Citim în „Ziarul de Gardă” că primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari, l-a decorat post-mortem pe banditul de drum mare Grigore Kotovski cu ordinul „Om emerit al oraşului Hânceşti”[1]. Primarul de Hânceşti Alexandru Botnari afirmă că el personal a turnat aceste ordine, altfel spus – cui doreşte, aceluia le înmână. În realitatea, nu este chiar aşa. Primarul este fruntea unui oraş, care – sunt convins, – [oraş] care merită o reputaţie bună. Alexandru Botnari zice că „a obosit de comentarii”, că în privinţa legislaţiei „totul e corect”, cum că opiniile referitoare la Gr. Kotovski „sunt împărţite” etc., etc.[2].

Părerile o fi fiind ele împărţite, noi cunoaştem adevărul despre cel care s-a numit Grigore (Grişa) Kotovski. Istoricul Anatol Ţăranu susţine, pe bună dreptate, că Gr. Kotovski a fost nu altceva decât „un bandit, un hoţ de drumul mare”[3].

Dl Anatol Ţăranu are perfectă dreptate: Gr. Kotovski a fost un bandit, un hoţ de drumul mare. Dar Grişa Kotovski a fost un svoloci [rus., în traducere înseamnă ticălos, canale, nemernic]. Voi scrie mai jos de ce consider astfel.

Câteva crâmpeie din viaţa lui deloc uşoară a „înflăcăratului revoluţionar” Grigore Kotovski. El s-a născut în Hânceşti, în 1881. Însă mereu îşi falsifica biografia, inclusiv – anul naşterii, cu dorinţa „întineririi”: ba 1887, ba 1888. Iniţial scria că se trage din nobili, după lovitura de stat bolşevică – afirma cum că are origini „proletare”.

Gr. Kotovski a fost atamanul unei bande de criminali, care număra între 7 şi 16 persoane, majoritatea din ei – recidivişti, foşti puşcăriaşi, pe care Gr. Kotovski îi întâlnise în locurile de detenţie. Sub conducerea atamanului, bandiţii înarmaţi cu pistoale năvăleau în casele oamenilor înstăriţi, luându-le banii, bijuteriile, blănurile, alte obiecte de preţ. Ca regulă, Kotovski şi criminalii lui nu-şi omorau victimele. În 1914 Rusia ţaristă s-a implicat în Marele Război (Primul Război Mondial), ceea ce a însemnat înăsprirea regimului poliţienesc. Pentru a nu fi încadrat în armată Gr. Kotovski a falsificat documente, s-a angajat ca mecanic la o treierătoare şi, concomitent organiza raiduri prin surprindere. De exemplu, dacă în 1913 Kotovski şi „băieţii” au comis cinci jafuri în Basarabia şi Odesa, în 1914 – circa zece prădăciuni (în Chişinău, Tiraspol, Tighina, Balta), apoi în 1915 – începutul anului 1916 [în plin război mondial!] banda lui Kotovski înfăptuise peste 20 prădăciuni[4]. La 28 mai 1916, în pădurea de lângă Bardar, Kotovski a atacat doi comercianţi de origine evrei (Levit şi Kimelifeld) şi i-a deposedat de tot ce au avut; la 17 iunie acelaşi an a urmat încă o prădăciune – nu departe de Hânceşti: Kotovski şi banda lui au jefuit pe alţi doi comercianţi (Herşengold şi Niţkaner)[5].

În sfârşit, Gr. Kotovski a fost prins de poliţie. În octombrie 1916 a început procesul de judecată. Aici Grişa Kotovski s-a lamentat cum că el nu a împuşcat nici un om, cum că nu a aplicat forţa fizică pentru că îi plăceau oamenii, cum că ceea ce prăda – împărţea cu cei săraci, cu nevoiaşii, ceea ce nu este adevărat. În mod demagogic, pentru a scăpa de pedeapsă, Kotovski s-a cerut pe front. Pentru odioasele crime comise, Kotovski a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Dar administraţia ţaristă nu s-a grăbit să execute decizia judecăţii; în plus, în favoarea banditului Kotovski s-a pronunţat soţia generalului Brusilov.

În februarie 1917 ţarismul cade, la putere vine Guvernul Provizoriu. Noile autorităţi au eliberat puşcăriile de fel de fel de revoluţionari, nu, însă, pe Kotovski: nu au existat dovezi că ar fi revoluţionar, că ar fi împărţit cele prădate cu săracii etc., el a fost considerat şi de noua putere hoţ de drumul mare. Cei drept, i s-a redus termenul de întemniţare la 12 ani.

Dar Gr. Kotovski nu şi-a găsit astâmpăr. Fiind întemniţat, lături de agenţii Secţiei Securităţii Sociale, Gr. Kotovski a mers în locurile unde se ascundeau criminalii din Odesa, adică PRIETENII lui.

Domnule primar de Hânceşti Alexandru Botnari, în asta, cred că constă nemernicia lui Gr. Kotovski: să aduni foşti puşcăriaşi în bandă, să devastezi împreună cu „băieţii” bănci, case, să jecmăneşti sute de oameni, după care chiar tu, Kotovski, să-i dai pe mâna miliţiei (aşa s-au numit forţele de Interne în timpul Guvernului Provizoriu). Iată pe cine ai decorat matale cu Ordinul „Om emerit”!

Bandiţii tip Kotovski au considerat lovitura de stat bolşevică ca fiind a lor. Kotovski devine „erou” al războiului civil din Rusia. Spaţiul nu ne permite să elucidăm „isprăvile” „legendarului erou”, vom aminti doar că datorită lui Kotovski şi altora ca el, în acel  război civil au fost omorâţi între 7 şi 9 milioane de oameni.

Grişa Kotovski a murit în noaptea de la 5 spre 6 august 1925, fiind împuşcat. Până în prezent nu sunt clare motivele asasinării şi cine a executat omorul. Există 13 versiuni, privind moartea lui Gr. Kotovski. Suntem înclinaţi cu cea de-a treisprezecea versiune, expusă de istoricul odesit Victor Savcenko: Gr. Kotovski a fost lichidat de OGPU [poliţia secretă sovietică] pentru că devenise un mare antreprenor, care de multe ori nu ţinea cont de directivele Partidului bolşevic[6].

Şi ultimul aspect: în anii 30 ai secolului trecut Iosif Stalin a permis turnarea unor filme artistice, consacrate numiţilor „eroi” ai războiului civil. Astfel apăruse pe ecrane filmul „Ceapaev” (regizori G. şi S. Vasiliev, 1934), „Sciors” (regizori A. Dovjenko, 1939) etc., inclusiv – „Kotovski”, regizor Fainţimmer, 1943. Un film în care Gr. Kotovski a fost prezentat aşa cum cerea propaganda stalinistă, adică cu totul altul decât a fost în realitate.

Iată cum stau lucrurile cu Kotovski şi cu unii din primarii noştri. Nu m-aş mira dacă următorii decoraţi vor fi Iosif Stalin, Lavrentii Beria, Sergo Goglidze, Iosif Mordoveţ. Şi lista poate continua…

anatol_petrencu@yahoo.com

5 noiembrie 2018