Profesorul universitar, doctorul habilitat Valeriu Dulgheru este un cunoscut comentator al evenimentelor politice din Republica Moldova (RM)[1]. Războiul agresiv al Federației Ruse (FR) împotriva Ucrainei – stat suveran și independent, membru-fondator al Organizației Națiunilor Unite (ONU) – l-a făcut pe distinsul profesor și publicist Valeriu Dulgheru să atragă o atenție sporită evenimentelor tragice ce se desfășoară în țara vecină. Astfel, în primăvara anului curent profesorul V. Dulgheru a publicat un volum de studii și cronici ale evenimentelor din Ucraina întitulat „Cronica unui război criminal”[2].

Cartea domnului profesor V. Dulgheru cuprinde o Prefață, patru capitole, Postfață și Bibliografie. În Prefață (p. 7-8) autorul face o prezentare de ansamblu a marii tragedii, abătute asupra poporului ucrainean. V. Dulgheru menționează: „Căpcăunul secolului al XXI-lea V. Putin a început cel mai sângeros război, care deja de un an pârjolește întreaga Ucraină. Acest război criminal a generat cea mai mare catastrofă umanitară: zeci de mii de morți, inclusiv copii, femei, bătrâni neajutorați; sute de mii de copii și vârstnici deportați în Rusia (între 900 000 și 1,6 milioane de ucraineni ar fi fost deportați în Rusia, 9 000 dintre care fiind copii separați de părinți sau ai căror părinți au fost uciși); peste zece milioane de refugiați externi (pe 02.08. 2022 numărul refugiaților era de 10 107 957 !) și alte vreo zece milioane de refugiați interni, care și-au părăsit casele distruse sau ocupate de moscali; zeci de orașe rase de pe fața pământului, zeci de mii de case și întreaga infrastructură distruse” (p. 7).

În primul capitol, întitulat „La început a fost a fost… Ucraina” (p. 9-44), profesorul V. Dulgheru a prezentat o istorie scurtă a Ucrainei de la primele surse istorice despre originea ucrainenilor până în zilele noastre. Autorul a atras o atenție deosebită luptei ucrainenilor pentru constituirea statului lor independent și deselor conflicte cu rușii (uneori deosebit de sângeroase pentru ucraineni, de ex., Holodomorul – politică conștientă, promovată de Kremlin în anii 1931-1933, tragedie, scrie autorul cărții, recunoscută de Parlamentul Europei „drept genocid al poporului ucrainean”, p. 16).

Profesorul V. Dulgheru a fost preocupat de geneza războiului agresiv al FR împotriva Ucrainei. Autorul a examinat concepția „Războiului hibrid”, pe care dictatorul V. Putin o aplică în practică, precum și ideile „Lumii ruse” – o concepție „ultranaționalistă despre rolul rușilor în spațiul ex-sovietic și chiar mai extins” (p. 27). Autorul a studiat istoria, dar mai ales psihologia rușilor și a conchis: „Rusia a fost întotdeauna un antipod al restului lumii civilizate. În ea a rămas comportamentul nomadului sălbatic, agresiv, care tot timpul a fost cu ochii în afară cu gândul la ce s-ar mai putea ciordi. Hoardele din imensul spațiu estic erau pustiitoare, fiind tot timpul atrase de bunăstarea Europei (și azi se observă la Putin același instinct animalic de nomad)”, ( p. 37). Ar fi fost cazul, poate, de replicat autorului: nu toți rușii sunt la fel, nu toți rușii sunt „nomazi sălbatici”. Dar crimele, furturile, distrugerile, comise de ruși în Ucraina, sunt de neimaginat și – volens-nolens – ești nevoit să cazi de acord cu autorul cărții. Războiul din Ucraina demonstrează că bunurile materiale ale ucrainenilor sunt furate atât de Statul rus (eșaloane cu grâu ucrainean, fier, metale neferoase etc. sunt transportate în FR), cât și de militarii ruși: bunuri de uz casnic, aparate electrice, haine, până și o cușcă pentru câini etc. au fost cărate în Rusia. Autorul cărții face trimitere la constatările poetului Alexandr Pușkin, care, la timpul său remarca: „Rusia s-a construit întotdeauna ca o anti-lume în raport cu Occidentul. La început Hoarda a fost o anti-lume, apoi Rusia eliberată de sub jugul Hoardei, și-a asumat ea însăși acest rol…” (p. 37-38).

