Rusia, noiembrie 2019: starea naţiunii
Pentru Federaţia Rusă (FR) noiembrie 2019 a fost o lună obişnuită, cu activităţile tradiţionale ale populaţiei, cu realizări, dar şi cu necazuri. Vom expune cele mai sonore cazuri tragice, care au atras atenţia societăţii ruse.
Tragedii, crime odioase
1 noiembrie. Fostul primar al oraşului Kisilevsk (Kuzbass) Serghei Lavrentiev a fost împuşcat lângă casa proprie. Din spusele soţiei, doi indivizi umblau prin curtea ex-primarului. Ea i-a zis despre asta soţului. Acela a pus mâna pe armă şi a ieşit în curte. Soţia ex-primarului a auzit câteva împuşcături, a ieşit din casă şi a văzut cadavrul soţului şi a unui individ necunoscut. Procuratura regiunii investighează acest caz[1].
2 noiembrie. În partea de vest a Moscovei au fost împuşcate două persoane. Este vorba de Ibraghim Eldjarkiev, şeful Centrului de combatere a extremismului din Inguşetia şi fratele acestuia, de asemenea poliţist. Cu mai puţin de un an, în Inguşetia, a fost înfăptuită o tentativă nereuşită de asasinare a lui Ibraghim Eldjarkiev[2].
9 noiembrie. Atenţia opiniei publica a fost atrasă de o crimă odioasă, comisă în Sankt-Petersburg. Dimineaţa, 9 noiembrie, din râul Moika, a fost ajutat să iasă un bărbat, care avea cu el un sac-voiaj. La ridicarea lui din apă s-a constatat că în sac-voiaj sunt membrele superioare ale unei femei. În apartamentul persoanei reţinute, care s-a dovedit a fi conf. univ. dr. Oleg Sokolov (n. 1956), specialist în istoria războaielor napoleoniene, a fost descoperit capul unei tinere. S-a constatat că a fost doctoranda lui Oleg Sokolov, Anastasia Eşcenko, 23 de ani. Era amanta/concubina lui O. Sokolov. Între ei s-a iscat o ceartă. Înfuriat, O. Sokolov a omorât-o şi dezmembrat-o, scoțând şi aruncând pe bucăţi cadavrul[3]. Subiectul acestei crime odioase a devenit cap de afiş a multor emisiuni speciale[4], comentarii etc. Ucigaşul s-a ocupat cu restaurarea obiectelor din timpul lui Napoleon, a consultat diverşi regizori la turnarea filmelor despre Napoleon, a fost un caz când a declarat că el este reîncarnarea lui Napoleon. O. Sokolov a torturat şi în trecut fete, a fost anunţate organele de poliţie şi conducerea Universităţii, la care lucra. Dar nu au fost luate măsurile necesare la timpul potrivit.
14 noiembrie, regiunea Amur, oraşul Blagoveşcensk. În Colegiul de construcţii şi servicii comunale, un student a deschis focul asupra colegilor săi dintr-o armă de vânătoare. El întârziase la prelegere şi profesorul nu l-a admis. Studentul de 19 ani a reapărut în instituţia de învăţământ deja înarmat. Poliţia a sosit repede, ucigaşul a fost imobilizat. În rezultat un tânăr a murit, alţi trei au fost internaţi în spital[5]. Agresorul s-a sinucis.
Incendii
1 noiembrie. În centrul Moscovei, pe strada Suharevskaia, a izbucnit un incendiu de proporţii. A ars o casă construită în anii ţarismului. Planşeele erau din lemn, focul s-a extins repede de la etaj la etaj. Pompierii au evacuat din clădire 31 de persoane[6].
4 noiembrie, în oraşul Kineşma, regiunea Ivanovo, a ars un debarcader pe care se aflau un hotel şi un restaurant. Incendiul a cuprins 500 m². Nimeni nu a avut de suferit.
7 noiembrie. În oraşul Ufa, într-un bloc locativ s-a declanşat un incendiu puternic. Focul a cuprins nivelul 8 al clădirii. Pentru evacuarea persoanelor a fost concentrată tehnica specială. Victime nu au fost înregistrate[7].
9 noiembrie. În unele regiuni din estul FR au izbucnit incendii forestiere. Flăcările s-a extins în Hakasia, regiunea Altai, Krasnodar[8].
15 noiembrie, în Moscova, un incendiu, ce a izbucnit noaptea, a cuprins nivelele 5, 6 şi 7. Două persoane au fost rănite[9].
Inundaţii
În noiembrie unele regiuni din nord-vestul FR au fost inundate. Apa s-a ridicat şi a pătruns în casele multor oameni. Serviciile speciale au făcut totul ce a depins de ele pentru a nu scăpa situaţia de sub control. Pagube materiale sunt multe. Victime nu s-au înregistrat. Conducătorii salvatorilor au analizat cauza dezastrului. Între alte cauze este şi gunoiul aruncat în râuri. Se constată că râurile nu au fost curăţate încă din perioada sovietică. Au fost înecate şi sistemele de canalizare[10].
Pe data de 11 noiembrie, cu îngrijorare şi revoltă, Pervîi kanal anunţa telespectatorii că în Tulun, oraşul cel mai puternic afectat în timpul inundaţiilor, autorităţile nu au întreprins măsuri adecvate pentru lichidarea urmările calamităţilor. Temperatura aerului deja coborâse la -20°, banii din bugetul federal au fost transferaţi la timp, iar mulţi locuitori ai urbei nu au fost ajutaţi în nici un fel. În plus, preţurile la apartamente sau case individuale s-au ridicat la cote maxime. În mod oarecum ciudat, autorităţile regiunii au conchis că pentru ele problema a fost rezolvată, iar gubernatorul regiunii Serghei Levcenko a alocat suma de 337 milioane ruble în calitate de premii pentru cei ce au muncit în zona calamităţii, în fond – diverşi administratori. Suma alocată este mai mare decât suma necesară lichidării urmărilor potopului, fapt ce a stârnit interesul organelor de drept[11].
Din reportajele ulterioare datei de 11 noiembrie devine clar: problema asigurării sinistraţilor din Tulun nu a fost soluţionată. Vina o poartă administraţia regională şi orăşenească. Nenorocirea locuitorilor Tulunului a scos în evidenţă un şir de fapte reprobabile. Astfel, au apărut avocaţi care le propun oamenilor servicii contra plată. Administraţia regională şi locală a trecut la ameninţări faţă de oamenii care-şi căutau dreptatea şi ajutorul promis din partea statului, li s-a interzis să comunice cu ziariştii, altfel nu vor primi compensaţiile legitime[12].
Pe data de 26 noiembrie Pervîi kanal a prezentat un nou material, referitor la nesoluţionarea problemelor, provocate de inundaţiile din vara acestui an în regiunea Irkutsk. Din cele relatate telespectatorii constată că banii de la buget (4 miliarde ruble) au fost transferaţi în centrul regiunii. Dar o mulţime de familii nu au primit ajutorul necesar şi continuă să supravieţuiască în condiţii de neimaginat, temperatura aerului afară fiind de -20°. Activiştii Frontului Popular pan-rus au depistat o mulţime de nereguli în cheltuirea banilor. Companiile de construcţii, apropiate de familia gubernatorului, au câştigat concursurile. Preţurile la materialele de construcţie s-au ridicat brusc. Unul din ziariştii activi din regiune, care a depistat mai multe nereguli, a fost bătut măr de doi necunoscuţi (în reportaj este arătată fotografia lui). Oamenilor din Tulun le este frică să vorbească despre problemele existente în faţa camerelor de luat vederi[13].
Pe drumurile Rusiei
Oriunde sunt mijloace de transport, cu regret, sunt şi accidente. În fiecare an, a treia duminică a lunii noiembrie este marcată Ziua mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere. Această zi a fost introdusă în sistemul de zile mondiale şi internaţionale, marcate de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). În 2019 data de 17 noiembrie a fost a treia duminică. Aşa cum scrie Natalia Seliverstova, cea de-a treia duminică a lunii noiembrie urmează după Ziua de pomenire a ostaşilor căzuţi la datorie în războaie şi conflicte militare, comemorate de Marea Britanie şi statele Comunităţii Naţiunilor (The Commonwealth) în a doua duminică a lunii noiembrie. Opinia autoarei: atât în războaie, cât şi în accidente rutiere de cele mai multe ori mor tineri, iar rănile şi traumele sunt la fel de dureroase. În conformitate cu datele ONU, în fiecare an, în accidente rutiere, mor 1,35 milioane oameni sau un om la fiecare 24 de secunde[14].
