Cu prilejul participării la Audierea publică „Românii şi regiunile istorice în anul centenar. Cultură, identitate, valori europene” (4-6 septembrie 2018), organizată de Parlamentul European, cu concursul Comisiei pentru cultură şi educaţie a acestui înalt for, la iniţiativa vicepreședintelui acestei Comisii, domnului Mircea Diaconu[1], am avut scurta, dar deosebit de importanta posibilitate de a face cunoștință cu Bruxelles, capitala Belgiei.

O parte din participanţii la acest important for am fost cazaţi în Hotelul „Leopold” (Rue de Luxembourg). Din Hotel spre dreapta, strada Rue de Luxembourg duce spre piaţa cu aceeaşi denumire – Place du Luxembourg. Piaţa are forma unui cerc mare, iar în centru se înalţă statuia lui John Cockerill (foto nr. 1).

John Cockerill s-a născut în a. 1790, în Marea Britanie. În 1797, împreună cu tată-său, a trecut în Europa continentală; a locuit în Franţa. Împreună cu fratele a întemeiat nu departe de oraşul Liège (Belgia) o companie metalurgică şi de construcţie a maşinilor. John Cockerill a construit primul furnal care a înlocuit cărbunele cu cocs. În 1838 Belgia a construit calea ferată Bruxelles-Mechelen „La Belge”; compania metalurgică, condusă de J. Cockerill a furnizat locomotive şi alte utilaje. John Cockerill a vândut şi Rusiei utilaje pentru metalurgie: în Taganrog a fost construită o uzina metalurgică care a dat prima producţie în anul 1897. John Cockerill a murit în Varşovia (aflată atunci sub dominaţia Imperiului ţarist) la vârsta de 49 de ani (în 1840).

Pe postament este scris: „John Cockerill. Le pere des ouvriers” [„John Cockerill. Tatăl/părintele muncitorilor”.

Traversând Piaţa Luxembourg, în faţă se ridică complexul de clădiri ale Parlamentului European (vezi foto nr. 2).

De aici, din faţa Parlamentului European am făcut cale întoarsă, am mers pe strada Luxembourg care întretaie Scuarul „Ferdinand de Meeûs”. În scuar sunt mai multe busturi, inclusiv în memoria lui Ferdinand de Meeûs (1798-1861).

Jurist şi om de afaceri, Ferdinand de Meeûs a fost conducătorul Societăţii generale pentru promovarea industriei, devenită ulterior Societatea Generală a Belgiei. A fost un om îndrăzneţ şi autoritar, un manager puternic; înnobilat la 38 de ani; a avut 11 copii cu Anne Meeûs. Filantrop: nu a neglijat nici o iniţiativă de binefacere[2].

Pe bust e scris: „Comte Ferdinand de MEEÛS”. (vezi foto nr. 3).

În același scuar a fost instalat şi bustul în marmură albă a generalului Émile Pierre Joseph Storms. Pe postament este scris: „AU L.[?] General STORMS. 1846-1918”. Mai jos au fost cioplite încă câteva cuvinte, din care am putut citi doar: „Fonda / station de M. PALA / [?] mai 1883” [Fondatorul staţiunii M’Pala /…/ mai 1883] şi cam atât am putut descifra.

Născut la 2 iunie 1846, în or. Wetteren (Belgia), între 1882 şi 1885, căpitanul (viitorul general) Storms a condus cea de-a patra expediţie în estul Africii, campanie militară iniţiată de regele Leopold al II-lea. A cucerit şi explorat teritoriul care în 1885 va deveni statul independent Congo. În 1883 a fondat localitatea M’Pala, pe malul de vest al lacului Tanganyika (azi Republica Democrată Congo) – locul unei misiuni catolice timpurii în Congo-ul belgian. Émile Pierre Joseph Storms a fost membru de onoare al Societăţii regale belgiene de geografie, membru al Comitetului Uniunii filantropice coloniale, comandant al Ordinului „Leopold” etc.[3]

Tot aici se află bustul de bronz al lui Marnix Gijsen, baron Goris Jan Albert (1899-1984), foto nr. 5.