Cel de-al treilea capitol este întitulat „Rashismul putinist – hitlerismul secolului al XXI-lea” (p. 45-82). Profesorul V. Dulgheru analizează ideologia și politica promovată de V. Putin și găsește foarte multe asemănări între hitlerism (nazism) și putinism (rașism). Crimele odioase comise de ocupanții ruși la Bucia, Mariupol, Harkov, Kiev, alte localități, atrocitățile militarilor ruși sunt asemănătoare cu cele comise de naziști (p. 47 ș. a.). Chiar și simbolul rașiștilor Z este o modificare a svasticii naziste (vezi desenul, p. 46).

Urmează cel mai voluminos capitol – Cronica unui război criminal (24.02.2022 – 24.02. 2023), (p. 83-288). Pe baza multiplelor surse informaționale, profesorul V. Dulgheru monitorizează, analizează, compară și expune cronica războiului agresiv al FR în Ucraina, începând cu 24 februarie 2022. Autorul prezintă rezultatele agresiunii ruse în primele 15 zile, apoi la scurgerea a 17, 18, 20, 33 de zile, iar de la cea de-a 40-a zi a luptei eroice a ucrainenilor împotriva invadatorului rus – din zece în zece zile: 110, 120, 130, 140, 150 (…) 360 „de zile de război criminal al lui Putin în Ucraina” (p. 283-288).

Monitorizând și analizând evenimentele sângeroase din Ucraina, profesorul Valeriu Dulgheru:

- este totalmente solidar cu lupta poporului ucrainean împotriva invadatorului rus, susține și încurajează ucrainenii în lupta lor pentru eliberarea Patriei de sub ocupație străină, de pildă: „Bravo, Ucraina! Bravo Zelenski, adevărat fiu al Națiunii ucrainene!” (p. 89);

- este convins că rezistența Ucrainei este și salvarea noastră, a RM, de invazia și ocupația rusească, de ex.: „Ne rugăm lui Dumnezeu ca ucrainenii să reziste. Rezistența lor înseamnă și salvarea noastră” (p. 87);

- de multe ori a calculat orele trecute de la invazia rusească în Ucraina, de ex.: „07.03.2022. Ucraina a rezistat a 13-a noapte! Bravii apărători ucraineni au rezistat încă 317 ore!” (p. 94); este important acest detaliu: pentru oricare ucrainean orice oră poate fi ultima;

- revarsă toată ura față de conducerea iresponsabilă a FR, inițiatoarea și continuatoarea sângerosului război în Ucraina. Liderul regimului totalitar V. Putin este considerat pe drept cuvânt „criminal de război” (p. 91 ș.a.), om cu „mintea bolnavă” (p. 101), „căpcăun al secolului al XXI-lea” (p 115), „satanist” (p. 120) etc.

Prin întreaga lucrare, ca un fir roșu, trece revolta autorului față de patriarhul Moscovei și întregii Rusii Kiril, care blagoslovește militarii ruși trimiși de Putin et K° să ucidă creștini în Ucraina (cetățeni ucraineni, creștini ortodocși, mulți din ei fiind etnici ruși). Autorul a trecut în revistă marile distrugeri provocate de militarii ruși (orașe distruse complet, Mariupol etc.) și constată că „toate acestea se fac cu blagoslovirea lui Kiril” (p. 74).

De mai multe ori, pentru a ilustra convingător situația actuală din Ucraina, profesorul Valeriu Dulgheru face comparații cu alte războaie duse de ruși în alte timpuri. De ex., autorul compară războiul actual al FR cu invazia rusă din noiembrie 1939 împotriva Finlandei: „Bravul popor finlandez a rezistat eroic superiorității numerice a soldaților sovietici, dar totuși la încheierea păcii a pierdut 10 % din teritoriu. Drept consecință, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor la 14 decembrie 1939. Și acuma, drept consecință a invaziei Ucrainei, Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei. Este absolut clar că lumea se confruntă la moment cu cea mai mare catastrofă umanitară după cel de-al Doilea Război Mondial” (p. 113). Vom preciza doar atât: Ucraina nu va ceda FR nici un milimetru din teritoriul ei național.

Autorul cărții a monitorizat atent distrugerile provocate de artileria, aviația, rachetele rusești, aruncate asupra orașelor ucrainene; țintele atacurilor rusești au fost (cu regret, sunt și la scrierea acestor rânduri) grădinițele de copii, școlile, muzeele, centrele comerciale, scopul rușilor fiind „descurajarea ucrainenilor să mai opună rezistență” (p. 155).

Autorul cărții nu a ratat ocazia să demonstreze criza organizațiilor internaționale competente, incapabile să stăvilească războiul criminal, purtat de regimul Putin în Ucraina, sau, cel puțin, să prezinte lucrurile obiectiv, nepărtinitor (pro-rusesc). De ex., autorul amintește de scandalosul raport al Amnesty International care învinuiește Ucraina că ar fi încălcat „regulile războiului”. Autorul scrie: „Culmea, dar Rusia, care a atacat absolut neprovocată Ucraina, bombardează zilnic cu zeci de rachete mai toate orașele Ucrainei, omorând copii, femei, bătrâni, nu încalcă «regulile războiului»” (p. 169).

