Editura Lumen din Iaşi a scos de sub tipar volumul doi al Enciclopediei curiozităţilor, alcătuite de dr. Ion Valer Xenofontov[1]. Conform DEX, „curiozitate” înseamnă „dorinţa de a cunoaşte (amănunţit) ceva nou sau neobişnuit” şi mai semnifică  „lucru interesant care se întâlneşte rar, ciudăţenie, raritate”. Citind cartea, tragem concluzia că autorul ei, dr. Ion V. Xenofontov a satisfăcut din plin cerinţele acestor definiţii: a dat dovadă de curiozitate şi a depistat lucruri mai puţin ştiute de publicul larg cititor.

Cartea beneficiază de o prezentare generoasă, semnată de poetul, criticul literar, traducătorul şi redactorul Tudor Palladi. Între altele, prefaţatorul volumului remarcă: „Curiozitatea este cetatea forte care poate fi cercetată numai de cel curios, mereu însetat de tainele ascunse ale lecturilor, faptelor, gândurilor şi trăirilor individuale şi colective, istorice şi gnostice la toate anotimpurile inimii şi conştiinţei umane şi universale” (p. 8-9).

Volumul este compartimentat în nouă capitole (curios: de ce nu zece?), în care sunt expuse câte zece curiozităţi referitoare la personalităţi din trecut sau din ziua de astăzi, la localităţi, obiective de cult şi istorice, la evenimente etc. Astfel, în capitolul „Lăcaşuri sfinte. Zece curiozităţi despre…” au fost evidenţiate câte zece momente distincte, privind Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chişinău, Biserica Romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei şi Catedrala „Sfântul Dumitru” din acelaşi oraş (p. 14-35).

Urmează compartimentul „Personalităţi”. Autorul a evidenţiat zece mari personalităţi şi a depistat la fiecare câte zece lucruri (întâmplări, cazuri) mai deosebite. Este vorba de academicienii Alexandru Ciubotaru, Vitalie Postolati, Valeriu Rudic şi compozitorul-academician Eugeniu Doga. Tot aici au fost incluşi sportivi de performanţă – Nicolae Juravschi şi Dumitru Tiron. Urmează câte zece curiozităţi, depistate de autor la enciclopedistul Nicolae Milescu Spătaru, scriitorul rus Nicolai Gogol, poetul Alexei Mateevici şi – respectiv – Ştefan cel Mare şi Sfânt. Între aceste personalităţi autorul a inclus un studiu, întitulat „Personalităţi originare din spaţiul actual al Republicii Moldova” (p. 79-82).

Structura articolelor este următoarea: la început este scrisă o scurtă prezentare a personalităţii (sau localităţii, a lăcaşului sfânt etc.), după care autorul a evidenţiat zece cazuri sau caracteristici, care-i evidenţiază. De ex., compozitorul-academician Eugeniu Doga. Cele 10 curiozităţi, depistate de dl dr. Ion Valer Xenofontov, sunt următoarele (pe scurt):1. [Eugeniu Doga] „din 1971 până în prezent este liber profesionist, specialitate deosebit de rară în perioada sovietică”; [el] „este departe de orice ideea colectivistă şi n-a fost niciodată revoluţionar”; 2. Din 1992 [E. Doga] este „membru titular al Academiei de Ştiinţe din Moldova”, este prezent în lucrări enciclopedice din mai multe ţări; autorul cărţii modifică prenumele din Eugeniu în EuGENIU şi afirmă că numele mic al compozitorului E. Doga „vorbeşte de la sine”; 3. Autorul cărţii prezintă opera compozitorului: [E. Doga] a „participat la toate genurile muzicale clasice, cu excepţia muzicii de operă”; în termeni statistici, remarcă dr. Ion V, Xenofontov, uriaşa operă creată de E. Doga se prezintă astfel: „muzică pentru peste 200 de filme artistice, de animaţie şi televizate, 13 spectacole, trei balete, 200 de cântece de muzică uşoară, 75 de valsuri înregistrate, 10 tangouri etc.”; 4. Autorul cărţii evidenţiază cele mai cunoscute creaţii muzicale ale compozitorului: „Codrii mei frumoşi”, „Oraşul meu”; „Dulcea şi tandra mea fiară, „Cântă-mă, amor” etc.; 5. „Eugen Doga este autor a peste 150 de culegeri de cântece şi romanţe editate. Împreună cu Loghin Ţurcanu este autorul manualului „Teoria elementară a muzicii” (1970 şi 1991, Editura Lumina, Chişinău)”; 6. Dr. Ion V. Xenofontov a constatat că E. Doga „a îndrăgit muzica de la lăutarul orb Fedot Murga”, iar în anii studenţiei E. Doga „a participat la o expediţie folclorică în satul natal, Mocra, unde a imprimat pe bandă magnetică piese interpretate de Profirie Murga şi a prelucrat 24 de melodii din repertoriul acestui lăutar”; 7. Istoricul I. Xenofontov insistă asupra faptului că muzica compozitorului E. Doga are calităţi curative, că în Spitalul Clinic Republican „s-au organizat concerte, acţiuni culturale la care pacienţii au audiat muzica lui E. Doga” şi – conchide autorul, – „după reprezentările artistice, bolnavii s-au simţit mult mai bine decât în urma unor tratamente cu medicamente”. Curios, nu? 8. „Compozitorul afirmă că scrie repede, dar grozav de lent. Nu are nevoie de ciornă, deoarece nu are timp să facă cópii. Cea mai bună ciornă este creierul”; 9. „Maestrul susţine că muzica este prima şi ultima sa iubire. Această axiomă i-a spus-o soţiei Natalia Alexandrova din Moscova înainte de 1962, atunci când s-au căsătorit. Compozitorul ştia ce dorea, iar soţia ştia ce acceptă”; 10. „Legenda Mondială a Capodoperelor Muzicale visează ca în patria sa să cânte toate lirele lumii” (p. 60-63).

