Fondul funciar mănăstiresc/bisericesc în dezbaterile Comisiei Agrare a Sfatului Țării (1918)

ORCID ID: 0000-0002-5449-1023

Rezumat

Din mai până în noiembrie 1918 a lucrat Comisia agrară a Sfatului Țării, care a examinat problema împroprietăririi țăranilor cu puțin sau fără pământ. În ședințele Comisiei agrare au fost invitați reprezentanți ai categoriilor sociale, legate într-un fel sau altul de pământ, între care și reprezentanții mănăstirilor și ai bisericilor. Procesele verbale ale ședințelor Comisiei agrare au fost publicate și permit examinarea problemelor ridicate în cadrul acestei instituții. Sarcina studiului de față a fost expunerea pozițiilor față de pământul aflat în posesia mănăstirilor și bisericilor din Basarabia, discuțiile avute și deciziile luate.

Cuvinte cheie: Sfatul Țării, Comisia agrară, reforma agrară, Basarabia, România, Biserica ortodoxă

Summary

From May to November 1918 worked the Agrarian Commission of the Country Council, which examined the issue of land ownership of little or no land. Representatives of social categories, linked in one way or another to the land, were invited to the meetings of the Agrarian Commission, including representatives of monasteries and churches. The minutes of the meetings of the Agrarian Commission have been published and allow the examination of the issues raised within this institution. The task of the present study was to expose the positions towards the land in the possession of the monasteries and churches in Bessarabia, the discussions held and the decisions taken.

Keywords: Country Council, Agrarian Commission, Agrarian Reform, Bessarabia, Romania, Orthodox Church

Cu prilejul împlinii unui secol de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România (2018) la Chișinău au fost publicate două volume de documente referitoare la activitatea Sfatului Țării – organul legislativ al Republicii Democratice Moldovenești. Primul volum cuprinde procesele verbale ale ședințelor în plen a Legislativului basarabean[1], cel de-al doilea înglobează procesele verbale ale ședințelor Comisiei agrare a Sfatului Țării[2].

Scopul acestui demers: pe baza documentelor menționate mai sus, a examina discuțiile membrilor Comisiei agrare, a specialiștilor invitați, a reprezentanților Clerului, altor personalități care au asistat și participat la lucrările Comisiei și a depista poziția lor față de fondul funciar al mănăstirilor și bisericilor din Basarabia, a arăta rezultatul acelor polemici și cum a fost exprimat el în Reforma agrară.

Înainte de a prezenta analiza pozițiilor și argumentelor aduse de participanții la lucrările Comisiei agrare, vom aminti următoarele. Rusia țaristă a fost un stat agrar, în care peste 80 % din populație trăia la sate. Problema împroprietăririi țăranilor cu pământ a fost una din cele mai acute, problemă ce s-a agravat în anii Primului Război Mondial. Cel mai numeros partid politic în Rusia țaristă a fost Partidul socialiștilor revoluționari (eseri), programul politic al căruia prevedea trecerea Rusiei la socialism, evitând etapa capitalistă de dezvoltare, prin socializarea întregului pământ și darea lui în folosință celor ce-l muncesc[3]. Partidul eserilor avea mulți membri și simpatizanți și în Basarabia. Astfel, din cei 125 de deputați ai Sfatului Țării, care au completat anchete biografice în ianuarie-februarie și mai 1918, 49 erau eseri (40 %), între ei – Pantelimon Erhan, Ion Buzdugan, Vladimir Țâganko, Pavel Cocârlă etc. Erau menșevici, alți revoluționari. Nu întâmplător, în ședința plenară a Sfatului Țării de pe data de 1 decembrie 1918 a fost aprobată o Declarație a Parlamentului basarabean în care se scria: (Sfatul Țării are în vedere…) „2. Să împartă norodului muncitor tot pământul fără plată, pe temeiul folosirii drepte (…) Pădurile, apele, bogățiile de sub pământ, câmpurile de încercare, răsadnițele, ogoarele pentru sfeclă, precum și viile și livezile boierești și mănăstirești, bisericești și ale udelurilor (pământurile Casei imperiale) și în sfârșit toate curțile boierești, fiind avere obștească a norodului, vor trece în seama comitetului pământesc general al Republicii Moldovenești”[4], altfel spus – vor fi socializate (naționalizat înseamnă trecerea pământurilor în mâinile statului; socializat însemna controlul pământului de către organele de autoconducere locală sau centrală).

