A fost scoasă de sub tipar și este oferită cititorilor monografia distinsei Doamne Anastasia Ambul-Balmuș, consacrată analizei și expunerii politicii promovate de sovietici după cotropirea Basarabiei în iunie 1940[1].

Profesorul universitar doctor Ilie Popa, conducătorul neobosit al Filialei Argeș a Fundației Culturale „Memoria” (Pitești) este semnatarul Prefeței (p. 5-8), în care face o prezentare a volumului și scrie elogios despre contribuția deosebită a autoarei la cunoașterea politicii concrete a bolșevicilor în Basarabia răpită.

Autoarea volumului, Anastasia Ambul-Balmuş, a examinat 54 dosare din care a aflat soarta tragică a 88 de oameni din raionul Cimișlia, arestați de organele represive sovietice în 1940-1941 (77 de persoane) și 1944-1947 (11 persoane). Așa cum a constatat autoarea monografiei, din cele 88 de persoane arestate, 63 din ele au murit la scurt timp: 29 – la Ivdel, 26 – în închisoarea din orașul Penza, restul – în alte lagăre ale morții din URSS (p. 198). În Arhiva Organizațiilor Social-Politice din Chișinău (fosta Arhivă a Partidului Comunist) autoarea a studiat procesele verbale ale ședințelor organelor de conducere sovietice din raionul Cimișlia, demonstrând preocupările conducătorilor bolșevici.

Vom aminti: folosindu-se de susținerea Germaniei naziste și beneficiind de superioritate militară, la 28 iunie 1940, URSS a cotropit teritoriile românești Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța. Militarii și trupele de Interne (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, abreviat în limba rusă – NKVD) au fost primii care au trecut frontiera sovieto-română la Nistru și au luat sub controlul lor teritoriul și populația Basarabiei. Autoarea a constatat că la doar 13 zile de la invadare, pe 11 iulie 1940, în Cimișlia deja începuse activitatea organizația raională a Partidului Comunist (bolșevic) al URSS. Acești bolșevici, toți în funcții de conducere, au fost mobilizați de autoritățile sovietice din Rusia, Ucraina (în Anexe, a fost inclusă lista „eliberatorilor”, veniți în Cimișlia). Autoarea îi prezintă pe conducătorii raionali (Ivan Ivanovici Kukoba, originar din  regiunea Poltava – prim secretar al comitetului raional de partid; Boris Nikolaevici Babici, din Harkov – șeful secției raionale a NKVD etc., vezi p. 206 și urm.).

Așa cum în conducerea raionului nu figura nici un basarabean, bolșevicii și-au pus ca scop să atragă de partea lor cât mai mulți băștinași, să-și creeze o cât mai largă bază socială. Autoarea a constatat că interesul prioritar al noii conduceri a fost cel legat de bogăția acestui plai, de roadele pământului, a muncii țăranilor; pe noii veniți i-a interesat „care era averea cetățenilor din localitățile raionului: ce și cât au” (p. 208). Pe baza documentelor de arhivă, Anastasia Ambul-Balmuș a demonstrat că autoritățile raionale au fost preocupate de suprafețele de pământ, aflate în posesia plugarilor cimișlieni, de reducerea loturilor mari, de punerea la dispoziția țăranilor cu puțin pământ a unor loturi suplimentare, de rechiziționarea produselor agricole. La ședințele organizației raionale de partid bolșevic nici o dată nu au fost puse în discuție problemele reale ale sătenilor

Pe baza dosarelor, intentate fiecărei persoane, intrate în vizorul NKVD, autoarea demonstrează mecanismele aplicate de călăii stalinişti. În primul rând, sovieticii au fost interesați de persoanele care au făcut parte din aparatul de stat român – primari, vice-primari, secretari ai primăriilor, aceștia fiind incriminați de colaborarea sau servirea statului „burghez”. Bolșevicii au „vânat” foști polițiști și jandarmi, învinuindu-i de persecuții a imaginarilor „revoluționari” sau a țăranilor săraci. Sovieticii au aplicat legislația URSS (prevederile articolului 54 al Codului penal al RSS Ucrainene – față de persoanele aflate pe teritoriul Basarabiei, și articolului 58 al Codului penal al Federației Ruse – față de persoanele scoase cu forța din Basarabia). Aceasta a fost o crimă, comisă de sovietici, pentru că basarabenii erau cetățeni ai României și asupra lor nu puteau fi aplicate legile bolșevice. Apoi, primarii localităților au fost aleși în funcția dată de săteni/orășeni și îndeplineau obligațiunile legitime. Primarii satelor aveau studii speciale, cunoșteau limbi străine, unii din ei au fost veterani ai Armatei țariste în anii Primului Război Mondial, aveau gospodării-model, demne de urmat pentru restul plugarilor noștri. Iată de ce anume ei (și familiile lor) au fost trecuți primii pe lista de deportare în Siberia.

Urmează incriminări politico-ideologice: dosarele studiate de doamna Anastasia Ambul-Balmuş demonstrează interesul anchetatorilor comuniști față de activitățile politice ale persoanelor arestate: până la 28 iunie 1940, din ce partide au făcut parte? Ce funcții și activități au realizat? Din răspunsurile persoanelor interogate aflăm adevărul: partidele politice din România interbelică au fost formațiuni legale, au activat în conformitate cu legile țârii și apartenența la acestea nu a însemnat în nici un caz crimă.

