Rusia: august – luna cu cele mai multe nenorociri
Calamități naturale. Dar nu numai…
Incendii forestiere. Din primele zile ale lunii august principalele ştiri se refereau la uriaşele incendii din Siberia şi Orientul Îndepărtat. La stingerea lor au fost atrase forţele militare, conduse de vice-ministrul Apărării, generalul de armată Dmitrii Bulgakov[1]. Fumul de la incendiile siberiene a ajuns pe teritoriul Statelor Unite ale Americii şi Canadei, ceea ce a stârnit îngrijorarea legitimă a locuitorilor respectivelor ţări. În acest context, pe data de 1 august, preşedintele SUA Donald Tramp s-a adresat, la telefon, preşedintelui rus Vladimir Putin, propunându-i ajutor în vederea stingerii incendiilor. V. Putin i-a mulţumit preşedintelui american, spunându-i că a concentrat o forţă aeriană puternică, capabilă să stingă incendiile[2].
De rând cu alte probleme economice, sociale etc. incendiile au stat în centrul atenţiei primului ministru al FR Dmitrii Medvedev, aflat într-o vizită de lucru în Extremul Orient. Din spusele primului ministru aflăm nuanţe noi, referitoare la incendii. Se constată că ele, în unele cazuri, acoperă tăierile ilicite de pădure. D. Medvedev a dat indicaţii ca acele utilaje, care au fost folosite pentru tăieri nelegitime ale pădurii să fie confiscate de stat[3].
Astfel, a apărut un nou aspect al problemei – incendierile ca metodă de ascundere a copacilor tăiaţi şi exportaţi peste frontierele FR. În acest sens, sunt importante ştirile din Krasnoiarsk şi comportamentul guvernatorului regiunii Alexandr Uss. La întâlnirea cu studenţii Clubului de discuţii „Dialog la nivel egal”, la întrebarea „Cum luptă administraţia regiunii cu incendiile forestiere?” A. Uss a declarat: „Problema constă în faptul că [incendiile forestiere] sunt o realitate firească [a naturii], cu care nu are sens să lupţi, iar în unele locuri, posibil, chiar este dăunător [adică este dăunător să stingi incendiul]”[4]. Această atitudine, exprimată de guvernatorul A. Uss, a fost criticată dur de activiştii Greenpeace, care au afirmat că spaţiile cuprinse de flăcări nu se micşorează, ci, dimpotrivă, cresc în regiunea Krasnoiarsk. Conform datelor acestei organizaţii ecologice, incendiile forestiere au cuprins 4,5 milioane hectare (pe data de 6 august), pe când o zi în urmă ardea pădurea pe o suprafaţă de 4,3 milioane ha. La acea dată, pompierii stingeau doar 6 % din incendii. Din aceiaşi sursă aflăm că timp de o lună (iulie) suprafaţa incendiilor a sporit de la un milion de hectare la trei milioane. Abia atunci cinovnicii au decis să se implice în stingerea incendiilor; până atunci au considerat că lupta cu flăcările este prea costisitoare[5].
Tema incendiilor din Siberia şi Extremul Orient a fost discutată larg în reţelele de socializare. Am reţinut opinia cunoscutului artist rus Maxim Galkin: „Din punct de vedere al activităţii sociale, societatea noastră este absolut infantilă. Adică, atunci când ceva se întâmplă noi începem să-i luăm pe toţi la trei parale… Noi vorbim despre catastrofă atunci, când ea deja s-a produs. În Rusia astfel de catastrofe se produc tot mai mult şi mai mult şi ele se produc tot mai des şi mai des. Dar se produc nu pentru că „s-au furat mai mulţi bani”, ci pentru că asta este psihologia noastră”. El a apelat la ruşi ca aceştia să se gândească cu anticipaţie la ce li se poate întâmpla, iar administratorii „nu au coborât de pe Marte”. Vorbind despre diverşi conducători, M. Galkin a subliniat: „Am în vedere că ei [administratorii] nu sunt atât de „remarcabili”, ei sunt parte a societăţii noastre, ei sunt parte a poporului nostru, sunt parte a comunului nostru „noi”. Şi toate calităţile lor sunt parte a calităţilor noastre şi caracteristicilor noastre. Puneţi-vă pe gânduri atunci când, întâmplător sau intenţionat, veţi deveni cinovnic [administrator]. Acest sistem s-a construit şi a evoluat în mod firesc”. În încheiere cunoscutul artist a declarat că retrăieşte pentru oamenii, care se află în fum şi că trebuie să avem grijă de pădure „365 de zile pe an, da nu atunci când ea arde”[6].
