Istoricii Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală – la înălțime
La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN) a avut loc (17 ianuarie 2025) un important eveniment științific și cultural: lansarea a două volume recent apărute de sub tipar într-o atmosferă deosebită: în sală erau prezenți și o bună parte din protagoniștii uneia din cărți – meșterii populari din Republica Moldova. Prima carte lansată a fost cea semnată de dl dr. Andrei Prohin[1], ilustrațiile realizate de pictorul Alex Dimitrov. „Cartea de față include texte publicate, – scrie autorul, – pe parcursul aproape a douăzeci de ani, în revista «Alunelul». În fiecare număr, care apărea lunar, am prezentat cele mai importante sărbători și tradiții populare din luna respectivă: Crăciunul, Boboteaza, Mărțișorul, Paștele…” (p. 5). Pe lângă scenete din tradițiile ortodoxe, autorul a inclus și povestioare cu caracter laic. De ex., în „Fără nume de familie” autorul scrie cum se prezentau oamenii în trecut (se mai practică și în prezent) – „oamenii se prezentau cu numele de botez (Ion, Gheorghe Maria etc.), după care îl adăugau pe cel al tatălui («Tudor, fiul lui Vasile», «Maria, fata lui Gheorghe»)…” (p. 121).
Cea de-a doua carte lansată[2] a fost elaborată de dl drd Petru Vicol, directorul MNEIN, și dna drd Elena Cojocari, vice-director MNEIN și membră a conducerii Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”. Cartea-album este prefațată de etnograful Marcel Lutic, președintele Asociației Meșterilor Populari din Moldova, Iași. Între altele, prefațatorul menționează: „Albumul evidențiază, cu argumente bine documentate, extrase din îndelungata istorie a instituției (a MNEIN, a. p.), relația specială sau privilegiată pe care muzeul a avut-o mereu cu meșterii populari dintre Prut și Nistru, fiind adesea un loc binecuvântat de întâlnire al meșterilor cu oamenii care le prețuiesc nestematele făurite de aceștia” (p. 4). Dr. Andrei Prohin, secretarul științific al MNEIN, a semnat un cuvânt-înainte „În orizontul tradiției populare” (p. 8), în care menționează: „Prezentul album monografic e una din modalitățile de popularizare a activității meșterilor populari și creatorilor contemporani. În paginile volumului, vom afla biografiile succinte a peste 60 de membri ai Uniunii Meșterilor Populari din Republica Moldova…”. Dl Petru Vicol a semnat Introducerea și studiul întitulat „Meșterii populari și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală” (p. 14-47). Cartea-album, scrisă în limbile română și engleză, cuprinde scurte biografii ale meșterilor populari și multe fotografii-color care prezintă activitatea și produsul muncii lor, adunate și pregătite pentru tipar de dna Elena Cojocari. De evidențiat calitatea perfectă a fotografiilor alese foarte reușit.
În cadrul lansării volumelor au vorbit dna dr. Varvara Buzilă, care a îndemnat publicul din sală cu „Poftă bună la citit!”, cântăreața de muzică populară, dna Ioana Căpraru nu doar a interpretat câteva piese muzicale, ci și a făcut un cadou MNEIN: o ie cusută de dumneaei personal. Despre cărți au vorbit, de asemenea dl Marcel Lutic, autorii celor două cărți lansate, editorul și autorul proiectului cărții-album dl Eduard Potâng, directorul Editurii Lexon-Prim și alții.
Autoarea coperților și machetatoarea acestora este dna Natalia Berebiuc.
Alături de autorii celor două cărți și publicul larg prezent, pentru a-i felicita cu aceste succese frumoase și a le ura noi realizări în munca ce o prestează, au fost și membrii conducerii Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, dl Ion Negrei, vice-președinte, dl dr. Maria Gogu Zinovii, membră, dar și profesori ai Facultății de Istorie și Filosofie, inclusiv dl decan, dr. Igor Bercu.
Încă o dată felicitări autorilor celor două volume lansate și noi realizări în viitor!
anatol_petrencu@yahoo.com
17.01.2025