Recent au fost publicate materialele celei de-a doua Conferințe științifice naționale cu participare internațională „Intelectualitatea română între ideologie, libertate academică și naționalism”[1], coordonate de conf. univ. dr. Liliana Rotaru.

Volumul cuprinde o Prefață, semnată de coordonatoarea ediției și două compartimente. În primul, întitulat „De la Imperiul rus la Imperiul sovietic: strategii de rezistență și tactici de supraviețuire a intelectualității basarabene”, au fost incluse 9 articole-studii. Cel de-al doilea capitol, având genericul „Intelectualitatea românească și comunismul: între vicisitudinile timpului și povara opțiunii”, a cuprins, de asemenea, 9 studii.

În Prefață conf. univ. dr. Liliana Rotaru a menționat că ediția a doua a Conferinței naționale cu participare internațională s-a realizat în cadrul proiectului nr. 20.80009.16.11 Patrimoniul academic universitar din RSS Moldovenească: investigarea și valorificarea bunelor practici (Program de Stat 2020-2023). Semnatara Prefeței a expus succint desfășurarea Conferinței și problemele științifice abordate de participanți.

În prima parte a volumului recenzat a fost publicat articolul „Limba «moldovenească» de la prohibiție la instrument de rusificare (1900-1914)” semnat de drd Ilie Gulica și prof. univ., dr. hab. Ion Gumanâi (p. 12-26). În urma studiilor realizate autorii articolului au tras concluzia că la începutul secolului al XX-lea autoritățile țariste au conchis că rusificarea rapidă a românilor basarabeni este imposibilă „doar cu eliminarea limbii române din spațiul public” (p. 25). Autorii scriu că autoritățile țariste i-au permis ieromonahului Mihail Ceakir să elaboreze un instrument didactic „menit să-i ajute pe etnicii români din Basarabia să învețe limba rusă” (Ibidem). Elaborarea cărții a fost condiționată: să fie folosit alfabetul rusesc (autorii subliniază că este pentru prima dată în scrierea limbii române), reducerea lexicului românesc la cuvintele cu rădăcină slavă și suprimarea cuvintelor de origine latină… (Ibid.). Autorii consideră că aceste și alte ingrediente „sunt valabile pentru experimentul moldovenist sovietic” (Ibid.)

Istoricul Alexandru Roitman a studiat și a prezentat în cadrul Conferinței comunicarea „Evoluția instituțiilor educaționale evreiești în Imperiul rus. Cazul Basarabiei” (p. 27-36). Autorul a examinat corelația dintre educația evreiască religioasă și învățământul public laic. Dl A. Roitman scrie: „Interesul populației evreiești pentru educația laică de stat în special cea gimnazială și universitară, a început să se manifeste în special în a doua parte a secolului al XIX-lea ca rezultat al reformelor liberale ale împăratului Alexandru al II-lea. Totodată, educația talmudică și-a păstrat actualitatea pe parcursul secolului al XIX-lea, școlile evreiești de stat fiind mai mult o excepție decât o opțiune permanentă pentru comunitatea evreiască” (p. 36).

Urmează un amplu studiu semnat de coordonatoarea volumului, conf. univ. dr. Liliana Rotaru, întitulat „Indigenizarea învățământului superior din RSS Moldovenească: intenția regimului și «socotelile» intelectualității autohtone” (p. 37-93). Scopul propus și atins cu succes de autoare a fost analiza și evaluarea „din punct de vedere cantitativ și calitativ corpurile didactico-științifice create la cele șapte instituții de învățământ superior din RSS Moldovenească[2] în perioada de fondare și consolidare a lor” și estimarea compatibilității „grupurilor etnice și profesionale, reușitele și insuccesele procesului de indigenizare a învățământului superior și reacțiile noii intelectualități academice moldovenești” (p. 38). Pentru realizarea scopului propus autoarea articolului (are volumul unei broșuri) a depistat și utilizat o mulțime de documente inedite din Arhiva organizațiilor social-politice a Republicii Moldova, din Agenția Națională a Arhivelor, memorii, o bogată bibliografie la temă.

Urmează câteva studii biografice. Este vorba de personalități notorii ale RSSM, între care doi istorici – Iakim Grosul (autor – prof. univ., dr. hab. Ion Eremia, p. 96-118) și Pavel Sovetov (autori membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Demir Dragnev și conf. univ. dr. Ion Xenofontov, p. 119-132). În continuare a fost expusă biografia și activitatea academicianului Nicolae Corlăteanu (autori – Iulia Malcoci și Ion Xenofontov, p. 133-149), cea a Nataliei Gheorghiu (autoare conf. univ. dr. Lidia Prisac, p. 150-176). După articolul istoricului Sorin Șclearuc – „Specificul apariției muzicii occidentale în RSS Moldovenească în baza mărturiilor studenților Universității de Stat din Moldova (anii 70 -80)”, (p. 177- 184) urmează studiul Asei M. Timus „Un basarabean în sistemul universitar din România: George Munteanu (1924-2001)” (p. 185-206). Studiile biografice sunt bazate pe documente din arhivele de stat sau cele private, completate cu interviuri luate le persoane competente, pe bibliografii. Este important de subliniat că articolele publicate sunt completate cu fotografii din albumele de familie sau din diverse arhive. Imaginile nu doar completează textele narațiunilor, ci și înviorează lectura cărții.

