Pe data de 22 ianuarie a.c., la Chişinău, în Sala de festivităţi a Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” a avut loc Adunarea festivă, consacrată împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Genericul Adunării: „24 ianuarie 1859 – 1 decembrie 1918: parcursul românilor de la Unirea Mica la Marea Unire”. Acţiunea a fost organizată de membrii Masei Rotunde cu Statut Permanent „Reîntregirea” din cadrul Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” (USM). La Adunare au participat membri ai Mesei Rotunde cu Statut Permanent „Reîntregirea”; profesori și elevi de la Centrul de Excelență în Construcții din Chișinău, Liceul Teoretic Româno-francez „Gheorghe Asachi”, Chișinău; Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Chișinău; Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, Chișinău; Colegiul Naţional de Coregrafie, Chişinău, reprezentanţi ai presei, personalităţi ale culturii, educaţiei, oameni politici etc.

            În cadrul manifestării am prezentat comunicarea cu tema „Necesitatea consolidării românismului în R. Moldova”, text pe care îl publicăm în continuare.

NECESITATEA CONSOLIDĂRII ROMÂNISMULUI în R. MOLDOVA

Stimaţi colegi, invitaţi, onorată asistenţă.

Cu prilejul comemorării unor importante evenimente din istoria poporului nostru ne-am adunat astăzi nu numai pentru a ne aminti de faptele demne de urmat ale trecutului, ci şi pentru a analiza situaţia la moment în R. Moldova şi pentru a trage concluziile respective.

Pe data de 24 ianuarie se vor împlini 161 de ani de la Unirea Principatelor Române – eveniment deosebit de important în istoria Neamului nostru. Istoria ne demonstrează că băştinaşii acestor meleaguri fac parte din marele popor român, că reprezentanţii lor de vază au ştiut întotdeauna să soluţioneze problemele apărute în interesul propriului popor, să fie solidari în faţa unor mari primejdii. Aşa a fost în 1859, aşa a fost în 1918, aşa a fost în 1990, când R. Moldova şi-a proclamat suveranitatea în cadrul URSS, iar peste un an – şi independenţa faţă de fosta URSS, şi considerat al  doilea stat românesc (Vedeţi textul Declaraţiei de Independenţă a RM).

În anii independenţei RM, de la 1991 la 2020, am avut anumite succese în ceea ce priveşte viaţa spirituală a românilor basarabeni: poeţii şi scriitorii noştri au compus opere ce rămân valori autentice până în prezent (operele lui Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, melodiile compozitorilor Ion Aldea-Teoderovici, Petre Teodorovici şi lista poate continua). Istoricii noştri au recuperat istoria noastră adevărată, respingând-o pe cea impusă din exterior, care prezenta punctul imperial de vedere (Alexandru Moșanu, Anton Moraru, Pavel Parasca, Gheorghe Palade şi mulţi alţii). Oamenii politici din cadrul Mişcării de eliberare naţională (Alexandru Moşanu, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu, Lidia Istrati, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Sergiu Chircă, Leonida Lari şi enumerarea poate continua) au convocat Conferinţa ştiinţifică internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi urmările lui pentru Basarabia”, în cadrul căreia a fost demonstrat că acea înţelegere între două tiranii ale timpului respectiv a fost nulă şi neavenită ab-initio, că se impune repararea crimelor comise faţă de poporul român, altfel spus – reîntregirea a ceea ce mai rămăsese din fosta Basarabie şi ceea ce am moştenit de la URSS (raioanele din stânga Nistrului), adică a RM cu România. Dar evenimentele au derulat nu aşa cum a sperat majoritatea populaţiei băştinaşe şi nu vom expune astăzi cauzele. Cu altă ocazie.

Personalităţile politice din anii 1989-1991 au promovat un şir de alte măsuri în interesul nostru naţional: introducerea Tricolorului ca drapel al celui de-al doilea stat românesc, RM; introducerea Imnului de Stat „Deşteaptă-te, Române!”, scos ulterior în mod abuziv de Mircea Snegur; au fost luate măsuri de decomunizare a republicii – schimbate denumiri de străzi, de instituţii ce purtau noţiuni comuniste sau sovietice etc. Dar multe lucruri nu au fost duse la bun sfârşit, cel mai important, cred, nu au fost condamnate clar crimele comunismului (deloc puţine!), nu a fost promovată o Lege a lustraţiei cu scopul nepermiterii revenirii comunismului în formă pură sau modificată din nou la putere. Dar acesta este un alt subiect.