Un al treilea aspect al interesului mașinăriei represive staliniste a fost cel legat de averea persoanelor arestate: câte hectare de pământ avea? Câți oameni angajați avea în gospodăria proprie, ce alte activități economice, comerciale a practicat? În zădar li se răspundea anchetatorilor staliniști că în unele cazuri, la recoltare sau alte munci de sezon, în ajutor veneau rudele, iar dacă erau angajate persoane străine – ele erau remunerate conform înțelegerilor dintre angajator și angajat, că proprietarii și angajații lucrau „cot la cot”. Chiar dacă au fost conflicte de muncă ele urmau a fi soluționate de Statul Român pe baza legislației în vigoare la acel moment. În România exista Parlament, Guvern, activau partidele politice, sindicatele etc., și nu era treaba bolșevicilor să facă ei „dreptate”. Politica URSS în Basarabia a fost de subjugare a oamenilor, de trimitere pe baze „benevole” a zeci de mii de tineri pe șantierele Federației Ruse și Ucrainei, de scindare a comunităților sătești și învrăjbire a oamenilor, de creare a unei baza sociale a regimului de ocupație.

Pa baza documentelor studiate, Anastasia Ambul-Balmuş a confirmat specificul deportării din RSS Moldovenească în noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941. Și locuitorii orașului și raionului Cimișlia, trecuți în lista deportaților, au suferit același calvar ca ceilalți basarabeni. Dosarele analizate de autoare demonstrează că după trecerea Nistrului (sau în stația de cale ferată Basarabeasca) bărbații au fost separați de soții și copii, urcați cu forța armelor în alte trenuri și expediați în Siberia. La întrebarea femeilor îngrijorate de cele întâmplate, comandanții militari sovietici au mințit „genial”: ei sunt duși pentru a pregăti locurile de trai pentru restul familiei. În realitate, așa cum a demonstrat autoarea cărții, bărbății basarabeni au fost duși la Ekaterinburg (atunci Sverdlovsk), iar de acolo spre nord, la Ivdel – centrul administrativ al unei rețele de lagăre de muncă, de exterminare. Astfel, cu doar câteva excepții, persoanele ajunse în Ivdel, la scurt timp (1941-1942) au murit.

Sunt cutremurătoare paginile în care autoarea monografiei a redat tragedia Foametei din RSSM, din anii 1946-1947, provocată de conducerea comunistă a URSS și a numitei RSSM. Au murit de foame familii întregi – părinții cu 5 și mai mulți copii; în unele cazuri s-a ajuns la canibalism, la omucideri, la alte crime odioase. „La Chiril Turutea, din 8 membri ai familiei au murit 7: soția și 6 copii, iar el a plecat unde l-au dus ochii; la Valentina Cicati – soțul cu patru copii; la Ion Găină – soția cu trei copii. Mare jale a fost în familia lui Luca Cazacu, unde din 10 membri opt au decedat, adică, din februarie până în luna mai 1947 toți copiii au murit; la Constantin Bunduchi din 6 membri ai familiei au murit cinci…” (p. 233) și lista continuă.

Din păcate, până în prezent, conducerea Republicii Moldova nu a recunoscut oficial crima comisă de guvernul RSSM față de propriul popor, iar în Chișinău nu avem cel puțin un monument ridicat în memoria victimelor Foametei (în comparație cu Kiev, Odesa sau alte orașe din Ucraina, ridicate în memoria victimelor Holodomorului).

Un merit deosebit al doamnei Anastasia Ambul-Balmuş constă în faptul că domnia sa a pledat activ pentru înveșnicirea memorii victimelor regimului stalinist de ocupație, ridicând în Cimișlia și în câteva localități rurale din raionul Cimișlia monumente deosebit de importante pentru generațiile de azi și cele care vor urma.

După recucerirea Basarabiei în 1944, sovieticii au revenit la practicile politice, promovate în primul an de ocupație. Autoare a examinat și prezentat esența învinuirilor aduse câtorva preoți din raionul Cimișlia, persoane învinuite de agitație antisovietică, de colaborare cu autoritățile române în anii războiului, de legături cu România de peste Prut etc. Ca rezultat – ani grei de munci silnice în fundurile imensei Siberii.

Bazată pe documente inedite din arhive, cartea este un studiu deosebit de valoros pentru cultura și știința istorică românească, este o piedică serioasă în calea uitării (poate prea rapide?) a dramelor prin care a trecut poporul nostru.

Monografia include 73 anexe – facsimile ale dosarelor, cercetate de doamna autoare, imagini ale persoanelor deportate, monumente ridicate în memoria celor ce au căzut victime ale călăilor bolșevici etc.

Este important faptul că autoarea a utilizat mărturiile unor supraviețuitori ai deportărilor sau a martorilor oculari ai tragicilor evenimente.

Felicitări autoarei!

            PS. În luna iunie se vor împlini 80 de ani de la prima deportare în masă a basarabenilor. Centrul de Excelență Instituitul de Istorie Socială „ProMemoria” va organiza o Conferință științifică, consacrată acelor evenimente. Data și locul Conferinței vor fi anunțate ulterior.

anatol_petrencu@yuhoo.com

13 mai 2021