Pe data de 5 iulie 2022, în incinta Primăriei din localitatea Olănești, raionul Ștefan Vodă, a avut loc lansarea volumului de mărturii ale supraviețuitorilor deportărilor staliniste din acest sat[1]. La eveniment au luat parte conducerea satului, supraviețuitorii deportării din iunie 1941 și iulie 1949 sau descendenții lor, intelectuali ai satului, inclusiv profesoarele de istorie.

Adunarea a fost deschisă de dl primar Iurie Ostafii.

În scurta comunicare, subsemnatul am amintit celor prezenți că președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a decretat ziua de 6 iulie ca Zi a Comemorării Victimelor regimului comunist de ocupație, că tragedia basarabenilor și nord-bucovinenilor a început la 28 iunie 1940, ziua când tancurile sovietice au invadat România. În teritoriile cotropite sovieticii au impus legile ce dominau în URSS: pământul a fost declarat proprietatea statului, întreprinderile industriale, mijloacele de transport, băncile, imobilele mai importante etc. au fost, de asemenea, confiscate.

Sovieticii au „vânat” persoanele pe care le-au considerat că pot prezenta pericol pentru noua putere; parte din ele au fost împușcate, altă parte întemnițate și trimise în regiunile interne al URSS. În primăvara anului 1941 a fost alcătuită o listă cu persoane ce urmau a fi deportate în regiunile de nord și de est ale URSS. În Listă au fost incluși 980 de activiști ai diverselor partide politice, ce activau legal în România, 137 numiți de sovietici „moșieri” (între aceștia fiind și Eufrosinia Kersnovski), 140 foști jandarmi și polițiști, 285 de ofițeri ai fostei Armate țariste sau alb-gardiste (aceștia au luptat împotriva Armatei roșii pentru o Rusie democratică, nu pentru reîntronarea țarului Nicolae al II-lea, cum se consideră uneori greșit). Trupele NKVD au capturat și 64 de ofițeri ai Armatei române care au rămas în Basarabia din varii motive. Important să subliniem: pe listă au fost trecuți 625 de primari, considerați capi ai familiilor. În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941 sovieticii au realizat primul val de deportare. În total, au fost deportați 13 885 de persoane, cele mai multe din județele Bălți (3 537) și Bender (2 393)[2]. Deportarea s-a realizat în condiții antiumane: vagoanele destinate transportării oamenilor erau de fapt pentru vite, unele vagoane nici nu au fost curățate de mizeria lăsată de animale. Cu puțină  mâncare și apă, fără asistență medicală, pe călduri insuportabile, basarabenii au luat calea Siberiei necunoscute și ostile. La trecerea Nistrului, sovieticii au scos bărbații din vagoane, iar la întrebările soțiilor lor au aplicat cea mai „genială” minciună: ei sunt duși înainte pentru a construi locurile de trai. De fapt, bărbații au fost duși în Ekaterinburg (atunci Sverdlovsk), iar de acolo la Ivdel – un lagăr al morții. În iarna anilor 1941-1942, cu doar câteva excepții, toți și-au găsit acolo moartea. E de amintit că evreii înstăriți din Basarabia au fost și ei deportați: pentru ei Ivdel a însemnat al doilea Auschwitz.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în care basarabenii și-au adus din plin obolul de sânge, după o cumplită foamete 1946-1947), provocată de conducerea de la Moscova și Chișinău (au murit cca 200 000 de oameni, sau 10 % din numărul populației), sovieticii au organizat al doilea val de deportare în masă a populației (Operațiunea „Sud”). În noaptea de la 5 spre 6 iulie 1949 militarii sovietici și colaboraționiștii locali au trimis în Siberia de gheață 11 293 de familii, ceea ce a însemnat 34 270 de persoane (bărbați – 9 374, femei – 13 651, copii – 11 245)[3]. Basarabenii au fost trimiși în regiunile Tiumeni, Kemerovo, Kurgan, Amur, Altai, Cita, RASS Bureat-Mongolă, nordul Kazahstanului.

În primăvara anului 1951 sovieticii au înfăptuit o altă crimă odioasă: au deportat în Siberia încă 2 619 persoane (Operațiunea „Nord”: primul eșalon – de 348 familii, al doilea eșalon – 384 de familii, în total de 135 vagoane)[4].

Conform datelor din Cartea Memoriei, din satul Olănești, au fost deportate în 1941, 1945-1950 112 persoane[5].

Cu mai mulți supraviețuitori ai represiunii sovietice a vorbit dna dr. Lidia Prisac, prezentă la eveniment, una din realizatoarele Proiectului de recuperare a memoriei. Dna Lidia Prisac a vorbit cum au fost realizate, studiate și publicate interviurile, care a fost specificul lucrului efectuat. Astfel, mărturii ale acelor timpuri de groază aui fost expuse de Vasile Caterev, Polina Arpenti, Maria Borisova, Ion Buzilă, Maria Caraman, Pantilimon Cătărău, Nina Colița, Larisa Golubenco Haritina Iuraș,  Nina Macovei, Ion Petricenco, Eugenia Răilean, Iulia Țaran.

În lucrul efectuat, alături de dna Lidia Prisac a fost conf. univ. dr. Ion Valer Xenofontov, prezent la lansarea volumului. Cercetătorul a completat cele expuse de dna Lidia Prisac, a subliniat rolul și importanța mărturiilor în cunoașterea trecutului nostru nu prea îndepărtat.

Dl Sergiu Cataraga, descendent al unei familii de deportați, directorul Muzeului de Istorie Militară, a vorbit despre tragedia familiei sale. Totodată, el s-a referit la una dintre secțiile Muzeului, referitoare la deportările din RSS Moldovenească.

La ședința de comemorare au vorbit, de asemenea, locuitorii satului, supraviețuitori ai marilor tragedii, descendenții lor, precum și alte persoane prezente la eveniment.

În încheiere, a fost lansată propunerea ca în instituțiile de învățământ din Republica Moldova să fie introdus un curs special consacrat Deportărilor și Foametei organizate de conducerea URSS în numita RSS Moldovenească. Am promis că vom transmite această inițiativă ministerului de resort de la Chișinău.

Cu acest prilej am vizitat Muzeul satului în curs de construire, alte obiective de interes sporit.

5-6 iulie 2022

Chișinău – Olănești  – Chișinău