Săptămâna ce se scurge (10-14 octombrie 2022) va intra în Analele Istoriei ca una deosebită de celelalte. Evenimentele ce s-au desfășurat vor trasa viitorul Europei, posibil – al lumii. S-o luăm pe rând.

Începutul săptămânii.

Luni dimineața (10 octombrie) lumea a rămas șocată de bombardările masive în Ucraina, realizate de forțele militare ruse. Comandantul suprem al acestor forțe, președintele Federației Ruse (FR), Vladimir Putin a declarat că această ofensivă nesăbuită asupra orașelor pașnice este o răzbunare pentru explozia de pe podul Crimeii, produsă în dimineața zilei de 8 octombrie. Peste doar câteva ore de la explozia de pe pod, președintele Comitetului de investigații din cadrul Procuraturii FR Alexandr Bastrîkin i-a raportat lui Putin cum că cei care au deteriorat o parte din pod ar fi serviciile speciale ale Ucrainei. Și răzbunarea lui Putin nu s-a lăsat mult așteptată: rachetele, bombele, proiectilele de artilerie au fost aruncare asupra Ucrainei, distrugând stații electrice, infrastructura de comunicații, dar și case cu oameni în ele, terenuri de joacă pentru copii etc.

Ulterior s-a constatat că bombardările rusești au fost pregătite cu mult timp de 10 octombrie, iar explozia de pe podul Crimeii a fost doar un pretext pentru lovitura dementă. În plus, specialiștii în domeniu sunt înclinați tot mai mult și mai mult să se convingă că făptașii sunt ofițerii FSB (abreviere de la Federalinaia Slujba Bezopasnosti / Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB, al Rusiei).

Oricum, bombardarea nemiloasă a Ucrainei pe data de 10 octombrie a demonstrat a câta suta oară că Rusia este un stat terorist, că aplică rachete și bombe asupra populației civile, că șantajează Ucraina și Occidentul cu explodarea centralelor nucleare, pe care le-a cucerit în Ucraina.

Atât președintele Volodimir Zelenski, cât și Parlamentul Ucrainei au cerut Comunității internaționale să declare FR stat terorist. Și evenimentele sângeroase de pe 10 octombrie au demonstrat încă o dată acest lucru: fiind neputincioasă în confruntarea cu forțele militare ale Ucrainei, FR a încercat să distrugă centrele de termoficare, cele de producere a energiei electrice etc., astfel să creeze populației ucrainene condiții grele de iarnă, în naiva speranță că populația Ucrainei va cere conducerii să încheie pace cu Putin.  Dar calculele conducerii FR au fost greșite: ucrainenii s-au mobilizat și mai puternic în lupta pentru apărarea vieții lor și eliberarea teritoriilor țării lor,  cotropite de ruși.

Revenim la subiect: Rusia – stat terorist.

În Rusia terorismul (asasinarea oamenilor din varii motive) are o poveste lungă. Istoricul rus dr. Oleg Budnițki consideră că anume Rusia este patria terorismului politic[1].

În Rusia țaristă a existat chiar un partid politic, „Народная воля” („Narodnaia volea” / „Voința poporului”) care considera că aplicarea terorii, numite „revoluționare”, îndreptate împotriva conducătorilor țării (țarului, miniștrilor, altor funcționari) va duce la răsturnarea puterii și la victoria socialismului. Cel mai cunoscut act terorist al acelui partid a fost asasinarea țarului Alexandru al II-lea (1 martie 1881). Au fost și altele: uciderea ministrului Afacerilor Interne Viaceslav Pleve (1904), a președintelui Consiliului de Miniștri (1907-1911)  Piotr Stolîpin (1911); în decembrie 1916 teroriștii Felix Iusupov, Vladimir Purișkevici, deputat din Basarabia în Duma a II-a de Stat et. K° l-au omorât pe Grigorii Rasputin. Iar lista este lungă.

În 1917 Partidul bolșevic, condus de Vladimir Lenin, vine la putere. La ai lui 47 de ani, V. Lenin devine președinte al Consiliului Comisarilor Poporului și aplică pe larg metoda teroristă împotriva adversarilor politici, reali sau imaginari, devenind ideologul terorismului de stat al Rusiei[2]. În 1922 V. Lenin a insistat asupra necesității aplicării terorii și legiferării ei. Deja după încetarea Războiului civil din Rusia, care a dus la moartea a circa 9 milioane de vieți omenești, completând Codul penal al Federației Ruse, Lenin scria: „…Tribunalul (Judecata) nu trebuie să înlăture teroarea (…), ci s-o justifice și s-o legifereze”[3].

