Asimilarea administrativă a Moldovei dintre Prut și Nistru (Basarabiei) de către Rusia țaristă

(recenzie la monografia Organizarea administrativă a Basarabiei sub ocupația țaristă, (1812-1917). Autor – Sergiu Cornea[1])

În rezultatul războiului ruso-turc din 1806-1812 Rusia a anexat interfluviul Pruto-Nistrean al Principatului Moldova, dându-i denumirea Basarabia. Raptul teritorial rusesc a produs o mare tragedie poporului român: Principatul Moldovei a fost rupt în două; populația autohtonă din partea Moldovei, cucerită de ruși, a fost supusă rusificării și încadrării în „lumea rusă” din acele timpuri. Una din sarcinile de bază ale Rusiei țariste a fost organizarea administrării noii achiziții teritoriale în condițiile în care societatea moldovenească avea o conducere administrativă, bazată pe legi și experiență îndelungată, administrație care corespundea intereselor naționale. Ocupanții ruși și-au formulat drept scop înlocuirea administrației autohtone cu una rusească și „topirea” teritoriului cucerit în ansamblul imperiului.

Istoricul Sergiu Cornea a examinat etapele principale ale politicii țarismului, promovate în Basarabia, în vederea impunerii unei administrații rusești în locul celei românești (autohtone). Monografia recenzată conține cinci capitole care prezintă analiza principalelor etape de anihilare a specificului național al Basarabiei.

În primul capitol – „Implicațiile războiului ruso-turc din 1806-1812 asupra administrării Moldovei” (p. 7-30), – între altele, autorul îl prezintă pe feldmareșalul Mihail Kutuzov, comandantul trupelor ruse, așa cum a fost în realitate: un intrigant inegalabil, obraznic, leneș, chiulangiu.

S. Cornea a examinat urmările politico-juridice, dar și economice ale anexării Basarabiei de către Rusia.

Cel de-al doilea capitol, întitulat „Instituirea sistemului administrativ provizoriu (1812-1818)”, (p. 31-80) este consacrat analizei politicii rusești în perioada 1812-1816, Basarabia fiind condusă pe baza următoarelor documente: „Constituirea administrației provizorii în Basarabia”, „Instrucțiunile amiralului P. V. Ciceagov către S. Sturdza” și „Regulamentul privind organizarea celor două departamente și a adunării generale a guvernului regional” (p. 32). Autorul monografiei a demonstrat că la această etapă a guvernării Basarabiei autoritățile țariste au menținut cu titlu provizoriu structurile administrative de nivel local, iar la constituirea instituțiilor administrative regionale rușii „au ținut cont de structura, componența și competențele Divanului moldovenesc” (p. 44). Autorul cărții aduce și alte argumente convingătoare care demonstrează necesitatea anume a acestui mod de organizare a conducerii teritoriului ocupat. Între acestea, scrie autorul, „având drept scop imediat dominarea în Balcani, Rusia preconiza să atragă simpatia popoarelor vecine de partea sa” (p. 45).

Autorul monografiei demonstrează comportamentul combativ al boierimii basarabene în vederea apărării drepturilor băștinașilor, cum ar fi, de pildă, „confirmarea și întărirea pentru totdeauna a legilor și obiceiurilor locale dăruite de către țarul rus; utilizarea limbii române în calitate de unică limbă în justiție și în ocârmuirea Basarabiei; elaborarea unui nou așezământ de administrare a Basarabiei potrivit legilor și obiceiurilor locale…” etc. (vezi p. 55-56). Pe baza documentelor studiate, dl Sergiu Cornea constată că demnitarii ruși, chiar de cel mai înalt nivel, „aveau închipuiri foarte vagi despre provincia anexată”. Împărtășim uimirea autorului atunci când constată că în instrucțiunile primite de P.P. Svinin, consilier de stat, funcționar al ministerului rus de externe, se cerea ca el să concretizeze „ce religie confesează localnicii”. S. Cornea scrie că anexarea Basarabiei „a fost motivată și de necesitatea salvării creștinilor de sub jugul Imperiului otoman. Deci, nu grija față de creștinătatea înrobită era cauza expansiunii în Balcani, ci dorința de noi cotropiri și de dominare în regiune” (p. 56). Sunt demne de reținut formele de protest ale basarabenilor (țăranilor, comercianților etc.) împotriva dominației țariste, una din ele fiind părăsirea locurilor natale și plecarea peste Prut. Autorul demonstrează că din Basarabia ocupată de ruși au plecat nu doar românii, ci și reprezentanții altor etnii, a bulgarilor, de exemplu, aceștia „preferând guvernarea turcească în locul guvernării [rusești]” (p. 58). Tot aici, autorul prezintă împuternicirile namestnicului plenipotențiar al Basarabiei (p. 62 și urm.), cele ale administrației ținutale (ispravnicului, revizorului și funcționarului ținutal (sameșului) (p. 67 și urm.). Pe baza documentelor din arhivă, autorul monografiei a constatat că administrația locală n-a suferit modificări, ocoalele continuând să fie conduse de ocolași, iar satele erau administrate de vornici, care erau numiți în funcție de către ispravnici; sunt prezentate atribuțiile vornicilor (numiți de ruși dvornici), stabilite printr-o instrucțiune din octombrie 1820 (p. 68-69). Un subcapitol aparte a fost dedicat examinării regimului special de administrare a coloniștilor străini, stabiliți în Basarabia după 1812 (p. 71 și urm.).