De pe data de 3 august informaţiile se refereau la anumite succese, obţinute de militarii implicaţi în stingerea incendiilor, dar şi la greutăţile existente. Pe parcurs, informaţiile prezentau o suprafaţă, salvată de incendii, tot mai mare şi mai mare: 300 000, 500 000 de hectare.
Concomitent, ziariştii au stabilit că incendiile forestiere sunt produsul nu doar a calamităţilor naturale. În reportajul de pe data de 4 august sunt demonstrate grămezi uriaşe de tulpini de copaci, tăiaţi ilicit, iar locurile de unde au fost aduse au fost incendiate. Reportera i-a întrebat pe localnici, care, se constată – ştiu cine şi când a dat focul, – cât li se plăteşte incendiatorilor? Răspunsul a fost: „Toată lumea ştie – 80 000 de ruble pentru un focar.” „Cui i se plăteşte?” – întreabă ziarista. Răspunsul primit: „Celor care au tăiat pădurea”[7].
Pe data de 8 august, în şedinţa Consiliului de Miniştri, D. Medvedev a spus că guvernul a luat toate măsurile necesare pentru a lichida incendiile din Siberia. Din rezervele de stat au fost alocate circa 6 miliarde ruble[8].
Este curios un lucru. După inspectarea oraşului Tulun, la întâlnirea cu factorii de decizie locali, V. Putin a atras atenţia la faptul că lumea este slab informată sau neinformată despre ce să facă, cum să procedeze, la cine să apeleze. Deci, sarcina organelor de conducere este să informeze cât mai mult şi corect populaţia sinistrată. Iată că la şedinţa guvernului, D. Medvedev spune acelaşi lucru: conducerea este chemată să informeze cât mai mult şi corect populaţia sinistrată, fără ca, cel puţin, să facă trimitere la V. Putin: „Aşa cum a spus preşedintele nostru V. Putin…” Este o dovadă clară a lipsei de personalitate a premierului D. Medvedev.
În buletinul de ştiri de pe data de 11 august a fost prezentat un studiu reportericesc al Alisei Parşakova despre incendiile din cele patru zone puternic afectate – Iakutia, ţinutul Krasnoiarsk, regiunea Irkutsk şi Bureatia. Reportera a demonstrat cum numiţii „tăietorii de pădure negri” [чёрные лесорубы], de fapt – braconierii au tăiat ilicit suprafeţe întinse de taiga, lemnul fiind destinat exportului, iar pentru a şterge urmele crimelor comise, chiar făptaşii au incendiat ceea ce mai rămăsese. Din reportaj devine clar că în astfel de activităţi au fost implicaţi şi demnitari cu funcţii înalte în stat.
Lemnul tăiat este exportat în China, unde, conform spuselor Alisei Parşakova, tăierea pădurilor este interzisă prin lege[9].
Pe data de 14 august, în raionul Tuapse, Kubani, a izbucnit un incendiu forestier de mari proporţii. Datorită eforturilor combinate a pompierilor, voluntarilor, aviaţiei etc. incendiul a fost lichidat[10].
Potopuri. În regiunea Amur inundaţiile au afectat peste 30 de localităţi, 2 500 persoane au fost evacuate de la locurile de trai în altele, mai sigure[11]. Trei sute de case au fost inundate. Vilele inundate nu au fost contabilizate. Ploile au deteriorat drumurile din regiune.
Pe data de 4 august a început evacuarea locuitorilor satului Usti-Ivanovka, regiunea Amur, raionul Blagoveşcensk: au apărut temeri că în urma ploilor şi ridicării nivelului apelor în râul Zeia, digul de protecţie nu va rezista[12].
Catastrofe
1. Pe data de 5 august, în raionul Acinsk, regiunea Krasnoiarsk, au fost auzite explozii, urmate de un puternic incendiu la depozitul de muniţii. Schijele au zburat la o distanţă de 15 km de jur-împrejur. Autorităţile au oprit circulaţia trenurilor şi au evacuat peste 3 000 de oameni. Catastrofa s-a produs pe teritoriul unei unităţi militare, închise pentru civili. Din spusele unor experţi, în depozit s-ar fi aflat 40 000 de proiectile de artilerie, calibrul 125 şi 152 mm[13]. A murit un om, alţi 13 au avut diverse leziuni corporale. Ministerul Apărării a trimis tehnică de luptă cu incendiile specială (roboţi), genişti etc., echipele fiind conduse de vice ministrul Apărării, generalul de armată Dmitrii Bulgakov. Autorităţile au organizat evacuarea locuitorilor din satele din împrejurimi, inclusiv din oraşul Acinsk.