Autorul a continuat cu prezentarea a câte zece curiozităţi referitoare la câteva localităţi din R. Moldova: satul Chircăieşti, raionul Căuşeni, satul Talmaza, raionul Ştefan-Vodă şi oraşul Orhei (în colaborare cu istoricul Vadim Macaru).

„Imagologie etnică” este titlul următorului capitol, în care autorul Enciclopediei prezintă câte zece curiozităţi despre etnicii germani din România, despre Festivalul republican al etniilor şi despre istoria şi cultura găgăuzilor.

Urmează prezentarea a câte zece curiozităţi ce se referă la Universitatea de Stat din Moldova, Liceul-internat republican de profil sportiv şi Şcoala primară „Prometeu-junior” şi Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu-prim”.

Expunerea continuă cu câte zece curiozităţi referitoare la spaţiu şi memorie. Autorul s-a referit la curiozităţile Casei Olimpice din Chişinău, la trăsăturile distincte ale Cetăţii Făgăraşului, la memoria  militarilor moldoveni ce au luptat în Afganistan, locuitori ai satului Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă şi la memoria tragică, expusă în scrisorile locuitorilor din Moldova sovietică, adresate lui Iosif Stalin. I. Xenofontov prezintă zece curiozităţi, ce se referă a Muzeul privat al familiei Juravschi, la străzile armeneşti din Chişinău şi la vila lui Mihail Karcevski (p. 178-223). Cartea mai cuprinde momente distincte referitoare la execuţia cuplului Ceauşescu, la Primul Război Mondial, la catastrofa de la Cernobîl şi la Baza de odihnă „Ştiinţa” de pe malul Mării Negre. La sfârşitul monografiei este indicată Bibliografia folosită de autor la redactare Enciclopediei, precum şi Indicii de nume şi geografic.

Orice subiect, abordat şi expus de autor, este însoţit de imagini, de cele mai multe ori realizate de autor, dr. Ion V. Xenofontov, altele – preluate din diverse arhive. Cartea este interesantă, autorul scoate la iveală fapte noi, necunoscute sau puţin cunoscute de publicul larg de cititori. Enciclopedia este de un real folos tuturor cititorilor curioşi, dornici să afle lucruri noi, necunoscute.

Înainte de a încheia prezentarea şi a-l felicita pe autor, dr. Ion V. Xenofontov cu acest succes incontestabil, ne permitem unele mici sugestii. Afirmaţia autorului cum că Alexei Mateevici este „clasicul cu o singură poezie” (p. 3, 83) nu este corectă. Alexei Mateevici a scris multe poezii, unele din ele tot atât de profunde şi strălucite ca şi poezia „Limba noastră”. Am putea menţiona doar câteva din ele: „Cântecul zorilor”, „Eu cânt”, „Pietre vechi”, „Basarabenilor”, „Unora”, multe poezii pe subiecte biblice. A. Mateevici a scris şi proză, are şi studii etnografice, istorice etc.[2]

Cineva din criticii literari a spus că doar cu o singură poezie („Limba noastră”), poetul Alexei Mateevici ar fi putut deveni clasic al literaturii române. Probabil, dar asta e altceva.

Cu Vladimir Purişkevici. La pag. 81 autorul „Enciclopediei” scrie corect – „Chişinăuianul Vladimir Purişkevici (12 august 1870, Chişinău – 1 februarie 1920, Novorossiisk), monarhist, politician rus de extremă dreapta, a participat la asasinarea lui Grigori Rasputin (1869-1916), personaj controversat din anturajul familiei ţariste”. Pe pagina următoare, însă, lângă imaginea lui G. Rasputin autorul a scris: „Controversatul Grigori Rasputin a fost omorât de chişinăuianul Vladimir Purişkevici”, cea ce nu este adevărat. Alături de alţi asasini, V. Purişkevici a participat la împuşcarea lui Gr. Rasputin, a tras şi el din revolver, dar nu el l-a omorât. Aşa, mici nuanţe…

În încheiere, subliniem caracterul original al lucrării, publicate de dr. Ion V. Xenofontov, utilitatea neîndoielnică a acestui volum concentrat de cunoştinţe noi despre oameni, locuri, evenimente din trecut şi din prezent.

Felicitări autorului şi noi realizări, la zece volume împlinite!

anatol_petrencu@yahoo.com

8.06.2020