Federaţia Rusă se numără printre statele lumii cu riscurile cele mai mari în comiterea accidentelor rutiere. La o populaţie de 142 856 536 de oameni (2014), în Rusia mor în accidente rutiere în jur de 18 000 de oameni (sau 12,5 oameni la 100 000 de locuitori). În SUA, cu o populaţie de 318 626 220 (2014), s-au înregistrat în ultimii trei ani decesul a 40 000 de oameni pe an (12,28 morţi la 100 000 de locuitori).
Conform oficialilor ruşi, în perioada ianuarie-octombrie 2019, în FR, în accidente rutiere au murit 13,5 mii de oameni, iar alţii 171,3 au fost răniţi[15]. În acest sens, ele mai primejdioase regiuni ale FR sunt ţinutul Krasnodar (1053 decedaţi), regiunile Moscova (938 decedaţi) şi Rostov (554 decedaţi), Başkiria (550 decedaţi) şi oraşul Moscova (465 decedaţi).
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al FR întreprinde anumite măsuri pentru a diminua catastrofele de pe şoselele şi străzile ţării. Au fost aprobate şi realizate două programe federale „Sporirea securităţii transportului auto” pentru 2006-2012 şi 2013-2020. Ministerul îşi propune ca în 2030 numărul decedaţilor în auto-catastrofe să se reducă la zero. În 2019, guvernul FR a alocat 15 miliarde de ruble pentru modernizarea drumurilor din regiuni.
Afară de MAI, şi alte organizaţii depun eforturi pentru diminuare tragediilor rutiere, Astfel î, noiembrie, activiştii Fontului Popular pan-rus au parcurs 60 000 de km pentru a stabili cele mai reuşite şi cele mai problematice şosele ale FR. Controlul a demonstrat că cele mai proaste drumuri sunt în regiunile Kaluga, Smolensk, Kursk, Iaroslavl, în Ioşkar-Ola. Cele mai bune şosele au fost construite în regiunile Tiumen, Belgorod, Stavropol, precum şi în Kazani şi Barnaul. Drept model de construire şi deservire a drumurilor a fost adus Belgorodul[16].
Una din cele mai primejdioase şosele este Volgograd – Salsk, regiunea Rostov. Drumul nu a fost reparat timp de 40 de ani. A intervenit procuratura pentru ca prin decizie de judecată să oblige organizaţiile de construire a drumurilor să repare capital magistrala. Reportera spune că pe o porţiune de drum, mai periculoasă ca altele (60 de km), numai în acest an au murit cinci persoane. Şoferii profesionişti afirmă că starea proastă a drumului poate duce la accidente, oricât de bine s-ar strădui conducătorii auto să meargă[17].
Accidente rutiere grave, soldate cu victime omeneşti
În cele ce urmează vom prezenta accidentele rutiere care au avut loc pe şoselele FR în noiembrie, publicate de cotidianul „Rossiiskaia Gazeta” [RG].
1 noiembrie. În Tomsk, şoferul unui automobil „Renault Logan” (55 de ani) a pierdut controlul volanului, a trecut pe trotuar, s-a proiectat de stâlp, lovind câteva persoane. Un pieton (o femeie de 65 de ani) a murit pe loc, alte trei persoane au fost internate în spital.
În aceeaşi zi. În regiunea Rostov, pe şoseaua Rostov pe Don – Stavropol, şoferul automobilului „Niva” a ieşit de contrasens şi, în plină viteză, s-a lovit de autocamionul „GAZELI”, după care s-a izbit de autoturismul „Skoda”. În rezultat un copil (a. n. 2017) a murit pe loc, alte patru persoane au fost rănite.
Tot atunci, în Surgut, dând înapoi, şoferul unei autospeciale a strivit mortal o femeie (a. n. 1978).
Tot atunci, în Daghestan, pe şoseaua „Caucaz”, şoferul unui autoturism „VAZ-217230” (26 de ani) a trecut pe contrasens şi s-a lovit frontal de autoturismul „Mercedes GL”. În rezultat, pasagerii autoturismului „VAZ-217230”, un bărbat şi o femeie, au murit; şoferul a fost internat în spital.
2 noiembrie. În Magadan, şoferiţa unei maşini „Honda Stream” s-a ciocnit frontal cu autoturismul „Toyota Corolla”. Ambii şoferi au murit pe loc. Doi pasageri, cu diverse traume, au fost internaţi în spital.
3 noiembrie. În Sankt-Petersburg, în raionul Puşkin, autoturismul „Hyundai Solaris” s-a lovit de un camion „International”. Autoturismul a fost aruncat pe contrasens şi s-a lovit de autobusul „Scania”, după care încă în trei autoturisme. În autoturismul „Hyundai Solaris” erau două domnişoare – şoferiţa şi cealaltă domnişoară. Ambele au murit pe loc.
4 noiembrie. Pe şoseaua A-370 „Ussuri” Habarovsk-Vladivostok, în plină viteză, din spate, şoferul automobilului „Toyota Prius” a lovit un tractor. Şoferul (28 de ani), soţia acestuia (24 de ani) şi copilul lor (4 anişori) au murit pe loc. Inspectorii auto au constatat că şoferul avea un stagiu de conducător auto de doi ani şi, în 2019, fusese de două ori pedepsit administrativ pentru depăşirea vitezei.
În aceeaşi zi, pe şoseaua Kaşira, regiunea Moscova, un autoturism s-a lovit de un autobuz. În rezultat un om a murit, alte două persoane au fost rănite.
5 noiembrie. În Regiunea Autonomă Evreiască, pe autostrada federală „Amur”, şoferul autoturismului „Toyota Ipsum” a ieşit pe contrasens şi s-a lovit frontal de un alt autoturism – „Toyota Wish”. Şoferul şi pasagerii limuzinei „Toyota Wish” – o femeie şi doi copii (a. n. 2002 şi 2003) au murit. Celălalt şofer, care s-a făcut vinovat de accident, şi o doamnă au fost transportaţi la spital.
În aceeaşi zi, în regiunea Leningrad, pe şoseaua „Narva”, şoferul autoturismului „KIA Sportage” (39 de ani, 17 ani la volan) a ieşit pe contrasens şi s-a lovit frontal de autoturismul „Toyota Land Cruiser”. Şoferul „KIA Sportage” a murit pe loc. Alte patru persoane au fost transportate la spital.
În aceeaşi zi, trenul rapid Moscova – Aeroportul Şeremetievo a lovit mortal o femeie.
6 noiembrie. În regiunea Kursk, pe şoseaua Şcigrî-Kolpna, s-au lovit frontal un „KamAZ” şi un autoturism „Audi”. În rezultat, şoferul şi cei patru pasageri ai „Audi” au murit pe loc.
9 noiembrie. În Republica Kalmîkia, pe autostrada „Kaspii”, s-au lovit două autoturisme. Patru persoane au fost rănite, una – a murit pe loc. Cu acest prilej, autorii materialului au scris că în această republică, doar în luna septembrie, au avut loc 42 accidente rutiere, soldate cu 13 morţi şi 64 răniţi.
În aceeaşi zi, în oraşul Ufa, şoferului de autobuz „Hyundai” (50 de ani) i s-a făcut rău, el a pierdut controlul volanului şi s-a lovit de un alt autobuz „NefAZ”. A fost chemată „Salvarea”, dar medicii nu l-au putut salva. Din pasageri nimeni nu a avut de suferit.
9 noiembrie, ziarul RG a postat un filmuleţ care este fixată o tragedie de pe data de 4 noiembrie.
Camera de luat vederi, instalată pe autoturismul „Lifan”, a fixat mersul maşinii, conduse de actorul teatrului dramatic din oraşul Minusinsk Victor Bubenkov (64 de ani). Actorul de la volan a depăşit neregulamentar un autoturism din faţă, trecând pe contrasens. După depăşire a pierdut controlul volanului şi a „zburat” în pădure, murind pe loc.
9 noiembrie. În Tatarstan, pe autostrada Kazani – Naberejnîie Celnî s-a produs un grav accident, în care a fost implicat un automobil cu membrii echipei „Clubului celor veseli şi ingenioşi” (Rus: Клуб весёлых и находчивых, abreviat – КВН / KVN). Ei se întorceau de la o semifinală a acestei populare în FR competiţii. În acest cumplit accident şi-a găsit moartea Farida Taştabanova, cea care a întemeiat KVN din Tatarstan. Au fost grav răniţi Ilias Hasanov, Ruslan Tiupa (ambii erau în reanimare), precum şi Ruslan Harisov şi Katea Zaharova (grav răniţi).