Din declaraţiile făcute presei de guvernatorul regiunii Krasnoiarsk Alexandr Uss şi a generalului Dmitrii Bulgakov se dădea de înţeles cum că situaţia este sub control şi ceea ce a fost mai rău a fost depăşit. Cauza nenorocirii – neglijenţa militarilor.
Din ştirile de pe data de 9 august aflăm că la (fostul) depozit de la Acinsk au avut loc două explozii noi, iar incendiul a re-izbucnit. Locuitorii satului Kamenka au fost evacuaţi pentru a doua oară. Opt oameni au fost răniţi[14]. Explicaţia reprezentanţilor Ministerului Apărării: din cauza incendiului şi exploziilor de pe data de 5 august a ieşit din uz sistemul de ocrotire împotriva fulgerelor. Pe data de 9 august, în regiune a plouat puternic, iar un fulger a lovit în depozit, care s-a aprins. În urma incendiului – au avut loc noi explozii[15].
Poate că explicaţia autorităţilor militare este adevărată, dar e greu de crezut. Cum adică un fulger să nimerească anume în depozitul de armament şi să provoace un incendiu în situaţia în care acolo au fost luate măsuri pentru lichidarea incendiului din 5 august? S-au luat sau nu măsuri? Cum au fost adăpostite proiectilele dacă ele din nou a explodat?
2. Pe data de 8 august, pe poligonul militar Nionaksa, situat la o distanţă de 30 de km de oraşul Severodvinsk, regiunea Arhanghelsk, în timpul experimentării, a explodat un motor cu reacţie. În rezultat au murit două persoane, alte şase au fost rănite. Oficialii au anunţat că nu au fost aruncate în atmosferă substanţe nocive[16].
Pe data de 10 august, în ştirile de la ora 21, au fost transmise noi detalii, privind nenorocirea de la Nionaksa: experimentul a fost realizat pe mare. În timpul exploziei, în mare au fost aruncate mai multe persoane. Corporaţia „Rosatom” a anunţat moartea a cinci persoane, angajaţi ai corporaţiei[17]. În acelaşi timp farmaciile din Severodvinsk au fost golite de iod, ceea ce înseamnă că oamenii încearcă să se protejeze de urmările radiaţiei.
În ulterioarele ştiri şi comentarii s-a vorbit că, de fapt, explozia a fost nucleară, iar racheta experimentată poate fi folosită într-un război nuclear total. Ceea ce înseamnă – distrugerea Globului Pământesc.
Accidente rutiere grave şi deosebit de grave
1. Pe data de 2 august, în regiunea Stavropol, un autobuz de rută s-a lovit cu un camion. În rezultat au murit 5 persoane, alte 19 au fost rănite, internate în spital, între care trei – în reanimare. Din spusele prezentatorului, cauza accidentului ar fi adormirea la volan a şoferului camionului[18]. […]
2. Pe data de 7 august, seara târziu, lângă Novorossiisk, regiunea Krasnodar, s-a lovit un automobil de teren şi un autobuz cu turişti. În rezultatul coliziunii au murit 3 persoane, inclusiv doi copii; restul, 41 (39 turişti, şoferul şi ghidul) persoane au fost traumatizate şi duse la spitale[19].
3. Pe data de 4 august, în Ekaterinburg, a avut loc un grav accident rutier. În centrul oraşului s-au lovit cinci autoturisme. În rezultat au murit două persoane, alte trei au fost transportate la spital. Cauza accidentului – viteza excesiv de mare autoturismului, care a provocat catastrofa[20].
4. 10 august. În regiunea Kurgan un autobus de rută a nimerit în şanţul de scurgere. 16 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite. Situaţia câtorva pasageri este critică. În autobuz erau 46 de pasageri. În prealabil se consideră că sistemul de conducerea al autobusului a fost defectat[21].
5. Pe autostrada Tambov – Voronej s-au lovit faţă în faţă două microbuze. În rezultat au murit 5 persoane, altele 8 au fost internate în spital, doi pasageri sunt în secţia de reanimare. Unul din şoferi a încercat să depăşească un alt mijloc de transport, în rezultat s-a lovit de microbuzul ce venea din sensul opus[22].
