ORCID ID: 0000-0002-5449-1023

Rezumat

În bună înțelegere cu Germania nazistă, la 28 iunie 1940, URSS a ocupat teritoriile Basarabiei, nordului Bucovinei, Ținutului Herța. Sovieticii au impus populației cotropite legile care funcționau în URSS, inclusiv prevederile Codurilor penale ale RSS Ucrainene (față de locuitorii Basarabiei, art. 54) și ale Federației Ruse (față de persoanele scoase împotriva voinței lor din teritoriile anexate și duse pe teritoriul Rusiei, art. 58). În studiul de mai jos este vorba de cazul Nicolae Panfilov, cetățean român, etnic rus, învinuit de „lupta activă împotriva clasei muncitoare și a mișcării revoluționare”. Dosarul studiat arată modul de aplicare a practicii de dobândire a învinuirilor: este interogată persoana arestată, precum și câțiva martori, care declară fapte reale sau inventate, dar care încadrează activitatea persoanei arestate în prevederile Codului penal al RSS Ucrainene.

Cuvinte-cheie: URSS, Basarabia, NKVD, represiuni, Nicolai Panfilov.

Summary

On June 28, 1940, in agreement with Nazi Germany, the USSR occupied the territories of Bessarabia, northern Bukovina, Herta County. The Soviets imposed on the invaded population the laws that operated in the USSR, including the provisions of the Criminal Codes of the Ukrainian SSR (against the inhabitants of Bessarabia, art. 54) and the Russian Federation (against persons expelled against their will from the annexed territories and taken to Russian territory, art. 58). The study below deals with the case of Nicolae Panfilov, a Romanian citizen, ethnic Russian, accused of “active struggle against the working class and the revolutionary movement.” The studied file shows the application of the practice of acquitting the accused: the arrested person is interrogated, as well as some witnesses, who declare real or invented facts, but who include the activity of the arrested person in the provisions of the Criminal Code of the Ukrainian SSR.

Keywords: USSR, Bessarabia, NKVD, repression, Nicolai Panfilov.

La 28 iunie 1940 URSS a anexat Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța. Invadatorii au poposit pe noile teritorii cotropite nu doar cu tancurile, tunurile, trupele militare și cele de interne (NKVD[1]), ci și cu numita „justiție proletară”, ghidată în activitatea ei de „legislația” comunistă. Astfel, în nou-creata RSS Moldovenească (RSSM) au fost extinse legile RSS Ucrainene, inclusiv – Codul penal al RSSU (CP al RSSU), aprobat la 8 iunie 1927 și aplicat pe teritoriul Basarabiei ocupate începând cu data de 21 decembrie 1940. O mare parte a basarabenilor a fost condamnată conform prevederilor articolului 54 al CP al RSSU, care era aproape identic cu art. 58 al CP al RSFS Ruse.

În cele ce urmează vom analiza funcționarea aparatului represiv sovietic față de Nicolai Panfilov, originar din satul Mereni, azi raionul Anenii Noi, cetățean român de etnie rusă, tras la răspundere conform prevederii articolului 54, punct 13 al CP al RSSU. Pasajul respectiv sună astfel: „54.13. Manifestările active sau lupta activă împotriva clasei muncitoare și a mișcării revoluționare, desfășurate în cadrul [exercitării] unei funcții responsabile [publice] sau secrete (de agentură) în timpul orânduirii țariste sau în cadrul guvernelor contrarevoluționare din perioada războiului civil, – se pedepsește conform măsurilor indicate în art. 54.2” Respectivul articol (54.2) prevedea „cea mai înaltă pedeapsă de apărare socială – împușcarea sau fiind declarat dușman al muncitorilor, cu confiscarea averii și retragerea cetățeniei republicii unionale, totodată și a cetățeniei Uniunii RSS și expulzarea pentru totdeauna peste frontierele Uniunii RSS; în circumstanțe atenuante se permite diminuarea pedepsei cu privațiunea de libertate pe un termen nu mai puțin de trei ani, cu confiscarea întregii sau a unei părți a acesteia”[2].

