Audierea publică: România şi regiunile istorice în anul centenar. Cultură, identitate, valori europene

Pe data de 5 septembrie 2018, la Bruxelles, în Parlamentul European, a avut loc Audierea publică „România şi regiunile istorice în anul centenar. Cultură, identitate, valori europene”, organizată de Parlamentul European, cu concursul Comisiei pentru cultură şi educaţie a acestui înalt for, la iniţiativa vicepreşedintelui acestei Comisii, domnului Mircea Diaconu.

Pe data de 4 septembrie a avut loc întâlnirea euro-deputatului Mircea Diaconu cu delegaţia primarilor din Republica Moldova (RM), care au semnat Declaraţia de Unirea cu România şi alţi membri ai delegaţiei din RM.

Invitaţi la dialog, primarii unor localităţi din RM, prezenţi la întâlnire, au expus realizările, dar şi problemele cu care se confruntă comunităţile, pe care le conduc. Primarii au subliniat importanţa deosebită a ajutorului multilateral, inclusiv – financiar, acordat de România comunităţilor din RM. Unii vorbitori au insistat ca acele edificii (şcoli, grădiniţe de copii etc.), care au fost reparate sau construite pe banii contribuabililor din România, să aibă plăcuţe cu informaţia respectivă.

Au fost expuse diverse propuneri referitoare la oferirea, dar şi la retragerea cetățeniei române acelor oameni, care batjocoresc România, aduc deservicii şi daune cauzei naţionale; s-a pledat pentru continuarea ajutorului şi realizării proiectelor comune.

Subsemnatul am vorbit despre introducerea Istoriei Românilor ca obiect de studiu şi de cercetare în RM după prăbuşirea URSS (acum în şcoli se predă Istoria Românilor şi Istoria Universală) etc., dar şi despre  problemele stringente, cu care se confruntă cetăţenii RM în ajunul alegerilor parlamentare din februarie 2019. Este cert faptul că Mişcarea Unionistă din RM ia amploare. Nimeni nu poate neglija acest fenomen. În RM activează patru partide unioniste [între timp şi PLDM a declarat opțiunea unionistă a politicii lui], dar care nu se pot uni între ele în jurul unui scop comun – realizarea Unirii RM cu România.

Pe acest fon apar diverse întrebări, ca, de pildă: ce unim? Unii insistă asupra tragerii frontierei pe Nistru, adică separarea de raioanele RM, deocamdată necontrolate de Chişinău. Iar probleme ce mai arzătoare: cum realizăm Unirea? Sunt două căi: prima – prin referendum. Dar sondajele demonstrează că la acest moment doar 30-32% din alegători vor pleda pentru Unire. A doua cale: promovarea în Parlamentul de la Chişinău a unei/unor forţe politice, care cu 2/3 din voturi ar proclama Unirea RM cu România. Deocamdată acest lucru este problematic, tocmai din cauza neunirii partidelor proclamat unioniste din RM. Iată de ce a fost formulată ideea alcătuirii unei liste unice a unioniştilor din partea societăţii civile şi alegerea acestor oameni în Parlament (grupul lui Andrei Groza).

Am vorbit succint despre eforturile Federaţiei Ruse în vederea păstrării identităţii ruşilor, oriunde ar fi ei şi cheltuielile mari ce se fac în acest scop.

În replică, unul din primarii prezenţi la întrunire, a declarat că ruşii fac propaganda respectivă fără bani. Scriind aceste rânduri, mă văd nevoit să citez din cartea dnei Agnia Grigas următorul pasaj: „Fondurile destinate diverselor cauze privindu-i pe compatrioţi au fost alocate simultan prin intermediul unor programe şi organizaţii guvernamentale dintre cele mai diverse. De exemplu, în 2011, Ministerul Afacerilor Externe a alocat anual 400 de milioane ruble (aproximativ 14 milioane dolari), prin intermediul ambasadelor, pentru politicile privind compatrioţii. În acelaşi timp, Ministerul Ştiinţei şi educaţiei a aprobat un buget aferent anilor 2011-2015 pentru Programul de promovare a limbii ruse de 2,5 miliarde de ruble (aproximativ 88 de milioane de dolari)[1]. Deci, numai pentru promovarea limbii ruse 88 de miliarde de dolari!

Pe data de 5 septembrie 2018, în sala Parlamentului European a avut loc Audierea publică „România şi regiunile istorice în anul centenar. Cultură, identitate, valori europene”, moderată de dl Mircea Diaconu.

