O dată la doi ani istoricii din spațiul românesc (România și deocamdată Republica Moldova) cu participarea unor specialiști străini, preocupați de trecutul nostru, se întrunesc într-un congres la care expun realizările lor în domeniile de care au fost preocupați. După primul Congres, desfășurat la Cluj-Napoca, au urmat întrunirile de la Iași, Alba-Iulia, iar recentul Congres și-a desfășurat lucrările la Chișinău (27-28 august) și Suceava (29-31 august). Congresele istoricilor au fost convocate și organizate de Comitetul Național al Istoricilor din România (CNIR). În acest an alături de CNIR au fost Academia Română, Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar partenerii evenimentului au fost Ministerul Educației (România), Ministerul Educației și Cercetării (Republica Moldova), Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Deschiderea oficială a lucrărilor Congresului a avut loc miercuri, 28 august, în incinta Palatului Republicii. Cei doi moderatori ai evenimentului – prof. univ. dr. Igor Șarov, rectorul USM și prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, – au oferit microfonul persoanelor oficiale pentru prezentarea mesajelor de salut.

Participanții la Congres au fost salutați de dl Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a USM.

Prezent la eveniment, dl Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, a prezentat un excelent discurs despre rolul Istoriei în viața cotidiană a statelor și societăților contemporane, despre predarea istoriei în școlile din Republica Moldova (discursul dumnealui este publicat mai jos, în Anexă).

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Ion Tighineanu, a transmis mesajul de salut din partea instituției pe care o conduce, iar dna Monica Babuc, directoarea Institutului Cultural Român (ICR) la Chișinău, absolventa Facultății de Istorie și Filosofie a USM, a menționat fructuoasa colaborare între ICR și istoricii basarabeni.

Mesaje de salut au fost transmise de reprezentanții Ministerului Educației de la București, ai Ambasadei României la Chișinău.

În ședința plenară președintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop a prezentat prelegerea „O paralelă între două țări ale Țării: Transilvania și Basarabia”. Ca de obicei incitantă, interesantă, povățuitoare, prelegerea a fost ascultată cu mult interes și încheiată cu îndelungi aplauze.

Au urmat expunerile pe secțiuni (în total – 21), în sălile de curs din USM și în sala de ședințe a Agenției pentru Știință și Memorie Militară. Istoricii implicați cu comunicări în secțiuni au prezentat realizările de ultimă oră în domeniile în care activează. Diapazonul tematic este foarte variat, cadrul cronologic fiind cuprins între antichitate și contemporaneitate. Una din secțiuni a avut ca tematică „Anul 1924 în Istoria românilor”. A fost un an cu multe evenimente provocate de zbuciumata Rusie, condusă de bolșevici: în martie-aprilie 1924 au eșuat tratativele româno-sovietice de la Viena, unde reprezentanții URSS au cerut românilor organizarea unui plebiscit pe teritoriul provinciei românești Basarabia, unite cu Patria-mamă, România (27 martie 1918). Rostul referendumului, propus de ruși – stabilirea apartenenței Basarabiei la România sau la URSS. Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918 a demonstrat clar ce au dorit locuitorii acestei provincii: „…de-a pururea și totdeauna”. Foarte corect, partea română a refuzat realizarea propunerii rusești. Cu asta lucrările Conferinței au luat sfârșit. Dar ambițiile Rusiei, devenite sovietice, nu s-au potolit: între 15 și 18 septembrie 1924, un comando bolșevic s-a strecurat în localitatea Tatar-Bunar din sud-estul României și a proclamat victoria Puterii sovietice (în mod impropriu, evenimentele din acele zile sunt numite „Răscoala de la Tatar-Bunar”). Autoritățile române au reușit foarte repede să lichideze grupul terorist venit din URSS.

După acest eșec rușinos, Kremlinul a decis să formeze o numită de el „republică moldovenească” – cap de pod pentru viitoarea anexare a Basarabiei de către URSS, dar și de sovietizare a României și Balcanilor în ansamblu. Astfel, la 12 octombrie 1924 a fost proclamată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) cu centrul la Balta (apoi Tiraspol).

În cadrul secțiunii au vorbit dr. Ruslan Șevcenco (tema comunicării „Formarea structurilor puterii regionale în RASSM”), dr. Valentin Burlacu („Aspecte istoriografice cu privire la formarea și evoluția RASSM”),  drd Cristian Țăranu („Rolul și locul RASSM în realizarea proiectului sovietic de anexare a Basarabiei în 1940”), drd Alexandru Molcosean („Fenomenul constituirii și existenței comunelor agricole în stânga Nistrului, 1924-1935”). Subsemnatul am prezentat comunicarea „«Părinții-întemeietori» ai numitei RASSM: portret de grup”.

Tot în această secțiune prof. univ. dr. Gheorghe Calcan, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, a vorbit despre „Naționalizarea bogățiilor petrolifere ale țării. Legea minelor din anul 1924”[1], iar prof. univ. dr. Marius Diaconescu, Universitatea din București a prezentat comunicarea „Presiunea foștilor proprietari francezi expropriați prin reforma agrară împotriva ratificării Unirii Basarabiei în Parlamentul Franței”.

După încheierea lucrărilor în secțiuni, istoricii participanți la Congres au plecat la Suceava.

