Dvijuha lui Putin a ajuns la o mie șaptezeci de zile
Astăzi s-au împlinit 1070 de zile de când Federația Rusă (FR) a pornit un război sângeros, distrugător, nemilos împotriva statului suveran și independent Ucraina. Motivele acestei agresiuni au fost mereu modificate, însă întotdeauna false. Atunci când V. Putin a dat ordin pentru realizarea a ceea ce el numește „Operațiune militară specială” (abreviat rusește – SVO), el a declarat că scopul acestei operațiuni este „protecția persoanelor care, timp de opt ani, au fost supuse batjocurii și genocidului de către regimul de la Kiev. Pentru aceasta ne vom strădui să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina, precum și să aducem în fața justiției pe cei care au comis numeroase crime sângeroase împotriva civililor, inclusiv împotriva cetățenilor FR”[1].
Reținem: 24 februarie 2022, scopul operațiunii militare este „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”.
La sfârșitul anului 2024 (19 decembrie), în cadrul Conferinței de presă, fiind întrebat de ziarista Alexandra Suvorova „cum reușește Rusia să rămână pe linia de plutire (…) într-o lume ce-și iese din minți”, V. Putin a răspuns: „Atunci când la noi totul este calm, stabil, măsurat, noi ne plictisim și vrem puțină dvijuha[2]. De îndată ce începe dvijuha, totul fluieră la tâmplă, și secundele, și gloanțele; în așa condiții – ne este frică. Dar nu frică, frică, frică…”[3].
Reținem din nou: atunci când în FR este calm, stabil etc., rușii se plictisesc, ei doresc acțiune și nu orice mișcare, ci acțiune de cotropire a teritorii străine, de asasinare în masă a oamenilor din țara vecină – Ucraina, de distrugere a sute de localități. Deci, război din plictiseală.
La 20 ianuarie 2025 a avut loc inaugurarea președintelui ales Donald Trump, care fusese președinte în anii 2017-2021. În campania electorală, D. Trump (2024) a declarat că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore. Multă lume a crezut celor spuse de președintele SUA. După ocuparea postului de nou-alesul președinte termenul de încheiere a războiului s-a extins la 100 de zile. Instalat în post, D. Trump a spus că dacă ar fi fost el președinte (al doilea termen consecutiv), atunci războiul agresiv al FR împotriva Ucrainei nu ar fi avut loc. Nu putem crede unor astfel de declarații: niciodată nu știm ce ar fi fost dacă.
Important de reținut: la scurt timp, V. Putin a declarat că dacă D. Trump ar fi fost președinte (are în vedere cel de-al doilea termen consecutiv), dacă în 2020 nu i-ar fi fost furată victoria, atunci, probabil, nu ar fi fost criza din Ucraina, declanșată în 2022. Această poziție nouă a lui V. Putin privind cauzele începerii războiului în Ucraina a fost examinată minuțios de analistul politic Denis Kazanskyi[4]. Într-o singură clipă, – spune autorul, – V. Putin a ignorat toate spusele lui de până acum referitoare la cauzele intervenției militare în Ucraina; toată justificarea lui privind nimicirea în masă a ucrainenilor, distrugerea până la temelie a orașelor din Donbass, – toate acestea s-au dovedit a fi minciuni. Din cele declarate de V. Putin, problema nu a fost Ucraina, lovitura de stat, naționaliștii ucraineni, nu intimidarea vorbitorilor de limba rusă, ci faptul că la putere în SUA a venit nu acea persoană, pe care o voia Putin. Situația din Ucraina în 2022, – spune D. Kazanskyi, – nu s-a deosebit de cea din 2020: în Ucraina era aceiași putere, funcționau, practic, aceleași legi; așa cum afirmă Putin, în anii guvernării lui D. Trump, până în 2020, vorbitorii de limbă rusă din Donbass nu erau asupriși, iar din 2022 au fost atât de puternic oprimați, încât rușii au fost nevoiți să intervină militar. Autorul aduce și alte argumente care demonstrează că afirmațiile lui V. Putin și a propagandei ruse privind cauzele intervenției în Ucraina, au fost simple minciuni. Și în continuare: din cele spuse de Putin concluzionăm, – spune autorul, – că dictatorul rus Putin a trimis la moarte sute de mii de militari de-ai lui, a lăsat văduve și orfani sute de mii de familii (etc.) nu pentru careva idealuri, nu pentru că se desfășoară războiul sfânt pentru apărarea Rusiei, dar pentru că la putere în SUA a venit nu acea persoană pe care o agrea Putin.