Audierea a fost deschisă de dna Norica Nicolau, vicepreşedintă a Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa din Parlamentul European, membră a delegaţiei la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova şi a delegaţiei la Adunarea Parlamentară Euronest.

La compartimentul „Comunităţile româneşti din Cernăuţi, Timoc şi Odesa” au vorbit dl Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, dl Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa, dl Zavisa Zurz, preşedintele Asociaţiei pentru cultură a românilor/vlahilor „Ariadnae Filum” din Timoc, dl Eugen Tiberiu Popescu, directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni şi dl Viaceslav Şaramet, Secretar de Stat, Ministerul pentru Românii de pretutindeni.

La compartimentul „Cultura şi istoria: elemente de bază în realizarea coeziunii naţionale şi europene” a vorbit dl Nicolae Dabija, membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova şi Membru de Onoare al Academiei Române, redactor şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, preşedintele mişcării unioniste „Sfatul Ţării 2”. Discursul domnului Nicolae Dabija a fost publicat pe paginile săptămânalului „Literatura şi Arta”[2].

Subsemnatul, am mulţumit organizatorilor evenimentului, dlor Mircea Diaconu şi George Simion pentru invitaţia de a participa la acest important for;

Am spus că 2018 este anul Centenarului Marii Uniri, centenarului reîntregirii Neamului Românesc;

Am amintit că Basarabia a fost prima provincia, care s-a unit cu Patria-mamă România, urmată apoi de Bucovina şi Transilvania;

Este un bun prilej să cinstim memoria oamenilor politici de atunci – Ion Inculeţ, Pantelimon Erhan, Pan. Halippa, Ion Pelivan, regele Ferdinand, prim-ministru Alexandru Marghiloman etc. -, precum şi memoria militarilor români, care au asigurat ordinea publică şi liniştea în Basarabia anului 1918, cuprinsă de anarhia bolşevică. Istoria demonstrează: oamenii politici basarabeni (factorii decizionali) din anii 1917-1918 au fost deosebiţi (ca caracter, voinţă politică, promptitudine) în comparaţie cu oamenii politici ai RM de astăzi;

Dar vremurile au fost vitrege cu România: la 28 iunie 1940, în perfectă înţelegere cu Germania nazistă, URSS a cotropit Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule la Gurile Dunării. Pentru noi, basarabenii, au urmat timpuri dramatice: în iunie 1941, sovieticii au organizat primul „val” de deportare în masă a basarabenilor în Siberia; în primăvara-vara anului 1944 au fost mobilizaţi în Armata roşie şi trimişi pe cele mai primejdioase sectoare ale Frontului cca 50 000 de bărbaţi. În 1947-1947 sovieticii au provocat o foamete ce a dus la moartea a 200 000 de oameni (sau 10 % din populaţie); în iulie 1949 regimul comunist de ocupaţie a realizat cel de-al doilea „val” de deportarea, urmat de al treilea, din aprilie 1951. Populaţia românească din Basarabia a fost decimată, supusă colectivizării, sovietizării, rusificării şi mancurtizării (o noţiune ce înseamnă să uiţi istoria neamului şi s-o însuşeşti pe cea propusă de ocupanţi). După 1944 scriitorii (dar şi istoricii) au primit indicaţii de la comitetul central al PCM să scrie cât mai prost posibil despre perioada interbelică. De unde apare şi chipul „hidos” al jandarmului român. „Odiosul” jandarm, „boierii” „exploatatorii” sunt produsul unor ficţiuni decât al unor realităţi. Da, au fost şi anumite cazuri concrete reprobabile, dar nu este corect să le generalizăm.

În 1991 URSS s-a destrămat. Însă până la acea dată, Sovietul Suprem al URSS (parlamentul de atunci) a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop şi urmările acestuia. În Comisia de examinare a circumstanţelor semnării şi aprecierii Tratatului de neagresiune germano-sovietic şi a Protocolului adiţional secret erau scriitorul Ion Druţă şi secretarul de partid comunist Grigorii Eremei, care au avut, în cadrul Comisiei, un comportament cel puţin ciudat. Oricum ar fi, Pactul respectiv a fost condamnat de URSS, respectiv de Federaţia Rusă – succesoarea de drept a URSS. Deci, problema reîntregirii urmează a fi soluţionată doar de români.

