Rubrica: Cronica vieţii ştiinţifice

Pe data de 10 septembrie 2018, în incinta Mitropoliei Moldovei şi a întregii Moldove, şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa ştiinţifică naţională „Protoiereul Mihail Ciachir – un cărturar al bisericii din Basarabia”.

Conferinţa a început cu cuvântul de salut al ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove, care a prezentat succint figura protoiereului Mihail Ciachir cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la trecerea la cele veşnice şi a blagoslovit evenimentul ştiinţific.

Moderatorul Conferinţei, prof. univ., dr.-hab., academician-coordonator la Secţia Ştiinţe Umanistice şi Arte a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), dl Victor Ţvircun a oferit cuvântul dlui Vladimir Ciobanu, vice-başcan al UTA Găgăuze, care, în numele conducerii Autonomiei a salutat participanţii la Simpozion. Din numele conducerii AŞM, cu un mesaj de salut s-a adresat academicianul Ion Guceac.

Au urmat comunicările în plen, prezentate de dl acad. Ion Guceac (tema discursului: „Din activitatea protoiereului Mihail Ciachir în cadrul Zemstvei Basarabiei”), de dna Liana Reuleţ şi Gheorghe Câşlalâ, cercetători („Todor Ciachir – întemeietorul dinastiei de preoţi Ciachir în Basarabia”. Dl Ioan Muşneguţu, doctorand, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Moldovei şi a întregii Moldove, a vorbit despre „Moştenirea duhovnicească a protoiereului Mihail Cichir şi provocările societăţii de astăzi”, iar dl dr. Stepan Bulgar, şeful secţiei Istorie şi Etnologie a Centrului ştiinţific „M. V. Marunevici” din Comrat despre „Activitatea protoiereului Mihail Ciachir în anii 30 ai secolului al XX-lea, reflectată în izvoare diplomatice turceşti”.

Prof. univ., dr. – hab. Nicolae Cervencov a prezentat comunicarea întitulată „Întâlnirile cu nepotul lui Mihail Ciachir – profesorul Nicolae Ciachir”. Dl dr. Ivan Duminică (Institutul Patrimoniului) a vorbit despre un original puţin cunoscut al cărţii lui Mihail Ciachir despre istoria găgăuzilor din sudul Basarabiei. Despre activitatea lui Mihail Ciachir în domeniul folcloristicii a vorbit dl dr. Vitalii Sârf (Institutul Patrimoniului). Suita de comunicări a fost încheiată prezentarea  „Documentelor inedite din arhivele Federaţiei Ruse privind viaţa şi activitatea protoiereului Mihail Ciachir”, elaborată de dl dr. – hab. Victor Ţvircun şi PS Siluan (Şalaru), Episcop de Orhei, vicar al Mitropoliei Moldovei şi a întregii Moldove.

La Conferinţă s-au înscris cu comunicări şi alţi istorici şi cercetători, tezele comunicărilor lor au fost publicate într-o broşură[1].

Subsemnatul am prezentat comunicarea „Mihail Ciachir pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei”. La înregistrare, participanţii la Conferinţă au primit – surpriză! – volumul „Protoiereul Mihail Ciachir. Articole privind istoria şi cultura găgăuzilor din Basarabia, publicate în revista „Viaţa Basarabiei”[2]. Alcătuitorii volumului nu doar au adunat articolele din revista „Viaţa Basarabiei”, dar şi le-au tradus în limba rusă, adăugând Anexe cu imagini ale protoiereului Mihail Ciachir, imagini de cărţi, publicate de M. Ciachir etc. De aceea, comunicare subsemnatului poate fi considerată şi ca o prezentare a acestui volum.

Publicăm mai jos textul comunicării.