Tătuca Stalin – fidel tovarăș de idei și continuator al cauzei lui Lenin, în anii Marii terori (1937-1938) a sancționat împușcarea a circa 700 000 de oameni. Iar motivul Marii terori a fost împușcarea lui Serghei Kirov, liderul bolșevic de la Leningrad, omor gândit și pus la cale de Iosif Stalin. Între altele, Stalin a dat ordin să fie ucis vechiul său adversar Lev Troțki, găsit în depărtatul Mexic și omorât cu bestialitate de asasinul angajat  Ramon Mercader. Odată eliberat din pușcărie, ucigașul lui Troțki a venit în URSS, unde criticul vehement al lui Stalin (ce-i drept – după decesul acestuia), Nikita Hrușciov l-a decorat cu Ordinul Lenin și cu Steaua de Aur de Erou al Uniunii Sovietice. Ceva mai devreme, în octombrie 1956, la ordinul lui Nikita Hrușciov trupele militare sovietice au invadat Ungaria, anihilând prin teroare dorința maghiarilor de destalinizarea societății, inițiată și îndemnată chiar de N. Hrușcoiv.

Leonid Brejnev nu s-a lăsat depășit de predecesorii săi: în 1968 a invadat Cehoslovacia, iar în 1979 – Afganistanul. Următorii doi conducători ai URSS – Iu. Andropov și C. Cernenko – au stat la putere prea puțin ca să comită crime, iar ultimul conducător al URSS, Mihail Gorbaciov, pus pe restructurarea Imperiului, a permis forțelor armate să tragă în oameni pașnici la Vilnius, în Tbilisi etc.

Enumerarea crimelor teroriste, comise în Rusia (URSS) pot continua. Sunt multe și sângeroase.

Rusia de astăzi.

Unii zic „Rusia lui Putin”, ceea ce este adevărat doar parțial. Războiul agresiv al Rusiei împotriva unui stat suveran și independent – Ucraina, a fost pornit de V. Putin, în 2014, prin cotropirea Crimeii – unei părți a Ucrainei. De pe data de 24 februarie 2022 – la ordinul lui V. Putin, în calitatea lui de Comandant suprem al Forțelor armate ale Rusiei, conflictul cu Ucraina a căpătat proporțiile unui război de amploare, în toastă legea, cu aplicarea tuturor mijloacelor militare posibile. De pe 24 februarie, zilnic, rușii lansează rachete cu bazare terestră sau din submarine, aruncă bombe din avioane, trag cu tunurile pe linia frontului etc. În urma acestor acțiuni militare mor oameni civili. Asta și înseamnă crime de război. Dar bombardările de luni, 10 octombrie 2022, au fost deosebit de nemiloase și absurde.

Grupul de stat G-7 susține necondiționat Ucraina. Iar decizia este fundamentală

În Grupul G-7 intră statele lumii înalt dezvoltate: SUA, Canada, Japonia, Franța, Germania, Marea Britani și Italia. Până în 2014 în grupul G-7 era admisă și Rusia. Acum nu este.

În schimb – a fot admisă UCRAINA.

Pe data de 11 octombrie a avut loc o consfătuire on-line a conducătorilor statelor din Grupul G-7, la care a fost invitat președintele Ucrainei V. Zelenski. Președintele Ucrainei le-a cerut conducătorilor statelor occidentale crearea unui scut antiaerian pentru a opri atacurile cu rachete și avioane rusești. El a cerut, de asemenea, ca liderii G-7 să nu admită intrarea Belarus în război alături de FR împotriva Ucrainei (a cerut crearea unei Misiuni internaționale de observatori). „Ucraina nu a plănuit și nu planifică acțiuni militare împotriva Belarus”, a spus V. Zelenski[4].

Între altele, președintele ucrainean a declarat că nu poate exista un dialog cu acest conducător rus, V. Putin, care „nu are nici un viitor”[5].