În 1991 statele baltice şi-au proclamat independenţa faţă de Imperiu sovietic, au aderat la NATO şi UE. Noi –nu. Preşedintele de atunci al RM, Mircea Snegur a declarat că va veni timpul când ne vom uni; deocamdată, zicea el, „să ne ţinem de neamuri”. Să ne „ţinem de neamuri” înseamnă să fim separaţi. Asta pentru că noi suntem un Neam, nu două. Tot Mircea Snegur, în pofida protestului Parlamentului RM, a mers la Alma-Ata, unde a semnat Tratatul de constituire a Comunităţii Statelor Independente. A fost un timp când am considerat că conducerea RM a comis gafe, luând o decizie sau alta. Până la urmă, am tras concluzie că în realitate, au fost aprobate acte politice bine gândite, având scopul să depărteze reîntregirea noastră naţională. De exemplu, conducerea RM a oferit găgăuzilor libertăţi, pe care aceştia nu le-au cerut (au dreptul de ieşire din RM în cazul în care RM se va uni cu România). În pofida adevărului ştiinţific, articolul 13 al Constituţiei RM stipulează că limba oficială a statului este „moldovenească” şi nu română, motiv de permanentă confruntare internă. Şi exemplele pot continua.

Constatăm: în RM s-a înfiripat şi se consolidează o Mişcare unionistă care nu poate fi neglijată. Cu regret, existenţa celor patru partide, declarate „unioniste” (şi care ele nu se pot uni într-o singură forţă politică), dispersează oamenii, care ar dori Unirea RM cu România. Noi nu unim două sărăcii (noi am fost sărăcit datorită unor politici de îmbogăţire a unora în detrimentul altora), ci uniţi, vom fi mai bogaţi, mai puternici şi economic, şi militar.

În vederea realizării Unirii, pe care ne-o dorim, ar fi bine să continue realizarea proiectelor comune, adresate localităţilor din RM, înfrăţirile de tot felul; ar fi bine ca Constituţia României să fie modificată în sensul stimulării Unirii (după modelul celei din Republica Federală a Germaniei)[3]. În preajma alegerilor parlamentare din februarie 2019, din RM, unioniştii trebuie să valorifice toate posibilităţile politice în scopul apropierii şi realizării Unirii RM cu România, să soluţioneze pozitiv activitatea celor patru partide politice [acum – cinci], în sensul formării unui pol unic unionist în alegeri. Nu pot neglijate şi alegerile uninominale, în care ar pute candida unioniştii.

Mulţumesc pentru atenţie!

* * *

Audierea a continuat cu prezentarea a încă trei comunicări: dl Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Libera, a vorbit despre realizările partidului pe care îl conduce în vederea promovării românismului în RM; a urmat dl dr. Gheorghe Negru, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe, care a demonstrat existenţa conştiinţei de neam în timpul Rusiei ţariste, şi dl George Simion, preşedintele Platformei unioniste „Acţiunea 2012”, care a lansat un program de Reîntregire naţională în contextul integrării europene.

Au urmat dezbateri libere, întrebări şi răspunsuri, expuse de reprezentanţii autorităţilor locale din RM şi România, ai mediului academic, precum şi de reprezentanţii comunităţilor româneşti din afara frontierelor României.

Audierea publică a fost transmisă în eter direct de postul de televiziune 10 TV.

În concluzie: considerăm că în Anul Centenar, 2018, Audierea publică din cadrul Parlamentului European, deocamdată a fost cea mai importantă acţiune de omagiere a înaintaşilor noştri care au creat România întregită.

Mulţumesc organizatorilor!

14 septembrie 2018

anatol_petrencu@yahoo.com


[1] Agnia Grigas. Crimeea şi noul imperiu rus, Bucureşti, Editura Corint, 2017, p. 74. Apropo, consider că toţi intelectualii din RM ar trebui să citească această carte.

[2] Nicolae Dabija. Cerem susţinerea Uniunii Europene pentru unificarea Naţiunii Române. În: Literatura şi Arta, 2018, 13 septembrie.

[3] La încheierea discursului mi-a fost adresată o replică în sensul că Constituţia României nu împiedică Unirea RM cu România. Am avut în vedere evoluţia Legii fundamentale pentru Republica Federală a Germaniei, care, la data unificării celor două Germanii, „ajunsese prin modificările succesive la un înalt grad de perfecţiune, ceea ce a făcut posibilă imediata ei aplicare pe întreg teritoriu german, eliminând total Constituţia Republicii Democrate Germane”. Vezi: Eleodor Focşeneanu. Prezentare istorică a ordinii constituţionale din Germania. În: Legea fundamentală pentru Republica Federală Germania, Bucureşti, Editura ALL Educaţional S.A., 1998, p. 17.

Comentariile nu sunt permise.