Mihail Ciachir pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei”

Revista „Viaţa Basarabiei” [„V.B.”], editată lunar de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc” în perioada ianuarie 1932 – iulie 1944, este o sursă istorică deosebit de importantă în vederea recuperării informaţiilor publicate, inclusiv – a marilor personalităţi ale timpului şi opera acestora. În acest sens, materialele publicate de Mihail Ceachir [în „V.B.” apare Ciachir] pe paginile revistei, precum şi articolele despre marele cărturar, merită din plin a fi examinate şi prezentate cititorului de astăzi.

Motivul înscrierii la această conferinţă constă în faptul că l-am cunoscut pe nepotul lui Mihail Ciachir, istoricul Nicolae Ciachir[3], precum şi pe fiica acestuia, Nicoleta Ciachir. Comunicarea de faţă este un omagiu adus marelui cărturar Mihail Ciachir şi nepotului acestuia, istoricului Nicolae Ciachir.

Protoiereul Mihail Ciachir a tradus cărţi religioase în limba găgăuză, impunându-se ca cel mai de seamă cărturar al timpului, a contribuit la cunoaşterea originii şi istoriei găgăuzilor, obiceiurilor religioase la găgăuzi. Ne vom referi la unele studii, publicate de Mihail Ciachir pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei”.

În nr. 3 al revistei „V. B.” din 1934, N. Ciachir a publicat articolul „Religiozitatea găgăuzilor”, în care sunt aduse date de la mijlocul sec. al XIX-lea, care demonstrează că în acel timp la găgăuzi s-a observat o indiferenţă faţă de religie. În opinia lui M. Ciachir în revigorarea sentimentului religios la găgăuzi un rol deosebit l-a avut general-locotenentul Ivan N. Inzov şi consilierul acestuia Mihail G. Butkov. M. Ciachir scrie că, fiind un om credincios, I. N. Inzov a fost uimit că enoriaşii din satul Bulboaca, pe care-l vizitase, nu mergeau la biserică. Întrebând preotul din sat şi primarul de ce se întâmplă aşa, a primit următorul răspuns: „Locuitorii [sunt] găgăuzi, veniţi de peste Dunăre, dintr-un sat, unde turcii au dărâmat demult biserica creştină şi ei s-au dezvăţat a umbla la biserică… Duminicile pleacă sau la pescuit, sau la târg”[4]. Atunci când primarul i-a avertizat pe localnici să meargă la biserică, ei i-au răspuns că n-au nevoie să frecventeze biserica, deoarece preotul se roagă pentru ei toţi. Ei merg la biserică doar atunci, când aduc curbanul. În aşa situaţie, generalul I. Inzov a decis: militarii ruşi, stabiliţi la Chişinău, să fie trimişi în sudul Basarabiei şi repartizaţi în localitatea dată, dar şi în alte sate. Soldaţii au fost obligaţi să-i deprindă pe localnici să frecventeze biserica. Seara, când bătea clopotul, lumea trebuia să meargă la biserică, la vecernie. Mihail Ciachir consideră că această activitate a fost destul de eficace: peste câteva săptămâni, locuitorii coloniei Bulboaca au mers mai des la biserică, temându-se, probabil, de ironiile consătenilor, care frecventau sistematic locaşul sfânt.

 În acelaşi timp, M. Ciachir a arătat că găgăuzii au mers deseori în pelerinaj la locurile sfinte de la Ierusalim sau Muntele Atos – ca o dovadă în plus a credinţei lor.  

Mihail Ciachir a considerat că după încheierea Primului Război Mondial religiozitatea la găgăuzi a scăzut. El considera, de asemenea: cauza acestui fenomen a fost introducerea noului stil calendaristic, în 1924, interzicerea de către autorităţi a sărbătoririi Crăciunului de la 6 spre 7 ianuarie şi a Anului Nou de la 13 spre 14 ianuarie, impunerea enoriaşilor de către Statul Român să sărbătorească pe stil nou: Crăciunul de la 24 spre 25 decembrie şi Anul Nou de la 31decembrie spre 1 ianuarie. Să fi fost oare aceasta o cauză reală a distanţării de ortodoxie e greu de spus. Cunoaştem: a fost o formă de rezistenţă împotriva Bisericii Ortodoxe Române, pe de altă parte – în pofida interdicţiilor severe, enoriaşii oricum găseau posibilități să sărbătorească pe stil vechi.