Sarcina comunicării de faţă este analiza şi prezentarea situaţiei actuale a RM din prisma interesului naţional, interesului populaţiei băştinaşe, a românilor basarabeni, chiar dacă o parte din ei continuă, ca pe timpurile URSS, să se numească „moldoveni”. În 2019, am asistat cu Dvs. la un fenomen interesant şi tragic. În urma alegerilor parlamentare, forţele patriotice (euro-unioniste, care ar fi trebuit să reprezinte în Parlament cel puţin 30 % din alegători) nu au trecut în Parlament şi nu avem în prezent o reprezentanţă politică în organul legislativ suprem. Vara trecută a fost creată o coaliţie majoritară care a numit-o pe dna Maia Sandu în fruntea Guvernului. Dar coaliţia respectivă nu a durat mult timp: la 14 noiembrie 2019 fracţiunile PSRM şi PDM au votat demisia guvernului, condus de Maia Sandu, considerat – poate greşit? A fi proeuropean, iar preşedintele RM Igor Dodon şi-a înaintat propriul consilier – dl Ion Chicu, – la funcţia de prim-ministru. Alături de el, în funcţii de miniştri au fost numiţi foşti consilieri prezidenţiali – Victor Gaiciuc, Aureliu Ciocoi, Viorica Dumbrăveanu, Corneliu Popovici şi alţii. Altfel spus, întreaga putere politică (şi economică) a încăput în mâniile Partidului Socialiştilor, forţă politică ce reprezintă interesele FR în RM (I. Dodon – preşedinte al RM, Zinaida Greceanîi – preşedinte al Parlamentului, Vladimir Batrâncea, cel care în şedinţa în plen a Parlamentului şi în faţa camerelor de luat vederi, a rupt harta României interbelice  – vice-preşedinte al Legislativului, Ion Chicu şi miniştrii – stăpâni în Guvern. În plus, în municipiul Chişinău, primar general al fost ales Ion Ciobanu, activist de frunte al PSRM). În aşa fel, independenţa politică a RM a fost golită de sens; pentru noi, în 2019, s-a repetat anul 1940, cu alte mijloace, bineînţeles.

Ce politică naţională promovează actuala conducere pro-moscovită? Ce stă la baza promovării şi ce ne impun socialiştii?

Liderii PSRM consideră, în mod eronat, cum că societatea moldovenească este plurietnică, multinaţională, ceea ce este absolut greşit: conform datelor ultimului recensământ, în RM locuiesc moldoveni/români 2 260 858 oameni, care constituie  82 %, ceea ce înseamnă că RM este un stat naţional! Urmează grupul etnic al ucrainenilor 6,57 %, cel al găgăuzilor cu 4,57 %, după care vin ruşii cu 4, 06 %[1]. În pofida acestor evidenţe, Dodon şi echipa insistă ca în 2020 să fie modificată Legea cu privire la funcţionarea limbilor, în sensul în care limbii ruse să i se ofere statutul de a doua limbă de stat. Aici este cazul să subliniem următoarele: există deja o imensă literatură ce demonstrează că FR foloseşte limba rusă în calitate de instrument de expansiune teritorială. Vorbitorii de limbă rusă, chiar dacă etnic nu sunt ruşi, devin pentru Kremlin obiect de politică externă, sunt protejaţi de FR. Considerăm: în RM toţi cetăţenii trebuie să cunoască limba oficială a Statului RM, limba română, iar noi cu Dvs. suntem obligaţi să apărăm limba noastră cu aceiaşi înverşunare cum o apără ruşii pe a lor. Nu este acum cazul să vă atrag atenţia la „calitatea” limbii ce ni se impune: în stradă, în mass-media, pe scenele din Rusia, artişti, prezentatori de ştiri, diverşi comentatori politici etc. folosesc injurii fără ruşine. Nu întâmplător, unul din marii intelectuali ruşi, de origine azeră, profesorul de limbă rusă, Gusan Guseinov (în octombrie 2019) a spus, citez: „ziua, în amiaza mare, nu poţi [auzi] nimic în alte limbi, decât în sărăcăcioasa limbă rusă de cloacă, în care vorbeşte şi scrie această ţară”, adică FR. Nu putem să nu observăm cum limba rusă se impune cu forţa în comerţ, farmacii, spitale, transportul public etc., iar băştinaşii se lasă foarte uşor antrenaţi în folosirea limbii ruse.

