Ucraina: doi ani de rezistență împotriva invadatorilor ruși. Masă rotundă
Pe data de 22 februarie 2024, Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, împreună cu profesori și elevi ai Școlii de Muzică „Eugen Doga” a organizat în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (BNRM), Sala „Alexei Rău”, o Masă rotundă cu genericul „Ucraina: doi ani de rezistență împotriva invadatorilor ruși”.
Moderatori: subsemnatul și dl Ion Negrei, vice-președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”.
Participanții la Masa rotundă au ținut un Moment de reculegere în memoria ucrainenilor care au murit apărându-și patria, dar și Europa de năvălitorii ruși. Glorie Ucrainei, Glorie Eroilor!
Doamna Elena Pintilei, directoarea BNRM, originară din sudul Basarabiei (regiunea Odesa), a rostit un cuvânt de salut.
La microfon a fost invitat dl dr. Dorin Popescu, președintele Asociației „Casa Mării Negre/Black Sea House” din Constanța, care a prezentat comunicarea „Proiectul hegemonic rusesc în regiunea Mării Negre. Șanse, scenarii, arhitectura geopolitică a rezistenței”. Conferențiarul a vorbit despre starea de lucruri din Marea Neagră, în care flota Federației Ruse suferă înfrângeri serioase în urma loviturilor forțelor militare ale ucrainenilor.
Subsemnatul, am expus succint subiectul legat de „Războiul hibrid dus de Rusia împotriva Republicii Moldova”, în care am arătat că Federația Rusă promovează față de Republica Moldova (RM) o politică de destabilizare a vieții economice, politice, sociale – parte componentă a ceea ce numim „război hibrid”. RM este șantajată cu livrările de gaze naturale, care ajung în regiunea separatistă a RM, în special – la Centrala electrică de la Cuciurgan, de la care RM cumpăra energia electrică. Este vorba, în continuare, de amestecul FR în alegerile din RM, exemplul cel mai recent și convingător este cazul bașcanului UTA Găgăuzia, dar și susținerea directă a partidelor pro-putiniste – Partidul socialiștilor, al comuniștilor, formațiunile plătite de condamnatul-fugar Ilan Șor. Un capitol aparte îl constituie sursele de informare în masă ale FR, care plasează mereu minciuni. Este și cazul ziaristei Natalia Morari, care în una din emisiunile ei a afirmat cum că agenții Serviciului de Informare și Securitate (SIS) al RM ar fi filat diplomați ucraineni, acreditați în RM, iar informațiile respective i-ar fi fost transmise de „prietenii ei din Ucraina”. Este clar cu ce scop se lansează astfel de știri false: pentru a băga zâzanie între RM și Ucraina.
A urmat expunerea dlui dr. Ruslan Șevcenco, membru al Comitetului de Conducere al AIRM „Alexandru Moșanu”: „Etapele războiului ruso-ucrainean (2022-2024)”. Dl R. Șevcenco a evidențiat mai multe etape în războiul de mari proporții, dus de FR împotriva Ucrainei și a prezis condițiile de încheiere a acestui conflict militar sângeros, declanșat de ruși.
Conform programului, profesorul universitar, doctor habilitat Valeriu Dulgheru a prezentat publicului din sală recent apărutul volum „Cronica unui război criminal” (volumul 2, Chișinău, 2024, 640 p.) Profesorul Valeriu Dulgheru este un atent observator al evenimentelor din Ucraina, redactează din zece în zece zile cronici ale celor întâmplate cu analizele și concluziile respective. Monografia este un foarte bun instrument de lucru pentru istorici, politologi, oameni politici, studenți, masteranzi și alte categorii de cititori.
În dezbateri au luat cuvântul dnii colonel (r) Andrei Covrig, ex-președintele RM Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal din RM, alți participanți la eveniment.
Discursurile specialiștilor au fost armonios împletite cu câteva melodii, interpretate de elevi ai Școlii de Muzică „Eugen Doga”: Cătălin Josan (pian, „Preludiu” de Oleg Negruță, profesoară – Elina Tamazlîcaru-Prisacari), Mihai Chilari (vioară, „Melody” de Miroslav Scoric, prof. Natalia Tamazlîcaru, co-repetitor Svetlana Mosendz) și Mihai Pâslaru (saxofon, „Pașii cunoscuți” de Eugen Doga, profesor Viorel Uzdriș, co-repetitor Liubovi Iașina).
În încheiere, participanții la Masa rotundă a vizionat filmul de scurt metraj „La revedere, cer albastru” de Alfred Schupler, cu imagini despre ororile războiului. Filmul a fost adus de la autor de dna Elena Cojocari, membră a Comitetului de Conducere al AIRM „Alexandru Moșanu”.
Participanții la eveniment au condamnat războiul agresiv al Kremlinului purtat împotriva statului independent Ucraina, și-au manifestat solidaritatea cu victimele agresiunii ruse și au dorit ucrainenilor o victorie cât mai grabnică.
SLAVA UCRAINE!
24.02.2024