Dosarul de urmărire penală a lui Nicolae Panfilov conține 79 de file, în limba rusă, cu câteva excepții (documente ale Statului Român și, la reabilitare – ale R. Moldova), procesele verbale ale interogatoriilor fiind scrise de mână, nu caligrafic, dar lizibil, altă parte de file – sunt blanchete editate la tipografii și completate de mână și pagini dactilografiate de instituțiile de resort[3].

Ceea ce surprinde este operativitatea cu care organele represive sovietice au depistat persoanele considerate a fi ostile Puterii sovietice. În cazul Nicolai Panfilov, deja la 7 august 1940 organele sovietice de urmărire penală l-au arestat, acesta fiind bănuit de activități contrarevoluționare, pedepsite de Puterea sovietică conform prevederilor art. 54.13 al CP al RSSU. Din Ancheta persoanei arestate depistăm următoarele: Panfilov Nicolai Semionovici s-a născut în 1893, în satul Mereni, județul Chișinău, locul de trai la momentul arestării – Chișinău, strada Andreevskii (azi – str. Sfântul Andrei), nr. 49. Profesia – grefier; locul de muncă – Consiliul orășenesc Chișinău, brigadier al Secției salubritate; fără de partid, supus (rus.: podannîi) român; studii – absolvent al Colegiului real din Chișinău (1913). Tatăl – agricultor, mama – casnică. În anchetă sunt mai multe înscrieri privind activitatea lui N. Panfilov: 1917-1920 agricultor, 1920-1923 – ofițer al Armatei române, 1923-1925 – din nou agricultor, 1925-1929 – dactilograf în Corpul 3 Armată. Membrii familiei: tata și mama au decedat în 1910 și respectiv 1920; soția Alexandra Panfilov, născută în 1905, bucătăreasă, fiica Liuba, n. 1925, elevă la gimnaziu; frații Pavel, Stefan, Mihail și sora Maria – agricultori la Mereni.

În aceeași zi N. Panfilov a fost interogat. Din Procesul verbal al interogatoriului aflăm următoarele: N. Panfilov a fost ofițer al Armatei țariste, având gradul de căpitan, a fost comandantul „Batalionului morții” al Regimentului 23 infanterie siberian, iar în Armata română (1920-1923) – comandant de companie. În martie 1916 N. Panfilov a absolvit Școala de subofițeri din Moscova. La 3 august 1915 N. Panfilov a fost decorat cu ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a IV-a, pentru eroismul de care a dat dovadă în luptele de lângă Kovno (Kaunas, Lituania). În martie 1917 N. Panfilov a fost decorat cu încă un ordin țarist – Sfântul Vladimir, pentru eroismul manifestat în luptele de la Grodno și Ternopol („am luat prizonieri și multe trofee”[4]). Fiind deja în România, în 1932, cu prilejul aflării regelui [Carol al II-lea] la Chișinău, alături de alți câțiva veterani ai Primului Război Mondial, N. Panfilov a fost decorat cu ordinul Coroana României. Anchetatorul s-a interesat în ce condiții N. Panfilov a fost decorat de regele României. Răspunsul dat a fost: fiind pe strada Alexandrovskaia, câțiva invalizi a războiului au fost văzuți de rege, care a spus adjutantului său să-i prezinte pentru decorare. Peste o lună N. Panfilov a fost chemat la șeful Garnizoanei Chișinău unde a fost întrebat în ce lupte a fost rănit.

Anchetatorul s-a interesat cine alții au fost decorați de regele României? Răspunsul dat a fost: 8-10 persoane au fost decorate, din care le cunoaște doar pe două. Anchetatorul a manifestat un interes sporit față de condițiile de înmânare a ordinului regal[5], față de serviciul militar prestat de N. Panfilov în Armata țaristă, apoi în cea română și a insistat în mod deosebit asupra serviciului lui N. Panfilov în organele de informații ale Corpului 3 Armată. N. Panfilov a spus că în cadrul Corpului 3 Armată a lucrat în calitate de dactilograf și nu a fost implicat în serviciile de recunoaștere. N. Panfilov repeta: „Nu am avut legături cu organele de informații ale Corpului 3 Armată”[6].

