DECLARAŢIA Clubului Istoricilor din Republica Moldova (CIRM)

Preşedintele Republicii Moldova (RM) Igor Dodon a decis să celebreze pe data de 24 august 2017 numita de el „eliberare a Moldovei de fascism”. Aducem la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pentru populaţia interfluviului Pruto-nistrean, anul 1944 a fost unul deosebit de dramatic. În primăvara acelui an trupele Frontului II Ucrainean au cucerit partea de nord a RM şi au impus cu forţa armelor populaţia băştinaşă să întreţină cu hrană militarii sovietici, fără ca aceştia să plătească produsele alimentare, ceea ce făceau trupele române și germane în ajun.  Să presteze gratis diverse sericii, să restabilească căile ferate Râbniţa-Floreşti şi Bălţi-Edineţ, să curețe Prutul de „munţi de cadavre, ce împiedicau curgerea apei”. Cunoaştem modul barbar al sovieticilor de purtare a războiului împotriva Germaniei hitleriste şi aliaţilor acesteia. Acest mod de luptă nu ne-a ocolit pe noi: în conformitate cu decizia Consiliului Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti (CCP al RSSM) din 29 aprilie 1944, bărbaţi, femei şi copii din raioanele Orhei, Susleni, Criuleni, Bravicea au fost mânaţi la anihilarea minelor, puse în pământ de forţele militare germane şi române la retragere. Numai în raioanele Corneşti şi Ungheni au fost curăţate 105 ha de terenuri minate, pe care şi-au găsit moartea sau au fost rănite 377 de persoane civile, basarabeni. Oamenii erau impuşi să se ia la braţ unul cu altul şi să meargă pe câmpul minat. Nenorociţii care călcau pe mine erau sau ucişi, sau grav răniţi. Ultimii au fost împuşcaţi de trupele NKVD, altfel spus – au fost „eliberaţi” de chinuri.

Linia frontului s-a stabilizat pe segmentul Ungheni-Orhei şi la est spre Nistru. Pentru a se pregăti de ofensivă (viitoarea operaţiune militară, numită de sovietici „Operaţiunea Iaşi-Chişinău”), Înaltul Comandament sovietic a decis la 5 mai 1944 să evacueze populaţia din zona frontului înspre nordul RSSM. Conform deciziei CCP al RSSM din 8 mai 1944, toată populaţia din raioanele Ungheni, Corneşti, Bravicea, Orhei, Susleni, Dubăsari, Slobozia şi Criuleni urma fi evacuată, iar din raioanele Făleşti, Sângerei, Chiperceni, Grigoriopol şi Tiraspol – evacuată parţial. Conform surselor arhivistice, au fost evacuate cu forţa 71 461 familii, care numărau 263 777 persoane. Autorităţile comuniste nu au creat condiţii pentru evacuarea oamenilor şi nu era nici o siguranţă că proprietăţile lăsate vor fi ocrotite. Între altele, remarcăm lipsa condiţiilor sanitare şi de igienă, ceea ce a dus la o explozie a tifosului exantematic (în iunie 1944 de această maladie erau afectaţi 4 351 persoane, în rezultat câteva mii au murit).

La 20 august 1944 trupele sovietice au trecut în ofensivă, iar la sfârşitul lunii oamenii, supuşi evacuării, s-au întors la casele lor. Ei nu puteau crede ochilor. ,,Bravii,, militari sovietici nu doar au curăţat depozitele şi beciurile oamenilor de provizii şi băuturi, dar au şi scos uşi, ferestre, au rupt garduri etc., toate acestea sub pretextul  „necesităţilor de război”.  Întorşi din numita „evacuare”, slăbiţi de foamete şi boli, „oamenii şi-au găsit casele distruse, iar averea prădată. Într-o stare deplorabilă erau şcolile, clădirile administrative, bisericile”. Cităm din memoriile dlui Efim Şalin: „Pe la sfârşitul lui august [1944] am primit o veste nespus de îmbucurătoare. S-a anunţat ca fiecare să se întoarcă la casele lor. Îmi amintesc cât de înviorată era ziua aceea. Drumul se îndesea cu căruţe, unii o luau de-a dreptul pe jos, că ar fi mai aproape. Iar când am ajuns în sat ne apucase o mare jale. Satul [Ocniţa-Răzeţi, comuna Cucuruzeni, raionul Orhei] era de nerecunoscut: ogoarele nefiind semănate, erau îmburuienate de nu se vedea omul… Îmi amintesc că în acea zi mama nu se mai putea opri din plâns, de cum arăta casa şi ograda noastră: buruiană toată ograda ca la tot satul, toate uşile de la casă, sarai şi de la beci erau luate, iar ferestrele erau stricate. În beci rămăseseră numai butoaiele goale cu fundurile găurite de gloanţe, care pluteau în vinul vărsat şi amestecat cu apă de ploaie. Multe lucruri din casă nu s-au mai găsit…”. Peisajul era apocaliptic: case transformate în grajduri pentru cai, biserici vandalizate, cu icoane găurite de gloanţe şi călcate cu picioarele. Făptaşii dezastrului sunt cunoscuţi: militarii brigăzii motorizate nr. 56 a Armatei 52.

