Rubrica:

În întâmpinarea aniversării

a 25-a a proclamării Independenţei de Stat

a Republicii Moldova (RM)

Stephen Weir, autorul cunoscutei monografii „Cele mai proaste decizii din istorie”[1] începe studiul cu următoarele constatări, pe care le reproducem şi pe care le susţinem: „Istoria este presărată cu multe greşeli. Şi o mare parte dintre acestea au fost făcute de oameni bine intenţionaţi, strălucitori, inteligenţi şi capabili care au luat, pur şi simplu, o decizie proastă. Iar cele mai întâlnite greşeli se petrec atunci când, în loc s-o iei pe traseul B, mergi pe traseul A. Multe dintre aceste decizii au părut, la acea vreme, nişte ideii geniale. Cu toate acestea au existat şi decizii monumental de prosteşti… Nu este vorba despre nişte simple erori involuntare, ci despre unele cu adevărat catastrofale; nu este vorba doar despre decizii bizare, ci despre hotărâri care ne-au pus pe toţi în pericol…”[2].

În rândurile de mai jos voi evidenţia 25 de decizii „monumental de prosteşti”, luate de conducerea RM în cei 25 de ani de existenţă independentă. Aceste decizii nu doar au creat pericole pentru locuitorii RM, ci au dus la depopularea localităţilor, destrămarea familiilor, la pauperizarea celor rămaşi la locurile lor de baştină.

În ceea ce urmează nu este vorba de „mintea moldoveanului/românului de pe urmă”; dimpotrivă – voi arăta că la momentul luării deciziei respective au existat mai multe opţiuni, conştientizate de actorii politici ai scenei moldoveneşti şi din toate variantele expuse, ei au ales-o anume pe aceasta.

Cât nu ar părea de ciudat, dar Prima Gafă Fundamentală a fost chiar proclamarea DOAR a INDEPENDENŢEI numitei RM, nu şi a UNIRII acesteia cu Patria-mamă România. A fost PROSTIA INIŢIALĂ, din NAŞTERE (din NĂSCARE).

S-o luăm sistemic.

1. Politica de restructurare şi transparenţă, promovată de Mihail Gorbaciov, a ajuns şi în RSSM cam târziu, pe la 1988. În cadrul Mişcării de renaştere naţională intelectualii basarabeni au pus problema ca limba română (numită „moldovenească”) să fie decretată limbă oficială a Statului RM, ocrotită de Stat şi să se revină la grafia latină. Pe parcursul anului 1989, în toiul confruntărilor între intelectualitatea patriotică şi nomenclatura comunistă s-a cristalizat curentul unionist, adică unii intelectuali au insistat ca limba ce o vorbim să fie numită corect – Limba Română, că purtătorii acestei limbi sunt români, iar spaţiul dintre Prut şi Nistru este teritoriu românesc (de exemplu, aceasta a fost poziţia publică a filologului Valentin Mândâcanu şi altora). În RSS Moldova nu a existat o organizaţie obştească, o mişcare (nu scriu de partide, pentru că încă nu apăruse), care să ceară ieșirea RSS Moldova din componenţa URSS şi formarea unui stat independent. Manifestanţii din perioada anilor 1988-1991 au cerut Independenţă faţă de Imperiul Sovietic!

Un argument convingător, că „moldovenii” din RSSM şi românii de dincolo de Prut sunt un singur neam, îl depistăm în cunoscutul articol „O limbă maternă – un alfabet”, semnat de prof. univ., dr. hab. Ion Buga încă în octombrie 1988: „…Moldovenii din Uniunea RSS şi românii din RS România sunt părţi componente ale unei singure naţiuni, care locuieşte pe teritoriul a două state suverane vecine [era vorba de România şi URSS – A.P.]. această populaţie are aceeaşi limbă maternă, aceeaşi cultură naţională, aceeaşi origine şi apartenenţă etnică istoriceşte constituită în acelaşi spaţiu de timp şi areal de trai…”[3]. Articolul dlui Ion Buga a avut un larg ecou, a fost examinat nu doar la Catedra universitară, unde lucra atunci, ci şi în cadrul CC al PCM[4].