Este vorba de scriitorul flamand belgian Jan-Albert Goris, născut la 20 octombrie 1899, în or. Anvers. „Baron Goris Jan Albert” a fost pseudonimul literar al scriitorului şi ar putea proveni [pseudonimul] de la numele lui Philippe de Marnix (1538/1540 ? – 15 dec. 1598), baron, om de stat, militar, mare poet, polemist, teolog şi pedagog şi de la numele de familie a mamei sale Gijsen. În poeziile lui Marnix Gijsen „sunt îmbinate motive religioase cu idei ale filosofiei antice… La baza romanului „Cartea lui Ioahim Babiloneanul” (1948) a fost pusă concepţia mistică despre legătura spirituală a omului contemporan cu civilizaţia Babilonului antic”[4].

Am căutat traduceri ale operei lui Marnix Gijsen în română sau rusă. Deocamdată nu am găsit.

Trecând drumul în cealaltă parte a scuarului „Ferdinand de Meeûs” am admirat bustul contelui de Theux de Meylandt. Pe postament este scris: „Comte de THEUX de MEYLANDT / membre du Congres National / Ministre d’Etat / Chef de Cabinet / Ministre des Affaires Étrangères et de l’Intérieur / 1794-1874” [„Contele THEUX de MEYLANDT, membru al Congresului Naţional, Ministru de Stat, Şef de Cabinet, Ministru al afacerilor Externe şi Interne. 1794-1874”] (vezi foto nr. 6).

Contele Theux de Meylandt a fost un om politic catolic belgian; a studiat jurisprudenţa, a lucrat avocat, a aderat la opoziţia politică a catolicilor faţă de puterea protestantă; a participat la Revoluţia din 1830 din Belgia, fiind ales apoi în Congresul Naţional. S-a pronunţat pentru o monarhie constituţională, pentru un Parlament bicameral, pentru independenţa Bisericii faţă de Stat. A fost Ministru de Interne în primul cabinet de miniştri, numit de regele Leopold I. De trei ori a fost prim ministru al guvernului Belgiei (în anii 1834-1840, 1846-1847 şi 1871-1874), în primele două mandate fiind şi Ministru al Internelor, iar în cel de-al treilea termen – şi Ministru de Externe.

În acelaşi scuar se distinge sculptura poleită cu aur a unui înger, cu braţele întinse înainte. Pe postamentul din marmură este imprimat portretul sculptorului belgian Juliaan Dillens (1849-1904), foto nr. 7.

Juliaan Dillens a fost considerat de contemporanii săi un mare maestru al sculpturii. Este autorul multor sculpturi, expuse pe străzile Bruxelles-lui şi în alte oraşe ale Belgiei. Profesor la Academia de Arte din Bruxelles. În 1887 a obţinut Premiul de la Roma pentru sculptura „Conducător galiţian, capturat de romani”.

Împreună cu istoricul dr. Gheorghe Negru şi acad. Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi) am continuat să mergem pe strada „Luxemburg” spre Piaţa Tronului (Place du Trône). Am traversat intersecţia şi am mers spre stânga, partea de sud a Palatului regal. Înaintea noastră a apărut statuia ecvestră a regelui Leopold al II-lea (vezi foto nr. 8). Pe postament e scris: „LEOPOLDO II / Regi belgarum / 1865-1909 / Patria memor” [din limba latină: „Leopold al II-lea. Regele belgienilor. 1866-1909. Memoria Patriei” (?)].

Enciclopedia universală britanică a scris următoarele despre Leopold al II-lea, născut în 1835:

„Rege al belgienilor (1865-1909). Urmându-şi tatăl, Leopold I, a condus primele eforturi europene de colonizare a bazinului fluviului Congo. A fondat în 1876 o asociaţie menită să exploreze zona Congo, numindu-l pe Henry Morton Stanley drept principal agent al său. Leopold a format Statul Liber Congo (1885) şi l-a condus ca suveran. Sub Leopold, Congo a devenit scena cruzimilor barbare ale conducătorilor coloniali; când s-a aflat despre aceasta (cca 1905), a izbucnit un scandal internaţional. Sub presiune britanică şi americană, regiunea a fost scoasă de sub controlul personal a lui Leopold şi anexată Belgiei (1908) sub numele de Congo Belgian. Leopold a fost urmat de nepotul său, Albert I”[5].

