La 28 iunie 1940, în bună înţelegere cu Germana nazistă, URSS a invadat România, care-şi păstra neutralitatea faţă de războiul din Europa şi Lume, şi a anexat Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule de la Gurile Dunării. La 2 august acelaşi an, pe teritoriile cotropite de sovietici, Kremlinul a trasat frontierele noii „republici” unionale, oferind Ucrainei nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei, în schimb „lipind” câteva raioane din stânga Nistrului, din fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), la nou-creata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM)[1].

Odată cu invadarea teritoriilor româneşti, autorităţile sovietice au promovat o politică de comunizare a basarabenilor, în acelaşi rând – şi în domeniul limbii: limba română cu grafia latină a fost înlăturată. Pe data de 12 februarie 1941 Sovietul Suprem al RSSM a adoptat legea „Despre trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul rus” prin care ordona: „De trecut scrisul moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus pe teritoriul întregii Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti”, după care arăta literele ruseşti ale „scrisului moldovenesc”[2]. Aşa dar, ocupantul sovietic a trecut Nistrul nu doar cu tancurile şi aviaţia Armatei Roşii, nu doar cu trupele NKVD etc., ci şi cu „scrisul moldovenesc” şi alfabetul respectiv.

După reocupare Basarabiei (1944) a continuat procesul de rusificare a băştinaşilor, în domeniul lingvisticii promovându-se teoria academicianului Nicolae Marr, care considera că înlocuirea formaţiunilor social-politice va duce la schimbarea limbii vorbite. Astfel, se considera că burghezia vorbeşte o limbă „de salon”, neînţeleasă de marea majoritate a populaţiei (proletari/muncitori şi ţărani). Odată cu victoria comunismului va triumfa o nouă limbă, deosebită de cea „burgheză”, a societăţii capitaliste. Deci, limba română era considerată burghezo-moşierească, pe când cea numită „moldovenească” era limba muncitorimii, ţăranilor, era limba viitorului, limba constructorilor comunismului.

La 20 iunie 1950, ziarul „Pravda” a publicat articolul lui Iosif Vissarionovici Stalin „Marxismul şi problemele lingvisticii”, având subtitlul „Cu privire la marxism în domeniul lingvisticii” [„Marxism i voprosî iazîkoznania. Otnositelino marxisma v iazîkoznanii”]. Dictatorul de la Kremlin a criticat teoria lui N. Marr, considerând că „comunitatea limbii este unul din cele mai importante semne ale unei naţiuni, cunoscându-se foarte bine că în sânul acelei naţiuni există contradicţii de clasă”[3].

În lumina noii orientări a Partidului Comunist, lingviştii stalinişti din RSSM au promovat următoarele idei: în 1940, în urma „eliberării” Basarabiei, poporul numit de ei „moldovenesc”, trăitor pe malurile Nistrului, „s-a reîntregit”. Acest popor s-a constituit într-o naţiune nouă, naţiune socialistă, numită „moldovenească”. Aşa cum menţiona lingvistul stalinist I. D. Ceban, cunoscut în rândurile filologilor basarabeni, datorită faptului, că o parte a naţiunii „moldoveneşti” [cea din raioanele din stânga Nistrului] a trecut prin etapa construirii socialismului [1924-1940], alături de ideile socialiste, limba „moldovenească” populară a fost aşezată la baza limbii literare [deci, continuitatea limbii „moldoveneşti” a fost găsită]. Totodată, limba „moldovenească” a fost puternic îmbogăţită cu cuvinte noi, din perioada sovietică. Autorul citat, aduce pilde referitoare la noile cuvinte: „armata roşie, revoluţia, soţializm, comunizm, tovarăş, stahanovist, bolşevic, colhoz, sovhoz, combain [combină – A.P.], tractor, soviet, piatiletcă [un termen de cinci ani, cincinal – A.P.], udarnic [fruntaş – A.P.], mijlocaş…”[4]. Concluzia trasă de I.D. Ceban a fost: „Limba moldovenească a naţiunii socialiste [„moldoveneşti”, adică a celei din fosta RASSM – A.P.], care s-a dezvoltat repede după Octombrie [autorul are în vedere lovitura de stat bolşevică din 7-8 noiembrie, stil nou, 1917 – A.P.], fiind o continuare a limbii din epocile trecute, a preluat limba vie populară, vorbită de moldovenii din Basarabia şi moştenirea literară, iar atunci când s-a constituit Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, [limba „moldovenească”] a devenit limba întregului popor, de la Prut până în Transnistria. Din acel moment [iunie 1940] dominaţia limbii române în Basarabia, cu ajutorul căreia burghezia reacţionară româno-moldovenească nu permitea dezvoltarea şi nega independenţa limbii moldoveneşti, a fost suprimată, iar limba întregului popor a triumfat în întreaga Moldovă…”[5].