Este foarte bine că profesorul Valeriu Dulgheru a prezentat cititorilor condițiile încheierii războiului în Ucraina, și anume: „1. Restabilirea completă a integrității teritoriale a Ucrainei (adică alungarea cotropitorilor ruși dincolo de frontiera de stat a Ucrainei, recunoscută internațional în 1991); 2. Asigurarea securității militare a Ucrainei după încheierea războiului; 3. Restabilirea economiei Ucrainei, inclusiv pe baza reparațiilor de război, pe care Rusia le va plăti; 4. Tragerea la răspundere a persoanelor din Rusia, care au comis crime de război în Ucraina” (p. 205). Aceste condiții au fost susținute de liderii celor mai puternice state ale lumii (Grupul G-7) și ele vor fi realizate.

Capitolul IV al volumului se întitulează „Refugiații ucraineni în căldura basarabenilor” (p. 289-304), în care autorul a expus eforturile depuse de RM în soluționarea problemei refugiaților ucraineni, inclusiv și în mod special – a copiilor: Autoritățile Republicii Moldova au ușurat școlarizarea parțială a copiilor refugiați. La data de 30 septembrie 2022 1 782 de copii refugiați din Ucraina au fost înscriși în anul de studii 2022-2023 în școlile și grădinițele din Republica Moldova…” (p. 292). Profesorul Valeriu Dulgheru aduce exemplul dlui Gheorghe Diaconu, proprietarul Complexului turistic Costești, care a pus la dispoziția refugiaților întregul complex hotelier (vezi p. 295-298).

Postfața (p. 305-312) încheie acest volum deosebit de prețios pentru cititorii de astăzi, dar, mai ales (sunt convins) pentru viitorime care va curioasă să afle la ce poate duce o dictatură totalitară de tip putinist: la moartea a sute de mii de oameni, la distrugeri colosale de neimaginat. Viitorimea va fi curioasă să afle cum un singur om a distrus o țară mare, care ar fi putut fi una dintre cele mai prospere din lume.

Un mare avantaj al cărții îl constituie imaginile ce completează convingător textele cronicilor.

Felicitări autorului!

Cu regret, rușii nu se astâmpără, nu-și retrag trupele invadatoare din Ucraina. Cronica războiului ruso-ucrainean, cu regret, continuă…

Și totuși, câteva explicații sunt necesare.

1. La pag. 24 profesorul Valeriu Dulgheru scrie: „Fiind de facto și de jure succesoare a URSS, crimele comise de URSS pe parcursul ultimilor 100 de ani aparțin și Rusiei. Să luăm doar perioada de după așa numita „independență a Rusiei” (față de cine?) după 1991. Fiind o națiune dominată de instinctul animalic primar al sălbaticului la doar patru luni de la „independență” pe 02.03. 1992  Federația Rusă a atacat tânărul stat Republica Moldova, mai ieri „surioara mai mică” iubită pentru vinurile ei, pentru ospitalitatea proverbială (peste 500 de mii de „specialiști” invitați din toate colțurile fostei URSS s-au simțit și se mai simt mult mai bine decât la ei acasă!)”.

După destrămarea URSS (1991) FR și-a proclamat independența de stat. Față de cine? Față de fosta URSS. Atunci, în 1991, s-a considerat că FR este un stat nou, ne-comunist, democratic; un stat de drept, care respectă drepturile omului și tratatele internaționale. A fi independent față de URSS ar fi însemnat distanțarea și chiar condamnarea politicilor interne și externe ale URSS (Gulagul și deportările, execuțiile în masă a sute de mii de oameni nevinovați; condamnarea invaziilor militare ale URSS în Ungaria,1956, Cehoslovacia, 1968, Afganistan, 1979 etc.). Asta ar fi însemnat independența reală a FR față de URSS. Însă, la scurt timp după preluarea puterii, Vladimir Putin et K° nu numai că nu s-au distanțat și condamnat crimele conducătorilor URSS, ci, dimpotrivă – le justifică (de ex., invadarea concomitentă, coordonată, a Poloniei de către Germania hitleristă și URSS stalinistă, în septembrie 1939, reabilitarea criminalului Stalin prin dezvelirea monumentului la Volgograd, februarie 2023 și multe altele). În acest sens, Rusia lui Putin, în realitate, este continuatoarea URSS, iar „independența” FR față de fosta URSS a rămas doar un vis nerealizat al puținilor democrați (liberali) ruși.