2. Aşa s-a întâmplat, că în vara anului 1991, un grup de oameni politici ai URSS nu au fost de acord cu linia de restructurare a societăţii sovietice, promovate de M. Gorbaciov, şi au încercat să-l destituie din post. Lovitura de stat a eşuat. Odată cu aceasta, însă, s-a dizolvat URSS. Fostele republici unionale au proclamat independenţa de stat faţă de URSS. Pe data de 24 august 1991, vecina noastră de la răsărit – Ucraina, – şi-a proclamat independenţa politică. Către 27 august 1991 conducerea RSS Moldova a pregătit totul pentru a declara Independenţa RM: pentru ora 10 a fost convocată Marea  Adunare Naţională, la care au venit mii de oameni, în faţa cărora preşedintele RSS Moldova Mircea Snegur a rostit un discurs, începând cu cuvintele „Iubit popor!”[5].

La ora 12, în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului RM, în faţa deputaţilor, între alţii, a vorbit şi dl M. Snegur. Iată ce afirma dl preşedinte al RM: „Anul 1812, care a adus dezmembrarea statului moldovenesc, poate fi calificat drept începutul unei mari tragedii pentru poporul nostru. Moldova de pe malul stâng al Prutului devine o gubernie a Imperiului Rus, lucru ce a avut consecinţe fatale pentru ea…” etc., totul spus corect.

În continuare, dl M. Snegur a spus că evenimentele din 1917 au dus la destrămarea Imperiului ţarist, că şi pentru moldoveni a apărut şansa istorică de a-şi hotărî demn şi echitabil soarta, că în „decembrie 1918” [scris greşit, în realitate, decembrie 1917 – A.P.] s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, care, datorită pericolului existent, a găsit „unica soluţie rezonabilă – unirea cu România”[6]. Corect.

Şi mai bine este expus momentul raptului teritorial din iunie 1940 şi urmările acestuia. Mircea Snegur: „…Moldova  [corect ar fi fost Basarabia – A.P.] este încorporată cu forţa în componenţa Uniunii Sovietice. Farsa de la Kremlin, din 2 august 1940, privind formarea RSS Moldoveneşti, a fost cu desăvârşire lipsită de temeiuri juridice, constituind o sfidare impertinentă a voinţei poporului”[7]. Mai era ceva de adăugat? Nimic!

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Declaraţia de Independenţă, în care ideile Unităţii de Neam sunt şi mai pronunţate. Nu citez decât următoarea propoziţie: „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”[8]. Mai mult decât atât: folosindu-se de această ocazie, deputatul Ion Hadârcă a propus în calitate de Imn al RM cântecul „Deşteaptă-te, Române!”.

Aşa dar, în august 1991 Imperiul sovietic s-a destrămat. Conducerea Republicii Moldova (marea ei majoritate) era conştientă de caracterul românesc al statului ce se născuse la 27 august 1991, cunoştea perfect de bine istoria interfluviului Pruto-nistrean, ştia, nu din auzite, că teritoriul RM nu are bogăţii subpământene, resurse energetice, alte componente necesare unei dezvoltări normale a societăţii. În pofida acestor fapte şi argumente, conducerea RM s-a mulţumit doar cu declararea Independenţei de stat a RM fără a pune problema Reîntregirii Neamului, adică – a Unirii cu România.

GAFĂ FUNDAMENTALĂ!

Ce stat este RM la trecerea unui sfert de secol de la proclamarea Independenţei vedeţi şi simţiţi Dvs. singuri, nu este obiectul acestui articol. Mulţi cetăţeni ai RM au înţeles Independenţa nu doar faţă de fostul Imperiu sovietic, ci şi faţă de România.

Ni s-a promis atunci (1991) că RM va fi „a doua Elveţie”. Am ajuns cea mai săracă ţară din Europa. Şi altele, nu mai insist.

A.P.

Pentru replici, comentarii, alte decizii prosteşti ale RM:

anatol_petrencu@yahoo.com