Conform DEX, „pseudo” înseamnă „fals”. Cuvântul acesta a fost folosit de pseudo prim-ministrul Republicii Moldova (RM) Ion Chicu la adresa comunităţii ştiinţifice din republica pe care Ion Chicu pretinde că o conduce: „Nu irosim însă banii pentru pseudo-cercetători, înrolaţi în proiecte politice. Ce aţi livrat societăţii în schimbul sutelor de milioane de lei în ultimii ani, domnilor Domni?[1]”

S-o luăm pe rând. De ce Ion Chicu este un pseudo prim ministru? Pentru că oricare societate din lumea contemporană este condusă de oameni politici care dirijează partide, formulează programe de realizat, participă în alegeri parlamentare şi în situaţia în care înving (au majoritate de voturi în parlament sau formează o coaliţie de guvernare) vin la putere în calitate de prim-miniştri, preşedinte (cum e în SUA), cancelar (cum e în RFG) etc. Altfel spus, în statele democratice persoanele care vin la putere nu sunt nişte anonimi, ba – dimpotrivă, – cunosc oamenii, problemele lor, discută în cadrul întâlnirilor electorale, participă la emisiuni Radio sau TV etc. Într-o societate democratică conducătorii sunt persoane notorii, cunoscute publicului larg, persoane ce au biografii deosebite, au cărţi sau (cel puţin) articole publicate. Noi în RM am avut astfel de exemple: Vlad Filat, conducător de partid – prin ministru; Vladimir Voronin – conducător de partid – preşedinte al RM ş. a. Prin comparaţie constatăm că nu este cazul Ion Chicu. Nimeni nu l-a ştiut şi încă nu-l ştie. Un anonim care a fost propulsat de I. Dodon din consilieri la funcţia respectivă. Iată de ce Ion Chicu este un fals prim ministru. El nu şi-a dobândit funcţia cinstit, prin angajare în lupta politică, prin convingerea electoratului că anume el merită să fie prim ministru. O dovadă în plus la cele scrise mai sus este şi strigătul de disperare al lui I. Chicu în şedinţa Parlamentului când s-a votat introducerea stării de urgenţă (citez din memorie): „Nu l-aşi invidia pe nimeni care ar fi în locul meu!”. E clar de ce. Pentru că I. Chicu nu cunoaşte oamenii care să-l susţină real într-o perioadă, este adevărat, mai dificilă pentru RM.

Fraza „[Noi, conducerea de astăzi, noi, socialiştii] nu irosim însă banii pentru pseudo-cercetător…” este o dovadă a bunului plac, a abuzului unui administrator mărunt, care îşi permite să insulte oamenii de ştiinţă care şi-au făcut cu cinste datoria faţă de acest popor şi au merite mult mai mari decât acest pseudo prim… Apropo, da ce monografii a citit Ion Chicu şi a tras concluzia că autorii lor sunt pseudo-savanţi? O carte-două? Da nu asta e problema; problema este că în RM nu funcţionează statul de drept, legea cu privire la contractele de muncă, la salarizare. Funcţionează bunul plac al administratorului zilei.

Colegii au demonstrat deja că proiectele înaintate la concurs au fost selectate arbitrar: cele de care are nevoie societatea, dar care nu au convenit ideologiei socialiştilor lui Dodon, au fost respinse, iar Ion Chicu a explicat de ce. Una peste alta, dar foarte mulţi colegi de-ai noştri au rămas fără bani, fără susţinere de nicăieri şi cel care a provocat acest dezastru este numitul Ion Chicu. În condiţiile epidemiei de Coronavirus, de impunere a stării de urgenţă tocmai până la 15 mai 2020 (!), nu ne putem imagina cum vom ieşi din carantină.

Iată de ce fac apel către colegii noştri, cercetători, profesori universitari, dar şi toţi intelectualii noştri ca în aceste momente grele să ne solidarizăm, să anunţăm cine şi de ce are nevoie, să ştim problemele şi să le soluţionăm. Asta pentru că guvernarea Dodon-Chicu nu mai are nevoie de noi. „Noi” însemnând nu doar istoricii de la Institutul de Istorie din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, dar şi filosofii (care sunt consideraţi pe drept cuvânt „substanţa cenuşie a societăţii”), arheologii (care ce au cu ideologia neo-bolşevică a lui Dodon?), specialiştii în patrimoniul cultural, dar – cel mai curios – juriştii. I. Chicu „plăteşte” (ca şi cum ar da din propriul buzunar!) „cercetările în matematică, fizică, chimie, biologie, medicină”. Bravo! Dar unde sunt finanţările în domeniul dreptului? Sau RM nu mai este un stat bazat pe drept?

Merită analizate şi cuvintele „domnilor Domni”. Înţelegem – „domnilor Români”. Un domn Tovarăş [I. Chicu] ironizează pe seama savanţilor, făcând aluzie cum că studiile lor scot la iveală caracterul românesc al trecutului nostru. Dar iată că vine Coronavirusul peste noi şi ce face tovarăşul socialist [I. Chicu]? Se adresează după ajutor la… „domnul Domn”, adică la România. Cum vine asta, domnule Tovarăş?

Am consultat Internetul să pot afla cine este Ion Chicu, ce studii are, ce realizări? Am constatat că are studii în domeniul economiei. Şi atât. Nici cel puţin un masterat, nu mai vorbesc de doctorat. Şi atunci de unde stimă faţă de munca intelectualilor, muncă grea, sistematică, cu nopţi şi zile nedormite?

Timpurile pe care le trecem sunt grele. Cu astfel de dodoni la conducere le vom depăşi mai greu, dar le vom învinge! Acum nu e timpul gâlcevilor, e timpul păstrării calmului, solidarităţii reale, nu declarative.

20.03.2020

Totuşi, un Post-scriptum se impune. Nu doar noi, istoricii din RM suntem batjocoriţi de puternicii zile de astăzi. Au mai fost cazuri. Chiar în Franţa, în ţara libertăţilor democratice. În urma unor ingerinţe ale factorilor politici în ştiinţa istorică, colegii noştri francezi au declarat următoarele: „Istoria nu este o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici o interdicție și nu cunoaște tabúuri; el poate să deranjeze. Istoria nu este morală. Rolul istoricului nu este să glorifice sau să condamne; el explică. Istoria nu este sclava actualității. Istoricul nu aplică trecutului scheme ideologice contemporane și nu introduce în evenimentele din trecut sensibilitatea de azi. Istoria nu este memorie. Într-un demers științific, istoricul strânge amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele, cu urmele, și stabilește faptele. Istoria ține seama de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu face obiectul justiției. Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei” (13 decembrie 2005).