Ulterior (12 noiembrie) mass-media a anunţat că şi umoristul Ilias Hasanov a decedat. Mass-media a mai anunţat că şoferul automobilului „Volkswagen Jetta”, în care erau artiştii, a mers cu viteză excesivă şi a lovit din spate un „KamAZ”.
10 noiembrie. În regiunea Krasnoiarsk, raionul Novosiolovsk, s-au lovit frontal un autocamion „KamAZ” şi un microbuz „Hiace”. Ciocnirea a fost atât de violentă, încât şoferul microbuzului şi un pasager au murit pe loc, iar echipele de descarcerare au scos din fiare 10 persoane, grav rănite, care au transportate la spital.
În aceiaşi zi, în preajma localităţii Lineţ, regiunea Kursk, un autoturism s-a lovit de un microbuz. În rezultat un om a murit, iar alte opt persoane au fost rănite.
11 noiembrie. În Sankt-Petersburg, şoferul unui autobuz de rută a lovit doi pietoni. Unul a murit pe loc, celălalt, cu răni grave, a fost spitalizat.
12 noiembrie. Ceva incredibil! În Crimeea, fiind în stare de ebrietate, un locuitor al satului Iastrebţî s-a urcat la volanul autoturismului „VAZ-21063”, luând în salonul maşinii un companion de-al său şi prietena lui. Toţi erau în stare de ebrietate. Femeia s-a aşezat alături de şofer pe banca din faţă şi a luat-o pe genunchi pe fiică-sa de doi anişori. Femeia nu a folosit centura de siguranţă. Persoanele respective au mers în câmp după cartofi. La întoarcere, şoferul limuzinei a depăşit viteza şi s-a răsturnat în şanţul de scurgere. Copilul a fost aruncat din maşină, murind pe loc. Ceea ce șochează: speriaţi, maturii au fugit de la locul accidentului, lăsând cadavrul fetiţei la voia sorţii[18].
14 noiembrie, pe autostrada Cita – Zabaikalisk, şoferul microbuzului „Hyundai” a lovit puternic un automobil „Shacman”, ce stătea pe marginea drumului. În urma loviturii, automobilul de producţie sud-coreeană a fost aruncat pe partea opusă (pe contrasens) a carosabilului, pe care mergea un autocamion „ZIL-130”. În urma impactului au murit şase persoane, alte trei au fost grav rănite şi transportate la spital.
În aceeaşi zi, în aceeaşi regiune, pe autostrada Aghinsk – Dulidurga, şoferul autoturismului „Lexus” (47 de ani) a ieşit pe contrasens şi s-a lovit frontal de automobilul „Honda Prelude”. În urma ciocnirii violente au murit şoferul automobilului „Honda” şi trei pasageri. Alt pasager, precum şi şoferul automobilului „Lexus” şi o altă persoană (a. n. 1948) din această maşină au fost răniţi.
Ulterior mass-media a informat că în accidentul de pe şoseaua Cita – Zabaikalisk, în drum spre spital a murit încă o persoană. A fost implicată aviaţia sanitară: cei doi pasageri rămaşi în viaţă au fost duşi pe calea aerului în Cita.
În această zi, în regiunea Zabaikalie, în cele două accidente rutiere grave, au murit 11 persoane. Procuratura din regiune a intentat procese de urmărire penală.
Data de 15 noiembrie a fost declarată zi de doliu în legătură cu decesul celor 11 persoane.
17 noiembrie. Pe şoseaua Permi – Iliinskii – Usti-Garevaia şoferul automobilului „VAZ” a trecut pe contrasens şi s-a lovit frontal de autoturismul „Mercedes”. În rezultatul impactului şoferul şi doi pasageri (o femeie, a. n. 1964 şi un copil de patru ani) au murit pe loc, alte două persoane – o femeie în vârstă de 50 de ani şi o minoră, din acelaşi mijloc de transport -, au fost internate în spital.
18 noiembrie. În localitatea Kuşva, regiunea Sverdlovsk, un locotenent-colonel de poliţie, aflat la volanul autoturismului „Kia” a lovit mortal o femeie (a. n. 1957).
19 noiembrie. În regiunea Rostov, pe şoseaua Kotelnikovo – Pescioanokopskoie, şoferul autoturismului „VAZ-2110” a trecut pe contrasens şi s-a lovit frontal de o altă limuzină „Lada Priora”. Ambii şoferi şi un copilaş de trei anişori au murit pe loc, alte două persoane au fost rănite.
În aceeaşi zi, în oraşul Penza, la parcarea din preajma unui magazin, s-a prăbușit pământul cu tot cu un automobil „Lada Largus” în care erau două persoane, care au murit pe loc. Din groapa creată, cu diametru de trei metri, ieşeau aburi. Astfel, din cauza spargerii reţelei de conducte cu apă fierbinte s-a creat un crater în care s-a prăbuşit automobilul. Cazul acesta a fost transmis pe canalele TV centrale şi a fost larg discutat în reţelele de socializare.
20 noiembrie. Venind de la înmormântarea părinţilor, care au decedat în accidentul rutier de pe şoseaua Permi – Iliinskii – Usti-Garevaia (vezi mai sus 17 noiembrie), feciorul acestora, în vârstă de 32 de ani, a pierdut controlul volanului şi s-a pomenit în şanţul de scurgere. Şoferul a murit pe loc. În urma sa a lăsat trei copii şi soţia însărcinată.
23 noiembrie. Pe şoseaua Elabuga-Permi, în raionul Iakşur-Bodinsk, Udmurdia, şoferul automobilului „GAZELI” (28 de ani) a trecut pe contrasens, unde, în faţă, venea maşina „Salvării”. Felcerul (a. n. 1988) şi o pacientă (59 de ani) au murit pe loc. În stare gravă, şoferul „Salvării” şi persoana ce o însoţea pe pacientă au fost transportaţi la spital.
În aceeaşi zi, ziarul RG a publicat o ştire din Osetia de Nord despre un accident rutier deosebit de grav, produs pe data de 22 noiembrie, în jur de ora 22. Şoferul autoturismului „VAZ-2106” a trecut pe contrasens şi s-a lovit frontal de un „KAMAZ” cu remorcă. În rezultat şoferul limuzinei şi cei patru pasageri ai săi, între care şi doi minori, au murit pe loc.
În aceeaşi zi, mergând cu o mare viteză, primarul oraşului Tulun, Iurii Karih, s-a lovit de un camion ce transporta lemne. Soţia primarului, Larisa Karih a murit pe loc. Primarul a fost dus la spital pentru îngrijiri; viaţa lui este în afara pericolului.
24 noiembrie. În preajma localităţii Cistîi, din regiunea Orienburg, un microbuz „Hyundai” s-a lovit frontal cu un camion. În rezultat au murit şase persoane, inclusiv – un copil. Alte trei persoane au fost rănite şi duse la spital.
25 noiembrie. În raionul Belogorsk, regiunea Amur, în urma coliziunii autoturismului „Toyota Land Cruiser Prado” şi „Toyota Carina” au murit cinci persoane, altele două au fost transportate la spital.
În aceeaşi zi, în Rostov pe Don, s-au lovit două automobile „GAZELI”. Una din maşini a fost aruncată spre linia despărţitoare, unde erau trei persoane care aşteptau trecerea mijloacelor de transport. În rezultat două persoane, – o femeie şi o fetiţă de 10 ani au murit pe loc. Cea de-a treia persoană a fost transportată la spital.
Tot atunci, în Republica Mari El, fiind în stare de ebrietate, un consilier sătesc (37 de ani) a pierdut controlul volanului, a trecut pe bancheta drumului şi a lovit mortal un tânăr de 16 ani.
Tot atunci, în Tatarstan, pe şoseaua Naberejnîe Celnî – Zainsk, microbuzul „GAZELI” a trecut pe contrasens şi s-a lovit cu autoturismul „Chevrolet”. În rezultat un om a murit, alte 15 persoane au fost rănite.
26 noiembrie, în centrul oraşului Tambov s-au ciocnit autoturismul „VAZ-2110” cu limuzina „Nissan Murano”. În urma impactului automobilul „Nissan Murano” a fost aruncat pe trotuar, într-un grup de oameni, care aşteptau semnalul verde al semaforului. În rezultat o femeie a decedat pe loc, iar alte cinci persoane au fost rănite.
