă a decis să atace URSS şi să distrugă militar bolşevismul. Folosindu-se de acest prilej, România s-a implicat în război pentru a-şi elibera teritoriile şi populaţia, ocupate de sovietici un an mai devreme. Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu a declarat: „Ostaşi! Vă ordon: treceţi Prutul!.. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi… Ostaşi, înainte! Să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de păgânii cotropitori…” Deja în luna iulie 1941 nordul Bucovinei şi Basarabia au fost eliberate. Dar istoria războaielor nu a cunoscut cazuri, când o armată, aflată în ofensivă, se opreşte la frontiera ţării. Luptele sunt duse până la victorie, soldată cu tratat de pace. În aşa situaţie s-a aflat şi România în 1941: logica evenimentelor, interesele naţiunii, angajamentele internaţionale, au obligat-o să înainteze peste Nistru şi să poarte operaţiuni militare la est de acest fluviu-frontieră a ţării. Aceasta în pofida unor opinii adverse, exprimate atunci, dar sonorizate sau redactate şi astăzi de unii autori.

Dar destinul nu a oferit armatelor aliate o victorie faţă de Armata Roşie. La Cotul Donului şi la periferiile Stalingradului aliaţii au fost opriţi, înfrânţi în lupte sângeroase, luaţi prizonieri.

În mai multe expediţii ştiinţifice conf. univ. dr. Vasile Şoimaru a vizitat acele locuri de pe malul drept al Volgăi, locuri în care au murit mii de ostaşi români, şi a adus de fiecare dată un pios omagiu celor căzuţi la datorie. Dl V. Şoimaru a publicat o carte despre cele întâmplate în 1942-1943[1].

Despre soarta miilor de militari români, antrenaţi în bătălii sângeroase împotriva regimului bolşevic, despre eroism şi trădare, despre uitare şi comemorare etc. vom discuta cu dl dr. Vasile Şoimaru în cadrul celei de-a 2-a şedinţe a Clubului de discuţii a istoricilor.

Şedinţa va avea loc marţi (a doua marţi a lunii), data de 8 decembrie 2015, în incinta Sălii Europene a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova (strada 31 august 1989, nr. 78 A, etajul III).

La şedinţă va participa conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă, istorici, ziarişti.

Sunt invitaţi împătimiţii de istorie.

Comitetul de conducere al Clubului Istoricilor.

30 noiembrie 2015.

anatol_petrencu@yahoo.com

PS. Avizul a fost publicat şi în săptămânalul “Literatura şi Arta”, 2015, 3 decembrie. Mulţumim.


[1] Vasile Şoimaru. Cotul Donului, 1942: eroism, jertfă, trădare, Chişinău, Balacron, 2012, 100 p.; ediţia a doua: Idem, Cotul Donului, 1942: eroism, jertfă, trădare, Chişinău, Balacron SRL, 2013, 200 p.

Comentariile nu sunt permise.