În 2015 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a declarat ca data de 11 februarie a fiecărui an să fie marcată Ziua internațională a femeilor și fetelor din domeniul științei.

Felicitări tuturor femeilor și fetelor care activează în domeniul științei, felicitări dnei Liliana Condraticov, care an de an adună lume bună la Conferința științifică internațională „Femeile în cercetare: destine, contribuții, perspective” (în acest an – ediția a IX-a).

Ziua internațională a femeilor și fetelor din domeniul științei are o conotație pozitivă. Viața noastră este, însă, atât de diversă, încât ne oferă exemple de care nu te aștepți. În cazul dat ne referim la un caz unic în istoria contemporană, când în promovarea cultului personalității unui dictator a fost înaintată și soția sa. Este vorba de Nicolae și Elena Ceaușescu. Spre deosebire de alți dictatori comuniști și necomuniști, în România socialistă s-a promovat un cult „bicefal” al personalității: alături de Nicolae Ceaușescu era soția lui Elena. Cu o pregătire școlară elementară (cei buni de gură spuneau că Elena „are cu o clasă mai mult ca trenul”; în România interbelică trenurile de pasageri aveau vagoane de clasa I, clasa a II-a și clasa a III-a; școala primară fiind de patru clase; astfel Elena avea cu o clasă în plus decât trenul de pasageri), deci (cu o pregătire școlară elementară), în decembrie 1967, în condiții dubioase, Elena Ceaușescu a susținut teza de doctor în științe chimice, iar odată cu evoluția cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu și soției lui i s-au acordat titluri onorifice de doctor honoris causa atât în România, cât și peste frontierele țării. Elena a devenit membru titular al Academiei Române, „savant cu renume mondial”, „mama iubitoare” a poporului român, ocupând în timp „Cabinetul nr. 2” (după Nicolae Ceaușescu, „Cabinetul nr. 1”). Elenei i s-a conferit titlul de Erou al muncii socialiste (1971), precum și alte distincții de stat. A deținut funcția de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR și prim-vice-prim-ministru al Consiliului de Miniștri. 

Sarcina comunicării de față este depistarea mecanismului de avansare a soției lui Nicolae Ceaușescu, întrebările fiind: Cum a fost posibil? De ce dictatorul Nicolae Ceaușescu a admis soția alături de el? În ce măsura ea l-a determinat să ia decizii?

Pentru a răspunde la aceste întrebări am folosit documente ale timpului (stenograme ale Congreselor PCR), literatura de specialitate (în primul rând, este vorba de monografia lui Ion Petcu Ceaușescu – un fanatic al puterii. Biografie neretușată, București, 1994; monografia Mioarei Anton „Ceaușescu și poporul”. Scrisori către „iubitul conducător” (1965-1989), Târgoviște, 2016, în care, într-un compartiment aparte, autoarea a analizat scrisorile trimise pe numele Elenei Ceaușescu, alte materiale.

Din cele studiate putem spune următoarele: în martie 1965 secretar general al Partidului Muncitoresc Român (ulterior – Partidul Comunist Român) devine Nicolae Ceaușescu (n. 1918). În 1967 a fost ales și președinte al Consiliului de Stat. În august 1968 trupele militare ale Tratatului de la Varșovia, cu excepția celor din România, au invadat Cehoslovacia. Poziția Bucureștilor a ridicat popularitatea conducătorului român. Din 1971, după o călătorie în China și Coreea de Nord, în România s-a cultivat un deșănțat cult al personalității lui Nicolae Ceaușescu, iar alături de el – și al Elenei.

Elena (la naștere – Lenuța Petrescu, n. 1916), în 1939 a intrat în rândurile PCR, unde l-a cunoscut pe Nicolae Ceaușescu, cu care, în 1947, s-a căsătorit. Până în 1969 Elena a avut funcții minore în instituțiile de stat la Ministerul de externe, apoi directoare la Institutul de chimie. Nu era rău: colectivul Institutului de Chimie putea beneficia de aparate de cercetare performante, de subsidii, călătorii de documentare peste frontierele României etc. În rezultat – descoperirile științifice ale savanților români erau reale, performante, recunoscute de specialiști.

Ascensiunea Elenei spre culmile puterii pare a fi început în anul 1974, atunci când drept „recunoaștere a  excepționalelor sale merite științifice” ea a fost aleasă membru al Academiei Republicii Socialiste România, iar spre cultul personalității – în cadrul Congresului al XI-lea al Partidului Comunist Român (PCR), atunci când membrul Comitetului Central al PCR Miu Dobrescu a spus: „iubitul nostru conducător (…), împreună cu stimata tovarășă Elena Ceaușescu, a fost mesagerul aspirațiilor luminoase ale poporului nostru în vizitele pe care le-a făcut în numeroase țări ale lumii, în dialogurile avute cu șefii de partide și state” (citat din Ion Petcu, op. cit. p. 202). Deocamdată nu este stabilit cu precizie de ce dictatului Nicolae Ceaușescu a acceptat prezența Elenei alături de el: se temea oare că în lipsa lui din țară să nu fie răsturnat de la putere, Elena fiind prezentă în România ar fi evitat un asemenea scenariu?

În orice caz, așa cum scrie Ion Petcu,  „de aici încolo se produce o anumită «specializare»: toți îl laudă pe EL, femeile și oamenii de știință o laudă de EA”.