27 noiembrie. În regiunea Celeabinsk, în preajma localităţii Iuriuzan, s-au lovit două (conform altor informaţii – trei) TIR-uri şi un automobil „GAZEL”. În rezultat au murit două persoane, alte trei au fost spitalizate.
28 noiembrie. În Daghestan, pe şoseaua Buinaksk – Talghi, un şofer de 25 de ani, aflat la volanul autoturismului „VAZ-2106”, a trecut pe contrasens şi s-a lovit frontal de un alt autoturism, „Mitsubishi Lancer”, condus de un şofer de 54 de ani. În rezultat cei doi şoferi şi doi pasageri au murit pe loc, alte două persoane în stare critică au fost duse la spital.
29 noiembrie. În Başkiria, în raionul Diurtiulinsk, pe autostrada „Moscova-Ufa”, s-au lovit trei autoturisme: „Renault Logan”, „Lada Priora” şi „Toyota Avensis”. Cauza accidentului: şoferul autoturismului „Toyota Avensis” a mers la depăşirea limuzinei „Renault Logan”, a trecut pe contrasens şi s-a lovit frontal cu automobilul „Lada Priora”, după care şi în „Renault Logan”. În rezultat „Toyota Avensis” a luat foc şi a ars complet, şoferul „Ladei” (23 de ani) şi un pasager din „Toyota” au murit pe loc,cu arsuri grave, şoferul „Toyota” a fost dus la spital.
30 noiembrie. În regiunea Krasnodar, raionul Abinsk, şoferul limuzinei „Shevrolet” (36 de ani), la depăşire a atins un alt automobil, „Renault”, după care s-a proiectat într-un camion de mare tonaj. În rezultat au murit pe loc patru persoane – şoferul şi trei pasageri; o femeie din „Renault” a fost rănită.
Accidente rutiere fără victime omeneşti
În noaptea de pe 1 spre 2 noiembrie, în Irkutsk, şoferul unui autoturism „Mercedes-Benz ML 400” a mers cu o viteză atât de mare, că a trecut distanţa de 10-15 metri de pe carosabil, a spart gardul din fonta, a distrus un stâlp de granit de lângă monument şi s-a proiectat în postamentul statuii lui Alexandru al III-lea, părintele ţarului Nicolai al II-lea. Şoferul a rămas nevătămat. Este un bărbat de 36 de ani, nu avea acte de conducere şi părea a fi în stare de ebrietate. Inspectorilor auto le-a spus că el trecea pe alături şi a devenit martorul accidentului. La întrebarea: unde e şoferul automobilului nu a putut spune nimic. Şoferul va fi obligat să restabilească pagubele pricinuite monumentului. Glumeţii şi-au amintit de Alexandr Ulianov, fratele lui Vladimir Lenin, care a încercat să-l asasineze pe împăratul Alexandru al III-lea, şi însuşi Alexandru, care a murit la 1 noiembrie 1894.
6 noiembrie. În oraşul Tveri, un automobil „UAZ” cu şapte pasageri la bord, care aparţine „Poştei Rusiei” s-a lovit cu un camion „Ford”. În rezultat cei şapte pasageri ai „UAZ”-lui au fost răniţi, trei din ei – foarte grav.
7 noiembrie. În Daghestan, un microbuz de pe ruta Kaspiisk-Mahacikala s-a lovit frontal cu un autoturism. În rezultat au fost rănite opt persoane, între care doi copii.
În aceeaşi zi, în raionul Kalevala din Karelia, autoturismul în care era vice-ministra Ocrotirii Sănătăţii a acestei republici autonome, s-a răsturnat în şanţul de scurgere. Fiind rănită, a avut nevoie de îngrijiri medicale.
8 noiembrie. În regiunea Stavropol, pe şoseaua Stavropol-Bataisk, şoferul autoturismului „KIA Ceed” s-a lovit frontal cu un alt autoturism, „Lada Granta”, în care erau (NB!) 11 pasageri, dintre care 7 erau copii. În urma impactului, şoferul „KIA Ceed” (era singur la volan) şi cele 11 persoane din „Lada” au fost rănite, între ele două persoane – foarte grav.
În aceeaşi zi, în regiunea Sverdlovsk, pe autostrada Serov – Nijnii-Taghil – Ekaterinburg, a deraiat în şanţul de scurgere şi s-a răsturnat camionul-cisternă „Volvo” cu 16 tone de benzină. Echipele speciale de intervenţie au evitat un posibil incendiu. Nimeni nu a avut de suferit.
În aceeaşi zi, pe autostrada „Taurida”, lângă Feodosia, din cauza ceții, s-au lovit cinci mijloace de transport: „Volga”, „Chevrolet”, „Dacia”, microbuzul „Mercedes-Benz Sprinter” şi camionul „Ford”. O persoană din autoturismul „Dacia” a avut nevoie de îngrijiri medicale.
9 noiembrie. În Başkiria, în raionul Blagoveşcensk, din cauza defecţiunii frânelor, un camion „KamAZ” a lovit trei autoturisme din faţă („Lada Largus”, „Lada Priora”, „Suzuki Grand Vitara”) şi un camion „MAN”. A avut de suferit doar şoferul autoturismului „Lada Largus”.
11 noiembrie. În Karelia, pe şoseaua Piitsieki – Loimola, raionul Suoiarvsk, un autocamion cu benzină s-a răsturnat în şanţul de scurgere. Nimeni nu a avut de suferit. Combustibilul nu s-a scurs din cisternă.
În aceeaşi zi, în centrul oraşului Moscova, capitala FR, s-a produs un accident rutier: o limuzină s-a lovit de un autobuz de rută. Au avut de suferit patru persoane: şoferul limuzinei şi trei pasageri ai autobuzului.
12 noiembrie, în regiunea Krasnoiarsk, autobusul interurban ce mergea din localitatea Şarîpovo spre Krasnoiarsk, a fost lovit frontal de un autoturism „UAZ”, care ieşise pe contrasens. Au avut de suferit trei persoane: şoferul „UAZ” şi doi pasageri din autobuz.
În aceeaşi zi, pe autostrada Tiumeni – Omsk s-au ciocnit două TIR-uri, care în urma impactului, s-au aprins. Un autocamion a ars complet. Victime omeneşti nu au fost înregistrate.
13 noiembrie. În Sankt-Petersburg, la intersecţia străzii Sofiiskaia şi şoseaua Lensovetovskaia, se află un pod, numit „podul prostiei” (rus.: «мост глупости»). Podul nu este înalt şi, de foarte multe ori, autocamioanele sau autobuzele se lovesc de pod. În pofida măsurilor luate şi afişelor de prevenire, accidente sunt foarte multe. În această zi, podul „a oprit” un camion şi un autobuz.
14 noiembrie. În raionul Vîborg, regiunea Leningrad, un şofer, aflat la volanul autoturismului „Mitsubishi”, în care erau trei persoane în vârstă, a ieşit pe contrasens şi s-a lovit de alt autoturism, „Hyundai”, în care, afară de şofer, erau trei copii. În urma impactului au avut de suferit şapte persoane, între ele cei trei copii.
În aceeaşi zi, în oraşul Ivanovo, un autobuz de rută „Fiat Ducato” cu pasageri s-a lovit de un autoturism „Hyundai Elantra”. În rezultat, au avut de suferit şapte pasageri ai autobusului.
Tot atunci, în Sankt-Petersburg, în centrul oraşului, s-a răsturnat autobuzul în care era marele cneaz Gheorghi Romanov, moştenitorul Casei Romanovilor. Marele cneaz nu a avut de suferit. Pasagerii autobuzului au fost spitalizaţi, supuşi controlului medical şi apoi lăsaţi să plece. Cauza accidentului – s-a spart un cauciuc. Personal cred în cele relatate de mass-media: în centrul capitalei de nord a FR, roata unui autobuz în care se afla marele cneaz şi alte persoane apropiate lui s-a spart şi autobuzul s-a răsturnat. Şi totuşi… Nimic nu este întâmplător pe lumea asta, mai ales în FR.
15 noiembrie, în regiunea Vladimir, lângă satul Kurlovo, şoferul unui automobil „VAZ-21099” a pierdut controlul volanului şi s-a lovit de un microbuz „Gazeli”, în care erau trei persoane în vârstă şi opt copii. Microbuzul s-a răsturnat în şanţul de scurgere, nouă persoane, inclusiv un matur şi opt copii, au fost rănite şi duse la spital.