La sfârșitul capitolului autorul a tras concluzii bazate pe analiza documentelor timpului (dar și pe studiile altor istorici ai temei date), între care reținem: sistemul administrativ temporar rusesc, stabilit de țarism în Basarabia, „era departe de perfecțiune și aplicarea lui în practică a scos la iveală foarte multe deficiențe și imperfecțiuni” (p. 80).

„Organizarea administrativă a Basarabiei la etapa «autonomiei administrative»” este titlul celui de-al treilea capitol (p. 81-130). Dl Sergiu Cornea a examinat documentul promulgat de țarul Alexandru I (la 29 aprilie 1818), întitulat „Așezământul obrazovaniei oblastei Basarabiei”, statut ce a stat la baza administrării Basarabiei în perioada anilor 1818-1828, perioadă considerată de unii autori ca fiind „autonomie” a regiunii date. Autorul monografiei consideră că noțiunea de autonomie a Basarabiei în cadrul Imperiului rus „nu reflectă adecvat esența acestei perioade și este puțin exagerată; această perioadă poate fi definită ca o autonomie administrativă limitată și provizorie” (p. 81). Este examinată ponderea Consiliului Suprem – organul suprem executiv, administrativ și judecătoresc al regiunii, – în sistemul administrativ al Basarabiei, formarea acestui organ suprem de conducere, modul de alegere a membrilor lui, activitatea pe parcursul celor zece ani. Autorul constată că Consiliul Suprem al regiunii era „organ cu atribuții consultative în domeniul legislativ” (p. 89). Merită reținută atitudinea funcționarilor ruși față de nobilii basarabeni, membri ai Consiliului Suprem, dar și a altor administratori români. Este suficient să citim spusele lui F. Vighel, vice-guvernator al Basarabiei, citat de autorul monografiei: „E dureros pentru un suflet slav să vadă un general rus sub tutela acestor barbari” (adică a basarabenilor – a.p.; p. 91). Concluzia la care a ajuns autorul monografiei este: datorită atitudinii ostile a autorităților ruse, Consiliul Suprem nu și-a realizat pe deplin competențele care i-au fost atribuite; chiar de la constituirea Consiliului oficialitățile ruse regionale și centrale, au depus eforturi considerabile de a-i minimaliza rolul în procesul de administrare a Basarabiei; în urma diferitor intervenții ale autorităților centrale și cu susținerea funcționărimii ruse din regiune, Consiliul Suprem a fost transformat într-un organ consultativ (vezi p. 92). Autorul a studiat esența guvernului regional (Cârmuirea oblastii Basarabia), alcătuit din două departamente – executiv și economic (p. 99 și urm.).

În continuare, S. Cornea a examinat activitățile rușilor în vederea implementării în Basarabia a instituțiilor administrative de sorginte rusească. Altfel spus: chiar dacă oficial Basarabia avea autonomie administrativă, în realitate în regiune au fost extinse structuri administrative rusești. De exemplu, Serviciul Sanitar al Basarabiei a fost format după modelul existent în guberniile interne ruse (p. 102). Concluziile autorului monografiei sunt incontestabile: oficialitățile ruse au menținut unele particularități locale în administrație și chiar utilizarea limbii române în instituțiile administrative și judiciare ale regiunii; în același timp, administratorii ruși din Basarabia au admis și au favorizat aplicarea normelor de drept rusești, asigurându-se supremația ultimelor; în regiune au fost implementate instituții și funcții administrative specifice sistemului rusesc de administrare (vezi p. 106).

Un spațiu destul de larg (p. 106-116) a fost dedicat analizei structurilor administrative locale în anii numitei „autonomii basarabene” (obligațiunile ispravnicului, judecătoriilor ținutale, procurorului ținutal,  ocolașului, starostilor satelor; este menționată și instituția deceatnicilor – la fiecare 10 case din localități era numit un responsabil, care supraveghea localnicii din „subordinea” lui. De remarcat că sub regim totalitar bolșevic această practică s-a păstrat, scopul urmărit fiind același: ce gândesc oamenii despre conducerea statului, nu doresc să fugă din localitatea dată etc.?