Aşa dar, numita limbă „moldovenească” a fost o invenţie a staliniştilor din stânga Nistrului, cunoscători ai limbii române, care au avut ca sarcină să inventeze o limbă nouă pentru o „naţiune” nouă. Citez câteva mostre de exprimare „moldovenească”. Poetul M. Andriescu mărturisea: „Pi noi nu ni-o nvăţat a scrie povestiri şi poezii. Noi ne-am apucat de peni [adică de tocuri – A.P.] goniţi di viaţî, di sâmţîrea datoriei cătri norodu nostru întunecat şi di dragostea di graiu hudojnic (artistic – aut.) şi scriem aşa cum putem… şi suntem puţîntei di tot şi singuri. În toată Moldova Sovieticî ni numeri pi dejiti. N-avem nişi literaturî vechi, n-avem diundi dinăuntru nişi ajiutori s-aşteptăm. Şi suntem nevoiţi să-nşepem lucru din talpî”[6]. În aceiaşi limbă „moldovenească” erau redactate procesele verbale ale organizaţiilor de partid comunist. Aduc un exemplu: „Protocol [proces verbal – A.P.] nr. 30 din 31. 10. 1926. Adunarea membrilor iaceicii [celulei – A.P.] partidului comunist din satul Mălăieşti, raionul Tiraspoli. Orînduiala [ordinea de zi – A.P.] şedinţei: 1) Informaţia despre lucrul iaceicii; 2) Alegerea delegatcilor jenotdelului [Alegerea delegatelor pentru secţia femei (?) – A.P.]; 3. Despre prăznuirea [sărbătorirea – A.P.] revoluţiei din Octombrie; 4) Hotărârea anchetelor; 5) Felurite trebuinţe – nalogul săteano-gospodăresc. [Diverse – impozitul agrar – A.P.]. Am ascultat: 1) Să numărăm lucrul iaceicii slab. Să ridicăm disciplina cilenilor [membrilor – A.P.] iaceicii, să luăm parte activă în lucrul obştesc, să ridicăm lucrul LCSM [UTC – A.P.], să ne grămădim după planul la adunarea iaceicii şi să punem în vederea raipartcomului, ca să facă o orînduială în privinţa pricreplenului iaceicii, care să vină să îndrepte lucrul iaceicii…”[7].

Aceasta a fost limba „moldovenească”. Bună de nimic. Limba nu se mai foloseşte în halul în care a fost inventată de moldoveniştii cominternişti. Denumirea, însă, şi-a păstrat-o. Ca coada unei comete…

Aşa dar, limba numită „moldovenească” avea la bază dialectul vorbit de populaţia românească, stabilită pe parcursul secolelor dincolo de Nistru, puternic rusificată sau ucrainizată, în care au pătruns cuvinte noi, născute de tristele realităţi sovietice. Autorităţile comuniste au insistat ca această limbă să devină „literară”, în ea să fie publicate cărţi, reviste, ziare, în ea să se predea în şcoli, să fie folosită în administraţie etc.

Dar lucrurile false şi impuse cu forţa erau prea evidente şi întotdeauna au provocat riposte. După moartea lui I. Stalin, în anii „dezgheţului” hruşciovian, în RSSM au fost publicate operele clasicilor literaturii române – V. Alecsandri, M. Eminescu, C. Negruzzi, Ion Creangă etc., în care este prezent cuvântul „român”, „limba română”, „literatura română” etc.

În pofida liberalizării limitate a regimului comunist (mijlocul anilor 50 – anii 60 ai secolului trecut), totuşi PCUS promova consecvent politica de formare a unui popor nou, – poporul sovietic, – care urma să se debaraseze de trecutul naţional al etniilor conlocuitoare şi urma să vorbească o singură limbă – limba rusă. Pentru românii basarabeni plana pericolul deznaţionalizării, mancurtizării[8], pierderii identităţii naţionale. În acele condiţii intelectualii basarabeni au depus eforturi sporite pentru a păstra şi dezvolta limba literară (în confruntarea cu PCM).

Politica de restructurare a economiei URSS şi de glasnosti (transparenţă, de critică a realităţilor comuniste din URSS) a încurajat intelectualitatea din RSSM, în special – scriitorii, filologii, specialişti din alte domenii, să pună prompt problema ocrotirii limbii, vorbite de populaţia băştinaşă a RSSM.

În sfârşit, după zeci, sute de şedinţe ale diferitor comisii republicane, comisii de experţi, venite de la Moscova, după nesfârşite tergiversări etc., Sovietul Suprem al RSSM a adoptat legea „Cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti”. Citez: „Limba de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti este limba moldovenească. Limba de stat este folosită în viaţa politică, economică, socială şi culturală şi funcţionează pe baza grafiei latine”[9].

Aşa dar, în condiţiile dictaturii comuniste, înclinate spre cochetare cu forţele patriotice, intelectualii basarabeni au reuşit ca limba numită „moldovenească”, în grafia latină (forma literară a căreia este limba română) să devină limbă de stat, ocrotită de stat. A fost un succes al forţelor progresiste din RSSM, a fost o victorie. În Chişinău avem strada „31 august 1989” în memoria zilei de 31 august 1989, când legea a intrat în vigoare, fiind semnată de Mircea Snegur, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM.

Care este partea proastă a lucrurilor?