În aceiaşi zi, în regiunea Tula, pe şoseaua Tula – Reazani, s-au lovit autoturismul „Lada Priora” cu alt autoturism „Daewoo Nexia”. În rezultat – şase persoane au fost rănite. Şoferul autoturismului „Lada Priora” („VAZ-2110”) a trecut pe contrasens, se pare, din cauza folosirii cauciucurilor de vară.
22 noiembrie, în raionul Eniseisk din regiunea Krasnoiarsk, un autobuz cu 17 persoane, inclusiv – şoferul, a căzut de pe pod pe malul râului Tiumeniha. Au fost rănite patru persoane, starea uneia este critică. Cauza accidentului – şoferul a pierdut controlul asupra volanului.
26 noiembrie. În Cecenia, în raionul Itum-Kalinsk, un automobil „VAZ-2107” a căzut în prăpastie. În automobil era şoferul (19 ani) şi un pasager (21 de ani). Căzând de la o înălţime de 200 de metri, în mod miraculos, persoanele din maşină au rămas în viaţă, alegându-se cu răni grave.
27 noiembrie. În regiunea Astrahan, raionul Krasnoiarsk, şoferul unui autobuz ce ducea muncitorii la lucru, a ocolit un obstacol, a mers pe căile ferate şi s-a lovit de un tren electric. Au avut de suferit nouă persoane (din cei 25 de pasageri), dintre care cinci au fost internate în spital.
În aceeaşi zi, pe Şoseaua de centură a Moscovei (Московская кольцевая автомобильная дорога, abreviat – МКАД) un camion ce transporta miere s-a lovit de un autoturism. În rezultat camionul s-a răsturnat. Din cele relatate de mass-media, nu sunt victime şi nu s-a înregistrat scurgerea mierii.
28 noiembrie. În Başkiria, în raionul Krasnokamsk, în preajma satului Vorobiovo, la amiază, şoferul (27 de ani) unui camion „Volvo”, încărcat cu fructe, a trecut intersecţia cu calea ferată la lumina roşie a semaforului. În acel moment trecea o locomotivă cu trei vagoane. Camionul a fost „tăiat” în două. Nu au fost înregistrate victime.
Delapidări de bani publici
17 noiembrie. Postul de TV „Pervîi kanal” prezintă o informaţie şocantă. Este vorba de amplele delapidări de bani de pe şantierul „Vostocinîi” – cosmodromul FR. Anchetatorii penali au trimis în instanţele de judecată 42 (!) dosare, care se referă la delapidări, coţcării şi abuzuri în serviciu. 58 de persoane (!) deja au fost condamnate la diverse termene de detenţie, unii – până la 12 ani. Între cei condamnaţi – fostul şef al „Dalispeţstroi” Iurii Hrizman (12 ani), contabilul-şef al întreprinderii Vladimir Aşihmin (7 ani de puşcărie) etc. Anchetatorii mai examinează încă 12 dosare penale[19]. Şi când stai şi te gândeşti, responsabil de construcţie este nimeni altul decât Dmitri Rogozin!
Militarismul rus în plină desfăşurare
Pe data de 5 noiembrie, pe Piaţa Roşie din Moscova, a avut loc repetiţia generală a paradei militare, preconizate pentru 7 noiembrie. Demonstraţia militară a fost consacrată împlinirii a 78 de ani de la parada militară din noiembrie 1941, când trupele militare au demonstrat, celebrând 24 de ani de la lovitura de stat bolşevică. Atunci, în noiembrie 1941, trupele germane erau la marginea Moscovei, de aceea militarii sovietici, de la defilare au luat drumul pe front. Acum, în 2019, conducerea FR organizează parade militare cu implicarea a mii de oameni, cu cheltuieli enorme. Astfel, la 5 noiembrie, pe Piaţa Roşie au defilat mii de militari şi paramilitari (voluntari ai diverselor organizaţii paramilitare, tineri şi şcoli militare etc.), precum şi tehnica de război din acei ani, restabilită cu mare migală[20]. Şi cheltuieli financiare enorme… La scurgerea a 78 de ani de la istorica defilare pe Piaţa Roşie, autorităţile FR au scos din depozite drapelele Fronturilor Armatei Roşii din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. La 7 noiembrie 2019 ele vor fi trecute prin Piaţa Roşie.
În aceeaşi zi, la Erevan, capitala Armeniei, a avut loc şedinţa reprezentanţilor Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (ruseşte – Организация Договора о коллективной безопасности, abreviat – ОДКБ/ODKB) din care fac parte Rusia, Kazahstanul, Armenia, Uzbekistanul, Kîrgîzstanul şi Tadjikistanul. Prezent la eveniment, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a ţinut să sublinieze că în prezent, în unele state, sunt demolate monumentele ridicate în memoria ostaşilor Armatei Roşii şi a chemat membrii ODKB să contracareze aceste manifestări în Consiliul Europei.
Tot atunci, la Poklonnaia gora, în Muzeul Victoriei, în faţa unei expoziţii panoramice ce reproduce zidurile Reichstag-ului din Berlin (1945), în faţa tinerilor au fost prezentate prelegeri/memorii ale veteranilor Armatei Roşii.
5 noiembrie este sărbătoarea profesională a spionilor militari ruşi. Ei sunt consideraţi elita forţelor militare ale FR. Cu acest prilej Pervîi kanal a demonstrat filmuleţe cu scene ce arată pregătirea fizică şi operaţională a specialiştilor din acest domeniu[21].
7 noiembrie. Pe Piaţa Roşie s-a desfăşurat un Marş solemn consacrat împlinirii a 78 de ani de la parada militară din 7 noiembrie 1941 (observaţi: nu este o dată rotundă!). Au defilat ostaşi, îmbrăcaţi în uniforme şi au purtat arme, identice celor din 1941. A defilat tehnica militară, produsă în URSS în acea vreme, restabilită cu migală. Au fost purtate drapelele fronturilor Armatei Roşii. Pe tribune – peste 7 000 de persoane, patru din ei au mărşăluit pe data de 7 noiembrie 1941 pe Piaţa Roşie. Mai multe străzi din Moscova au fost închise pentru transportul public.
În aceiaşi zi, în Samara (atunci, în 1941 – Kuibîşev) a fost organizată o Paradă a Memoriei, identică ca sens şi mesaj cu cea de la Moscova[22].
8 noiembrie. În cadrul Conferinţei privind neproliferarea armei nucleare Ministrul de externe al FR Serghei Lavrov a declarat că Rusia nu vede necesitatea aderării ţării lui la Tratatul de interzicere a armelor nucleare. Înaltul demnitar rus consideră de dezarmarea generală şi totală este din domeniul fantasticii, iar în condiţiile în care SUA au început elaborarea rachetelor cu rază medie şi mai mică de acţiune, FR se vede nevoită să construiască şi ea astfel de arme. Făcând trimitere la preşedintele V. Putin, S. Lavrov a spus că FR nu va amplasa rachetele oriunde în lume până în momentul în care acolo nu vor fi amplasate rachete americane[23].
În parcul „Patriotul” din preajma Moscovei, constructorii ridică cea mai importantă catedrală ortodoxă a Forţelor Militare ale FR. Construirea Catedralei cu hramul Naşterea Domnului este prilejuită de împlinirea (în anul 2020) a 75 de ani de la victoria statelor şi popoarelor Coaliţiei antihitleriste (în care un rol definitoriu l-a avut URSS) asupra Germaniei naziste. Înălţimea Catedralei va fi de 95 de metri. Diametrul cupolei principale va fi de 19,45 metri, 1945 fiind anul încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Clopotniţa va avea înălţimea de 75 de metri: în 2020 se vor împlini 75 de ani de la încetarea războiului. Înălţimea cupolei mici va fi de 14,18 metri: 1418 zile şi nopţi a luptat URSS în război[24]. Pe data de 8 noiembrie a fost instalată prima cupolă[25].
10 noiembrie. S-au împlinit o sută de ani de la naşterea constructorului celei mai cunoscute în lume arme-automat Mihail Kalaşnikov. Cu acest prilej au fost organizate depuneri de flori la monumentul ridicat în cinstea lui, la Moscova, în alte locuri. Din fluxul de informaţii la acest subiect am reţinut un moment. La numeroasele întâlniri cu ziariştii Mihail Kalaşnikov era întrebat „Cum poate el dormi liniştit, dacă ştie că din arma, construită de dânsul, au murit atâtea oameni?”. Şi răspundea: „Da ce constructorul oare poartă vina pentru asta? Vina o poartă oamenii politici, care nu se pot înţelege între ei pentru ca arma să nu se aplice”[26]. Cu puţin timp înainte de moarte Mihail Kalaşnikov a decis să se pocăiască. M. Kalaşnikov i-a trimis o scrisoare Patriarhului Rusie, în care regreta că a construit o armă cu care au fost ucişi milioane de oameni, la care Patriarhul i-a răspuns că arma lui a fost construită nu pentru a omorî oameni, ci pentru a apăra propriii noştri cetăţeni[27].