Despre regele belgienilor Leopold al II-lea ar fi de scris mult. Vom remarca doar că în timpul domniei lui de 44 de ani în Belgia a fost aprobată legea constituirii unei reţele de şcoli primare, laice, obligatorii şi gratuite; după o perioadă de sistare a ajutorului financiar, acordat de stat şcolilor catolice, în 1884 această practică a fost reluată; în 1893 a fost aprobată legea privind votul universal, acordat bărbaţilor. În Belgia au fost aprobate un şir de legi referitoare la protecţia forţei de muncă. Leopold al II-lea a pledat pentru o lege a referendumului, prin care belgienii şi-ar fi expus punctul de vedere asupra anumitor probleme, dar iniţiativa regală a fost respinsă de Parlament sub motivul că ar oferi regelui prea multe drepturi. Leopold al II-lea a insistat asupra întăririi capacităţii de apărarea a ţării ca bază a neutralităţii. În acest sens a contribuit, inclusiv cu bani proprii, la construirea şi întărirea cetăţilor şi sistemelor de apărare, aşa numita Redută naţională. A insistat asupra schimbării modului de înrolare în forţele armate (pe timpul lui tinerii erau încadraţi în armată pe baza tragerii la sorţi).

Politica lui Leopold al II-lea, promovată în Africa (Congo), a fost cel mai dur criticată, datorită genocidului aplicat faţă de băştinaşi, consideraţi a fi robi ai regelui, pentru refuzul sau neputinţa de a munci, africanilor li se tăia mâna. Numărul populaţiei Congo a scăzut de la 30 ml oameni (1884) la 15 ml persoane (1915). Regele belgienilor considera că Congo este proprietatea lui personală, exploatând nemilos bogăţiile acestei ţări (cauciuc etc.).

Bogăţiile obţinute au fost folosite de Leopold al II-lea la ridicarea diverselor edificii, parcuri, monumente, atât în Belgia, cât şi în afara acestei ţări. De ex., pe timpul domniei lui a fost întemeiat Parcul Semicentenarului (în fr. Parc du Cinquantenaire) cu Arcul de Triumf la intrare (vezi mai jos). A fost numit „regele-constructor” (în fr. „Le Roi-Bâtisseur”). A fost un om lacom, fapt pentru care a fost criticat de oameni politici şi de presă („un Mahler încoronat”, „afacerist” etc.).

Pe timpul lui Leopold al II-lea în Belgia s-a dezvoltat industria, fiind cuprinsă de un boom adevărat. Între altele, Belgia a produs şi arme, inclusiv cunoscutul revolver „Nagan”. Industria a prevalat asupra agriculturii, a avut loc procesul de urbanizare a ţării[6].

Nu este lipsită de interes viaţa personală a regelui Leopold al II-lea. În august 1853, la Bruxelles, regele Leopold al II-lea s-a căsătorit cu arhiducesa de Austria Marie Henriette, pe care, însă, a neglijat-o toată viaţa, având cu ea, totuşi, patru copii. Până la urmă regina s-a retras de la Curte într-o vilă, unde a şi murit în septembrie 1902.

În 1900, Leopold al II-lea s-a îndrăgostit de Blanche Delacroix (avea 17 ani), prostituată, născută la Bucureşti, cu care a avut doi copii nelegitimi şi cu care s-a logodit cu cinci zile înainte să moară, logodnă „fără valabilitate conform legislaţiei belgiene”[7].

Leopold al II-lea a fost decorat cu multiple ordine, inclusiv „Steaua României”, cea mai înaltă distincţie a ţării; a primit patru din cele mai înalte ordine ale Imperiului Rus; a murit la 17 decembrie 1909, la vârsta de 75 de ani; a fost înmormântat în cripta regală din Bruxelles.

 

Fotografii:

Foto nr. 1. Statuia lui John Cockerill.

Foto nr. 2. Edificiul Parlamentului European.

Foto nr. 3. Bustul lui Ferdinand de Meeûs

Foto nr. 4 Bustul generalului Émile Pierre Joseph Storms

Foto nr. 5 Bustul scriitorului belgian Marnix Gijsen.

Foto nr. 6. Bustul Contelui Theux de Meylandt.

Foto nr. 7. Basorelieful lui Juliaan Dillens.

Foto nr. 8 Monumentul lui Leopold al II-lea.

(Va urma)

anatol_petrencu@yahoo.com

24 septembrie 2018