Curios, așa-i?
Încă câteva lucruri interesante. Nu o singură dată, V. Putin personal a afirmat că în urma negocierilor de la Stambul (martie 2022) între reprezentanții Ucrainei și FR a fost semnat un Memorandum, document parafat de ucraineni, spune Putin. Ei, iată că, fiind la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția (ianuarie 2025), președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut următoare destăinuire: după întrevederea de la Stambul la el au venit negociatorii și i-au adus la cunoștință condițiile păcii: el să se retragă din postul de președinte al Ucrainei în folosul lui Medvedciuk (Victor Medvedciuk, n. 1954, cumătru cu V. Putin, arestat și condamnat în Ucraina pentru înaltă trădare și schimbat, la indicația lui Putin, cu prizonieri ucraineni); Ucraina să recunoască regiunea Donbass ca parte a Rusiei; să ridice statutul limbii ruse la limbă oficială, de stat, în Ucraina; să modifice Constituția, introducând sintagma „Ucraina – stat neutral” (exact așa cum e scris, la insistența rușilor, în Constituția RM), să reducă forțele militare ucrainene la 50 000 de oameni; armamentul ucrainean să fie retras la o distanță de 20 de km de la linia frontului. Zelenski a conchis: în realitate nu au avut loc nici un fel de negocieri. Pur și simplu, rușii au dictat condițiile lor, pe care el nu a putut să le accepte[5].
Cam atât pentru astăzi. Cel mai mult pacea o doresc ucrainenii. Dar nu una rapidă, ci una justă. Pacea nu va fi impusă de statul agresor Rusia, pacea trebuie să garanteze securitatea Ucrainei, o securitate reală, nu una promisă.
anatol_petrencu@yahoo.com
[1] Обращение Президента Российской Федерации, 24 февраля 2022 года (Adresarea președintelui Federației Ruse, 24 februarie 2022), în http://kremlin.ru/events/president/news/67843/videos (accesat 28.01 2025).
[2] Jargon, provine de la cuvântul dvijenie care se traduce mișcare, în cazul dat – o mișcare sporită, de fapt – război.
[3] «Когда у нас всё стабильно, хочется движухи»: Владимир Путин прокомментировал ситуацию в России („Atunci când la noi totul este stabil, noi vrem dvijuha”: Vladimir Putin a comentat situația din Rusia”), în https://www.youtube.com/watch?v=PQKaYSeKvQs (accesat 28.01 2025).
[4] Denis Kazanskyi, Признание Путина порвало сеть! Дед открыто поглумился над патриотами РФ (Mărturisirea lui Putin a spart rețeaua! Bătrânul deschis și-a bătut joc de patrioții FR), în https://www.youtube.com/watch?v=yxyvUD-mZtQ&t=195s (accesat 28.01 2025).
[5] Deoarece rușii au scos de pe Internet informația dată, recomandăm cititorilor comentariul scriitorului și politologului Mihail Șeitelman: Вскрылась вся правда! Переговоры были еще в 2022 году?! (Tot adevărul a fost dezvăluit! Au fost oare negocieri încă în 2022?!), în https://www.youtube.com/watch?v=LaXuF6RezW4 (accesat 28. 01. 2025)