Anchetatorul stalinist repetă de mai multe ori fraza „noi știm că…”. De ex.,  anchetatorul spune: „Noi știm că ați fost angajat la lucru în calitate de dactilograf fiind deja informator secret al Corpului 3 Armată”, la care N. Panfilov declară cu tărie: „Eu neg categoric, nu am fost niciodată informator secret nici al Corpului 3 Armată, nici al altor servicii de recunoaștere”[7]. Faptul că anchetatorul repetă sistematic „Noi știm că…” demonstrează că sovieticii 1) ori au avut o bază de date, acumulată în timp, până la anexarea teritoriului românesc al Basarabiei; 2) ori au avut o rețea de susținători fideli, care în scurt timp au oferit organelor de represiune sovietice toate informațiile necesare; sau 3) a fost o aplicare psihologică asupra persoanei arestate cu scopul de a dobândi recunoașterea unei activități ce se încadra în prevederile art. 54.13 al CP al RSSU[8]. La sfârșitul interogatoriului N. Panfilov a fost întrebat pe cine din ofițerii Corpului 3 Armată cunoaște, în ce organizații contrarevoluționare a activat, dacă cunoaște ofițeri ai Armatei țariste, stabiliți în Basarabia?

Pe data de 13 august 1940 a fost interogat primul martor – Alexei Troșin, născut în 1894, în Bender, locuitor al Chișinăului, șofer. Din răspunsurile date de acest martor anchetatorii au aflat (suplimentar la ceea ce deja știau) următoarele: în timpul unei deplasări de serviciu cu automobilul, la întrebarea adresată de A. Troșin lui N. Panfilov „Cu ce se ocupă?” ultimul i-ar fi zis că este în serviciul secret al Corpului 3 Armată și are sarcina depistării comuniștilor[9].

Peste trei zile (16 august 1940) în calitate de martor a fost interogat Fiodor Nujda, născut în 1884, etnic ucrainean, lucrător al Căilor ferate. F. Nujda a fost întrebat cum poate demonstra că N. Panfilov a fost agent secret al Corpului 3 Armată. Surpriză: răspunsul dat de F. Nujda este identic, cuvânt cu cuvânt, cu cel dat de A. Troșit trei zile în urmă (se lasă impresia că a fost copiat din procesul verbal al interogatoriului din 13 august).

La întrebarea anchetatorului stalinist ce cunoaște despre „activitatea contrarevoluționară” a lui N. Panfilov, F. Nujda a declarat cum că N. Panfilor a elogiat orânduirea de stat din România; în același timp a calomniat URSS, spunând că la conducerea URSS se află o grămăjoară de bandiți și evrei, care i-au împușcat pe cei mai buni comandanți de oști – Tuhacevski, Uborevici, Korh, Iakir etc. Și, atenție! F. Nujda declară că N. Panfilov a susținut „blocul troțkist de dreapta”[10]. Procesul demonstrativ judiciar de învinuire a unor lideri ai bolșevicilor, condamnați la moarte în 1938 rămânea încă viu în memoria procurorilor și anchetatorilor staliniști și în 1940. Nu încape îndoială că fraza a fost impusă anume de ei în procesul intentat lui N. Panfilov.

La 23 august 1940, în prezența martorului Petru Bokov, vecinul lui N. Panfilov, colaboratorii Secției nr. 2 a Securității Statutului din cadrul NKVD sergentul Ciușkin și Gribov au percheziționat apartamentul lui N. Panfilov și au sechestrat: carnetul (așa este scris în procesul verbal al percheziției) nr. 13 888, eliberat pe data de 27 noiembrie 1931 (nu este scris ce fel de carnet era), certificatul nr. 192 privind dreptul de a purta armă de foc eliberat la 9 februarie 1936, certificatul medical, eliberat de Clinica militară din Odesa și corespondența[11].