6. 10 august. Pe autostrada Volgograd – Astrahan, limuzina „Honda Fit” s-a lovit faţă în faţă cu o altă limuzina „Lada Granta”. Au murit pe loc şoferul limuzinei „Lada” (27 de ani), soţia acestuia (28 de ani) şi doi copii ai lor de 1 an (fiica) şi 3 ani (feciorul). Şoferul limuzinei „Honda Fit” (28 de ani) a murit, fiind în reanimare[23].
7. 11 august. În regiunea Moscovei s-a produs un grav accident în urma căruia au murit cinci persoane – trei maturi şi doi copii. Pe şoseaua Moscova – Riga, la kilometrul 159, s-au lovit un tir, un microbuz şi o limuzină; au decedat pasagerii limuzinei; alte opt persoane au fost rănite[24].
8. 14 august. Regiunea Krasnoiarsk, raionul Usti-Labinsk. Autovehiculul „Opel Zafira” s-a lovit cu un alt automobil - „Hyundai Genesis”. În rezultat au decedat 5 persoane[25].
9. Trei mari catastrofe într-o singură zi – 18 august.
a. În regiunea Tula, din Lipeţk spre Tula un microbuz cu 18 pasageri s-a lovit frontal cu un autoturism. În rezultat şoferul microbuzului a murit. 12 persoane au fost rănite şi spitalizate, între ei – un copil.
b. În oraşul Permi un autobuz a intrat, în nare viteză, într-un zid de beton. În rezultat, au avut de suferit 33 de pasageri, toţi au fost internaţi în spital, între ei – nouă copii; 8 persoane sunt în stare gravă, o femeie a murit pe loc. Cauza avariei – defecţiune tehnică. Autobusul a fost dat în exploatare în 2010, în Neftekamsk (Başkortostan, FR).
c. În Moscova un autobuz cu turişti chinezi s-a lovit de un stâlp. Au avut de suferit 15 persoane[26].
10. 20 august. În Celeabinsk, în timpul nopţii, un microbuz s-a ciocnit cu un tir („Kamaz”). În microbuz erau 13 pasageri; 9 dintre ei au avut de suferit; două persoane, inclusiv o adolescentă de 17 ani, erau în stare critică. Din cele relatate, de vină s-ar face şoferul „Kamaz-ului” (autocar specializat în transportarea gunoiului), care putea fi beat sau se afla sub influința substanţelor narcotice consumate[27].
Alte nenorociri
1. Un grup de 10 persoane, turişti din Sankt Petersburg, pe un iaht cu motor, au fost daţi dispăruţi în Marea Albă, ţărmurile Kareliei[28]. După o perioadă de timp turiştii au fost salvaţi de nava „Profesorul Molceanov”. Cauza accidentului: funia care s-a înfăşurat în jurul elicei de navă[29]
2. Pe data de 3 august, chiar în centrul Moscovei, a luat foc clădirea fostului Combinat de construire a frigiderelor (strada Dubininskaia, în preajma staţiei de metro „Paveleţkaia”). A ars totul pe o suprafaţă de 5 000 m². Un pompier a avut de suferit[30].
3. 7 august. În localitatea Dzerjinsk din preajma Moscovei a luat foc un depozit cu bitum. Incendiul a cuprins 300 m². Victime nu au fost înregistrate[31].
4. 12 august. În regiunea Krasnodar, în preajma localităţii Djubka, în mare, la o distanţă de 1,5 km de la ţărm, a luat foc o navă pescărească. Pe corabie erau şase persoane. Ele au fost salvate de vasele ce treceau prin preajmă. Nava s-a dus la fund. Cauza incendiului – s-a aprins motorul[32].
5. 12 august. În Moscova, într-o casă de pe strada Nagornaia (nr. 18, corp. 3), s-a produs o explozie la nivelul doi. A căzut peretele şi au fost sparte geamuri; fost rănit cel puţin un om[33].
6. 13 august. În Kamceatka un elicopter cu pasageri a aterizat forţat. Deocamdată nu se cunosc cauzele. Trei pasageri (din 25) au avut de suferit – diverse traume[34].
7. 13 august. Pe Volga, nu departe de oraşul Nijnii Novgorod, a luat foc motonava fluvială cu trei punţi „Sveataia Rusi” [„Sfânta Rusie”]. Nava era în reparaţie, din 2018 nu a circulat; pe navă nu erau oameni. Pierderile materiale sunt considerabile[35].
