Pe data de 12 spre 13 iunie 2021 s-au împlinit 80 de ani de la marea tragedie a basarabenilor – prima deportare în masă a cel puțin 22 000 de persoane (bărbați, femei, copii, bătrâni) din numita RSS Moldovenească în Siberia.

Cu acest prilej, în diverse localități ale Republicii Moldova (RM) au avut loc comemorări ale victimelor acelui diabolic regim totalitar comunist. Astfel, în Chișinău, la Monumentul din fața Gării feroviare, a avut loc un miting de comemorare, la care a participat și președintele RM, dna Maia Sandu, și primul ministru interimar Aureliu Ciocoi. Ambii demnitari au ținut discursuri în care au condamnat practicile antiumane ale bolșevismului față de locuitorii pașnici din interfluviul Pruto-nistrean. Cuvintele domnului președinte al actualului Guvern Provizoriu al RM merită reținute.

Iată ce a declarat domnul Aureliu Ciocoi:

„Au trecut 80 de ani de la Primul val de deportare și iată că astăzi, în cadrul mitingului actual, aflu că de fapt primele deportări au fost în septembrie-octombrie 1940, la scurt timp după anexarea Basarabiei de către fosta Uniunea Sovietică. Lucru care cu certitudine trebuie să-l studiem și care trebuie să rămână ca un „fir roșu”[1] în curricula de studii, atât pentru etapa liceală, cât și pentru etapa universitară.

Cred că e un element care ține de demnitatea istoriei noastre, să-l cunoaștem, să-l continuăm, să-l predăm urmaților noștri.

Geneticienii afirmă că un gospodar, pentru a cultiva un gospodar, pentru a cultiva un intelectual avem nevoie de trei generații. Acum, avem nevoie de o matematică simplă să calculăm de câte generații avem noi nevoie pentru a reface pătura aia de gospodari, intelectuali, oameni activi, care au fost ridicați noaptea din casele lor și duși departe. Noroc de cei care au rămas în viață când au ajuns la stația terminus. Sute de mii, peste o sută de mii de moldoveni, în repetate „valuri” au fost ridicați și duși în gulagurile bolșevice.

Repet: această filă a istoriei noastre trebuie să rămână în permanență una vie și fac acum, cu această ocazie, un apel către istorici: cred că lipsește pe soclul acesta lista nominală a fiecărui moldovean care a devenit victima NKVD-ului și a terorii bolșevice. Și cred că este de datoria noastră, de datoria celor care ne vor urma să ducă până la capăt această sarcină, să caute în arhive, să deschidă arhivele încă închise, să căutăm în toate colțurile și să știm exact, cu nume și prenume – cine a fost ridicat și de ce.

Și o altă acțiune, care mi se pare absolut necesară, poate să fie chiar un pic dureroasă pentru noi: să mai aflăm și cine i-a denunțat. Și iată  aici mă tem că adevărul va fi nu unul foarte plăcut pentru noi ca națiune. Însă indiferent de rezultatul acestor studii, indiferent de adevărul care va ieși la iveală, eu cred că trebuie să avem suficientă tărie de caracter și suficientă demnitate națională ca să putem privi cu ochii larg deschiși adevărul în cazul în care va fi nu tocmai plăcut și inclusiv sub acest aspect, să ne învățăm lecția pentru viitor.

Dragii mei! Eu vă îndemn să avem curajul și capacitatea de a opune rezistență oricăror tentative, a oricăror administrații care cad în autocratism și să ne apărăm cu demnitate libertatea și democrația. Acestea sunt elementele absolut indispensabile pentru un viitor liber și prosper al țării noastre.

Și un ultim element: în anul curent vom celebra 30 de ani de independență. 27 august este o zi sfântă în istoria Republicii Moldova. Totodată, însă, cred că 30 de ani a fost timp suficient pentru a avea ceea ce am spus un pic mai devreme – să avem pe acest soclu încrustate în aur numele tuturor victimelor deportărilor și terorii bolșevice. Vă mulțumesc și adâncă plecăciune pentru cei care au rămas în viață în urma acestor deportări și cei care sunt urmașii deportaților. Respect și profundă recunoștință”.

Comentariul nostru.

Discursul domnului prim ministru interimar este corect și demonstrează că autorul lui manifestă compasiune față de victimele regimului totalitar comunist, îndeamnă istoricii la noi cercetări ale crimelor comise, la depistarea tuturor celor supuși represiunilor, dar și a colaboraționiștilor basarabeni cu ocupantul sovietic.