La 4 mai 1918 Sfatul Țării a luat decizia de a constitui Comisia agrară, împuternicită să elaboreze Legea privind reforma agrară. Între 17 mai și18 noiembrie Comisia agrară a avut 73 de ședințe. La ședințele Comisiei agrare erau invitați reprezentanți ai diferitor partide, marii proprietari de terenuri agricole, alte personalități care au expus punctul lor de vedere privind reforma agrară. Astfel, în ședința Comisiei agrare de pe data de 24 mai 1918, reprezentantul Partidului socialiștilor populari Ghendric a spus viziunea partidului lui față de reforma agrară și referitor la mănăstiri și biserici: „Trebuie introdusă naționalizarea pământului, cu alte cuvinte, tot pământul trebuie să devină un avut public general; totodată terenurile destinate agriculturii vor fi date numai oamenilor care le vor lucra cu brațele lor. Toate terenurile cazone, fiefale, guvernamentale, bisericești, mănăstirești și cele din proprietatea privat urmează să fie neamânat naționalizate și să formeze un fond funciar fără răscumpărare”[5].

Pe data de 10 iulie Comisia agrară a examinat problema naționalizării pământurilor mănăstirești din Basarabia. La ședință a fost prezent arhimandritul Dionisie Suruceanu, care a arătat starea reală de lucruri. Din cele spuse de arhimandritul Dionisie: în Basarabia erau 18 mănăstiri, dintre care 3, și anume Dobrușa, Hârjauca și Curchi erau arhierești cu mari întinderi de pământ, veniturile lor mergând în pungile foștilor episcopi ruși. Celelalte mănăstiri aveau întinderi mici de pământ. În total, în Basarabia mănăstirile posedau 10 895 deseatine de pământ dintre care 5 630 de arătură, 1 390 de câmp, restul vii, păduri, livezi etc.[6]

În ședința Comisiei agrare din 14 iunie 1918 a fost aprobată următoarea decizie: „Toate pământurile cultivabile ale mănăstirilor din Basarabia, afară de vii și livezi, se expropriază în fondul de pământ al statului. Când se va împărți pământul, mănăstirile vor fi socotite ca așezăminte de cultură”[7]. Au votat „pentru” 18 membri ai Comisiei, 17 au fost împotrivă.

Soarta pământurilor agricole ce aparțineau bisericilor au fost examinate în cadrul a două ședințe, pe data de 17 și pe data de 19 iulie 1918.

Comisia pentru convocarea Soborului bisericesc i-a delegat pe preoții Sergiu Bejan și Gheorghe Drăgănoiul[8] pentru participarea la dezbaterile Comisiei agrare. La ședințe a participat și Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Țării, reprezentantul preoțimii basarabene în Legislativ[9].