În articolele „Obiceiurile religioase ale găgăuzilor: curbanele sau sacrificiile”, publicat în „V.B.”, 1934, nr. 6 şi „Obiceiurile religioase ale găgăuzilor din Basarabia: obiceiuri la naştere şi botez”, din „V.B.”, 1934, nr. 7-8, M. Ciachir a explicat din punct de vedere religios sensul magic al obiceiului (datinii) numite curban. În viziunea autorului, esenţa curbanului constă în stabilirea „legăturii tainice între om şi Dumnezeu”[5]. El a evidenţiat principalele varietăţi ale datinii sacrificiului / sacrificării şi le-a împărţit în două forme: „curban de sânge” şi „curban de milă / de caritate”. Unele elemente ale curbanului „Allah-lâk”, analizate de M. Ciachir, sunt unicate şi demonstrează vechimea datinii, originea păgână a obiceiului dat.

Studiile, realizate de Mihail Ciachir, sunt folosite de cercetătorii contemporani ai antropologiei (modului de viaţă) al găgăuzilor. Astfel, referindu-se la unul din articolele semnate de M. Ciachir, Elizaveta Kvilinkova a subliniat: „Ca reprezentant al clerului, în aprecierea unui sau altui fel de sacrificiu, în mare măsură M. Ciachir se baza pe învăţătura creştină”[6]. Studiile, realizate de Elizaveta Kvilinkova, au demonstrat că nu toate felurile de ofrande / sacrificii pot fi atribuite curbanului. De exemplu, ofrandele aduse la săparea fântânii, la construirea bisericii, oferite pentru cumpărarea icoanelor etc. nu sunt curbane în sensul clasic al obiceiului şi nu erau (nu sunt) percepute de oameni ca fiind curban. În acelaşi timp, Elizaveta Kvilinkova scrie că până în prezent oamenii în vârstă (găgăuzi, bulgari, se pare că şi moldovenii) au păstrat obiceiul de a face semnul crucii cu cuţitul înainte de a tăia prima hrincă de pâine; aceiaşi acţiune o fac înainte de a tăia un animal sau o pasăre.

M. Ciachir a subliniat diferenţa între trapeza de jertfă / sacrificiu şi un ospăţ obişnuit. La trapeză carnea animalului sacrificat este împărţită în mod egal tuturor mesenilor. Fiecare [mesean], scrie autorul, primeşte o porţie de carne de berbec prăjită, după care şi alte feluri de mâncare şi băutură[7]. Tot acolo M. Ciachir scrie despre un obicei deosebit al curbanului „Allah-lâk” (se traduce „destinat lui Dumnezeu”), realizat de către proprietarii unor mari turme de oi, de ziua Sfântului Dumitru cu scopul asigurării sănătăţii animalelor şi înmulţirii lor. Preotul mergea (merge) în mijlocul turmei şi citea rugăciunea, apoi stropea animalele cu apă sfinţită[8].

Am putea cita şi alte momente, legate de religia găgăuzilor şi studiate de M. Ciachir, la timpul său; vom remarca, doar, că aceste studii sunt folosite ca sursă izvoristică pentru cercetătorii de astăzi, Elizaveta Kvilinkova fiind un exemplu în acest sens.

Un rol important în cunoaşterea originii şi istoriei găgăuzilor îl au studiile întitulate „Originea Găgăuzilor” în „V.B.”, 1933, nr. 9; 1934, nr. 5; „Istoria găgăuzilor”, publicată în revista Viaţa Basarabiei, 1933, nr. 10; precum şi articolul „Dreptatea la găgăuzii din Basarabia” // Viaţa Basarabiei, 1935, nr. 10, p. 11-14.