Pe data de 5 septembrie s-a desfășurat al doilea interogatoriu al lui N. Panfilov. Anchetatorul deja l-a numit „Dumneavoastră – agent secret al Corpului 3 Armată și calomniator al URSS” și a repetat întrebările de la primul interogatoriu referitoare la condițiile de angajare la serviciu în cadrul Armatei române, după care întreabă dacă îi cunoaște pe Alexei Troșin și Fiodor Nujda. N. Panfilov răspunde afirmativ și explică în ce condiții a făcut cunoștință cu cei doi și spune că este cu ei în raporturi prietenești. Anchetatorul spune că ei au depus mărturii ce demonstrează că N. Panfilov este agent al Corpului 3 Armată și calomniator al URSS. N. Panfilov neagă din nou cele spuse de A. Troșin și F. Nujda cum că ar fi agent secret al Armatei române și zice: „Am avut o părere bună despre Nujda. Nu m-am așteptat că el va spune așa ceva despre mine”[12].

La 6 septembrie 1940 a fost interogat un alt martor – Petru Kașevski, născut în anul 1887, de etnie rus, pensionar. La cele deja menționate de cei doi martori P. Kașevski a declarat că într-o discuție avută cu Nicolai Panfilov acesta ar fi spus că a făcut serviciul militar în Armata de3 voluntari albgardistă, arătându-i și o fotografie în care N. Panfilov era cu arma în mâni. La încheierea interogatoriului, martorul Petru Kașevski, și el arestat, a afirmat din nou că din vorbele lui N. Panfilov acesta a fost ofițer activ al Armatei albgardiste de voluntari și cu forțe militare mici a pus pe fugă detașamentele militare bolșevice[13].

La 7 septembrie a fost interogat alt martor – Anton Kaponi, n. 1884 în satul Târnova, județul Soroca, grec de etnie. A. Kaponi a mărturisit că a făcut serviciul militar în Corpul 3 Armată, că l-a cunoscut pe N. Panfilov, dar nu știe ce funcție avea acesta. În schimb, A. Kaponi a declarat anchetatorilor că în luna aprilie sau mai 1939 N. Panfilov l-a rugat să-l ajute să deschidă o secție privată a Securității (în original – sîsk) și a continuat: „N. Panfilov mi-a arătat proiectul secției private a Securității în care era scris: Subsemnatul, Panfilov Nicolai Semionovici mă angajez să întemeiez secția privată de cercetare a Siguranței în or. Chișinău, cu scopul de a urmări și a depista criminali politici și penali, în interesul apărării statului român. În același timp mă angajez să organizez (nu este clar – a.p.) un personal de agenți și să înrolez agenți”[14]. Această pâră i-a fost dictată lui Kaponi, asta pentru că nu putea N. Panfilov, în primăvara anului 1939 să-și treacă numele de familie, numele și numele după tată într-un document românesc. Așa formă de numire era în URSS, nu în România.

După interogarea și altor martori, pe data de 24 octombrie 1940 a fost redactată învinuirea finală. Nicolai Panfilov a fost acuzat de următoarele: el ar fi fost agent secret al Corpului 3 Armată, a organizat o secție privată de cercetare în cadrul Siguranței Statului de luptă cu criminalii politici și penali, a calomniat URSS, a făcut serviciul în Armatele țaristă, română și albgardistă. A fost decorat cu ordine ale Rusiei țariste și României. Fiind încadrat în Armata albgardistă a luptat împotriva Armatei roșii. Inculpatul a recunoscut doar că a organizat o secție privată de cercetare în cadrul Siguranței Statului de luptă cu criminalii politici și penali, a fost ofițer în Armatele țaristă și română. Restul acuzațiilor au fost respinse. Dosarul fiind încheiat, procurorii au cerut pedepsirea inculpatului conform prevederilor art. 54.3 al CP al RSSU. Dar procesul judiciar a fost întrerupt: în martie 1941 Nicolai Panfilov a decedat în pușcăria din Chișinău. În dosarul studiat de noi nu este indicată cauza morții. În septembrie 2004 Curtea Supremă de Justiție a decis reabilitarea lui Nicolai Panfilov.

În concluzie: studierea dosarului lui Nicolai Panfilov demonstrează că ocupanții sovietici au venit pe teritoriul Basarabiei nu doar cu legislația în vigoare în URSS, ci și cu complexul de învinuiri (sabotaj, adunarea agenților cu scopul surpării Puterii sovietice, spionaj etc.), elaborate politic de conducerea URSS și aplicată în practică în URSS, în 1938. Dosarul demonstrează modul de cercetare a bănuiților, felul cum au decurs interogările, falsurile comise în dosar.