Preotul protoiereu A. Baltaga a vorbit despre sursele de venit ale bisericilor sub regim țarist: 1) venituri din plata serviciilor religioase; 2) leafa plătită de stat; 3) venitul obținut în urma prelucrării pământului ce aparținea bisericilor. Lotul de pământ bisericesc avea, de regulă, suprafața de 33 deseatine, oferit de țarism doar preoților Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR), nu și altor culte religioase. Erau biserici (mai ales la sudul Basarabiei) care posedau 50, 60, 100 și chiar 120 deseatine de pământ. Erau și biserici (în special la orașe) care nu aveau pământ arabil. A. Baltaga a prezentat date exacte, referitoare la proprietățile funciare bisericești: în total bisericile din Basarabia aveau 44 644 deseatine și 1014 stânjeni pătrați de pământ[10]. Deputatul A. Baltaga a încercat să convingă membrii Comisiei agrare că pământul bisericesc este necesar preoților: proprietatea respectivă asigura starea materială a clericilor, fiind sursa principală de venit, celelalte fiind auxiliare. Vorbitorul a recunoscut că erau preoți care dădeau pământ în arendă, dar, spunea el, „de obicei clerul își lucrează pământul el însuși și e greu să-ți închipuiești un preot la sat care să nu aibă pământ, măcar lotul de muncă”[11]. În încheierea discursului deputatul protoiereu Alexandru Baltaga a rugat Comisia agrară „să lase pământul bisericesc în stăpânirea preoților și pe viitor, căci exproprierea acestui pământ, în lipsa lefii și a altor mijloace de trai, ar pune clerul bisericesc într-o stare foarte grea materială, din care n-ar găsi nici un mijloc de scăpare”[12].

Membrii Comisiei agrare s-au împărțit în două grupuri: unul considera că pământul bisericesc trebuie naționalizat (trecut în proprietatea statului), alt grup pleda pentru păstrarea acelui pământ în proprietatea clerului. Astfel, deputatul Ignatiuc[13] a spus că taxele luate de preoți pentru diverse servicii religioase sunt suficiente pentru trai; fețele bisericești nu au nevoie de pământ, care trebuie expropriat în folosul statului. Deputatul Cocârlă[14] a declarat că preoțimea nu lucrează ea însăși pământul, ci angajează țărani; prin urmare – este exploatatoarea muncii omului; venitul care-l are biserica este suficient pentru existență; a propus oferirea lefii (de către stat) în loc de pământ. Aceiași opinii a fost exprimată de deputatul Buciușcan[15]. A continuat deputatul Găină[16]: preoții dau pământul în arendă țăranilor în condiții grele pentru țărani; el considera că preoții basarabeni ar putea trăi și fără pământ, așa cum era în România, dându-li-se, în schimb, un salariu. Deputatul Tudose afirma că „preotul trebuie să fie păzitorul legii creștinești, nu să stea la coarnele plugului”, că multe terenuri rămân în păragină și a cerut că pământul bisericesc să fie expropriat. Deputatul Galițchi s-a pronunțat, de asemenea, pentru exproprierea pământurilor bisericești, spunând, între altele, că preoții întotdeauna „au fost reacționari și departe de interesele poporului”, și că „ei s-au lepădat de neam și slujesc interese străine”, adică interesele Imperiului țarist.

Au fost însă și opinii în susținerea preoților ca proprietari de terenuri, Astfel, Kosovici considera că fiind săteni, preoții trebuie să posede un teren agricol; el a propus ca cele 33 deseatine de pământ, pe care le poseda personalul bisericesc de la sate, să fie lăsat în continuare acestuia. Deputatul Nikitiuk a considerat că orice om are dreptul să lucreze pământul, în același rând și preoții: „pământ bisericesc nu este mult la fiecare și trebuie lăsat clerului”, – a încheiat oratorul. Pentru păstrarea terenurilor bisericești s-au pronunțat deputații Moghileanski, Grossman etc. Preotul Sergiu Bejan a ținut un discurs emoționant în vederea păstrării proprietății bisericești, făcând trimitere la istoria bisericii (atunci când instituția dată ajuta oamenii nevoiași); el a cerut ca pământul să rămână în proprietatea clerului.

În documentul citat nu sunt expuse cuvintele președintelui Comisiei agrare Vladimi Țâganco referitoare la viața Bisericii „străină de Hristos și de interesele poporului”. În replică, preotul S. Bejan a spus: cu părere de rău ceea ce a afirmat V. Țâganco este adevărat. Din spusele preotului S. Bejan se lasă impresia că învinuirea ce s-a adus Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) a fost susținerea războiului purtat de Imperiul țarist (implicarea în Primul Război Mondial). S. Bejan a continuat: sub regim țarist și BOR a avut mult de suferit, asta fiind partea tragică a trecutului ei.