(va urma)

Anexă

Discursul dlui Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, Republica Moldova[2]

 Doamnelor și domnilor,

Este o onoare să particip la deschiderea Congresului Național al Istoricilor Români, un eveniment de o importanță deosebită într-o perioadă în care, putem să o spunem astăzi cu certitudine, Istoria se accelerează, iar studiul istoriei capătă o relevanță deosebită.

În aceste momente, când un război feroce, se desfășoară la granițele noastre comune, suntem încă o dată martori ai modului în care trecutul poate fi instrumentalizat în scopuri politice de către statul-agresor Rusia. Invazia Ucrainei a început înainte de primele salve de tun cu o lecție de pseudo-istorie, utilizată pentru a justifica o politică imperialistă, pe care mulți o considerau anacronică pentru secolul XXI. Aceasta ne amintește cât de esențial este studiul responsabil și echilibrat al Istoriei și, mai ales, cât de periculos poate fi atunci când trecutul este manipulat pentru a servi agende obscure.

Am fost cu toții martori, cum războaiele imaginare cu trecutul au dus la învrăjbirea societăților și declanșarea unor războaie adevărate, care au adus milioane de jertfe. Oamenii nu trebuie să moară nici pentru Viitor, nici pentru Trecut. Oamenii trebuie să trăiască în Pace și înțelegere pentru generațiile care vin și în memoria generațiilor care au trecut. Este de datoria noastră să ne asigurăm că studierea istoriei are scopul nobil al Cunoașterii, dar și că lecțiile trecutului sunt folosite pentru a construi un viitor mai bun, nu pentru a semăna dezbinare și conflict.

Modul în care ne raportăm la trecut și cum îl înțelegem definește, într-o mare măsură, așteptările noastre față de viitor și limitele imaginației noastre colective. Nu putem să fim prizonieri ai trecutului, capturând generații întregi într-o narațiune care nu le permite să viseze, să aspire și să construiască o lume mai bună. Trebuie să ne eliberăm de constrângerile percepțiilor înguste și să vedem istoria ca pe o platformă de învățare și de Cunoaștere, nu ca pe o povară care ne ține în loc.

O prioritate deosebită, mai ales în epoca noastră, cunoscută ca cea a „post-adevărului”, trebuie acordată dezvoltării gândirii critice în cadrul lecțiilor de istorie. Într-o lume supra-saturată de informații, unde tinerii au acces la numeroase versiuni ale trecutului, unele dintre ele fiind interpretări eronate sau chiar falsificări, este vital să-i învățăm să lucreze cu sursele, să compare perspective diverse și să poată evalua corectitudinea și validitatea acestora. Din cauza progresului tehnologiilor informaționale, nu putem izola generațiile tinere de pseudo-interpretările istoriei, dar putem să le dăm instrumentele necesare pentru a le interpreta critic, a le demonta și pentru a înțelege adevărul în contextul său complex. Aceasta va fi una dintre direcțiile principale ale dezvoltării curriculare pe care o vom finaliza în anul 2027.

În cazul Republicii Moldova, trebuie să recunoaștem că nu am reușit încă să asigurăm o perspectivă comună asupra istoriei în toate școlile noastre. Avem, din păcate, două realități paralele, care se produc și reproduc independent la noile generații. Școlile alolingve și cele cu predare în limba română predau istorii diferite, și aceasta este o provocare care necesită atenție serioasă. Este esențial să găsim căi prin care să includem în dialog și profesorii de istorie din aceste școli, depășind diferențele de viziune care sunt moștenite și alimentate de cei care nu vor binele Republicii Moldova, forțe pentru care Istoria constituie un instrument de dezbinare, în loc să fie un instrument de unitate națională.

În același timp, este necesar să căutăm modalități prin care să oferim o viziune de viitor comună pentru toți cetățenii Republicii Moldova. O viziune înrădăcinată într-o înțelegere onestă, echilibrată și adecvată a istoriei, care să  valorizeze contribuția tuturor comunităților la ceea ce este Moldova astăzi, dar, mai important, la ce poate deveni Moldova mâine. Numai astfel putem construi o societate unită, rezilientă la provocări, o societate care să respecte tradițiile și valorile noastre comune și să protejeze demnitatea umană.

Un alt aspect deosebit de important este să aducem în prim-plan evenimentele istorice recente care ne-ar ajuta să consolidăm cetățenia democratică și respectul reciproc. Foametea, deportările, crimele efectuate de regimurile totalitare pe teritoriul nostru – sunt evenimente traumatice care încă fac parte din memoria noastră colectivă, chiar dacă au fost și mai sunt încă tabuizate de propagandiști, iar amintirea lor este cel mai bun scut împotriva oricăror încercări de instrumentalizare și falsificare a Istoriei.

În final, vreau să subliniez necesitatea de a apropia mediul academic de școală și de societate în ansamblu. Trebuie să asigurăm că ceea ce predăm și cercetăm nu rămâne izolat în sălile de clasă sau în paginile revistelor academice, ci ajung să influențeze pozitiv comunitatea în care trăim.

Vă mulțumesc și vă doresc lucrări productive în cadrul Congresului, pline de dezbateri și idei care să ne ajute să îmbunătățim modul în care predăm și înțelegem istoria într-o societate europeană.

3 septembrie 2024

anatol_petrencu@yahoo.com