Moto: „O realizare şi o mare bucurie pentru mine este apariţia romanului „Trandafirul pustiului”, la care am lucrat mult, cu pasiune şi încredere.”

Claudia Partole

În 2015 Claudia Partole a publicat romanul „Trandafirul pustiului”[1], având ca temă centrală condamnarea la moarte prin crucificare a lui Isus Hristos (în anul 33). Cei care l-au condamnat la moarte au fost arhiereii și bătrânii poporului iudeu. Cauza condamnării: Isus s-ar fi declarat împărat al iudeilor, fapt care, conform tradiţiilor de atunci, era pedepsit cu moartea. Dar decizia liderilor iudei nu putea fi realizată fără consimţământul prefectului [guvernatorului] Romei în Iudeea [în anii 26-36] Pilat din Pont (în limba latină – Pontius Pilatus).

Despre procesul de judecată a lui Isus s-a scris în Evanghelii. Conform ştirilor din acele surse, Pilat l-a întrebat pe Isus: „Tu eşti regele iudeilor?” La întrebarea pusă puteau fi date două răspunsuri: „Da, sunt regele iudeilor” sau „Nu, nu sunt regele iudeilor”. Răspunsul oferit de Isus a fost: „Tu [Pilat] ai spus asta!” Ceea ce a însemnat, de fapt, un răspuns pozitiv [„Da, sunt regele iudeilor”]. În conformitate cu legile romane, o autoproclamare de acest fel era considerată crimă gravă. Pentru a obţine compătimirea iudeilor şi posibilitatea de a-i salva viaţa, Pilat a ordonat ostaşilor subordonaţi lui să-l bată pe Isus. Ceea ce a şi fost făcut. În plus, Isus a fost îmbrăcat în haine sărăcăcioase, iar pe cap i s-a pus o coroană din spini. În aşa hal, Isus a fost arătat mulţimii, Pilat spunând: „Acesta este omul!” Căpeteniile iudeilor antici, însă, nu s-au lăsat înduplecate de argumentul lui Pilat şi au insistat sacrificarea lui Isus. Atunci Pilat a cedat cererii lor şi, conform obiceiului iudaic al acelor timpuri, s-a spălat pe mâni, spunând: „Nevinovat sânt de sângele dreptului acestuia. Voi veți vedea”. Conform obiceiurilor vechilor iudei, a-ţi spăla mâinile însemna neimplicarea în comiterea crimei.

În timpul procesului, soţia lui Pilat, Claudia Procula, a trimis un servitor să-l cheme pe Pilat la ea. Când acesta veni, Claudia s-a aruncat la picioarele lui, rugându-l să nu-l condamne pe Isus la moarte, fiindcă acesta nu poartă nici o vină, iar ajutorul, pe care-l oferă oamenilor este deosebit de preţios.

Pilat mai făcuse o încercare de a-l ocroti pe Isus: fiind în ajunul Paştelui iudeilor, aşa cum era obiceiul, prefectul Romei avea dreptul să elibereze un condamnat la moarte. Pilat s-a adresat liderilor iudeilor, pe cine ar fi mai bine să-l scutească de moarte, pe Isus sau pe Baraba, un tâlhar feroce. Răspunsul a fost „Pe Baraba!” Şi banditul Baraba a fost achitat.

Soţia lui Pilat, Claudia, a scris o scrisoare unei prietene, aflate la Roma, în care a descris viaţa din Iudeea, minunile săvârşite de Isus (învierea fiicei rabinului-şef, la care a fost martoră oculară), judecarea lui Isus, viaţa de familie, inclusiv – moartea misterioasă a fiului lor minor, comportamentul tot mai dezechilibrat al soţului ei etc.[2]

Originalul acestei scrisori se afla în bibliotecile Vaticanului de unde, pe la 1643, a fost copiata şi trimisă episcopului Dionisie al Constantinopolului, care a publicat-o. A fost apoi publicată în Bulgaria, în 1875[3].

De la acel proces s-au scurs sute de ani, opiniile oamenilor fiind împărţite: unii considerau că judecata lui Pilat a fost dreaptă, alţii – că a fost o eroare şi Isus Hristos a fost condamnat pe nedrept. În iulie 1931, la Ierusalim a avut loc un proces judiciar de revizuire a deciziei din anul 33, referitoare la condamnarea lui Isus. Preşedintele Tribunalului a fost dr. Veidelsel, care avea în faţa sa rezolvarea unei probleme deloc simple.

Scriitoarea Claudia Partole a studiat meticulos istoria veche a iudeilor, a cercetat faptele lui Isus, personalitatea lui Pilat şi scrisoarea soţiei acestuia, Claudia. Autoarea romanului s-a documentat fiind la Roma şi în Palestina [în pustiu: „foaia galbenă ca nisipurile Palestinei”, p. 44] şi în Ierusalim. Se pare că doamna C. Partole a găsit personal sau călăuza prin pustiu i-a dat Trandafirul pustiului – o floare rară, de o frumuseţe deosebită, care, aşa se spune, creşte pe urmele lăsate de Isus.

Romanul Claudiei Partole are patru capitole. În primul capitol autoarea „intră” în pielea lui Veidelsel, îl caracterizează ca pe unul din cei mai erudiţi judecători ai evreilor din anii 30 ai secolului trecut, descrie frământările acestuia înainte de şedinţa Tribunalului. Urmează capitolul „Necunoscuta” – o doamnă ce intră în biroul lui Veidelsel şi-i lasă un set de documente copiate din arhivele Vaticanului. Capitolul trei este cel mai extins. Sunt expuse „scrisorile” Claudiei Procula (Pilat) [de fapt, ale Claudiei Partole] către prietena ei Fulvia, locuitoare a Romei. Claudia Partole a exprimat în mod realist, convingător [cu o excepţie] retrăirile, observaţiile, faptele văzute de soţia lui Pilat în perioada aflării ei în Iudeea. Claudia Procula a simţit că Isus Hristos este de provenienţă divină (fiul lui Dumnezeu), era convinsă că el nu era vinovat de nimic şi l-a implorat pe Pilat să nu accepte crucificarea lui. În sfârşit, capitolul patru, „Procesul”, este consacrat desfăşurării Procesului judiciar din 1931, care s-a încheiat cu următoarea decizie: „Cu patru voturi pentru şi unul contra, cel osândit a fost achitat, fiind dovedită completa lui nevinovăţie. Acuzaţia lui Isus din Nazareth a fost una din cele mai triste rătăciri ale omenirii…” (p. 130).

Scriind romanul, dna Claudia Partole a utilizat propoziţii scurte, exacte, clare, pline de înţelepciune [de ex., „Comiţi o crimă atunci când te înşeli pe tine însuţi”, p. 45]. Romanul prezentat merită citit, discutat, promovat.

Bineînţeles, sunt câteva momente discutabile [de ex., esenţa epistolei semnate de Schicklgruber /Adolf Hitler este eronată]. La sfârşit, doar o completare. Pe coperta cărţii a fost reprodusă o parte a tabloului întitulat „Hristos în faţa lui Pilat” al pictorului maghiar Mihai Lieb (Mihaly Munkacsy, 1844-1900), originar din oraşul Mukacevo, Ucraina.

Felicitări autoarei!