Volodimir Zelenski – liderul Europei reînnoite
În ochii noștri Lumea se schimbă. În primul an al celui de-al doilea mandat, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (SUA), Donald Trump a schimbat radical ordinea internațională. El și echipa sa nu a condamnat războiul agresiv al Federației Ruse (FR), a îngreunat ajutorul acordat de SUA ceva mai devreme. Dimpotrivă, al 47-lea președinte al SUA s-a întâlnit în Alaska cu criminalul de război, maniacul de la Kremlin, V. Putin.
Al 47-lea președinte al SUA a promis ajutor poporului iranian în lupta acestuia cu tirania Marelui Ayatollah, încurajându-i, de fapt, dar nu s-a ținut de cuvânt; în rezultat mii de oameni au fost uciși.
În mod oarecum ciudat, Donald Trump dorește să anexeze Groenlanda, teritoriul al Danemarcei, ca și SUA – stat-membru fondator al NATO, fapt ce a bulversat Europa. Motivul invocat este „asigurarea” securității SUA. Exact așa spun și putiniștii: fiind membră a NATO, Ucraina, chipurile, ar „amenință securitatea FR”. Ca și V. Putin D. Trump nu mai respectă tratatele internaționale și dreptul popoarelor la libera lor dezvoltare, la suveranitate și independență. Nu mai există respect pentru dorința de libertate a popoarelor, susținerea lor din partea SUA (așa cum era ceva mai devreme). Astăzi cine are putere, acela dictează.
În această perioadă destul de complicată, la 19 ianuarie, au început ședințele Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția). Pe data de 22 ianuarie, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a rostit un discurs de circa 25 de minute, în care lucrurile au fost spuse cu numele lor (în cele ce urmează vom expune aproape stenografic discursul președintelui Volodimir Zelenski).
Președintele Ucainei le-a amintit celor din sală filmul american „Ziua Marmotei” cu Bill Murray și Andie MacDowell în rolurile principale și a spus că nimeni nu ar vrea să trăiască așa cum e arătat în film, când una și aceeași se repetă zile întregi[1].
Cu toate acestea, – a spus V. Zelenski, – „chiar în prezent, noi anume așa și trăim”. Și a continuat: „Literalmente anul trecut, aici, în Davos, am încheiat discursul meu cu cuvintele «Europa trebuie să știe cum să se apere»; a trecut un an și nimic nu s-a schimbat”. Fiecare an, – spune V. Zelenski, – aduce Europei și Lumii ceva nou. Acum atenția este concentrată asupra Groenlandei și acest lucru este firesc, zice V. Zelenski, și continuă: „Mulți lideri nu știu pur și simplu ce să facă în acest caz. Avem senzația că toți pur și simplu așteaptă când atenția Americii față de această chestiune va slăbi. Toți speră că această situație va dispărea de la sine. Dar ce se va întâmpla, dacă problema nu se va stinge de la sine?”
În continuare, V. Zelenski s-a referit la Iran, unde protestele antiguvernamentale de la sfârșitul anului trecut (2025) au fost înecate în sânge. Revendicările iranienilor au coincis cu Crăciunul, Anul nou – sezonul sărbătorilor de iarnă. Iar când oamenii politici europeni s-au întors la lucru și au început să formuleze punctul lor de vedere referitor la evenimentele din Iran, Ayatollahul reușise să omoare mii de oameni[2]. V. Zelenski: „În condițiile în care regimul [din Iran, a. p.] va supraviețui, el va trimite un semnal clar celor care intimidează popoarele lumii: omoară suficient de mulți oameni și vei rămâne la putere. Cine în Europa are nevoie de acest semnal? Cu toate acestea, Europa n-a fost capabilă cel puțin să formuleze propriul ei răspuns la cele întâmplate [în Iran, a. p.]”.
V. Zelenski s-a referit la cazul președintelui Venezuelei Nicolás Maduro, răpit de trupele speciale ale SUA, care va fi adus în fața instanțelor de judecată. „În schimb Putin, – spune președintele Ucrainei, – nu a fost adus în fața instanței de judecată. Iată deja al patrulea an se desfășoară cel mai mare război în Europa (după cel de-al Doilea Război Mondial), iar persoana care l-a declanșat se află în libertate. Și nu doar că se află în libertate; el luptă pentru activele lui „înghețate” [conturi bancare, a. p.] din Europa și, – știți, – el deseori are câștig de cauză. Anume Putin încearcă să decidă în ce mod să fie utilizate activele „înghețate” ale Rusiei, și nu decid cei care pot să-l pedepsească pentru acest război”. V. Zelenski a mulțumit liderilor europeni pentru ajutorul acordat Ucrainei, dar accentuează: „Însă atunci când a sosit timpul folosirii acestor active împotriva agresiunii ruse – inițiativa a fost blocată. Lui Putin i-a reușit să oprească Europa în acest caz”.
Următorul subiect, abordat de V. Zelenski, a fost lipsa totală a progresului în privința Tribunalului Internațional Penal (TIP), referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În pofida Acordului încheiat, al multiplelor întâlniri, totuși, – spune V. Zelenski, – [TIP] „nu are o clădire, nu au fost angajați experții”; dacă toate acestea ar fi fost, atunci „s-ar fi desfășurat o muncă reală. Ce nu ne ajunge, timp sau voință politică?”[3].