22 noiembrie. Preşedintele FR V. Putin a convocat şedinţa Consiliului de Securitate a ţării şi a prezentat planul de dezvoltarea a capacităţii de luptă a Forţelor Armate ruse. El a insistat asupra armelor de mare precizie, mijloacelor de apărare aeriană şi cosmică, aplicării tehnologiilor cu intelect artificial, inclusiv – construirii mijloacelor de zbor (avioanelor) de cercetare şi de ofensivă (atac), sistemelor laser şi hipersonice, asupra armelor bazate pe principii fizice noi, pe complexe robotizate. V. Putin consideră că FR a devenit lider în aceste domenii militare, iar sarcina pe care a formulat-o faţă de economia rusă este de a menţine aceste performanţe. Din spusele preşedintelui FR 70% din arsenalul nuclear a fost renovat. V. Putin a atras atenţia asupra apropierii Forţelor Militare ale Alianţei Nord-Atlantice (NATO) de frontierele FR. Preşedintele rus nu a numit potenţialii adversari ai Rusiei, spunând despre „Clubul nuclear”, insistând, mai apoi, asupra faptului că SUA au respins Acordul privind lichidarea rachetelor cu rază medie de acţiune. Îndemnul preşedintelui rus a fost de a păstra locul de frunte în privinţa tehnologiilor militare, în acelaşi timp cheltuind mai puţini bani decât alte state. Pervâi kanal a expus un tabel ce demonstrează că FR ocupă locul şase în lume în ceea ce priveşte cheltuielile militare (în 2018, miliarde dolari):
1. SUA 649,0
2. China 250,0
3. Arabia Saudită 67,6
4. India 66,5
5. Franţa 63,8
6. Rusia 61,4 [28].
Sunt două lucruri de spus. Primul – NATO s-a extins datorită cererilor înaintate de statele foste republici sovietice sau ţări cu regimuri comuniste din estul Europei, regimuri impuse de URSS după cel de-al Doilea Război Mondial. Odată cu dispariţia Imperiului sovietic şi trecerea popoarelor de la totalitarism la libertate ele, aceste popoare, au dorit şi doresc să-şi păstreze independenţă şi modul lor de viaţă, fără a fi presate de opiniile sau mofturile „fratelui mai mare”, aşa cum fusese din 1944 până în 1989-1991. Iar Alianţă Nord-atlantică este garantul acestei speranţe şi dorinţe a majorităţii absolute a popoarelor respective. În plus, politica externă a actualei conduceri a FR nu demonstrează stimă şi respect faţă de popoarele care şi-au ales libertatea. Dimpotrivă, anexarea Crimeii, susţinerea separatiştilor pro-ruşi din Ucraina, Republica Moldova, Georgia, alte acţiuni, demonstrează că FR nu respectă angajamentele luate faţă de comunitatea internaţională.
Şi doi – din experienţa trecutului sovietic cunoaştem că Kremlinul camufla cheltuielile militare reale, le „împletea” cu cheltuieli din domenii civile. Nu este exclus că şi actuala conducere a FR merge pe acelaşi drum. Asta pentru că tehnologiile moderne necesită cheltuieli enorme, iar asigurarea locului de lider în domeniul apărării dublează aceste necesităţi.
25 noiembrie. Un nou submarin, „Petropavlovsk-Kamceatskii”, a fost pus la dispoziţia Forţelor militaro-maritime ruse. Submarinul dezvoltă o viteză de 40 km pe oră, va acţiona în adâncurile Oceanului Pacific. La bord are 18 torpile, precum şi rachete cu rază medie de acţiune (1,5 mii km). Funcţionarea armamentului a fost verificată în Siria, împotriva bazelor controlate de terorişti. Este primul din cele cinci planificate[29].
26 noiembrie. Pervîi kanal a anunţat telespectatorii că militarii ruşi au demonstrat specialiştilor americani complexul „Avangard”. „Racheta zboară cu o viteză atât de mare, încât în jurul ei se creează un strat de plasmă, ea devine un „fulger globular”; viteza acestei rachete este de 20 de ori mai mare decât viteza sunetului”[30], – spune prezentatorul Kiril Kleimionov, cel mai maliţios prezentator al ştirilor de la Pervâi kanal.
29 noiembrie. Din regiunea Astrahan, militarii ruşi au lansat o rachetă balistică intercontinentală „Topoli”. „Ţinta” a fost răpusă[31].
Politica externă – continuare a celei interne
4 noiembrie – Ziua unităţii populare, cea mai recentă sărbătoare naţională în FR. 2005 este anul iniţierii acestei sărbători şi este legată de anul 1612, când – conform redactorilor, – persoane de diferite naţionalităţi s-au unit şi au respins ofensiva „intervenţioniştilor polonezi”. În Kremlin, tradiţional, preşedintele Vladimir Putin a înmânat Ordinul „Drujba” [„Prietenia”], de regulă – acest ordin este decernat persoanelor din alte state ale lumii, [persoane] prietene ale Rusiei. În acest an, între alţii, cu Ordinul „Drujba” a fost decorat profesorul Universităţii din Tallinn (Estonia) Rein Müllerson, directorul general al companiei italiene ENE Francesco Starace, primarul oraşului Montpellier Philippe Saurel, oraş din sudul Franţei, în care a fost ridicat un monument primului cosmonaut Iuri Gagarin şi în care, în fiecare an, la 9 mai, defilează „Regimentul invincibil”; primarul Philippe Saurel a fost invitat să asiste la defilarea militară de la 9 mai 2020 din Piaţa Roşie, Moscova. V. Putin l-a decorat cu Ordinul „Drujba” şi pe liderul mişcării bulgare „Rusofilii” Nicolai Malinov. În Bulgaria Nicolai Malinov este învinuit de spionaj în folosul Rusiei, este ţinut în detenţie; în mod miraculos a fost eliberat pentru trei zile pentru a veni în Kremlin şi a primi ordinul respectiv. Cât de pertinentă este, totuşi, matuşka [maica/măicuţa] Rusia! În discursul său de mulţumire, între altele, Nicolai Malinov a expus motivele ce-i leagă pe rusofilii bulgari de Rusia: „Ceea ce ne uneşte este, în primul rând, acel vânt al schimbărilor, pe care noi [bulgarii] şi lumea întreagă îl simte din partea Rusiei, şi anume – ideea [apărării] valorilor tradiţionale, ideea unei lumi multipolare şi – nu în ultimul rând – ideea statului puternic. Aceste idei schimbă lumea. Schimbă lumea spre bine. Din nume propriu, dar şi al tovarăşilor mei de luptă, vă pot asigura, că orice forţe care luptă cu noi, nu ne vor deturna de pe drumul nostru”[32]. În finalul ceremoniei V. Putin le-a spus celor din sală că „Lumea rusă, cultura rusă, întotdeauna sunt deschise colaborării, interactivităţii şi prosperităţii generale”.
Cu prilejul Zilei unităţii populare, la Moscova, în Manej, a fost deschisă o amplă expoziţie de tablouri şi sculpturi, numită „Memoria generaţiilor”, cu subiecte din cel de-al Doilea Război Mondial (pentru Rusia – Marele război pentru apărarea Patriei). 1500 de picturi şi sculpturi, cunoscute sau mai puţin cunoscute, adunate din mai multe oraşe ale FR, dar şi icoana Sfântului Nicolai Făcătorul de Minuni din Sankt-Petersburg, în faţă căreia, în anii blocadei, se rugau enoriaşii şi viitorul Patriarh al Rusiei Alexii al II-lea, au fost expuse cu scopul „menţinerii memoriei şi închinării în faţă eroilor”. Expoziţia a fost vizitată de V. Putin, însoţit de Patriarhul Rusiei Chiril I şi ministrul Culturii Vladimir Medinski. V. Putin: „…Operele, prezentate la expoziţie, sunt cu pătrunse de o adâncă putere spirituală a poporului care a repurtat o mare victorie”[33].