Conducătorii Grupului G-7 au luat câteva decizii (13 la număr). Vom evidenția cea mai importantă, și anume –  propunerea lui V. Zelenski de a încheia războiul din Ucraina. Condițiile sunt următoare: 1) restabilirea completă a integrității teritoriale a Ucrainei (adică alungarea cotropitorilor ruși dincolo de frontiera de stat a Ucrainei, recunoscută internațional în 1991); 2) asigurarea securității militarea a Ucrainei după încheierea războiului; 3) restabilirea economiei Ucrainei, inclusiv pe baza reparațiilor de război, pe care Rusia le va plăti; 4) tragerea la răspundere a persoanelor din Rusia, [persoane] care au comis crime de război în Ucraina. Liderii Grupului G-7 au fost total de acord cu aceste formulări ale conducerii Ucrainei.

Observatorul și comentatorul politic rus Andrei Piontkovski consideră că în doar câteva zile lumea s-a schimbat: pentru prima dată Occidentul colectiv (Grupul celor 7 + Ucraina) au căzut de acord asupra perspectivelor războiului din Ucraina[6].

De acum încolo – nici un fel de negocieri cu Putin. Nici un fel de variante de „cedări teritoriale” din partea Ucrainei. Nici un fel de „Crimeea – pământ rusesc” și alte fel de fel de aberații.

Poziție Grupului G-7 este foarte importantă: de aici încolo soarta Rusia este pecetluită: deja pe data de 12 octombrie, Adunarea Generală (AG) a ONU a condamnat anexarea de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene (reprezentanții a 143 de state au votat pentru aprobarea Rezoluției de condamnare a anexiunii; cinci au fost împotriva acestei rezoluții, iar 35 s-au abținut de la vot. Împotriva Rezoluției AG a ONU au votat Rusia (cum altfel?), Belarus, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria.

Iar pe data de 13 octombrie Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat rezoluția „Escaladarea continua a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei”, în care a recunoscut regimul rus drept unul terorist[7].

În concluzie:

Dorind să extindă Lumea Rusă pe întreg Globul pământesc (numita „ridicare a Rusiei din genunchi”), președintele FR Vladimir Putin și anturajul său a declanșat un război de cotropire a unui stat suveran și independent, Ucraina. Realitățile războiului demonstrează că conducerea FR promovează o politică de teroare și genocid față de locuitorii din Ucraina, indiferent de etnia acestora, dar în special – față de ucraineni. Străduințele ONU, ale Secretarului ei General Antonio Guterres, ale președinților Turciei și Franței, ale cancelarului Germaniei, ale Papei de la Roma etc. de a opri vărsările de sânge au eșuat. Greu, anevoios, totuși conducerea colectivă a Occidentului a găsit poziția declarată mai sus: actuala Rusie prezintă un pericol real nu doar pentru Ucraina, ci și pentru lumea întreagă. De aceea lupta cu Rusia putinistă se va duce până la victorie.

Și gata.

Dar mai este ceva.

Adică sunt multe altele, dar nu facem abuz de răbdare și timpul cititorilor.

Este vorba de Republica Moldova. Foarte scurt. Marți, 11 octombrie, știrile de la ora 10, de la Postul de Radio Moldova brusc se întrerup: președintele RM Maia Sandu are de declarat ceva. Domnia sa a condamnat vehement bombardările rusești din Ucraina, a spus ceva de cele trei rachete rusești ce au survolat teritoriului RM, punând în pericol zborul avioanelor de cursă și… a vorbit despre protestatarii din fața Președinției și Parlamentului, mulțumind Poliției pentru atitudinea grijulie față de adepții hoțului Ilan Șor.

Nimic despre necesitatea părăsirii de către RM a CSI – organizație-fantomă, depășită de timp. Nimic despre, – cel puțin, – punerea problemei admiterii RM în NATO. Nimic despre continuare (vă rog să nu vă supărați) fără rușine a colaborării economice și comerciale cu FR – stat agresor. Altfel spus – RM susține FR: producția agricolă (de unde credeți? Din raionul Orhei! Întâmplător oare?) ajunge în statul agresor FR.

În Chișinău vorbitorii de limbă rusă s-a înmiit; dar nu am auzit un protest al lor împotriva regimului Putin, o mișcarea elementară de consolidare a persoanelor democratice, care -posibil și de dorit -, să preia puterea în FR după căderea lui Putin.  Nimic, Domnule!

Apropo, protestatarii lui Ilan Șor: între altele, ei cer restabilirea URSS. S-o ceară sănătoși! Habar nu au ce se întâmplă real în lume.

a.p.

14 octombrie 2022