O carte nouă despre Volintiri

Este vorba de volumul „Scurtă istorie a comunei Volintiri”[1], semnată de domnul dr. ing. Anatolie Munteanu, originar din acest sat de la sud-estul Republicii Moldova (raionul Ştefan Vodă).

Dl dr. Anatolie Munteanu este cunoscut publicului cititor din România şi Republica Moldova ca veteran al luptei împotriva separatismului tiraspolean (ultimul susţinut deschis de Federaţia Rusă), ca autor a unor studii importante, referitoare la războiul ruso-moldav din 1991-1992[2]. Aceste cercetări au contribuit la îmbogățirea substanțială a patrimoniului istorico-militar și istoriei contemporane de luptă a românilor din Basarabia pentru libertate, independență împotriva agresiunii ruse. Pe baza cercetărilor științifice din documente și arhive, dar și din teren, pentru prima dată Anatolie Munteanu a stabilit cauzele războiului, numărul victimelor și răniților în lupte, a analizat acțiunile și misiunile de luptă ale forțelor militare, greșelile strategice ale Statului Major al armatei și comandanților de unități, inclusiv acțiunile politice și diplomatice ale conducerii de vârf a R. Moldova.

Noua sa carte a fost consacrată expunerii succinte a istoriei localităţii de baştină, Volintiri. Cartea beneficiază de o Prefaţă, semnată de prof. univ. dr., general (r) Teodor Frunzeti, preşedintele Secţiei de ştiinţe militare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Anatolie Munteanu semnează Cuvântul înainte (p. 11-15), în care argumentează necesitatea apariţiei acestui studiu, între altele, autorul citează pe marele istoric Nicolae Iorga, care spunea: „Poţi cunoaşte istoria universală la perfecţie, însă dacă nu-ţi cunoşti istoria neamului tău, a părinţilor, a bunicilor, a străbunicilor, înseamnă că nu cunoşti nimic” (p. 15).

Cartea are cinci capitole, Bibliografie, biografia autorului şi cinci anexe.

Primul capitol se întitulează „Basarabia sub ocupaţia Imperiului ţarist” (p. 16-55). Folosind materiale istorice, statistice, documente inedite, autorul a prezentat originea şi documentarea localităţii Volintiri, a expus convingător situaţia demografică a localităţii în anii dominaţiei ţariste, a demonstrat implicarea locuitorilor satului Volintiri în diverse structuri militare ale Armatei ţariste, precum şi participarea volintirenilor în Primul Război Mondial.

Autorul monografiei aminteşte condiţiile în care Imperiul ţarist s-a destrămat. Mişcările de eliberare naţională a popoarelor, aflate în Imperiul Rus, supranumit „puşcăria popoarelor”, s-au organizat, cerând independenţă faţă de Imperiu. Basarabenii au constituit organul legislativ al regiunii, Sfatul Ţării. Anatolie Munteanu aminteşte cititorilor că doi consăteni de-ai dumnealui – Filip Popa şi Dumitru Dragomir au fost delegaţi ca membri ai Legislativului basarabean, organ legitim, care, la 27 martie 1918, a decis Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România.

Logic, următorul capitol (p. 56-75) a fost consacrat expunerii situaţiei din România interbelică, în special – cea din Basarabia. Autorul a examinat schimbarea situaţiei materiale spre bine a ţăranilor, inclusiv a celor din Volintiri, în urma realizării reformei agrare din 1923, a prezentat sistemul educaţional român, care a revoluţionarizat ştiinţa de carte din Basarabia (în anii dominaţiei ţariste românii basarabeni au fost, practic, analfabeţi).

Urmează capitolul întitulat „Perioada celui de-al Doilea Război Mondial” (p. 76-98). Autorul cărţii, colonelul Anatolie Munteanu, critică dur poziţia regelui Carol al II-lea, care a acceptat fără lupte Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. În opinia autorului, „Armata română a vrut să lupte, să apere ţara. La Bucureşti, în schimb, au fost luate decizii care au lezat demnitatea Armatei, onoarea ofiţerilor, subofiţerilor şi trupei, [armata] care se pregătise, atât cât a fost posibil, în limita resurselor alocate (…) să-şi apere ţara” (p. 77). Este important subiectul întitulat „Satul Volintiri în perioada primei ocupaţii sovietice [1940-1941] – arestări, deportări” (p. 79 şi urm.). Autorul demonstrează convingător că primul an de ocupaţie bolşevică a fost unul dezastruos pentru locuitorii satelor noastre, inclusiv – Volintiri. Trupele NKVD au „vânat” oamenii politici basarabeni (foşti membri ai Sfatului Ţării, lideri ai partidelor politice, considerate „antisovietice” etc.), au împuşcat pe loc sau au trimis în puşcăriile şi lagărele de muncă din URSS, iar în noapte de la 12 spre 13 iunie 1941, au realizat Primul Val de deportare a basarabenilor în regiunile de est ale URSS, între care şi exponenţii-model ai satelor noastre – 652 de primari cu familiile lor (vezi p. 81). A. Munteanu arată că în anii războiului, locuitori ai Volintirilor au luptat în cadrul Armatei Române, iar după 1944 – basarabenii, în mare lor majoritate – românii (moldovenii), au fost trimişi de sovietici pe cele mai primejdioase porţiuni ale Frontului, mulţi din ei sacrificându-şi viaţa.