8. Pe data de 15 august, de pe aeroportul internaţional „Jukovskii” (Moscova) a decolat avionul „A-321” în direcţia Simferopol. La scurt timp de la decolare, avionul a aterizat forţat într-un lan de porumb. La bord erau peste 200 de pasageri. Nimeni nu a murit; au fost câteva persoane rănite şi – bineînţeles – spaimă generalizată. Cauza accidentului – în motoare au nimerit păsări (pescăruşi), ceea ce a dus la defectarea motoarelor[36].
Comentatorii şi specialiştii au apreciat înalt acţiunile piloşilor, remarcând înaltul lor profesionalism. În acelaşi timp întrebarea formulată este de unde au apărut pescăruşii în jurul aeroportului „Jukovskii”?
9. 19 august. Într-o localitate din regiunea Ulianovsk, – Patrikeievo, – a avut loc un masacru în masă. Un tânăr şi-a omorât familia, după care s-a sinucis. Specialiştii caută explicaţi acestui fenomen neobişnuit. Adolescentul învăţa bine la şcoală, nu bea, era sociabil. În acelaşi timp, era dependent de computer, în special – de jocuri cu asasini[37].
10. Pe data de 22 august, la Sankt-Petersburg, flăcările au cuprins o clădire cu patru etaje – o fabrică de lumânări. Pompierii au calificat incendiul ca fiind de categoria a cincea – cel mai greu de stins. Focul a pornit de la depozit şi foarte repede s-a extins la cele trei etaje (parterul + trei etaje), pe o suprafaţă totală de peste 4 000 m². Două persoane au avut de suferit, alte 200 au fost evacuate[38].
Coţcării, potlogării
Ceva mai devreme nu am atras o atenţie specială acestui fenomen negativ din societatea rusă. Din mass-media oficială, însă, deducem că fenomenul este deosebit de larg practicat, iar victime ale diverselor coţcării devin mii de oameni. În cele ce urmează voi aduce câteva exemple, care au avut un final cât de cât fericit pentru cei ce au suferit, datorită organelor de ordine, a activităţii pătimiţilor şi presei, care s-a implicat în elucidarea cazurilor.
Astfel, la îndemnul unei cunoştinţe, Svetlana Bodrova, măturătoare dintr-o localitate din preajma Moscovei, a semnat nişte documente. Pentru aceasta a primit o mică sumă de bani, un onorariu – 2 000 ruble. A trecut puţin timp şi s-a constatat că S. Bodrova este fondatoarea unei firme ce a acumulat datorii astronomice: 2 miliarde ruble. „Fondatoarea” a fost chemată în judecată şi acolo a fost luată decizia – datoria să fie acoperită din salariul măturătoarei: câte 7 mii lunar din cei 14 200 ruble pe lună. Contabilii întreprinderii, unde lucra S. Bodrova, au calculat: pentru a stinge această datorie va fi nevoie de 260 000 de ani[39].
În regiunea Arhanghelsk, organele de forţă au arestat un grup de coţcari – foşti şi actuali portărei. Aceştia găseau persoane cu bani în conturi, inventau „datorii/împrumuturi” inexistente ale acestora. Prin decizii de judecată obţineau dreptul de a sustrage banii din conturile victimelor şi lucrul era realizat. Banda a activat cinci ani[40]
Protestele de la Moscova
Pe data de 2 august, judecătoria raionului Presnenskii din Moscova a decis ţinerea în arest, până la sfârşitul lunii septembrie a cinci tineri, bănuiţi că au organizat proteste nesancţionate pe data de 27 iulie. Este vorba de Ivan Podkopaev, Kirill Jukov, Samariddin Radjabov, Alexei Mineailo. Ultimul a făcut apel în reţelele de socializare ca lumea să iasă la acţiunile de protest[41].
Sâmbătă, 3 august, în Moscova au avut loc acţiuni de protest cu genericul „Să ne întoarcem dreptul la vot!”. Primăria Moscovei a refuzat organizarea mitingului de protest, la care s-ar fi cerut dreptul de a înregistra candidaţi independenţi în alegerile din septembrie 2019 în Duma orăşenească. Deoarece organizarea unui miting a fost interzisă, protestatarii au decis să meargă pe diverse străzi ale Moscovei. Centrul oraşului a fost umplut cu poliţişti înzestraţi cu echipament special. Forţele de ordine au reţinut persoane la întâmplare, inclusiv soţul unei membre a Partidului „Edinnaia Rossia” (care ulterior a declarat că părăseşte rândurile acelui partid). Cele mai multe reţineri au fost realizate pe Piaţa Puşkin, în regiunea Pieţii Trubnaia, la staţia de metrou Kropotkinskaia. Pe bulevardul Arbat câteva sute de persoane au scandat „Sobianin – demisia!”