Ultimul subiect al capitolului se referă la studierea procesului de deznaționalizare a administrației basarabene și lichidarea treptată a autonomiei administrative. Autorul a arătat care au fost carențele administrației rusești în Basarabia, iar concluzia, la care a ajuns este: „menținerea particularităților naționale în administrație a deranjat necontenit oficialii ruși și ei, permanent și foarte insistent, cu orice preț, au căutat să omită din instituțiile administrative ale Basarabiei tot ceea ce era local: funcționarii „neloiali și incompetenți”, legile „neclare”, limba „neînțeleasă” (p. 130).

Capitolul IV se întitulează „Consolidarea sistemului rusesc de administrare în Basarabia (1828-1917)”. Autorul studiului a analizat „Așezământul pentru ocârmuirea oblastei Basarabiei”, aprobat la 29 februarie 1828, prin care prevederile legislației rusești referitoare la gubernii a fost extins asupra Basarabiei. Procesul de lichidarea particularităților locale în administrația Basarabiei a luat o amploare ireversibilă. S. Cornea examinează noile instituții, impuse prin prevederile noului așezământ, competențele lor. Este vorba de Consiliul regional, Cârmuirea regională, Palatul haznalei, Judecătoria penală, Judecătoria civilă și Judecătoria de conștiință (p. 135 și urm). Apoi sunt analizate competențele administrațiilor județene și urbane (p. 141 și urm.),precum și administrația specială a orașului Ismail (p. 148 și urm.)

Ultimul capitol al monografie se întitulează „Uniformizarea administrației Basarabiei cu sistemul administrativ țarist (mijl. sec XIX – înc. sec. XX)”. Autorul a examinat procesul de extindere a instituțiilor guberniale țariste în Basarabia; a insistat pe mai multe pagini asupra instituției zemstvei în Basarabia și administrației locale la sf. sec. al XIX-lea – înc. sec. al XX-lea. Referindu-se la reformele administrative de la hotarul anilor 60-70 ai sec. al XIX-lea din Rusia, autorul a conchis că aceste reforme au reprezentat „etapa finală a procesului de implementare a sistemului rusesc de administrare în Basarabia” (p. 178).

În Încheiere autorul a tras concluziile de rigoare, bazate pe studiul realizat (p. 179-182).

Autorul monografiei recenzate a utilizat studii ale oamenilor de știință ruși, care cunoșteau realitățile basarabene (L. Casso, I. Halippa etc.), documentele timpului, cercetări ale specialiștilor de la Chișinău (Valentin Tomuleț, Dinu Poștarencu, Alexei Agachi etc.), ale istoricilor de peste Prut (Paul Cernovodeanu, Nicolae Ciachir etc.). Dar sursa cea mai importantă o prezintă documentele, depistate în arhivele istorice, studiate și prezentate de dl Sergiu Cornea.

Monografia este o contribuție reală la cunoașterea metodelor de conducere a Rusiei țariste a teritoriului românesc al Basarabiei după anexarea acestuia în 1812.

Pe parcursul lecturii am observat mai multe greșeli de tehnoredactare. Astfel,  este scris „…insuccesul Armatei roșii din anul 1841”; corect este din anul 1941 (p. 14); sunt cazuri când au fost scăpate litere: comlexul corect complexul (p. 51); Bezviconi Gh. Proiluri de ieri și de azi (p. 70, nota 3; p. 105, nota 3); dar și Profiluri…(p. 31, nota 7); dar și cazuri de litere adăugate: afflau (p. 63); sunt cuvinte care se repetă: la la (p. 53); de de (p. 101). Multe nume de familie rusești, la unele și aceleași persoane, sau la denumiri de orașe, au fost scrise în mod diferit: „guvernatorul guberniei Ecaterinoslav”, I. H. Calagheorghi, dar și „guvernatorul guberniei Ekaterinoslav Kalagheorghe” (pe aceiași pagină, 62), dar și I. Kalagheorghi (p. 66); ministrul de interne V.P. Kociubei (p. 118), tot el transliterat V. P. Cociubei (p. 124, p. 125); M.I. Kutuzov (p. 25), dar și M. I. Cutuzov (p. 33).

Am observat, de asemenea, repetare de texte. Pe aceiași pagină (44) fraza „Sunt menținute cu titlu provizoriu…” se repetă puțin mai jos. Aliniatul „Caracterul provizoriu al organizării administrative…” de asemenea se repetă.

Greșelile observate nu diminuează calitatea științifică a monografiei, semnate de prof. univ., dr. hab. Sergiu Cornea.

Ținând cont de cele de mai sus, am recomandat cu căldură cartea semnată de dl S. Cornea la Premiul Academiei Oamenilor de Știință din România (anul 2020).

anatol_petrencu@yahoo.com

19.04.2021