Penultimul capitol – „Perioada socialistă. A doua ocupaţie sovietică, 1945-1989” – este consacrat unor pagini tragice din istoria satului natal, pagini tragice, identice cu soarta basarabenilor în ansamblu. A fost vorba de o politică criminală, promovată de Soviete, privind prestările obligatorii de produse alimentare către Stat, ceea ce a provocat o foamete nemaiîntâlnită în aceste teritorii. Autorul face trimitere la mărturisirile cunoscutei interprete de operă Maia Bieşu, care a supravieţuit cu greu foametei (p. 120-122).

Ultimul capitol se întitulează „Pe calea independenței, democraţiei şi noului concept capitalist” (p. 133-155). A. Munteanu a demonstrat că consătenii dumnealui s-au implicat activ în Mişcarea de Renaştere Naţională, au participat plenar în apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, autorul însuşi fiind implicat în operaţiuni militare împotriva agresiunii ruso-tiraspolene. Autorul cărţii a mers permanent în satul natal, a instituit un Premiu al Muntenilor, pe care, din 2001 încoace, în fiecare an este acordat celor mai buni trei eleni ai Liceului din Volintiri, a studiat situaţia actuală a satului. Autorul constată cu regret că o bună parte a locuitorilor satului natal au plecat în ţări străine pentru a putea supravieţui (este publicată lista ţărilor, în care au plecat locuitorii din Volintiri şi numărul lor, p. 137). Volumul se încheie cu o listă a marilor personalităţi, originare din localitate Volintiri. Între aceştia, fără îndoială, este regretata solistă Maria Bieşu, Filip Popa şi Dumitru Dragomir, menţionaţi deja mai sus, mulţi militari de carieră, oameni de ştiinţă, profesori universitari etc.

Bibliografia (p. 156-158) cuprinde surse arhivistice, documente publicate, stadii deja tipărite. Carte este bogat înţesată cu fotografii de epocă, cu imagini din satul Volintiri şi fotografiile multor săteni.

Cartea este o contribuţie la cunoaşterea localităţii date, este adresată atât locuitorilor satului Volintiri, cât şi specialiştilor, publicului larg cititor, interesat de istoria localităţilor din Republica Moldova.

Apreciind înalt volumul recenzat, am avea de expus şi câteva greşeli observate. Astfel, monografia necesită o tehnoredactare minuţioasă: „descriere al satului”, p. 15, corect: a satului; e scris „in” în loc de „în”, p. 25; e scris „ad4ică”, p. 43, corect: „adică”. La pagina 89 a fost scrisă pentru a doua oară propoziţia „România. Această conflagraţie s-a soldat cu sute de mii de morţi pentru ambele tabere”, propoziţie ce a fost deja scrisă la pagina 88. Sunt unele abrevieri neînţelese. De pildă, A.N. M.S.S.R. , p. 31, ce să însemne oare? Autorul a lăsat fără text pagini întregi (4, 6, ) şi spaţii prea mari (p. 52, 55, 75, şi altele). În multe cazuri sunt repetări, de exemplu, despre recensământul populaţiei din 1897 e scris la pag. 8, apoi informaţia dată se repetă la pag. 47. Trimiterile la surse trebuie scrise cu mai multă acurateţe, iar citatele folosite, în unele cazuri sunt foarte lungi. Tatăl autorului cărţii, Ilie Munteanu, este prezentat cu anii de viaţă: 2. VIII. 1918 – 4 oct. 1981, la pag. 170. La pag. 176, însă, sub fotografia de jos, e scris: „Părinţii: Muntean Ilie (1981-1961) şi… Care a fost, totuşi, anul decesului lui Ilie Munteanu, tatăl autorului cărţii?

E scris „plaţdarm”, corect este „cap de pod” (p. 93), e scris „Guvernul” Basarabiei, corect este „Guvernământul” Basarabiei (p. 92), e scris „esticide”, p. 127, corect: „pesticide”. La pag. 122, legenda de sub fotografie, e scris greşit: „…iar pe rândul de sus fiicele: Bieşu Luca, Tichiana, fiicele Valentina, Maria, Parascovia şi Eugenia, 1952”. Corect este: În faţă, şed pe scaune, Toma şi Tichiana Bieşu, iar în spatele lor, stau în picioare, de la stânga la dreapta – fiicele lor, Valentina, Maria, Parascovia şi Eugenia, 1952. Am putea înşira şi alte obiecţii, dar considerăm că la o eventuală reeditare a cărţii autorul ei, colonelul în rezervă, dr. Anatolie Munteanu va corecta micile greşeli, strecurate mecanic în textul recenzat.

 Recenzent, prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu,

Membru de onoare al AOŞR.

 

 



[1] Anatol Munteanu. Scurtă istorie a comunei Volintiri, Bucureşti, 2017, 186 p.

[2] Idem. Conflicte nistrene, Chişinău, 1995; idem. Epopeea libertății, Bucureşti, 2012; Anatolie Munteanu, Nicolae Ciubotaru. Românii de le Est. Războiul de le Nistru (1990-1992), Bucureşti, 2004 ş. a.

Comentariile nu sunt permise.