În reţelele de socializare a apărut o aluzie la stema oraşului:
În locul Sfântului Gheorghe apare figura unui poliţist care loveşte cu bastonul un bărbat, civil, culcat la pământ.
În acţiunea de protest de pe data de 3 august au luat parte câteva mii de oameni. Cifrele sunt diferite, asta pentru că protestatarii mergeau pe străzi în grupuri mici. Estimările anunţate indică de la 8-10 mii la 20 000 de oameni.
Forţele de ordine au reţinut 1 001 persoane, inclusiv peste 90 de minori, 19 persoane au fost snopite în bătăi[42].
TV Pervîi kanal nu a difuzat ştiri din centrul Moscovei şi nu a spus nimic în buletinele de ştiri de pe data de 3 august. Pe data de 4 august, în buletinul de ştiri de la ora 21 au fost prezentate evenimentele din centrul Moscovei în felul următor: protestatarii, spune reporterul, „au cerut să fie admişi în alegerile în Duma de la Moscova câţiva politicieni din „opoziţia intransigentă”, care nu au fost înregistraţi în calitate de pretendenţi pe motiv că ar fi avut semnături false ale susţinătorilor”. Este arătat un tânăr, care, conform autorilor materialului difuzat, ar fi chemat în reţelele de socializare la răpirea copiilor poliţiştilor. Este prezentat Serghei Fomin, susţinătorul pretendentei independente Liubovi Soboli, căreia CEC i-a respins cererea de a candida. Intervine politologul Marat Başirov care spune că unul din liderii protestatarilor îi instigă pe ceilalţi [la protest], apoi se retrage. Şi M. Başirov continuă: „ [acest lider] are drept scop dobândirea vărsării de sânge, asta este cel mai important; el are nevoie de victime, pe care ulterior să le demonstreze pe ecrane, în reţele [de socializare] sau televiziuni”. Apare şi primarul Moscovei, care consideră că acţiunile de protest sunt „dezordini în masă, planificate cu anticipaţie şi bine pregătite…” În opinia primarului Moscovei, protestatarii i-au provocat pe poliţişti la măsuri drastice şi le-a mulţumit forţelor de ordine pentru activitatea anti-protestatară. Apoi autorii ştirii au adus exemple de luptă a poliţiei din Franţa împotriva „vestoanelor galbene”, unde poliţia a aplicat forţa din dotare. În încheiere, politologul Alexei Martînov, directorul Institutului internaţional al statelor contemporane, a tras concluzia că pretendenţii independenţi „cu bună ştiinţă au adunat semnături false pentru a nu fi înregistraţi…”[43]. Concluzia comentatorului: acţiunile de protest nu au nimic comun cu alegerile în Duma de la Moscova, că protestele sunt organizate de extremişti, că la 3 august, la proteste au ieşit de două ori mai puţină lume decât la protestul din 27 iulie. Informaţia expusă a fost astfel compusă ca să poată „convinge” telespectatorii că protestele sunt susţinute de „extremişti”, că protestatarii ar fi venit din afara oraşului, că pretendenţii la locuri în Duma orăşenească au contrafăcut în mod special semnăturile pentru a nu fi înregistraţi, ca să aibă pretext pentru proteste. Mai mult, chiar unii politicieni (V. Jirinovski, de ex.) au lansat ideea cum că protestatarii sunt susţinuţi din afara FR.