1. În 2015-2018, împreună cu o echipă de istorici, excelenți specialiști în domeniu, am realizat un Program de Stat întitulat Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953, soldat cu intervievarea a zeci de supraviețuitori ai Deportărilor, cu depistarea de noi și valoroase documente de arhivă sau din arhivele de familii etc. Eforturile noastre s-au încununat cu publicarea a opt volume de mărturii, completate cu documente, fotografii etc. În 2019 am înaintat organelor de stat competente un alt Program – continuare logică a celor realizate în 2015-2018. Spre uimirea noastră, Programul a fost respins, iar ceva mai târziu prim-ministru Ion Chicu s-a răstit la istorici: „Să vă plătească domnii domni” (adică, dacă am înțeles noi corect – România). Colectivul de istorici, antrenați în realizarea Programului de Stat, s-a destrămat, timpul trece, supraviețuitorii Gulagului mor, ducând cu ei în morminte multe amintiri, altfel spus – pagini din istoria poporului nostru.

2. Bine a spus dl Aureliu Ciocoi cu introducerea temelor tragice ale istoriei noastre în programele școlare și universitare. Cu regret, până în prezent, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a inițiat elaborarea și introducerea în învățământ a unui Curs alternativ, referitor la Deportări și Foametea organizară de ocupantul sovietic în anii 1946-1947.

Privind nivelul universitar, subsemnatul am elaborat un Curs numit „Teoria și practica bolșevismului” pentru studenții Facultății de Istorie și Filosofie, anul III, dar care a fost eliminat din programul de studii, iar încercările de a-l restabili au eșuat.

3. Deschiderea arhivelor nu depinde de istorici, ci de caracterul statului respectiv. În RM funcționează Legea privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova, adoptată șa 22 ianuarie 1992[2], precum și Legea nr. LP982/2000 privind accesul la informație. În practică, într-adevăr, lucrurile sunt mai complicate, accesul la informații este uneori imposibil sau destul de greu. Iată de ce am scris de caracterul statului. Un stat democratic ar trebui să transforme arhivele în instituții publice, cu acces liber pentru toți cei interesați de cunoașterea istoriei familiilor lor. Un exemplu pentru RM ar fi Lituania, în trecut republică sovietică ca și RSSM. La recenta Conferință științifică de la Odesa a luat parte și doamna D. Kontrimavicene, directoarea Arhivelor din Lituania, care a prezentat comunicarea „O sută de ani ai Arhivelor Statului din Lituania și schimbarea rolului lor în societate”[3]. Autoarea scrie că în Lituania arhivele aduc un mare aport la dezvoltarea identității naționale și spiritului cetățenesc, precum și în cunoașterea istoriei Lituaniei. Fondurile arhivistice sunt puse la dispoziția persoanelor interesate, toate arhivele de stat au săli de lectură. Vizitatorii au acces liber la fișierele fondurilor, la inventare, dicționare sau pot cere ajutorul arhiviștilor. Sălile sunt dotate cu computere, care permit accesul la baza de date a altor arhive. Arhiva electronică este în curs de extindere. În arhive sunt organizate excursii, la care participă elevi, studenți etc. Altfel spus, în Lituania arhivele nu sunt depozite de documente, ci instituții vii, la care au acces liber toți cei interesați. Nu mai vorbesc de accesul istoricilor…

***

În același timp, la Cimișlia în fața monumentului în memoria persoanelor deportate din raionul Cimișlia, a avut loc un miting de comemorare a victimelor regimului totalitar-comunist. În fața celor prezenți au vorbit supraviețuitori ai deportărilor, oficiali ai raionului și orașului.

Participanții la mitingul de comemorare a victimelor stalinismului au depus jerbe și buchete de flori la Monument, după care a fost lansată cartea doamnei Anastasia Ambul-Balmuș Dosarele infernului. Sudul Basarabiei în vârtejul sinistru sovietic al anilor 1940-1941, București, Editura Fundației Culturale Memoria, 2020, 290 p.[4]

Mitingul s-a încheiat cu o slujbă religioasă în memoria celor dispăruți în Siberii de gheață.

* * *

În seara zilei de 13 iunie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, a fost prezentat spectacolul „Dosarele Siberiei”, realizat pe baza memoriilor Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan-Spânu și ale lui Ion Moraru. Regia – Petru Hadârcă. Este o realizare de excepție a colectivului de artiști. Spectacolul reușește să redea întreaga dramă a basarabenilor, ocupați de sovietici în 1940, reocupați în 1944. Chinurile deportărilor, în vagoane de transportat animalele, pe o căldură infernală fără a li se da apă celor din vagoane, supraviețuirea la locurile de destinație (Siberia) într-o ambianță ostilă, scene de cotidian în barăci, în care criminalii de drept comun dictau „legile”, muncile fizice istovitoare, experimentele medicale asupra oamenilor, multe alte trăsături caracteristice Gulagului, au fost prezentate excelent de către artiștii Teatrului.

La intrare, spectatorii pot procura programul spectacolului „Dosarele Siberiei” cu texte referitoare la tragedia deportărilor cu imagini din spectacol.

Mulțumim artiștilor Teatrului „Mihai Eminescu” pentru această aducere-aminte a suferințelor poporului nostru.