Groparii triumfă (partea întâia)
„…Cel ce crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”.
Apostolul Pavel către Corinteni
Miercuri, 4 februarie 2026, fără dezbateri, fără întrebări și răspunsuri, cu unanimitate de voturi, Consiliul de miniștri al Republicii Moldova (prim-ministru dl Alexandru Munteanu) a aprobat Hotărârea guvernului (HG) nr. 37 cu privire la „reorganizarea” Universității Tehnice a Moldovei prin absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Decizia a fost luată în pofida amplelor pledoarii pentru păstrarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, în plin an de învățământ, fără nici un pic de remușcare.
Să recapitulăm:
Pentru păstrarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul (în HG ea este numită deja „persoană juridică absorbită”)[1] s-au pronunțat o parte din profesorii fostei Universități de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, un șir de organizații studențești, Primăria municipiului Cahul, consilierii orășenești și raionali. Între susținătorii Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul se numără dl președinte al României (1996-2000) Emil Constantinescu, născut în Tighina, pe timpul mandatului căruia a fost întemeiată Universitătea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Dl Emil Constantinescu amintește despre realizarea unui angajament luat în cadrul Trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina și instituționalizat împreună cu președinții Petru Lucinschi și Leonid Kucima (iulie 1997). Și continuă: „Acest angajament strategic trilateral, salutat imediat de vicepreședintele SUA Al Gore și de liderii Uniunii Europene viza asigurarea unei zone de securitate și stabilitate, consolidarea unității statale și a suveranității Republicii Moldova, susținerea culturală și umanitară a comunităților românești, prin respectarea standardelor europene în materie, cooperarea transfrontalieră, sprijinirea conectării Republicii Moldova și Ucrainei la diferite forme de cooperare din Europa Centrală și de Sud-Est”[2]. Este importantă avertizarea dlui Emil Constantinescu: „Desființarea Universității din Cahul nu este o problemă unilaterală, ea este a tuturor celor implicați: forurile de conducere a instituției, autoritățile de resort din învățământul superior, studenți, profesori, alumni (absolvenți ai universității, a. p.), organizații neguvernamentale și cetățeni. Ea implică responsabilitatea partenerilor statali, întrucât are la bază angajamente internaționale bi- și trilaterale, asumate în 1997 de președintele României, Republicii Moldova și Ucrainei, în cadrul colaborării euroregionale la Dunărea de Jos, consultările reciproce fiind esențiale”[3].
Ex-președintele României a trecut în revistă alte câteva angajamente asumate și de Republica Moldova (vedeți textul citat). Emil Constantinescu s-a alăturat poziției prezentate public de președintele Academiei Române, academician Ioan-Aurel Pop, de păstrare a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.
E. Constantinescu a susținut poziția corectă, exprimată de Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, de dl rector al Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, de dl Antonie Popescu, consilier de stat pentru românii de pretutindeni.
În pofida acestor și multor altor pledoarii pentru păstrarea și dezvoltarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, conducerea de la Chișinău a demonstrat că înțelege democrația în felul ei: „să-i tolerăm să vorbească, iar noi ne facem treaba noastră”.
Recent s-au împlinit 100 de zile de la investirea în funcție a cabinetului de miniștri, condus de Alexandru Munteanu. O sută de zile este un termen în care noua conducere a statului își exprimă programul de guvernare și căile de implementare a lui. La scurgerea acestui interval de timp mai mulți oameni politici (deputați în Parlamentul Republicii Moldova), comentatori/observatori politici, oameni de creație, inclusiv dl Anatol Durbală în superba dumnealui „Oră de ras”, au căutat dovezi de activitate (bineînțeles – pozitivă!). Dar nu au reușit să găsească nimic.
În schimb, în pofida tuturor angajamentelor asumate față de România, de Ucraina, dar în primul rând – față de propriei cetățeni ai Republicii Moldova, Guvernul de la Chișinău a lichidat Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, transformând-o în „persoană juridică absorbită”.
BRAVOS GUVERN!
PS. În sinea mea credeam că dl prim ministru Alexandru Munteanu, om cu scaun la cap și experiență de viață, neangajat politic, îi va îndemna pe miniștrii dumnealui mai tineri să nu se grăbească, să asculte ce zic apărătorii păstrării Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Cu regret, nu a fost să fie! Păcat, mare păcat!
(va continua)
anatol_petrencu@yahoo.com
[1] Vezi: https://gov.md/sites/default/files/media/documents/sedinte-de-guvern/2026-02/NU-17-MEC-2026.pdf (accesat 8. 02. 2026)
[2] Anca Murgoci, Emil Constantinescu: Am urmărit cu amărăciune și îngrijorare dezbaterile generate de posibilitatea desființării acestei instituții, în https://www.dcnews.ro/emil-constantinescu-am-urmarit-cu-amaraciune-si-ingrijorare-dezbaterile-generate-de-posibilitatea-desfiintarii-acestei-institutii_1032947.html (accesat 8. 02. 2026)
[3] Ibidem.