4 noiembrie este şi o sărbătoare religioasă – slăvirea Icoanei Maicii Domnului [icoanei] din Kazan. Este una din cele mai respectate icoane în FR. Icoana a fost purtată de Kozma Minin şi Dmitri Pojarskii în lupta cu polonezii în 1612; înaintea bătăliei de la Poltava, cu suedezii, Petru cel Mare s-a rugat în faţa acestei icoane; comunistul Gheorghe Jukov a luat-o cu el pe front în lupta cu Germania nazistă[34].
FR permanent stă cu ochii pe NATO. La 7 noiembrie mass-media rusă a comentat copios poziţia preşedintelui Emmanuel Macron, referitoare la intervenţia Turciei, – membră a Alianţei Nord-atlantice, - fără a consulta ceilalţi membri ai Alianţei, în Siria. E. Macron ar fi spus că „NATO trece prin moartea creierului”, asta pentru conducerea Alianţei nu poate coordona acţiunile membrilor săi şi cum că e timpul ca Europa să-şi schimbe atitudinea faţă de NATO, deoarece SUA permanent îi întoarce spatele[35].
Limba rusă – instrument de expansiune în lume
Există autori ruşi care consideră că Rusia are dreptul să promoveze nestingherit limba rusă în lume, ea, limba rusă fiind un instrument de cucerire a lumii. Astfel, politologul rus Leonid Radzikovski scrie următoarele: „Deoarece limba rusă este una dintre marile limbi ale omenirii, iar literatura rusă, potrivit opiniei generale, este una dintre cele mai mari din lume, atunci, pentru cucerirea lumii, trebuie să facem export de cultură… Rusia are doi aliaţi în lume, limba rusă şi literatura rusă. De aceea adevăratul pericol pentru Rusia nu este NATO, ci expansiunea culturală occidentală…”[36]
Pe data de 5 noiembrie, la Moscova, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului prezidenţial în domeniul limbii ruse. Problemele discutate: păstrarea şi dezvoltarea limbii ruse, asigurarea competitivităţii ei mondiale, apărarea ei de factorii ce încearcă s-o marginalizeze. Prezentatorul de la Pervîi kanal, Vitalii Eliseev spune: „Limba [rusă] asigură securitatea, unitatea şi identitatea naţiunii ruse. Orice ofensive asupra ei [înseamnă] încălcarea drepturilor omului în privinţa limbii şi culturii materne”[37]. La şedinţă, preşedintele FR Vladimir Putin a rostit un discurs din care cităm: „Ne lovim de tentative artificiale, – eu vreau să subliniez aceasta, anume artificiale -, de reducere grosolană, uneori absolut fără pic de jenă a spaţiului limbii ruse în lume, de gonire a ei la periferie. Nu doar rusofobii de peşteră, – noi şi aceasta observăm, cred, nu este un secret -, [dar şi] marginali de tot felul care activează şi naţionaliştii agresivi declară război limbii ruse. Cu regret, în unele ţări [această atitudine faţă de limba rusă] devine pe deplin o politică oficială de stat. În spatele [numitei politici], – şi aceasta de asemenea trebuie să fie clar şi pe înţelesul tuturor, – este aceiaşi presiune, [este] încălcarea drepturilor omului, în acelaşi rând a dreptului la limba şi cultura maternă, la memoria istorică”[38].
Alte subiecte discutate: studiile limbii ruse, folosite de administratori, – persoane aflate în serviciul statului, – demonstrează că mulţi din ei nu numai că nu cunosc normele limbii literare, dar şi folosesc o limbă birocratică, deseori neînţeleasă. Într-un raport, prezentat în şedinţă de rectorul Universităţii din Sankt-Petersburg Nicolai Kropaciov, au fost expuse rezultatele analizelor multiplelor decizii administrative şi judecătoreşti care demonstrează că de foarte multe ori factorii decizionali redactează textele în aşa mod, că nu se pot înţelege ei înde ei, iau decizii, pe care cu mare greutate pot fi realizate, chiar unii judecători folosesc termeni, preluaţi nu din Dicţionarul explicativ, ci de pe Internet. Este ciudată această poziţie a domnului rector Nicolai Kropaciov: de vină este Internetul, Wikipedia. Pe parcursul anului 2019 nu o singură dată a fost expusă poziţia închiderii Internetului. Astfel, la 6 noiembrie Patriarhul BOR Kirill s-a pronunţat pentru îngrădirea copiilor de „influința negativă a Internetului”. El a propus introducerea în şcoli a unui obiect nou, care va prezenta cultura rusă[39].
Consideram că cel puţin intelectuali de talia domnului Nicolai Kropaciov vor apăra Internetul, iar în cazul dat poziţia corectă, cred, este amplasarea pe Internet a informaţiilor corecte, în acelaşi rând – la sensul cuvintelor. La urma urmei – articolele de pe Internet în limba rusă sunt plasate tot de ruşi.
În opinia prezentatorului informaţiei (Iurii Lipatov) limba rusă, ca limbă de comunicare între naţiuni, a favorizat mult ca FR să se formeze, să se întărească şi să devină una din cele mai stimate şi de mare autoritate ţări din lume şi că păstrarea acestor poziţii în multe privinţă este o problemă de securitate naţională a Rusiei. Vladimir Tolstoi, consilier al preşedintelui FR, preşedintele Consiliului prezidenţial în domeniul limbii ruse a spus: „Războiul purtat de aşa numita lume civilizată împotriva cuvântului, limbii ruse, ne permite să considerăm [limba rusă] ca o armă extraordinar de înspăimântătoare, ceea ce înseamnă că această armă trebuie să fie gata de luptă”[40]. V. Putin l-a contrazis: „Haideţi să nu folosim astfel de cuvinte, „armă”, […] pentru că dacă vom folosi cuvântul „armă” asta înseamnă că împotriva acestei arme vor lupta. Da, [limba rusă] este o forţă, într-o oarecare măsură, este o putere blândă, şi asta este de ajuns”. Alte probleme expuse: nu ajung profesori de limba rusă în şcoli, prea puţine locuri bugetare pentru masteranzi etc. V. Putin a dat indicaţii ca toate problemele apărute să fie soluţionate cât mai curând posibil.
Noi, cei din RM, simţim pe propria noastră piele cum ruşii îşi promovează limba. În mod firesc, cetăţenii RM, indiferent de apartenenţa lor etnică, ar trebuii să cunoască limba statului ai cărui cetăţeni sunt. În cazul nostru – limba română. Noi, ca naţiune, avem dreptul să ne ocrotim limba maternă tot aşa cum o fac ruşii. Înlocuirea limbii române cu limba rusă înseamnă atentat la securitatea statului RM. Exact aşa cum zic ruşii pentru limba lor.
Dar în RM apărarea limbii materne este foarte slabă. Asta pentru că în rândul moldovenilor sunt foarte mulţi trădători ai limbii române, trădători cărora le pare că totul este un joc. Mai nou, unul din deputaţii socialişti a impus prin lege farmaciştii să vorbească limba rusă. Şi când te gândeşti că RM e stat independent!
Mai este ceva obligatoriu de spus: calitatea limbii ruse. Ascultaţi cum vorbesc ruşii. Cele mai nevinovate expresii sunt „бля.ь”, „ё. твою мать”, „сука”, „пи.дец”. Partea proastă pentru ruşi este că frazele acestea sunt difuzate la posturile de radio şi TV, că sunt spuse de artişti notorii de pe scenele sălilor de concerte, unde sunt şi copii, dar şi oameni, care nu pot accepta un astfel de vocabular.
Cel puţin noi, cei din RM, nu trebuie să admitem o astfel de limbă rusă.
Propaganda exclusivismului rus în anii celui de-al Doilea Război Mondial
Pe data de 8 noiembrie am nimerit şi noi, cei din RM, în vizorul ştirilor de la Pervîi kanal: la Chişinău, la Memorialul victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, a fost ruptă una din plăcile ridicate în cinstea Eroilor URSS[41]. Este vorba de placa cu numele „maiorului” [aşa e scris pe placă, în ESM e trecut - colonel] Gheorghe Cernienko[42]. Prezentatoare spune „Moldavia”, nu „Moldova” şi „Kişiniov” în loc de „Chişinău”, aşa cum e scris în Constituţia RM. Dar nu e o problemă, noi doar de asemenea zicem „Moscova” şi nu „Moscva”. Sunt convins: nu e vorba de vandali, aşa cum spune prezentatoarea; în RM nu există forţe nici indivizi porniţi împotriva unor plăci de care habar nu au. Sau este un accident elementar, sau este o provocare din partea extremiştilor ruşi ori rusificaţilor de la noi. Important este că în mass-media de la Chişinău nu s-a spus despre asta nimic.
