Joi, 29 septembrie 2016, a încetat să bată inima patriotului basarabean, cineastului şi publicistului Boris Movilă.

În 2003, alături de Vadim Pirogan, Boris Movilă a scos de sub tipar volumul „Destine româneşti”[1]. Partea a doua a cărţii (p. 300-567) cuprinde un CV al lui Boris Movilă, semnat de istoricul Ion Dron. Urmează câteva aprecieri, date personalităţii şi activităţii lui Boris Movilă, semnate de Anatol Codru şi Iurie Colesnic. După care au fost tipărite articolele lui Boris Movilă. În total sunt 64 articole, din ele 56 au fost publicate pe paginile săptămânalului „Literatura şi Arta”. Întâmplător oare? Sunt convins – nu! Asta pentru că Boris Movilă a fost un bun patriot al Neamului Românesc din care face parte, a fost un promotor al valorilor naţionale, un susţinător al talentelor autentice, nu a imposturii.

Strâns legat de arta cinematografică, Boris Movilă a promovat opere şi artişti de valoare, contribuind esenţial la turnarea unor filme artistice, intrate în fondul de aur al cinematografiei mondiale. Destrămarea URSS a dus, inevitabil, şi la pierderi de valori. În Republica Moldova cinematografia a murit înainte de a se naşte. Poate părea ciudat, dar nimeni nu e de vină. O ţară mică, aşa cum este R. Moldova, nu dispune de resurse financiare suficiente, pentru a întreţine o cinematografie competitivă cu cea din Occident sau chiar cu cea din Federaţia Rusă. Pentru o cinematografie performantă e nevoie de bani. De mulţi bani. Iar noi nu-i avem.

Fiind în „cealaltă lume”, în lumea comunistă, promovând filmele moldoveneşti în faţa Centrului [Moscovei], Boris Movilă a fost martorul unor destăinuiri ale oficialilor de acolo, pe care ni le-a spus ulterior nouă, istoricilor. Astfel, după demonstrarea unui film artistic, turnat pe baza unor realităţi post-belice din RSSM, ne-acceptat de cenzura de la Chişinău, şefii de la Moscova i-au spus: „Da, v Moldove, mî narubili slişcom mnogo drov” [„Da, în Moldova, noi am lovit prea tare”]. Adică represiunea stalinistă/comunistă în fosta RSSM a fost prea dură, mai aspră decât în alte republici -„surori” ale Federaţiei Ruse. Iar urmările acestei „lovituri” o simţim şi astăzi.

Noi, istoricii, am văzut în persoana lui Boris Movilă un coleg de-al nostru. Şi asta nu doar pentru că dumnealui a absolvit Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii „Ion Creangă” din Chişinău, ci pentru că domnia sa întotdeauna a susţinut adevărul istoric. Boris Movilă a fost un bun ghid în Muzeul Memoria Neamului, instituţie ce se confruntă astăzi cu anumite probleme. În faţa vizitatorilor, în marea lor majoritate – tineri şi tinere din licee, dl Boris Movilă le vorbea convingător prin ce calvar au trecut basarabenii, aflaţi sub stăpânire sovietică.

Noi, istoricii, împărtăşim opinia regretatului Boris Movilă, expusă în publicistica sa: poate nu toată lumea trebuie să cunoască trecutul poporului din care face parte. În schimb cei care conduc acest popor (parlamentarii, miniştrii, vice-miniştrii, şefii de departamente, ambasadorii etc.) sunt obligaţi să cunoască istoria nefalsificată a neamului din care se trag şi pe care îl reprezintă. În natură nu pot exista două adevăruri, două istorii; există o singură istorie şi un singur adevăr; el trebuie ştiut, promovat şi apărat. În rest – sunt interpretări şi interese.

Dumnezeu să-i odihnească!

            Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

            preşedintele INIS „ProMemoria”

            2 octombrie 2016,

ziua când Boris Movilă a fost condus pe ultimul său drum.

La 6 octombrie 2016 Boris Movilă ar fi împlinit 88 de ani.