La 23 august 1944, la Bucureşti, regele Mihai I a ordonat arestarea mareşalului Ion Antonescu, a numit un alt prim-ministru, a anunţat ieşirea României din războiul împotriva statelor şi popoarelor Coaliţiei antihitleriste şi a declarat război Germaniei. La 24 august 1944 trupele sovietice au cucerit oraşul Chişinău – capitala RSSM. Acea zi a fost considerată de sovietici ca „ziua eliberării Moldovei de sub cotropitorii fascişti germano-români”. Operaţiunea militară „Iaşi-Chişinău”, numită „cea de-a şaptea lovitură stalinistă”, între altele, s-a încheiat cu restabilirea regimului comunist în întreaga RSSM.

Reprezentanţii regimului totalitar sovietic (militari, activişti ai PC (b) din URSS, administratori) s-au comportat deosebit de brutal cu populaţia băştinaşă. Ei îşi dădeau aere de „eliberatori” şi „victorioşi”, mulţi din ei, în stare de ebrietate, arestau şi maltratau populaţia civilă, violau sau încercau să violeze tinere sau femei etc., etc. Revenită în Basarabia (RSSM), puterea sovietică a realizat mobilizarea totală a bărbaţilor pe Frontul de Est. Dacă până la venirea Armatei Roşii pe teritoriul numitei RSSM, în localităţile rurale erau 343 000 bărbaţi, în decembrie 1944 rămăsese doar 77 719. Restul – 265 281 – au fost mobilizaţi în felul următor: în Armata Roşie (Fronturile 2 şi 3 Ucrainene) – 123 776 persoane,  în districtele militare Harkov, Odesa şi Kiev -  91 978 persoane, în NKVD – 378 persoane, în unităţile militare dislocate la frontiera cu România – 966 persoane.  Restul bărbaţilor, de regulă – de alte etnii decât români (găgăuzi, cehi, unguri etc.), dar şi români, au fost trimişi la întreprinderile industriei grele din Federaţia Rusă sau la scos cărbune în minele din Donbas. A treia parte din cei mobilizaţi au fost trimişi forțat la şcoli de meserii (de ucenici) -  FZO – şcoli din cadrul uzinelor şi fabricilor.

Bărbaţii moldoveni, mobilizaţi la front, de multe ori – tata cu feciorii, sau fraţi, rude – necunoscând limba rusă, neinstruiţi, au fost trimişi pe cele mai primejdioase sectoare ale Frontului – la Balaton (Ungaria), la Königsberg sau Berlin (Germania) -, unde au fost folosiţi în calitate de carne de tun. Circa 50 000 de moldoveni nu s-au întors de pe câmpurile de luptă. Dar pentru basarabeni războiul nu s-a încheiat la 9 mai 1945, odată cu capitularea necondiţionată a Germaniei. Ei au fost urcaţi în trenuri şi duşi să lupte împotriva Armatei japoneze în Manciuria şi nordul Coreii, pentru satisfacerea ambiţiilor politice ale regimului stalinist. În memoriile fiului lui Stalin Vasiliy, „De tata nu mă dezic”, publicate postum,  în 1964, în ziarul Jeminjibao (China) și editate în premieră recent la Moscova, autorul regreta că unele popoare sunt dezbinate. Drept exemplu, generalul Vasiliy Stalin a adus Ucraina, Bielorus, Coreea și… Moldova.