În al doilea rând, echipa lui Dodon încearcă din răsputeri să schimbe denumirea limbii, din română în ceea ce ea numeşte – „moldovenească”. În acest sens susţinem poziţia Institutului de Filologie care a condamnat poziţia lui Dodon, care a spus: „Noi nu renunţăm la poziţia noastră, dar trebuie să le faci pe toate la timpul lor şi când eşti sigur că obţii rezultatul scontat, dar nu pur şi simplu. Când eşti sigur atunci scoţi sabia din teacă şi dai lovitura”.

Timp de decenii de dominație totalitar-comunistă autoritățile au impus un singur mod de gândire despre trecut, o singură memorie – cea a ocupantului sovietic, interzicând victimelor regimului comunist cel puțin să discute despre supravieţuirea lor în lagărele Gulagului sau în speţposelenii. În cadrul Programului de Stat (2014-2018) privind recuperarea şi valorificarea memoriei victimelor regimului comunist de ocupaţie am depus eforturi pentru a recupera marea parte a acestor memorii la prima persoană; următorul pas era să urmărim impactul acestei traume asupra generațiilor care au urmat, am promovat ceea ce reputatul istoric francez Paul Ricoeur numea „Memorie justă”. Era firesc ca această activitate să continue, să fie susţinută de guvernanții de astăzi. Asta pentru că supraviețuitorii Gulagului sunt şi ei oameni, deci – sunt şi ei muritori. Mare păcat că persoanele care decid în R. Moldova cui să dea şi cui să nu dea bani pentru cercetare nu au înţeles încă acest lucru. Pierderile irecuperabile sunt pe conştiinţa lor.

Dodon este cel care execută fără murmur tot ceea ce i se dictează de la Moscova. Kremlinului nu-i plac momentele adevărate, dar tragice, ale trecutului sovietic. „Să mai treacă o sută de ani, apoi să studiaţi acele realităţi” – această frază am auzit-o în cadrul unei emisiuni TV din gura unui propagandist al lui V. Putin. Iar Dodon se străduie. La indicaţia lui a fost închis Muzeul Ocupaţiei sovietice, tocmai pentru că acesta reflecta parţial crimele comise de ocupantul nepoftit. Asta el impune cu forţa în Republica Moldova mitologia sovietică despre „Marele război pentru apărarea Patriei” – noua ideologie expansionistă a Moscovei, cu istorii contrafăcute, false, cu panglica „Sfântul Gheorghe”, cu „Bessmertnîi polk” şi alte elemente specifice mitului, adică minciunii. Altfel spus, Dodon promovează în Republica Moldova MEMORICIDUL, adică interzice definitiv de a evoca tragedia, „pentru a împiedica victimele să se recunoască în calitate de victime şi să-l indice pe călăul lor” (Stéphane Courtois).

Socialiştii au vandalizat şi au interzis dezvelirea monumentului în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial şi a eroului Aurelian Mihăilescu, ucis de bolşevici la 10 mai 1923 în timp ce păzea hotarul Nistrului lângă pichetul de grăniceri de la Olănești.

Asta este trista noastră realitate. Despre asta am vorbit în cadrul şedinţei ordinare a Mesei Rotunde cu Statut Permanent „Reîntregirea” din 10 ianuarie 2020. În condiţiile în care vom fi conştienţi de cele ce ni se întâmplă, sper, să ne putem solidariza (uni) pentru a rezista împotriva tăvălugului distrugător de identitate naţională, a memoriei noastre comune şi vom găsi şi posibilităţi (sper) pentru a supravieţui ca Neam.

Noi propunem ca MRSP „Reîntregirea” să adopte un Statut de organizaţie non-guvernamentală (ONG) şi să elaboreze un Program de activitate educaţional-patriotică românească, privind păstrarea şi cultivarea limbii române, culturii şi spiritualităţii române, istoriei românilor, ocrotirii şi ridicării monumentelor, plăcilor comemorative care reflectă istoria noastră. Este o ruşine că până în prezent, în Chişinău, nu a fost ridicat un monument în memoria celor ce au murit de foametea organizată de bolşevici, că nu sunt comemorate la nivelul cuvenit cei ce, fiind deportaţi, au murit în Siberia sau nordul Kazahstanului.

Facem apel la toată lumea de bună credinţă, tineri şi vârstnici, femei şi bărbaţi, specialişti din diverse domenii, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă, de preferinţele politice (ideologice), în mod voluntar, să se încadreze în munca de salvare a identităţii noastre naţionale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

anatol_petrencu@yahoo.com