Discuțiile au continuat pe data de 19 iulie. În fața celor prezenți, un discurs emoționant a rostit deputatul Nicolae Alexandri[17]. Între altele, N. Alexandri a subliniat că preoții intră în categoria proprietarilor mari și mijlocii, ei exploatează munca țăranilor și se îmbogățesc. N. Alexandri în continuare s-a întrebat: „Care a fost rolul [preoțimii] la clădirea vieții noastre obștești, morale și religioase?” și a răspuns: „ Rolul ei a fost – rolul lacheilor împărătești, care aduceau la îndeplinire cu servilitate ordinele primite. Clerul, împreună cu stăpânirea țaristă, a prefăcut Rusia din trecut într-o temniță generală.  Cu binecuvântarea clerului, se săvârșeau pedepsele cu moarte a celor mai buni din fiii țării. Cu binecuvântarea clerului, se schimonosesc cele mai elementare temeiuri ale vieții noastre, temeiurile creștinismului”[18].

Au urmat câteva luări de cuvânt scurte după care a fost votată următoarea rezoluție: „Toate pământurile aparținând bisericilor din Basarabia se expropriază în fondul de pământ al statului”, decizie votată cu 13 pro, 8 împotrivă și 6 abțineri.

O altă variantă, propusă de Moghileanschi („Pământurile bisericești trec în seama parohiilor pentru satisfacerea nevoilor culturale, de binefacere și religioase”) a fost respinsă.

După pauză a fost formulată încă o propunere referitoare la pământurile bisericești: „Toate pământurile bisericești se expropriază în fondul de pământ al statului, dar se lasă vremelnic spre folosire în seama clerului, până când clerului îi vor fi asigurate în orice chip mijloacele de trai sau va fi dezlegată într-un fel chestia bisericească” (redacția deputatului Minciună). 12 deputați au votat pro, 11 – împotrivă și 5 s-au abținut.

Așadar, Comisia agrară a adoptat decizia exproprierii terenurilor agricole aflate în stăpânirea bisericilor.

La 18 noiembrie 1918 Comisia agrară a Sfatului Țării a adoptat proiectul Legii de reformă agrară care prevedea constituirea unui Fond basarabean de pământ al statului, acesta fiind creat pe baza naționalizării pământurilor, inclusiv a celor mănăstirești și bisericești. Art. 6 al Proiectului de Lege stipula următoarele: „Se vor expropria pământurile mănăstirilor locale, lăsându-se fiecărei mănăstiri câte jumătate de deseatină de pământ arabil de fiecare călugăr sau frate, viile și grădinile de pomi roditori”, iar următorul articol constata: „Se vor expropria pământurile bisericilor, lăsându-se fiecărei biserici câte un lot întreg de fiecare membru (preot, diacon – unde este – și dascăl”[19]. Parlamentul României va modifica articolul 6 astfel încât fiecărei mănăstiri i se va da o suprafață de 50 hectare de pământ arabil, în afară de viile și livezile ce le posedau până la reformă.

În concluzie: în Imperiul țarist problema împroprietăririi cu pământ a fost actuală și nu și-a găsit rezolvarea în condiții democratice: după căderea Imperiului țarist și a Guvernului Provizoriu, în Rusia s-a instaurat dictatura bolșevică care în unul din primele sale decrete a naționalizat pământul. Basarabia s-a unit cu Patria mamă România și problema pământului a fost rezolvată, ținându-se cont de interesele tuturor categoriilor sociale. Un rol important în soluționarea problemei agrare l-a jucat Comisia Sfatului Țării, care a examinat minuțios toate aspectele problemei. Un loc important în lucrările Comisiei agrare a fost și soluționarea echitabilă a proprietăților mănăstirești și bisericești. Deciziile Comisiei agrare au fost mult mai radicale decât cele aprobate de Parlamentul României.