Apreciind înalt studiile prezentate, am avea, totuși, o obiecție la prezentarea istoricilor I. Grosul și P. Sovetov. Autorii studiilor au prezentat date biografice ale celor doi istorici, au expus activitatea lor în funcțiile avute etc. În cazul academicianului sovietic Iakim Grosul se observă o ușoară prezentare pozitivă a personajului: I. Grosul „nu a manifestat exces de zel în vederea realizării indicațiilor ce veneau de la organele de partid”; el a publicat articole în limba „moldovenească” în timp ce la Universitate „predarea era realizată în limba rusă” (ce are una cu altă?, a.p.); înainte de deces (septembrie 1976), fiind la spital, I. Grosul l-a chemat pe academicianul Petru Soltan (transnistrean ca și I. Grosul) și i-ar fi spus că „Noi avem o limbă, dar facem din ea două”. I. Grosu nu a zis limba română. În schimb, autorul articolului consideră că Iakim Grosul „a avut în vedere limba română” (p. 116; 117). Este o presupunere a autorului. Mult mai plauzibilă este teza: (Iakim Grosul) „Noi avem o limbă, limba moldovenească. Sunt, însă, niște „deștepți” la Chișinău care o consideră română; avem o limbă, dar facem din ea două”.

Dar să luăm lucrurile în serios. Iakim Grosul nu a fost un „biet om sub vremuri”, el a fost nomenclaturist, un pilon de bază a regimului comunist (sovietic) în RSSM. Istoricul I. Grosul nu a spus/scris o opinie personală în privința istoriei Basarabiei. I. Grosul a fost convins și a impus și altora să creadă cum că la 1 ianuarie 1918 în Basarabia ar fi fost instaurată Puterea sovietică, iar România regală a trimis trupele militare pentru a ocupa Basarabia, a răpit-o și a instaurat aici un regim de teroare. Despre raptul teritorial sovietic din 28 iunie 1940 I. Grosul scria: „În această zi (28 iunie 1940) Basarabia a fost eliberată de sub jugul ocupației boierești-românești, din nou a devenit sovietică. A fost realizat visul poporului moldovenesc de a se uni într-un stat socialist. Ziua de 28 iunie, atunci când în 1940 a triumfat dreptatea istorică, a devenit sărbătoarea noastră națională”[3]. Autorii broșurii, inclusiv și în primul rând Iakim Grosul a expus în culori roze, triumfaliste, cruntele realități din numita RASSM; de parcă autoritățile comuniste nu au organizat Holodomorul, sau de parcă nu a existat Marea Teroare (1937-1938). Privind România interbelică, autorii considerau că aici basarabenii erau săraci lipiți pământului, erau terorizați de „boierii” români etc. Altfel spus, Iakim Grosul a fost un falsificator al istoriei.

Privind personalitatea lui Pavel Sovetov: competent, viclean,  afemeiat, acest istoric a dus cu sine multe păcate. Iată ce-și amintea arheologul Ion Hâncu în cartea de memorii „Scara vieții” (Chișinău, 2016, editor – conf. univ. dr. Igor Șarov:

Articolul semnat de dr. Ruslan Șevcenco – „Controlul ideologic al partidului asupra instituțiilor de învățământ superior în RSSM” (p. 208-229) deschide suita de materiale în a doua parte a volumului. Dr. R. Șevcenco a depistat nouă etape ale controlului ideologic al organelor de partid comunist asupra instituțiilor de învățământ superior în RSSM (vezi p. 228-229).

Volumul cuprinde studii referitoare la intelectualitatea românească și regimul comunist, atât în RSSM, cât și în alte regiuni ale României. Prof. univ. dr. Gabriel Moisa a studiat și expus tema „Studenții și partidul unic. Dimensiuni ideologice și represive în România anilor 1954-1955” (p. 230-244). Urmează studiul prof. univ. dr. Sorin Domițian Șipoș („Revue de Transylvanie – înființare, structură, colaboratori ți tematica cercetării”, p. 245-270).

István Bandi a prezentat un studiu întitulat „Studenți ortodocși români în Ungaria „în atenția” Securității ceaușiste” (p. 271-286), după care Fabian Doboș a elaborat studiul „Episcopul martir Anton Durcovici – teolog și păstor”. Urmează alte studii referitoare la personalități și instituții de învățământ superior, semnate de dr. Petru Ciobanu („Raymund Netzhammer, un intelectual benedictin pe plaiurile românești”, p. 301-311), dr. Ludmila Burmenko („Institutul Pedagogic de Stat din Tiraspol în perioada «destalinizării ușoare», 1953-1956” (p. 312-329). Patru autori – Gheorghe Baciu, Anatolii Bondarev, Andrei Pădure și Vasile Șarpe au semnat articolul întitulat „Instituționalizarea medicinei legale în sistemul de învățământ superior din RSS Moldovenească” (p. 330-339). Încheie suita de articole studiul prof. univ., dr. hab. Georgeta Stepanov – „Învățământul superior din RSS Moldovenească: dimensiunea academică a specialiștilor cu profil de creație” (p. 340-355).

Neîndoielnic, apariția de sub tipar a ascestui volum de studii este un succes al coordonatoarei, conf. Univ. Dr. Liliana Rotaru, care a organizat Conferința, dar și a convins participanții la eveniment să prezinte la timp textele comunicărilor.

Felicitări dnei Liliana Rotaru.

Felicitări autorilor articolelor!

Prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu,

27 iunie 2023