În conformitate cu Amendamentul al XX-lea al Constituţiei, împuternicirile legitime ale preşedintelui şi vicepreşedintelui SUA expiră pe data de 20 ianuarie, la amiază. Din acel moment intră în funcţii succesorii lor. Astfel, la 20 ianuarie 2017, împuternicirile preşedintelui Barack Obama vor înceta, iar nou-alesul preşedinte, republicanul Donald Trump, va ocupa postul de preşedinte al SUA pentru următorii patru ani. Cine este noul preşedinte al SUA, ce promisiuni a făcut alegătorilor, pentru ca aceştia să-i ofere majoritatea voturilor? Răspuns la aceste, dar şi alte întrebări, le găsim în cartea recent apăruta de sub tipar „Linişte: vorbeşte Trump. De la războiul cuvintelor la candidatura pentru Casa Albă”[1]. Editorul volumului, George Beahm, a selectat citate din discursurile electorale ale lui Donald Trump (în continuare – DT), [citate] referitoare la problemele-cheie ale societăţii americane, a arătat sursa de unde a fost luat citatul, după care a comentat opinia sau poziţia lui DT.

Din cartea menţionată mai sus aflăm următoarele: DT s-a născut la 14 iunie 1946, în Queens, New York, în familia unui constructor imobiliar. A învăţat într-o şcoală secundară particulară, a fost înrolat în Academia Militară din New York, după care a urmat School of Finance din cadrul Universităţii din Pennsylvania, după absolvirea căreia a primit licenţa în Economie. După absolvirea Universităţii, DT s-a implicat în afacerile familiei, depăşind cu mult averea tatălui lui, Frederick C. Trump, care era milionar. DT posedă o avere, estimată la peste 10 miliarde dolari. DT şi-a consacrat activitatea în construirea unor imobile mari („zgârie-nori”), în construirea, cumpărarea şi renovarea unui sistem de hoteluri, nu doar în SUA, ci în lume; în cumpărarea şi renovarea imobilelor, apoi vânzarea apartamentelor. DT mai are terenuri de golf („cele mai bune din lume”, p. 34), o emisiune TV de succes, o linie de îmbrăcăminte şi parfumuri pentru bărbaţi etc. (p. 171). DT şi-a finanţat campania electorală din propriii lui bani, fiind, astfel, independent faţă de conducerea de partid (Partidul Republican).

Fiind mereu implicat în afaceri, DT a învăţat arta negocierilor (prima carte, publicată de DT în 1987, aşa şi se numeşte „Arta negocierii”, coautor – Tony Schwartz). El a „fiert” în lumea businessului şi al politicii şi a ajuns la concluzia că SUA pierd în faţa concurenţilor. „Ţara noastră – spune DT – are probleme grave. Nu mai suntem victorioşi. Am fost, dar acum nu mai suntem… Când am bătut Japonia la ceva? [Japonezii] ne trimit maşini cu milioanele, şi noi ce facem? Când a fost ultima dată când aţi văzut un „Chevrole” în Tokio? Vă spun eu, nu există aşa ceva. Japonezii ne bat tot timpul” (p. 30). Aceiaşi poziţie faţă de China: mărfurile chineze au „inundat” piaţa SUA.

DT şi-a exprimat îngrijorarea faţă de imigraţia străină, în special cea din Mexic. El spune: „Statele Unite au devenit ca un fel de rampă de gunoi pentru problemele celorlalţi. Când Mexicul îşi trimite oamenii aici, nu îi trimite pe cei mai buni, ci tocmai pe cei care cu o grămadă de probleme, iar aceştia vin aici cu problemele lor cu tot. Aduc droguri. Comit infracţiuni. Sunt violatori. Printre ei se află şi oameni buni, presupun.” (p. 31). Astfel, DT consideră că SUA trebuie să ridice un zid de protecţie de-a lungul frontierei cu Mexicul: „Aş construi un zid mare, afirmă DT, – şi nimeni nu construieşte ziduri mai bune decât mine, credeţi-mă, şi încă foarte ieftin – la graniţa noastră de sud. Şi voi pune Mexicul să plătească pentru acest zid. Ţineţi minte vorbele mele!” (p. 49). Această iniţiativă este cel mai puternic ridiculizată de oponenţii săi.

DT se pronunţă pentru raţionalizarea ajutoarelor acordate de SUA altor state ale lumii. El a adus exemplu Irakului: „Am cheltuit 2 trilioane de dolari în Irak. Am pierdut mii de vieţi în Irak. Avem soldaţi răniţi, pe care îi iubesc – sunt minunaţi – peste tot în lume, mii de soldaţi răniţi. Şi noi nu avem nimic. Nici măcar nu putem merge acolo. Nu avem nimic. Şi de fiecare dată când dăm echipament Irakului, când se trage primul glonţ, ei [irakienii] abandonează acest ansamblu de dispozitive şi alte accesorii” (p. 32). Alt exemplu, adus de DT, este cel al Coreei de Sud, unde SUA au dislocate vase maritime militare şi trupe: „Trimitem toate aceste vase, sute de milioane de dolari ca să protejăm Coreea de Sud de Coreea de Nord… [Avem în Coreea de Sud] 20 000 – 25 000 de soldaţi acolo. Nici măcar nu ne plătesc pentru asta. Ce facem? La ce ne gândim?…” (p. 142). DT a adus mai multe exemple de acest fel, dar nu a pomenit nici o dată de NATO sau alte alianţe politico-militare, în care sunt prezente SUA.

DT este preocupat de creşterea datoriei interne a SUA, care, la moment numără 18 trilioane de dolari (p. 43) şi s-a angajat s-o diminueze cât mai mult posibil.

În aceste şi alte probleme, cu care se confruntă societatea americană, DT îi învinuiește pe politicieni, despre care are doar cuvinte de ocară:  „…politicienii vorbesc mult şi nu fac nimic” (p. 33, p. 94), „sistemul politic [este] plin de incompetenţi care îşi menţin statutul pe cheltuiala poporului” (p. 220). De aici şi convingerea că la Casa Albă e timpul să vină un om al faptelor, un om care cunoaşte problemele americanilor nu din auzite, ci din contactul direct cu oamenii.

Rezumând cartea, putem constata următoarele: DT se pronunţă categoric împotriva Statului Islamic (p. 95-96), ceea ce înseamnă o apropiere de Federaţia Rusă. Dar nu mai mult. DT îşi exprimă îngrijorarea faţă de rămânerea în urmă a tehnologiilor atomice (militare) americane şi promite să le modernizeze. Iar asta înseamnă confruntare cu Rusia în domeniul înarmărilor nucleare. Cartea cuprinde date biografice ale lui DT (p. 199-214), scurte prezentări ale cărţilor scrise de DT (unele în colaborare, p. 217 şi urm.). DT se pronunţă împotriva avorturilor, împotriva sistemului de ocrotire a sănătăţii, introdus de B. Obama, pledează pentru pedeapsa capitală; el duce lucrurile începute la bun sfârşit. Este protestant, este la a treia căsătorie, are cinci copii, nu consumă băuturi alcoolice şi nu bea cafea.

DT consideră că „Nimeni nu câştigă tot timpul, dar numai fraierii pierd tot timpul” (p. 176). Iată că, după mai multe tentative de a intra în sfera politicii, în sfârşit, DT a decis să candideze pentru postul de preşedinte al SUA, şi, în pofida criticilor de tot felul la adresa lui, a fost ales în cel mai înalt post de conducere al SUA. Donald Trump: „O să fiu cel mai bun preşedinte pe care l-a creat Dumnezeu.” (p. 37).

Anatol PETRENCU, istoric.