În revista nominalizată au fost publicate studii despre viaţa şi activitatea lui M. Ciachir (Nicolae Costenco „Figuri basarabene”, „V.B.”, 1934, nr. 4, „Părintele protoiereu Mihail Ciachir are aproape 80 de ani”, „V.B.”, 1937, nr. 5-6 etc.) şi necrologul, semnat de scriitorul Nicolae Costenco („Apostolul. Protoiereul Mihail Ciachir”„V.B.”, 1938, nr. 10).

M. Ciachir a încetat din viaţă la 8 septembrie 1938. Atunci, în septembrie 1938, Nicolae Costenco a publicat un necrolog în Viaţa Basarabiei (1938, nr. 10, p. 65-68) în care îl numeşte pe Mihail Ciachir „fratele mai mare al scriitorilor basarabeni” şi continuă: „Dacă pentru moldovenime numele lui Mihail Ciachir rămâne înscris în cartea de aur a istoriei basarabene, pentru neamul conlocuitorilor cu moldovenii în Basarabia de sud, găgăuzii, Mihail Ciachir e „Apostolul” care în limba lor a tălmăcit cărţile sfinte”.

Nicolae Costenco face trimitere la un discurs rostit de învăţătorul găgăuz din comuna Avdarma, jud. Tighina, Vlad D. Casâm, cu prilejul împlinirii a 50 de ani ai lui Mihail Ciachir: „Din toate puterile vă mulţumim pentru marea bunăvoinţă pe care aţi arătat-o şi arătaţi pentru luminarea şi educarea poporului găgăuz, de acum 30 de ani, dându-i totul în limba lui maternă. Până la Sf. Voastră, noi, găgăuzii, n-am avut absolut nici o carte scrisă în limba noastră; Sf. Voastră pentru noi sunteţi ceea ce au fost Chiril şi Metodiu pe vremea lor pentru poporul slavon. Sf. Voastră ne-aţi dat sf. Evanghelie în limba găgăuză, pe care o ascultăm în biserică în limba noastră maternă şi pe care o citim şi acasă, în familie… Ne închinăm înaintea neobositei, prodigioasei şi mult folositoarei Sfinţiei Voastre activităţi şi mulţumim bunul Dumnezeu că ne-a dat şi nouă un apostol care este ieşit din mijlocul nostru şi, care, timp de 30 de ani, ne luminează în limba noastră maternă” (V.B., 1938, nr. 10, p. 66).

            Nicolae Costenco şi-a încheiat necrologul cu următoarele fraze: „Rândurile basarabenilor de caracter sunt mai pustii în urma „mutării” acestui Apostol „dincolo”, alături de Haşdeu, Mateevici, Arbure, Stere. Părintele Mihail Ciachir nu mai este, fraţilor! Pilda vie a muncii dezinteresate, a moralei triumfătoare, a binelui obştesc, a caracterului nobil şi a sfatului cinstit s-a stins. Ca epilog, se cuvine să dăm cuvântul  autorului cuminte şi luminos, de pe meleagurile natale ale marelui dispărut, poetului Vladimir Cavarnali, care, pentru toţi basarabenii, să rostească rugăciunea”.

Şi continuă cu poezia „Slavă ţie!”, din care voi citi ultima strofă:

„Cu fruntea îmbătată de imensitatea albastră,

Rotea, înzăpezit, deasupra creştetului meu,

Hulubul imaculat cu aripile-n flăcări,

Am înţeles atunci, cum apostolii

Lăsând şi bărci şi sculele miraculoase,

Doamne, pescari de oameni,

Spre slava Celui veşnic, l-ai făcut!”[9]

            Am recomanda organizatorilor acestei Conferinţe să depună încă un efort şi să adune celelalte materiale despre istoria, cultura, obiceiurile găgăuzilor, publicate pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei”

Mulţumesc pentru atenţie!

14. 09. 2018.

anatol_petrencu@yahoo.com