 În România proslăvirea Elenei, alături de Nicolae Ceaușescu, a devenit un lucru obișnuit. Ceea ce uimește, însă, este glorificarea „tovarășei” de către oamenii de știință din Occident. De ex., profesorul Takayuki Otsu de la Universitatea Osaka, Japonia, a spus: „Sunt încântat și onorat că am avut ocazia de a traduce una dintre  cărțile prestigioase ale academicianului doctor inginer Elena Ceaușescu[1], savant cu renume în știința polimerilor, căreia îi adresăm felicitări călduroase, multă sănătate și fericire, noi realizări în activitatea științifică. Valoarea cercetărilor pe care le conține această lucrare va rezista statornic timpului” (Citat din Ion Petcu, p. 203). Sau: „Îmi face o deosebită plăcere să pot prezenta publicului britanic de specialitate ediția engleză a cărții doctorului inginer Elena Ceaușescu, membru titular al Academiei Române, membru titular al Institutului Regal de Chimie al Marii Britanii, dedicată subiectului de mare importanță teoretică și industrială a polemizării stereospecifice a izoprenului. Întreaga activitate a doamnei Elena Ceaușescu este pilduitoare. Ea s-a angajat cu hotărâre în cercetarea unora din cele mai fantastice probleme științifice ale zilelor noastre, și a demonstrat capacitatea de a pune soluțiile obținute în slujba practicii, a societății, de a asigura, de la nivelul înaltelor răspunderi ce i s-au încredințat, tehnologiile necesare industriei, producției în țara sa” , – așa a spus dr. Dorothy Crowfort Hodgkin, laureată a Premiului Nobel pentru chimie, Marea Britanie (Ibidem, p. 202-203). Se lasă impresia că textul a fost scris de propagandiștii ceaușiști la București și oferit spre citire laureatei respective.

În realitatea, a fost cazul când Elena Ceaușescu a pronunțat deformat formula dioxidului de carbon (CO2) spunând Codoi, – de unde și o groază de porecle care i s-a atribuit, precum și o sumedenie de bancuri.

Ocupând funcții înalte în România ceaușistă, „tovarășa” primea multe scrisori din partea cetățenilor  simpli, demersuri analizate de Mioara Anton în capitolul VI al monografiei nominalizate mai sus. Autoarea monografiei a conchis: „Pentru cei mai mulți petenți, Elena Ceaușescu era ultima instanță a puterii care putea interveni în rezolvarea situației lor personale: cereri pentru locuințe, probleme conjugale, abuzuri ale funcționarilor etc. (p. 357).  Însă nu toată lumea s-a lăsat fascinată de propaganda comunistă. Mioara Anton aduce un caz, dintr-o unitate militară, unde s-ar fi pus întrebarea: „De ce ridică toată lumea pe nevastă-sa la rang de om de știință, academician, doctor, inginer, când și unde a făcut această femeie neștiutoare de carte studii” (p. 322).

În ce măsură soția Elena l-a putut influența pe dictatorul Nicolae Ceaușescu în luarea deciziilor? Studiul nostru demonstrează că în pofida unor dovezi că între cei doi se iscau uneori polemici aprinse, de la egal la egal, (polemici) referitoare la politica internă a Statului român, totuși hotărârile erau luate de Nicolae.

Concluzie: cercetarea realizată de noi arată că inițiativa de a fi promovată în domeniul științei și cel politic a aparținut Elenei, iar Nicolae Ceaușescu a acceptat ideea. Cu excepția României totalitar-comuniste, nicăieri în lume nu a fost cultivat cultul a două personalități, a dictatorului și a soției acestuia. Cum a fost posibil? Era Elena puțin știutoare de carte, dar nu putea să nu cunoască istoria românilor, mai ales istoria conducătorilor României. Ea nu putea să nu știe, că alături de regele Ferdinand Întregitorul era și regina Maria, încoronată și ea, deși nu avea oficial demnitatea de regina ca, de ex., regina Marii Britanii și Irlandei de Nord. Deci, în istoria românilor a fost un precedent. De ce, Elena Ceaușescu să nu-l repete?

PS. N-o să vă vină să credeți. În decembrie 1988 – septembrie 1989 am realizat un stagiu de documentare în România. Lucram în Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din București. Într-una din seri, ieșind din clădirea BCU, în față văd o mașină de teren, în care, pe bancheta din spate, o văd pe Elena Ceaușescu!

Paza cuplului Ceaușescu se făcea altfel decât ceea ce vedem astăzi: poliție, bodyguarzi, agenți în civil etc. Pe unde aveau de trecut ceaușiștii, poliția avea grijă să elibereze străzile de autoturismele cetățenilor, iar paza o realizau lunetiștii ascunși de ochii lumii. Chiar în clădirea BCU erau militari amplasați la geamurile bibliotecii și urmăreau de la etaj mișcările din Piața Palatului (acum Piața Revoluției) – reședința celor doi dictatori români.

PPS. În 2023 am avut ocazia să fiu la Târgoviște. Am mers la locul unde Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați. După moarte, Elenei i-au fost retrase toate titlurile științifice, colecționate pe nedrept. Bunul simț a triumfat.

anatol_petrencu@yahoo.com