Avântul Mișcării de Renaștere națională din RSS Moldova, destrămarea URSS, proclamarea Independenței de Stat a Republicii Moldova (RM), recunoașterea oficială a noilor state independente de către comunitatea internațională, inclusiv de către Federația Rusă (FR), moștenitoarea de drept a URSS, alte procese democratice, nu au fost pe placul forțelor imperiale ruse, atât din FR, cât și din fostele republici unionale, în care etnicii ruși beneficiau de anumite avantaje în comparație cu populațiile majoritare autohtone. Aceste forțe reacționare au depus eforturi sporite în vederea păstrării spațiului ex-sovietic în zona de influență a FR. Acest fenomen a apărut și se menține până în prezent și în RM prin ceea ce numim „separatismul transnistrean”.

Problema apariției separatismului transnistrean, a corelației între politica tânărului stat RM, dornic să revină la valorile naționale românești și poziția intransigentă a unor elemente angajate în apărarea intereselor fostului imperiu, a fost în centrul atenției oamenilor politici ai RM, ai României, ai altor state, constituind, în același timp, un obiect de cercetare științifică a istoricilor, politologilor, specialiștilor în  conflictologie etc. Pe parcursul anilor au apărut de sub tipar diverse documente, articole, monografii consacrate genezei și evoluției separatismului transnistrean. Doamna doctor Lidia Prisac și-a formulat ca sarcină de studiu examinarea istoriografiei acestui fenomen geo-politic (a separatismului transnistrean). În rezultat – a publicat monografia „Istoriografia separatismului transnistrean (1989-2005)”, ajunsă la a doua ediției, revăzută și adăugită[1]. Doctorul în istorie Ivan Duminică a semnat prezentarea cărții („Conflictul transnistrean între lucrări științifice și cele de propagandă”, p. 11-13, și în limba rusă, p. 14-16).

În Introducere autoarea a conturat dimensiunile problemei abordate, a formulat ipoteza cercetării, a argumentat cadrul cronologic, a expus obiectivele studiului, reperele teoretice și metodologice, structura lucrării.

Capitolul întâi se întitulează „Separatismul transnistrean reflectat în lucrările autorilor din Republica Moldova” (p. 23 și urm.). Autoarea a studiat memoriile publicate ale unor participanți la războiul de apărare a suveranității și integrității teritoriale a RM (Gh. Budeanu, Valentina Ursu, Olga Căpățână, Alexandru Cimbriciuc, Ștefan Jurja, Vlad Grecu, Anatolie Munteanu etc.). Lidia Prisac a examinat lucrările istoricilor Anatol Țăranu și Eduard Boboc, care au demonstrat implicarea Moscovei în „susținerea enclavei separatiste nistrene și în direcționarea desfășurării războiului” (p. 25). Autoarea s-a referit și la memoriile unor personalități politice de prim rang din perioada războiului agresiv al FR împotriva RM și a constatat că scrierile lui Mircea Snegur au un caracter subiectiv și justificator, iar cele ale lui Petru Lucinschi – „evazive și distante, derivate din propaganda sovietică, eludând practic obiectivitatea istorică și responsabilitatea pentru anumite decizii politice în esență ilegale” (p. 25-26).

Autoarea monografiei a prezentat culegerile de documente, referitoare la războiul ruso-moldav, publicate de istoricii Anatol Țăranu și Mihai Gribincea, precum și lucrările politologului Oazu Nantoi, considerate „cele mai importante contribuții în studiul separatismului transnistrean din Republica Moldova” (p. 27).

Semnatara monografiei a depistat și alte interpretări ale separatismului transnistrean, deosebite de factorul geopolitic rusesc. Astfel, scrie L. Prisac, Stela Suhan și Natalia Cojocaru au încercat să demonstreze „constituirea unei baze sociale în procesul separatismului, a consecințelor politicii de deznaționalizare și rusificare, și identificarea diverselor grupe de interese implicate în «construcția» imaginarului colectiv al populației din aceфstă regiune” (p. 29).

Autoarea monografiei a expus opiniile istoricilor din RM, referitoare la prezența românilor dincolo de Nistru și politicile promovate de conducerea URSS privind rusificarea sau „moldovenizarea” etnicilor români, dar și la formarea numitei „Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești” cu centrul la Balta, apoi la Tiraspol. În subcapitolul 1.3 „Elemente etnoculturale și lingvistice” (p. 41 și urm.) Lidia Prisac a prezentat lucrările acelor autori care au cercetat conflictul transnistrean din perspectiva confruntărilor interetnice sau ideologice. Astfel, a fost prezentată opinia cunoscutului critic literar Andrei Țurcanu care a scris: „…Mitul unui conflict interetnic, vehiculat intens la început, s-a spulberat demult, și nimeni nu mai crede astăzi într-o Moldovă agresivă și naționalistă, care ar intenționa să «românizeze» o Transnistrie «rusească»; la fel cum nici opinia unui conflict ideologic nu mai rezistă” (p. 42). Aspectele lingvistice în disputa Chișinău-Tiraspol au fost cercetate de Elena Oteanu și expuse foarte reușit de dna Lidia Prisac. (Elena Oteanu): „în pofida politicii lingvistice de compromis, adoptate de autoritățile de la Chișinău, și de încercarea acestora de a pune bazele funcționări unui stat de drept, în conformitate cu standardele internaționale, problemele de natură etnolingvistică au servit drept motiv pentru declanșarea unui dublu proces secesionist, în estul și sudul republicii, proces care a culminat cu declanșarea unui conflict armat [corect este: cu declanșarea războiului agresiv al FR împotriva RM, a.p.] pe malul stâng al Nistrului; opinia conform căreia «la baza conflictului din stânga Nistrului s-ar afla disensiuni etnice, nerespectarea drepturilor minorităților etnice și lingvistice» a fost contestată de legislativul de la Chișinău, care și-a exprimat convingerea că aceste «pseudoprobleme» interne vin să justifice «un atentat la suveranitatea și integritatea Republicii Moldova»” (p. 47).