Pe data de 10 august a avut loc cea de-a treia manifestare de masă, de protest împotriva abuzurilor din partea puterii şi forţelor de ordine. Mitingul din Piaţa Saharov a fost sancţionat de primăria Moscovei. La miting s-au adunat peste 50 000 de participanţi (conform datelor oferite de unele surse media). Protestatarii au cerut: candidaţii independenţi să fie înregistraţi şi să li se permită participarea în alegerile din septembrie; să fie eliberaţi cetăţenii arestaţi în timpul acţiunilor de protest de pe 27 iulie şi 3 august, ei fiind numiţi „deţinuţi politici”, să fie respectată legislaţia electorală şi să li se permită locuitorilor Moscovei să-şi aleagă reprezentanţii lor în Duma orăşenească. La miting au luat cuvântul şi persoane cunoscute publicului rus – istoricul, ziaristul, scriitorul, regizorul, prezentatorul TV Leonid Parfionov[44], redactorul şef al Editurii „Media-zona” Serghei Smirnov [?] etc. Manifestanţii au scandat «Путин – вор!» [„Putin – hoţ!”] şi altele antiguvernamentale. Organizatorii mitingului au întrebat dacă lumea adunată are voie să se plimbe prin centrul oraşului. Răspunsul a fost „Da!”. După miting manifestanţii au mers de pe strada Saharov spre staţia de metrou „Kitai-gorod”, în preajma căreia se află administraţia prezidenţială. Mai aproape de locul de destinaţie oamenii s-au întâlnit cu mii de poliţişti şi trupe ale OMON [abreviere de la отряд мобильный особого назначения] – un sistem de unități speciale de poliție din cadrul Poliției Federale şi a Gărzii Naționale a Rusiei și al Ministerului Afacerilor Interne. Ca şi datele trecute, trupele de ordine au reţinut sute de oameni, simpli trecători dornici să se plimbe pe străzile oraşului lor natal[45].
Protestele de la Moscova au fost susţinute de acţiuni nesancţionate în Sankt-Petersburg şi alte câteva oraşe.
[1] Самолеты и вертолеты ВКС России присоединились к тушению пожаров в Сибири. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-01/21:00#2 [accesat 7.08.2019]
[2] Тему лесных пожаров подняли в телефонном разговоре президенты России и Соединенных Штатов. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-01/21:00#3 [accesat 7.08.2019]
[3] К тушению пожаров в Сибири и на Дальнем Востоке приступили армейские вертолеты. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-02/09:00#3 [accesat 7.08.2019]
[4] Красноярский губернатор назвал тушение лесных пожаров бессмысленным. În: https://www.vedomosti.ru/politics/news/2019/07/29/807522-gubernator-bessmislennim [accesat 9.08.2019]
[5] Greenpeace: «Перелома в борьбе с пожарами» в Красноярске нет. În: https://www.svoboda.org/a/30096239.html [accesat 9.08.2019]
[6] Галкин раскритиковал россиян за истерию. În: https://radarmedia.net/galkin-raskritikoval-rossiyan-za-isteriyu/?utm_medium=referral&utm_source=lentainform&utm_campaign=radarmedia.net&utm_term=1277874&utm_content=7448824 [accesat 9.08.2019]
[7] На востоке России борьбу с природными пожарами ведут силами сразу нескольких ведомств. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-04/21:00#3 [accesat 9. 08. 2019]
[8] О поддержке регионов, пострадавших от стихийных бедствий, говорили на заседании кабинета министров În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-08/18:00#7 [accesat 9. 08. 2019]
[9] Репортаж-расследование: «черные лесорубы» губят национальное сокровище России. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-11/21:00#6 [accesat 11.08. 2019]
[10] Крупный пожар на Кубани ликвидирован. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-14/09:00#5 [accesat 14. 08.2019]
[11] На Дальнем Востоке новой волне паводка противостоит группировка МЧС из 10 тысяч спасателей и техники. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-01/21:00#5 [accesat 7.08.2019]
[12] В Амурской области началась эвакуация населения в селе Усть-Ивановка Благовещенского района. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-04/10:00#4 [accesat 9.08.2019]
[13] В Красноярском крае произошли взрывы на складе боеприпасов, есть раненые. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-05/18:00#3 [accesat 9.08.2019]
[14] Два новых мощных взрыва прогремели на территории арсенала под Ачинском, возобновился пожар. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-09/18:00#7 [accesat 10.08.2019]
[15] На военном полигоне под Ачинском из-за удара молнии прогремели новые взрывы на складе боеприпасов. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-09/21:00#2 [accesat 10.08.2019]
[16] В результате взрыва на военном полигоне в Архангельской области погибли два человека. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-08/15:00#2 [accesat 9. 08.2019]
[17] В госкорпорации «Росатом» сообщили подробности аварии под Северодвинском. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-10/21:00#4 [accesat 10.08.2019]
[18] В Ставрополье выясняют причины страшной аварии с участием рейсового автобуса и фуры. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-02/09:00#2 [accesat 8.08.2019]
[19] В страшной аварии под Новороссийском погибли женщина и двое детей, În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-08/12:00#2 [accesat 11.08.2019]
[20] Обстоятельства крупного дорожно-транспортного происшествия выясняют в Екатеринбурге. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-04/10:00#6 [accesat 9.08.2019]
[21] В Курганской области рейсовый автобус улетел в кювет. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-10/12:00#3 [accesat 10.08.2019]
[22] Ibidem.
