Rubrica D-ale Istoriei

Pe data de 29 octombrie 2023 se vor împlini 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia. Este un bun prilej de a pune în discuție un subiect actual și important, cel al viziunilor și politicilor privind atât trecutul, cât, mai ales, viitorul a două state, a Turciei și Rusiei.

În edificarea Statului modern turc un rol determinant l-a avut Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938). El s-a născut în Salonic  în familia unui funcționar vamal, care a decedat de timpuriu. Astfel, Mustafa a fost educat de mama lui, țărancă obișnuită. Mustafa a fost trimis la o școală militară de stat, a continuat studiile în înalte instituții de învățământ militar. În anii studiilor, Mustafa Kemal a fost pasionat de operele lui J. J. Russo, Voltaire etc.

Mustafa Kemal a fost un ofițer activ; în cadrul Armatei otomane a dat dovadă de talent, pricepere, experiență; a participat la diverse operațiuni militare, inclusiv în cele două războaie balcanice[1], precum și în Primul Război Mondial.

În Marele Război s-au implicat imperii multinaționale. Nu întâmplător popoarele încadrate în imperii și, respectiv – în bătălii sângeroase, au pus problema constituirii unor state naționale. Principiul autodeterminării naționale însemna recunoașterea internațională a dreptului fiecărui popor (națiuni) să aibă statul său național, principiu susținut și de SUA (în cunoscutele „14 puncte” ale președintelui american W. Wilson era stipulat: „Reajustarea frontierelor Italiei în baza principiului autodeterminării naționalităților; în mod similar, – reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminării naționalităților”, ceea ce a permis renașterea Statului Polonez, constituirea Cehoslovaciei, Austriei, Ungariei, reîntregirea României, apariția Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (viitoarea Iugoslavia). Punctul al 12-lea s-a referit la Imperiul Otoman: „Părțile turcești ale Imperiului Otoman trebuie să obțină o suveranitate solidă și asigurată, iar celelalte naționalități, care se află în acest moment sub dominația turcă, vor trebui să le fie asigurate o securitate neîndoielnică vieții lor și de posibilitatea neîngrădită de a se dezvolta autonom”[2].

Studiile realizate demonstrează că încă în timpul celor două războaie balcanice Mustafa Kemal a înțeles revendicările popoarelor dornice de libertate. În condițiile în care Puterile Antantei au impus condiții umilitoare Stambulului, M. Kemal a organizat lupta pentru dreptul turcilor de a avea propriul lor stat. Proclamarea independenței de stat a Republicii Turcia a însemnat dezicerea de vastele teritorii ocupate de Imperiul Otoman, constituirea unui stat național orientat spre reforme și progres. Independența Turciei față de Imperiul Otoman a însemnat că acest stat este o realitate nouă care nu duce nici o răspundere pentru politicile promovate de sultani.

În comparație cu independența Turciei și poziției acesteia față de trecut, nu același lucru se întâmplă cu Federația Rusă. În 1991 URSS s-a destrămat, fostele republici unionale s-au proclamat state independente, Rusia fiind prima care a făcut acest lucru. S-ar fi părut că Rusia a fost sinceră atunci când a recunoscut independența noilor state, a stabilit relații diplomatice cu aceste state, a renunțat la ideologia comunistă și la practicile totalitare etc. Se lăsa impresia că proclamarea independenței Rusiei însemna renunțarea și condamnarea practicilor trecutului sovietic, atât în plan intern, cât, mai ales, în plan extern.

Dar iată că în anul 2000 la putere vine Vladimir Putin, care la scurt timp începe să regrete destrămarea firească a Imperiului sovietic, considerând în mod greșit cum că implozia URSS a fost „cea mai mare catastrofă a secolului trecut”. Drept urmare, au început pregătirile pentru refacerea Imperiului sovietic în sens de teritoriu și de dominare a rușilor în spațiile geografice cucerite.

Aici este deosebirea esențială între viziunile lui Mustafa Kemal Atatürk privind trecutul Imperiului Otoman și viitorul Republicii Turcia și lipsa de viziune a lui V. Putin privind înțelegerea trecutului și,  mai ales, a viitorului Federației Ruse. Vladimir Putin și echipa consideră că Rusia are tot dreptul să refacă fostul imperiu rus, nu recunoaște dreptul popoarelor la libera lor alegere de dezvoltare și de asigurare a securității statelor. Sub pretextul fals (cel puțin, nu sunt aduse argumente sau probe convingătoare) cum că NATO amenință Rusia, V. Putin a anexat Crimeea (2014) și a declanșat un sângeros război împotriva Ucrainei.

La scurgerea unui secol de existență a Republicii Turcia constatăm că Mustafa Kemal Atatürk a orientat țara sa pe calea europenizării, progresului, supremației legii, colaborării internaționale etc., pe când în cei 23 de ani de guvernare Vladimir Putin a nenorocit Rusia pe mulți ani înainte: izolată pe plan internațional Federația Rusă rămâne progresiv în urma economiilor civilizate  ale lumii, iar războiul agresiv împotriva Ucrainei – stat fondator al Organizației Națiunilor Unite, – a adus deja pierderi umane și materiale uriașe. În plus, după încheierea războiului absurd din Ucraina Rusia va fi impusă să plătească reparații de război Ucrainei.

Unde nu am dreptate?

anatol_petrencu@yahoo.com

08.08. 2023