Ultimul subcapitol, întitulat „Dimensiuni economice și geopolitice ale separatismului transnistrean” (p. 50 și urm.) doamna dr. Lidia Prisac a expus opiniile autorilor din RM, referitoare la situația RM din punctul de vedere al Kremlinului. Autoarea monografiei a reușit să spicuiască opinii interesante, între care pe cea expusă de ambasadorul dr. Oleg Serebrian: „…Valoarea geostrategică și geopolitică a Transnistriei este una ce prevede nu controlul Balcanilor și nici amenințarea Ucrainei, ci doar controlul Republicii Moldova… Paradoxal, Republica Moldova își datorează existența, în mare parte, problemei transnistrene (…); dacă acest conflict nu ar fi existat, atunci independența RM, cu starea dominantă în elita politică chișinăuiană din decembrie 1991, s-ar fi terminat odată cu coborârea drapelului sovietic de pe Kremlin și prin reunirea Basarabiei cu România. Separatismul transnistrean a fost cel ce a menținut RM ca stat independent, inspirând unele puncte din noua Constituție și obligând Chișinăul să adere la CSI [Comunitatea Statelor Independente, a.p.]” (p. 55).

După analiza operelor autorilor din RM, autoarea a tras următoarea concluzie: „Conform opiniilor majorității autorilor din Republica Moldova, esența separatismului transnistrean rezidă în interesele geopolitice și geostrategice ale Federației Ruse, alimentate prin politica ei economică față de Moldova și asigurate de prezența Armatei a 14-a în partea de este a republicii” (p. 64).

Cel de-al doilea capitol se întitulează „Problema transnistreană și separatismul în literatura occidentală și din România” (p. 65 și urm.). Autoarea a examinat un șir de lucrări ale autorilor occidentali, interesați de diferendul transnistrean, precum și ale istoricilor români de dincolo de Prut (Ioan Silviu Nistor, Iftene Pop, M. R. Iacoban, Ioan Scurtu etc). Autoarea cărții recenzate constată că istoricii din Occident și România au elucidat obiectiv cauzele conflictului transnistrean, iar concluzia la care a ajuns este: „Importanța diferendului transnistrean, atât pentru Ucraina, cât și pentru Federația Rusă, în opinia autorilor români [de dincolo de Prut, pentru că autori români sunt și în RM, dincoace de Prut, a.p. ] constă în dorința Moscovei de a frâna unirea Republicii Moldova cu România, menținând-o în continuare în orbita sa geopolitică, precum și în posibilitatea de a avea un stat moldovenesc manevrabil” (p. 94).

Capitolul III – „Separatismul transnistrean în publicațiile pro-separatiste” (p. 95 și urm.) – are drept obiectiv studierea scrierilor autorilor separatiști privind cauzele despărțirii raioanelor din stânga Nistrului și a Tighinei de restul RM și proclamarea unei pseudo-republici cu încălcarea Constituției RM, „republici” nerecunoscute de nici un alt stat al lumii. Autoarea a examinat scrierile ex-liderului separatist Igor Smirnov, a istoricilor tiraspoleni N. Babilunga, B. Bomeșko, a unui șir de istorici din FR, care au încercat în lucrările lor să justifice constituirea regimului separatist de la Tiraspol, aducând diverse argumente istorice, lingvistice etc. Lidia Prisac scrie că lucrările istoricilor pro-separatiști „conțin aceleași idei privind istoria RASSM; aceasta semnifică nu altceva decât «traducerea» trecutului în prezent sau protecția mecanică și pasională a prezentului în trecut, valorificarea pozitivă sau negativă a faptelor istorice, ori căderea în cursa deformărilor, a fabulațiilor în istoriografia pro-separatistă s-a produs din cauza unei abordări ideologizate a problemei transnistrene” (p. 124).

Monografia conține Concluzii și recomandări (p. 119-125), Bibliografia folosită (analizată), Rezumat în limba engleză, Anexe (hărți, imagini ale războiului ruso-moldav), Indice de nume și Indice geografic.

În linii mari, lucrările analizate și expuse de autoarea monografiei recenzate au explicat cauzele ce au produs fenomenul separatist în RM, au arătat care este puterea externă, ce a alimentat separatismul și care îl menține până în prezent.

Am recomandat autoarei să continue cercetarea dată și să includă publicațiile, apărute de sub tipar după anul 2005 (și sunt destul de multe).

Felicitări doamnei dr. Lidia Prisac pentru succesul dobândit cu atâta trudă.

Recomandăm această lucrare tuturor persoanelor interesate de istoria contemporană a spațiului românesc, de amestecul unor puteri în afacerile interne ale RM.

anatol_petrencu@yahoo.com

29.04.2021