Urmările acestei politici au avut efecte dezastruoase pentru noi. Apăruse problema demografică: depopularea forţată a satelor de bărbaţi – principala forţă de muncă din agricultură, a apărut decalajul bărbaţi-femei, natalitatea a scăzut dramatic etc. Tinerii plecaţi pe şantierele Federaţiei Ruse sau Ucrainei au fost folosiţi ca forţă de muncă ieftină, necalificată, prost îmbrăcată, hrănită, salarizată. În consecinţă – am avut familii distruse, populaţie înfricoşată, supusă rusificării şi altor abuzuri din partea autorităţilor comuniste. 

Aşadar, ceea ce a urmat actului din 24 august 1944 a însemnat un dezastru  pentru basarabeni.  Am avut mii de tineri şi mai în vârstă care nu s-au mai întors de pe fronturi, tineri  trimişi la munci  grele, în condiţii vitrege, peste frontierele RSSM, mulţi din ei nu s-au întors, rămânând cu traiul, la locurile de muncă, întemeindu-şi acolo familii. Pe teritoriul RSSM s-a instaurat administraţia sovietică  îngâmfată, mereu  în stare de ebrietate (cu excepţii, bineînţeles), adusă cu tot cu familii, stabilită în apartamentele, confiscate de la proprietarii de drept şi de fapt.

Să nu se lase impresia cum că moldovenii au fost entuziasmaţi de „eliberatorii” care „uitaseră” să plece. Basarabenii au opus rezistenţă  armată ocupantului sovietic: au fost cazuri de revolte armate; bărbaţii s-au ascuns în faţa mobilizării totale, promovate de ocupantul bolşevic etc.

Igor Dodon doreşte să sărbătorească începutul marii tragedii a basarabenilor – 24 august 1944 – punctul de pornire a re-comunizării României dintre Prut şi Nistru, a celei de-a două ocupaţii sovietice, numită de Dodon „eliberare”. Basarabenii au mai fost „eliberaţi” în anii 1946-1947: datorită politicilor, promovate de sovietici, a FOAMETEI, organizate de Kremlin şi subalternii acestuia de la Chişinău, 200 000 de concetăţeni de-ai noştri, umflaţi de foame, au „eliberat” spaţiul terestru, trecând la cele veşnice. În 1949, apoi 1951, alte mii de basarabeni au „eliberat” pământul natal, fiind trimişi, pentru vecie, în Siberia sau nordul Kazahstanului.

Aflăm din comunicatul pentru presă al preşedintelui RM Igor Dodon că la grandiosul concert din Piaţa Marii Adunări Naţionale, alături de Orchestra prezidenţială, va evolua corul arhieresc de la Mănăstirea Curchi. Nu este pentru prima dată când Biserica ortodoxă proKremln  se implică în manifestări politice: în loc să aprindă lumânări în biserici şi să ţină slujbe de pomenire pentru cei morţi într-un război blestemat de toată lumea (afară de miile de morţi ale băştinaşilor, în 10 zile, Armata roşie a pierdut 67 130 de militari, morţi şi răniţi), iată că cinstitele feţe bisericeşti vor interpreta melodia „Smugleanka, moldavanca” – un cântec cu îndemnuri expansioniste din 1940 (cuvintele aparţin poetului Iakov Şvedov, muzica –compozitorului Anatolii Novikov), care a anticipat raptul sovietic al Basarabiei, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa.

În plus – pe scena din Chişinău vă apărea Grigorii Leps, un susţinător fervent al preşedintelui Vladimir Putin, declarat persona non grata în SUA pentru legăturile acestuia cu lumea criminală  din Rusia. Din 2015  Gr. Leps este declarat persona non grata şi în Ucraina.

Având în vedere cele expuse mai sus, membrii CIRM se pronunţă categoric împotriva unor astfel de manifestări respingătoare („dansuri pe morminte”), organizate de preşedintele Igor Dodon. Cerem partidelor politice din RM să protesteze împotriva dezmăţului socialist. Rugăm cetăţenii RM să conştientizeze sensul acestor „evenimente” dodoniste şi să acţioneze conform îndemnului inimilor şi conştiinţei lor.

Adoptată la 21 august 2017, Chişinău                                                                         

 

Comentariile nu sunt permise.

Arhiva