După citirea ştirii am mers la Memorial pentru a mă documenta la faţa locului. Într-adevăr, placa din granit, în partea ei de sus, pare a fi „retezată”. Nu sunt semne de vandalizare, monumentul este deteriorat şi poate fi reparat uşor. Ceea ce mă uimeşte este atitudinea pasivă a activiştilor PSRM, a dlui V. Bătrâncea, vice-preşedinte al Parlamentului RM, cel care într-un acces de furie antiromânească a rupt în sala Parlamentului, în şedinţa din plen, harta României întregite. Marelui simpatizant al Rusiei, deputatului Vladimir Bătrâncea, i-am adresat un demers în care i-am cerut ca el personal să organizeze repararea blocului deteriorat şi să anunţe public acest lucru, inclusiv să anunţe şi Pervîi kanal.
[1] Прокуратура Кузбасса поставила на особый контроль убийство бывшего мэра Кисилевска. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-01/12:00#4 [accesat 17 noiembrie 2019]
[2] В Москве убиты начальник центра противодействия экстремизму по Ингушетии Ибрагим Эльджаркиев и его брат. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-02/21:00#2 [accesat 19. 11. 2019]
[3] Олег Соколов: что на самом деле произошло в Петербурге În: https://www.youtube.com/watch?v=6XpRINX_LWk [accesat 23.11.2019]
[4] «Наполеон» и студентка: новые подробности в деле доцента СпбГУ. În: https://www.youtube.com/watch?v=UEcqxUaqW_U [accesat 23.11.2019]
[5] После стрельбы в колледже во всех образовательных учреждениях Благовещенска усиливают меры безопасности. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-14/12:00#4 [accesat 8.12.2019]
[6] В центре Москвы сильный пожар произошел в жилом доме еще дореволюционной постройки. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-01/18:00#10 [accesat 19. 11. 2019]
[7] В Уфе несколько часов тушили крупный пожар в жилом доме. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-07/15:00#4 [accesat 21. 11. 2019]
[8] В нескольких регионах России бушуют природные пожары. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-09/12:00#2 [accesat 23.11.2019]
[9] На юго-западе Москвы произошел пожар в жилом доме. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-15/09:00#7 [accesat 8.12.2019]
[10] На северо-западе России продолжается ликвидация последствий наводнения. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-08/18:00#3 [accesat 23.11.2019]
[11] В Тулуне, где разрушительное наводнение произошло еще летом, местные власти не торопятся помогать людям. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-11/09:00#3 [accesat 8.12.2019]
[12] Вместо того чтобы помочь пострадавшим от наводнения, власти в Иркутской области ограничиваются отговорками. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-14/21:00#6 [accesat 8.12.2019]
[13] Пострадавшие от наводнения жители Иркутской области продолжают вместо помощи получать отписки. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-24/21:00#12 [accesat 12.12.2019]
[14] Mai detaliat vezi: Наталья Селиверстова. Всемирный день памяти жертв дорожно-транспортных присшествий. În: https://ria.ru/20191117/1560984082.html [accesat 18.11.2019]
[15] Ibidem.
[16] Общероссийский народный фронт опубликовал рейтинг трасс в разных городах России. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-06/09:00#3 [accesat 21. 11. 2019]
[17] На трассе в Волгоградской области постоянно происходят аварии и гибнут люди. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-06/09:00#4 [accesat 21. 11. 2019]
[18] Mai detaliat vezi: Илья Изотов. В Крыму родители бросили погибшую в ДТП девочку на обочине. În: https://rg.ru/2019/11/12/reg-ufo/krymchanina-zaderzhali-za-gibel-broshennogo-posle-dtp-rebenka.html [accesat 30. 11.2019]
[19] В суд направлено 42 уголовных дела о нарушениях при строительстве космодрома «Восточный», сообщили в СКР. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-17/21:00#8 [accesat 8.12.2019]
[20] На Красной площади прошла генеральная репетиция марша в честь легендарного парада 1941 года. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-05/12:00#2 [accesat 20. 11. 2019]
[21] Свой профессиональный праздник отмечают военные разведчики. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-05/12:00#8 [accesat 20.11.2019]
[22] Выпуск новостей в 10:50 от 07.11.2019. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-07/10:50#1. [accesat 21. 11. 2019]
[23] Россия пока не видит необходимости в присоединении к Договору о запрещении ядерного оружия, заявил глава МИД России. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-08/15:00#4 [accesat 23.11.2019]
[24] Построим Храм вместе. Проводится сбор пожертвований на строительство Главного храма Вооруженных сил России. În: https://hram.mil.ru/ [accesat 23.11.2019]
[25] На Главном храме Вооруженных сил России установлен первый купол. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-08/15:00#9 [accesat 23.11.2019]
[26] Сто лет исполнилось со дня рождения Михаила Калашникова, придумавшего автомат с мировой славой. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-10/21:00#10. [accesat 23.11.20191
[27] Ibidem.
[28] О планах развития Вооруженных сил России до 2030 года говорили на заседании Совбеза РФ. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-22/21:00#2 [accesat 12.12.2019]
[29] Новейшую подводную лодку приняли в состав Военно-морского флота РФ. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-25/21:00#11 [accesat 12.12.2019]
[30] Россия представила американским экспертам новейший ракетный комплекс «Авангард». În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-26/21:00#3 [accesat 12.12.2019]
[31] Минобороны сообщило об успешном учебном пуске межконтинентальной ракеты «Тополь». În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-29/21:00#3 [accesat 12.12.2019]
[32] Президент России 4 ноября вручил премии за вклад в укрепление единства нации и ордена Дружбы. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-04/21:00#3 [accesat 19. 11. 2019]
[33] Владимир Путин посетил выставку «Память поколений», посвященную Великой Отечественной войне. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-04/21:00#4 [accesat 19. 11. 2019]
[34] Православные отмечают День Казанской иконы Божьей Матери. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-04/12:00#3 [accesat 19. 11. 2019]
[35] На Западе серьезный разлад из-за НАТО. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-07/21:00#7 [accesat 22.11.2019]
[36] Citat din: Cristian Chirca. Post-imperium, ideea rusă a secolului al XXI-lea, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2018, p. 118.
[37] О сохранении и защите государственного языка говорили на Президентском совете. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-05/21:00#3 [accesat 21.11.2019]
[38] Textul original: «Мы сталкиваемся с попытками исскуственного, я хочу это подчеркнуть, именно исскуственно, грубо, подчас абсолютно бесцеремонно сократить пространство русского языка в мире, вытеснить его на периферию. Войну русскому языку объявляют не только пещерные русофобы, – а это мы тоже наблюдаем, думаю что это не секрет, – разного рода маргиналы здесь активно работают и агрессивные националисты. К сожалению, в некоторвх странах это становится вполне официальной государственной политикой. Но за ней – это тоже должно быть понятно и ясно – все тоже давление, прямое нарушение прав человека, в том числе право на родную речь, на культуру и историческую память».
[39] О том, как защитить школьников от негативного влияния соцсетей, говорили на съезде Общества русской словесности. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-06/18:00#9. [accesat 21. 11. 2019]
[40] În original: «Ведущаяся в так называемом цивилизованном мире война против русского слова, русского языка, позволяет рассматривать его как мошнейшее грозное оружие, а значит – это оружие должно быть в полной боевой готовности».
[41] В Молдавии вандалы разбили памятник герою Советского Союза. În: https://www.1tv.ru/news/issue/2019-11-08/12:00#5 [accesat 22. 11. 2019]
[42] Din Enciclopedia Sovietică Moldovenească (ESM): Gheorghe Cernienko, născut la 25.XII.1907, la Tiraspol, din 1943 – Erou al URSS. În Armata Roşie – din 1929, membru al PCUS din 1930; a fost comandantul unei escadrile ale Flotei de pe Marea Neagră. În luptele de retragere a Armatei Roşii de la Odesa, Sevastopol şi a Caucazului de Nord, escadrila, condusă de Gh. Cernienko „a aruncat în aer 7 depozite cu muniţii, a distrus 4 poduri de cale ferată [asta la retragere, pentru ca să nu nimerească în mâinile germanilor], a scufundat 6 vedete torpiloare [ale cui oare? sovietice sau germane?], a distrus 39 tancuri, 35 avioane, 558 autocamioane inamice şi a nimicit circa 3 000 de fascişti”. Din 1956 în rezervă şi la momentul publicării volumului (1977) locuia în Odesa. Vezi: ESM, vol. 7, Chişinău, 1977, p. 317.