UNIREA ACUM! [1]

În prezent (2015-2016) se vorbeşte şi se scrie cu mult mai mult decât în trecut despre unirea Republicii Moldova (RM) cu România. Catalizatorul discuţiilor privind Unirea a fost furtul unui miliard de euro din băncile RM. Furtul miliardului de euro a dus la ridicarea preţurilor la medicamente, la mărfuri de import, apoi şi la cele autohtone. Asta în situaţia aceloraşi salarii, pensii, indemnizaţii şi a deselor schimbări guvernamentale. Luate împreună, aceste fapte au dus la revolte în masă, critica fiind îndreptată împotriva actualii guvernări, bazate pe cele trei partide învingătoare în alegerile parlamentare din 2014 –PLDM, PDM, PL.

Pentru formaţiunile unioniste (politice şi civice) creşterea nemulţumirii maselor a fost un bun prilej pentru a demonstra (încă o dată) că statul RM nu a fost capabil nu numai să evite furtul miliardului de euro, dar nu este în stare să lupte cu hoţii (să-i identifice, să-i condamne pentru crima comisă, să returneze miliardul de euro în visteria statului etc.). Dar reprezentanţii unioniştilor au fost înlăturaţi cu brutalitate de activiştii platforme civice DA, iar reprezentanţilor de vază ai intelectualităţii unioniste de la noi (Virgil Mândâcanu, Andrei Strâmbeanu etc.) li s-a interzis accesul la microfon sub motivul declarat: „Voi o să vorbiţi despre Unire!” Ca să fie clar: dacă fruntaşii platformei civice DA pretind a fi democraţi, atunci de ce nu admit că recuperarea miliardului de euro furat, pedepsirea hoţilor, diminuarea corupţiei, însănătoşirea morală societăţii etc. poate fi realizată şi pe calea Unirii RM cu România? De ce nu admit Unirea ca o cale de soluţionare a multiplelor probleme, cu care ne confruntăm?

În timp lucrurile au devenit clare. O bună parte a liderilor platformei civice DA au aderat la partidul politic „Forţa Poporului”, condus de dl Nicolae Chirtoacă, redenumit în Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”. La Ministerul Justiţiei sunt înregistrate zeci de formaţiuni politice de stânga, centriste, de dreapta, de tot felul! Totuşi, a fost ales partidul dlui N. Chirtoacă, care aşa cum bine ştim:

- în timpul URSS, aşa cum spunea dl general Ion Costaş, Nicolae Chirtoacă a fost agent GRU [abreviere de Glavnoie Razvedovatelinoie Upravlenie, (rus.) Departamentul Principal de Investigaţii al Ministerului Apărării al URSS, serviciul militar de spionaj];

- aşa cum sublinia o cunoscută ziaristă de la noi, dna Elena Robu, „meseria lui Nicolae Chirtoacă este de fapt cea de „cârtiță”. În limbajul serviciilor secrete, „cârtița” este agentul secret care se află în misiune și lucrează sub acoperirea unei identități false. Surse de încredere susţin că în perioada 1977-1990 Nicolae Chirtoacă a fost angajat al GRU. El a făcut parte din cei 47 de spioni sovietici expulzaţi de la Ambasada URSS din Franţa în 1983”[1].

- Nicolae Chirtoacă a fost autorul legilor RM privind Forţele Armate ale acesteia, a fost consilierul preşedintelui Mircea Snegur în probleme de securitate naţională (1992-1994). Nu avem spaţiu să-l cităm copios pe Nicolae Andronic ce scria/spunea despre Nicolae Chirtoacă, nu despre ultimul este acest material. Vom aminti doar, că pe timpul guvernării comunistului Vladimir Voronin dl. N. Chirtoacă a fost trimis ambasador al RM în SUA. Fiind ambasador, N. Chirtoacă a fost solidar cu acţiunile criminale ale conducerii comuniste şi a condamnat vehement protestele tinerilor din aprilie 2009.

Multe am avea de scris despre N. Chirtoacă, dar, repet, nu persoana lui ne interesează. N. Chirtoacă este exponentul unor „patrioţi” moldovenişti pro-ruşi, românofobi şi antioccidentali, care, după furtul miliardului de euro din băncile RM, au rămas cu buza umflată. De aici şi revolta „justificată”: cum, adică, furtul fără ei?

Deloc întâmplător, deşi la prima vedere diferiţi, protestatarii conduşi de dl Igor Dodon şi Renato Usatâi s-au cuplat cu cei ai lui A. Năstase. De bucuria reuşitei, Dodon a lichidat scena din faţa clădirii parlamentului: la ce bun s-o mai păstreze dacă de acum încolo o foloseşte pe cea a lui Năstase.

Concluzie: cineva din clasicii politologiei a afirmat, pe bună dreptate, că atunci când ideile cuprind masele, aceste mase sunt o forţă. Unioniştii nu au putut folosi ideea recuperării miliardului de euro furaţi de un stat corupt în folosul cauzei de reîntregire a Neamului. E clar.

Deocamdată mişcarea unionistă este una browniană. Această stare de lucruri a fost demonstrată la 1 decembrie 2015 când fiecare grup de unionişti a sărbătorit în felul său Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Se apropie 27 martie 2016, ziua când vom sărbători Unirea Basarabiei cu ţara-mamă, România.

Cum ne prezentăm către această dată? Cu ce realizări, planuri?

Am mai scris: ne-unirea noastră mică (adică a grupurilor politice şi onegiste unioniste) nu poate înfăptui Unirea Mare (adică a RM cu România).

Eu cred aşa:

Marele eveniment din 27 martie 1918, prin care Sfatul Ţării (Parlamentul de atunci al Basarabiei /Republicii Democratice Moldoveneşti) a votat cu majoritatea absolută a deputaţilor UNIREA Basarabiei cu România, să fie sărbătorit în instituţii preuniversitare şi universităţi, ONG-uri şi Partide politice unioniste, primării, alte organizaţii etc., aşa cum o facem de obicei.

Pe data de 27 martie 2016, însă, să ne convocăm într-o adunare generală a Unioniştilor basarabeni, în care să aprobăm un Manifest-program de înfăptuire a Reîntregirii Neamului. Până atunci să elaborăm acest text-program, să-l discutăm în partidele şi ONG-urile unioniste. La adunarea din 27 martie 2016 să-l votăm şi din acea clipă să începem munca de reîntregire.

Planul trebuie să aibă sarcini concrete, responsabili de traducerea în fapt a angajamentelor luate, cu prezentarea dărilor de seamă, aprobate sau respinse, persoanele iresponsabile să fie înlocuite cu altele etc.

Anatol Petrencu, istoric

22 februarie 2016

 

 

 

           



[1] http://www.moldova.org/elena-robu-cartitele-203972-rom/

Comentariile nu sunt permise.