[23] Подборка ДТП, август 2019. În: https://www.youtube.com/watch?v=jaFpHzEDkno [accesat 11. 08. 2019]
[24] Сергей Бабкин. Число жертв крупного ДТП в Подмосковье возросло до пяти человек. În: https://rg.ru/2019/08/11/reg-cfo/chislo-zhertv-krupnogo-dtp-v-podmoskove-vozroslo-do-piati-chelovek.html [accesat 11.08.2019]; vezi şi: В обстоятельствах смертельной аварии, которая произошла на Рижском шоссе, разбираются следователи и полицейские. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-12/09:00#7 [accesat 12.08.2019]
[25] Екатерина Ковалевская. На Кубани по факту ДТП с пятью погибшими возбуждено дело. În: https://rg.ru/2019/08/14/reg-ufo/na-kubani-po-faktu-dtp-s-piatiu-pogibshimi-vozbuzhdeno-delo.html [accesat 14.08.2019]
[26] Три аварии с пассажирскими автобусами произошли за сутки в России, În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-18/12:00#3 [accesat 18.08.2019]
[27] В Челябинске ночью произошло крупное ДТП. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-20/09:00#8 [accesat 28.08.2019]
[28] Группа туристов из Петербурга пропала в Белом море на территории Карелии. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-01/12:00#5 [accesat 7.08.2019]
[29] Пропавшие в Белом море туристы найдены. În: https://news.rambler.ru/incidents/42595964-propavshie-v-belom-more-turisty-naydeny/ [accesat 14.08.2019]
[30] В центре Москвы горит здание бывшего хладокомбината на Дубининской улице. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-03/10:00#2 [accesat 9.08.2019]
[31] В подмосковном Дзержинске горит хранилище с битумом. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-07/15:00#4 [accesat 10.08.2019]
[32] В Краснодарском крае, в районе поселка Джубга, отдыхающие стали свидетелями пожара на рыболовецком судне. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-12/09:00#8 [accesat 12.08.2019]
[33] В Москве на улице Нагорная прогремел взрыв на втором этаже пятиэтажного дома. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-12/18:00#7 [accesat 12.08.2019]
[34] На Камчатке совершил жесткую посадку вертолет Ми-8 с пассажирами. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-13/12:00#2 [accesat 13.08.2019]
[35] Под Нижним Новгородом загорелся теплоход «Святая Русь». În: https://rg.ru/2019/08/13/reg-pfo/video-okolo-nizhnego-novgoroda-na-volge-zagorelsia-teplohod.html [accesat 14.08.2019]
[36] Мастерская посадка в Жуковском: пассажирский самолет приземлился прямо в поле. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-15/12:00#2 [accesat 15.08.2019]
[37] Кровавая драма в Ульяновской области: подросток топором зарубил свою семью, а затем покончил с собой. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-19/21:00#4 [accesat 28.08.2019]
[38] Наивысший уровень сложности был присвоен пожару на складе свечей в Санкт-Петербурге. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-22/21:00#7 [accesat 23.08.2019]
[39] 260 тысяч лет потребуется дворнику из Подмосковья, чтобы выплатить назначенный по суду долг. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-12/21:00#10 [accesat 14.08.2019]
[40] В Архангельской области задержана банда мошенников, взыскивающих с граждан мнимые долги. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-16/09:00#6 [accesat 23.08.2019]
[41] Пресненский суд Москвы арестовал пятерых фигурантов уголовного дела о массовых беспорядках. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-02/21:00#10 [accesat 9.08.2019]. Informaţia citată este foarte părtinitoare; comentariile, făcute de politologul Marat Başirov, sunt puerile.
[42] Протесты 3 августа в Москве. Хроника. În: https://rusmonitor.com/protesty-3-avgusta-v-moskve-khronika.html [accesat 9. 08. 2019]
[43] В Следственном комитете сообщили о задержании еще троих участников несанкционированной акции в Москве. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-08-04/21:00#11 [accesat 9. 08. 2019]
[44] Leonid Parfionov. În: https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonid_Parfionov; în limba rusă: https://ru.wikipedia.org/wiki/ Парфёнов,_ Леонид,_ Генадьевич [accesat 11.08.2019]
[45] Митинг 10 августа вышел из под контроля. În: https://www.youtube.com/watch?v=FIlgTCVInOE [accesat 11.08.2019]