Legiuitorii comunişti din RSSM, din frică să nu supere „fratele mai mare”, a fixat în aceeaşi lege următoarea prevedere: „RSS Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesar pentru dezvoltarea şi folosirea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile din Uniunea RSS…”[10].

Care a fost rostul decretării limbii române (numite de legiuitorul comunist „moldovenească”) LIMBĂ DE STAT, totodată asigurând prin Lege limba rusă ca limbă de comunicare între etnii?

Dar această decizie neinspirată s-a perpetuat: odată cu proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova (27 august 1991), iar mai apoi – cu adoptarea Constituţiei RM (1994) această lege din 27 august 1989 NU A FOST ABROGATĂ![11] Deci, în Statul Independent Republica Moldova funcţionează legile unui stat inexistent, al RSSM! Şi în prezent, exponenţii comunităţii ruse din RM invocă anume această lege, sovietică, pentru a folosi limba rusă în instituţiile de stat ale RM, în învăţământul de toate gradele, pe panourile publicitare etc.

Dar să revenim la denumirea limbii.

În 1989 limba de stat a RSSM a fost denumită „moldovenească”.

În Declaraţia de Independenţă a RM (27 august 1991) limba vorbită de românii basarabeni a fost numită ROMÂNĂ: „Reamintind că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova, privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989…”

Dar denumirea limbii vorbite de românii basarabeni nu putea să-i liniştească pe adversarii băştinaşilor.

În februarie 1994, în RM a putere vin agrarienii (Partidul Democrat Agrar, PDA), marea lor majoritate fiind adepţi înflăcăraţi ai moldovenismului primitiv, de peşteră. Fiind majoritari în Parlament, ei au ratificat Acordul de aderare a RM la CSI şi au aprobat Constituţia Republicii Moldova. Articolul 13 al Legii fundamentale stipulează: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine. Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării”[12].

Aşa dar, falsul şi diversiunea[13] staliniste au fost introduse în Legea fundamentală a RM, fapt ce dus la tensionarea situaţiei interne, la proteste, la implicarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei[14].

Acest fals stalinist rămâne în textul Constituţiei RM până în prezent (9 august 2016).

Până la urmă, pe data de 5 decembrie 2013 Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CC a RM) a pus punct discuţiilor interminabile, referitoare la denumirea corectă a limbii pe care o vorbim. CC a RM a decis: limba de stat a Republicii Moldova este Limba Română! În sfârşit!

PS. Era la începutul lunii septembrie 2006. Fiind la Iaşi, cineva din colegii istorii m-a rugat să-i transmit o carte domnului Dumitru Moţpan, fost lider al PDA şi fost vice-preşedinte şi preşedinte al Parlamentului RM în perioada guvernării agrariene. L-am sunat. Dl D. Moţpan mi-a răspuns, zicând că e la Spitalul de Urgenţă. Am mers. L-am găsit. Am schimbat două-trei vorbe, i-am dat cartea şi eram gata să plec. Dl D. Moţpan m-a oprit: „Ia, stai, să-ţi spun ceva”. Şi-mi spune că noi, moldovenii, suntem români, că limba vorbită de noi este limba română, că dumnealui are demult cetăţenie românească. L-am oprit, întrebându-l: „Dumneavoastră sunteţi Dumitru Moţpan?”. El zice: „Da”. I-am zis: „De ce atunci, când eraţi vice-preşedinte al Parlamentului nu aţi spus acest lucru şi nu aţi insistat să fie fixat în Constituţie?” La care dl. D. Moţpan a răspuns: „Proiectul Constituţiei era gata, iar la articolul cu limba de stat am lăsat loc liber şi am trimis proiectul peste drum [clădirea Parlamentului se află peste drum (bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt) de clădirea Preşedinţiei RM], adică la discreţia Preşedintelui RM Mircea Snegur. Peste un timp, continuă dl D. Moţpan, aşa cum am trimis proiectul, aşa şi l-am primit”.

Deci, dl D. Moţpan consideră că Preşedintele M. Snegur ar fi putut pune punct disputelor privind denumirea corectă a limbii vorbite de noi. A putut, dar nu a făcut-o.

Domnul D. Moţpan însuşi a evoluat enorm în ceea ce priveşte denumirea corectă a limbii. Dacă la congresul extraordinar al PDA din 2 septembrie 1995 el afirma: „Denumirea oricărei limbi este o problemă ce ţine de autodeterminarea poporului. Bazându-se pe opinia lui, Parlamentul a formulat în Constituţie articole respective. Consider că nimeni, inclusiv Academia de Ştiinţe, nu poate nega faptul că poporul are dreptul să-şi numească limba aşa cum a moştenit-o din moşi-strămoşi – limba moldovenească”[15]. Asta era în 1995. În anul 2011, D. Moţpan spunea: „Pentru mine, limba… moldovenească şi română sunt identice. Şi trecerea la grafia latină e corectă. Este Constituţia, care stipulează denumirea limbii, dar să zici că ele sunt diferite e o aberaţie”[16].

E bine aşa, mai târziu, decât deloc. Totuşi, de ce aşa de târziu?

9 august 2016.