2. La pag. 48: „Într-adevăr, nu poate fi uitat anul 1918 când Ucraina a dorit anexarea Basarabiei”

Se pare că lucrurile au stat puțin altfel. În condițiile Primului Război Mondial s-a consolidat Principiul naționalităților: fiecare popor să posede propriul stat. În februarie 1917 Imperiul țarist s-a destrămat, iar partidele de stânga din Rusia voiau ca pe ruinele Imperiului rus să creeze o federație de republici naționale autonome. În aprilie 1917 a avut loc Congresul național pan-ucrainean la care a fost constituită Rada centrală, istoricul Mihail Hrușevski fiind ales președinte al Radei, împuternicit să negocieze cu Guvernul provizoriu al Rusiei recunoașterea autonomiei Ucrainei. Lovitura de stat bolșevică a spulberat ideea creării unei federații ruse: la 20 noiembrie 1917 a fost proclamată Republica Populară Ucraineană (RPU). După dizolvarea de către bolșevici a Adunării constituante (5 ianuarie 1918) Rada centrală a proclamat independența RPU. Dar independența Republicii Ucraina era amenințată de hoardele bolșevice: în ianuarie 1918 ele au organizat o insurecție susținută de bolșevicii din Basarabia – mulți de ei – dezertori ai Armatei ruse. În așa condiții, pentru a apăra independența de stat a Ucrainei a fost lansată propunerea de a lua sub control Basarabia; pentru a neutraliza primejdia ce venea de pe teritoriul Basarabiei.

Într-un anumit sens, istoria se repetă: în 2023, în condițiile unui război de apărare împotriva invadatorului putinist trupele ruse de pe teritoriul raioanelor de est ale RM prezintă un real pericol pentru independența de stat a actualei Ucraina. Este cunoscută propunerea ucrainenilor de a lua sub controlul lor aceste raioane, dar cu condiția clar exprimată: la cererea Chișinăului. Promitem să revenim cu un studiu mai detaliat.

3. Pag. 81. Pentru a treia oară profesorul Valeriu Dulgheru pledează pentru modificarea frontierei între RM și Ucraina (după încheierea războiului): „Ceea ce este clar: rușii s-ar putea să se retragă de pe teritoriul restului Ucrainei, ciordindu-i totuși teritoriile din est Donețk și Luhansk, precum au procedat cu Crimeea. În această situație Ucraina va fi impusă să-și concentreze atenția asupra restului teritoriului, inclusiv la securizarea granițelor de vest. În acest caz s-ar putea reveni la oportunitatea de schimb de teritorii – Transnistria în schimbul sudului Basarabiei, despre care se duceau discuții în această problemă între grupurile de deputați ai Republicii Moldova și Ucrainei din Sovietul Suprem al URSS prin anii 90”.

Comentariul nostru: războiul din Ucraina se va încheia cu eliberarea totală a teritoriilor cotropite de ruși (Crimeea, Donbass, Luhansk). Susținută de Occident, Ucraina va face tot ce-i va sta în puteri ca FR să nu mai comită agresiuni împotriva vecinilor (Ucraina, Kazahstan, Finlanda etc.). Ucraina nu va accepta modificarea teritoriului ei, în condițiile în care va ieși victorioasă din război și mai ales în situația în care RM nu s-a solidarizat cu UE în privința embargourilor împotriva statului agresor RF; dimpotrivă – RM continuă colaborarea economică și comercială cu RF și Belarus. În plus, nu RM a pierdut sudul Basarabiei: în iunie 1940 României i-au fost răpite Basarabia, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, câteva insule la Gurile Dunării. Calea corectă, verificată de statele Europei occidentale, este aderarea/integrarea RM și Ucrainei la/în UE, în care frontierele vor rămâne doar pe hărțile politice.

Câteva recomandări. Cu regret, în pofida uriașelor pierderi umane și materiale, Rusia continuă acest război neprovocat, război sângeros. Profesorul Valeriu Dulgheru continuă să examineze atent evenimentele din țara vecină. În perspectiva publicării unui nou volum, respectuos am recomanda autorului să scrie numele de persoane sau denumirile orașelor într-un singur fel, nu diferit. Astfel, în carte apare Nikita Hrushhyov (p. 17), dar și N. Hrusshov (p. 18); Janukovici (p. 24), dar și Janukovych (p. 25); Gundeaev (p. 22) dar și Gundyaev (p. 23); Bahmut, dar și Bakhmut (p. 266) etc.

În concluzie: am citit o carte bine documentată, cu aprecieri corecte și lucide a războiului agresiv al FR împotriva Ucrainei.

Anatol Petrencu

ORCID ID: 0000-0002-5449-1023

Întrebări, comentarii etc. pe adresa: anatol_petrencu@yahoo.com

24.06.2023