Un alt aspect, abordat de V. Zelenski, a fost cel al garanțiilor de securitate pentru Ucraina [dar și pentru Europa; Ucraina este Europa, a. p.]. Președintele ucrainean a mulțumit partenerilor pentru ofertele propuse Ucrainei privind securitatea țării: după încheierea armistițiului cu Rusia, pe teritoriul Ucrainei va fi trimis un contingent de militari din unele state ale Europei de vest (deocamdată este vorba de Marea Britanie și Franța), vor fi patrulări comune, drapele statelor respectiva vor fâlfâi pe pământul ucrainean; V. Zelenski a mulțumit statelor-membre ale Coaliției celor Hotărâți, pe care președintele ucrainean o vede ca pe o Coaliție în acțiune. Toți au o poziție pozitivă. Însă este un „dar”: totul va funcționa cu condiția obținerii garanției de securitate din parte președintelui Trump. Concluzia trasă de V. Zelenski: „Nici un fel de garanții de securitate nu funcționează fără SUA”.
După care V. Zelenski pune problema cardinală: „Toate cele de mai sus se referă la perioada de după încetarea războiului de către FR; dar ce putem spune despre însăși încheierea războiului? Cum poate fi realizată această problemă?”
Președintele V. Zelenski: „De ce oare președintele Trump poate opri petroliere ale flotei din umbră [rusești, a. p.], poate confisca petrolul, Europa, însă, nu poate? Petrolul rusesc este furnizat direct la malurile Europei; acest petrol finanțează războiul împotriva Ucrainei; acest petrol ajută la destabilizarea Europei. Este necesară oprirea [furnizarea, a. p.] petrolului rusesc, confiscarea și vânzarea lui în interesul Europei. De ce oare nu? Dacă Putin nu va avea bani, atunci în Europa nu va fi război; dacă Europa va avea bani, ea își va putea apăra popoarele. Acum, însă, aceste petroliere câștigă bani pentru Putin, ceea ce înseamnă că Rusia continua să promoveze agenda ei toxică”[4].
În continuare, V. Zelenski s-a referit la o veche problemă, ridicată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, și anume: constituirea unor forțe militare europene comune. Președintele ucrainean spune că a mai pus această problemă, deja în contextul războiului agresiv al FR împotriva Ucrainei: Europa are nevoie de forțe militare unite, forțe care în realitate vor putea apăra Europa. În prezent, în Europa există un crez: dacă primejdia va sosi, atunci NATO o va apăra. V. Zelenski atrage atenția: în realitate nimeni nu a văzut cum funcționează Alianța [Nord-Atlantică, a. p.] în realitate. Dacă Putin va decide să cotropească Lituania sau să lovească Polonia, cine va fi responsabil? [de apărarea acestor țări, a. p.] – întreabă președintele ucrainean. Și continuă: „astăzi NATO există datorită credinței – credinței că SUA se vor implica, că nu vor rămâne de o parte, și că vor acorda ajutor. Dar ce se va întâmpla, dacă acest ajutor nu va veni?”.
V. Zelenski a constatat: sunt lideri europeni care încearcă să se apropie de D. Trump, alți conducători de state așteaptă, sperând că problema va dispare de la sine, cei de-ai treilea au început să acționeze – să investească în producția de armament. E important: atâta timp cât SUA nu au exercitat o presiune asupra Europei, majoritatea statelor europene nici nu a încercat să asigure 5 % din PIB pentru apărare. V. Zelenski: „Este cifra minimală pentru asigurarea securității Europei. Europa trebuie să știe cum să se apere și dacă Dvs. trimiteți în Groenlanda 30 sau 40 de militari, atunci apare întrebarea: care este rostul? Ce semnal trimiteți Dvs.? Ce semnal îi trimiteți lui Putin? Ce semnal trimiteți Chinei? Dar cel mai important: ce semnal trimiteți Danemarcei, cel mai apropiat aliat al Dvs.?”
Președintele ucrainean a declarat: „Atunci când navele rusești circulă liber în jurul Groenlandei, Ucraina poate acorda ajutor, noi avem experiență, avem armament pentru ca nici una din aceste nave să nu rămână la suprafața apei. Aceste nave pot fi scufundate la hotarele Groenlandei în același mod ca și la țărmurile Crimeii… Pentru noi marea nu este linia întâi de apărare, astfel noi putem să acționăm [la țărmurile Groenlandei, a. p.]…” Și, pentru a câta oară, – V. Zelenski regretă că Ucraina nu este admisă și nu este membră a Blocului Nord-Atlantic.
În continuare V. Zelenski revine la situația din Iran și constată că liderii europeni nu discută acest subiect, nu trec de partea poporului iranian și a democrației. „Atunci când Dvs. refuzați să ajutați poporul care luptă pentru democrație, urmările vor fi întotdeauna negative. Să luăm, de ex., Belarus, anul 2020. Este un exemplu grăitor. Nimeni nu a ajutat poporul Bielorusiei. În prezent rachetele rusești «Oreșnik» sunt dislocate în Belarus – în zona de accesibilitate a majorității capitalelor europene. Aceasta nu s-ar fi întâmplat în condițiile victoriei poporului belarus în anul 2020”. V. Zelenski a continuat: Ucraina nu o singură dată le-a vorbit partenerilor europeni despre rachetele rusești, staționate în Belarus, care „nu sunt un decor”. Și despre petrolul rusesc: este bine că statele vest-europene au impus sancțiuni; în pofida acestui fapt, însă, petrolul continuă să ajungă în vestul Europei, companiile petroliere continuă să finanțeze mașina de război a lui Putin.
V. Zelenski a vorbit despre forțele distructive din interiorul Europei: există pe bani europeni, însă vând interesele Europei. Linia care desparte Rusia de Ucraina și de Europa în ansamblu, – spune V. Zelenski, - este: Rusia luptă pentru deprecierea oamenilor; Rusia ar vrea ca dictatorii să poată nimici pe cine doresc ei; aceștia [dictatorii, a. p.]ar trebui să piardă puterea, nu să o obțină. Președintele ucrainean spune că Rusia continuă să producă rachete balistice și de croazieră, utilizând piesele necesare din alte state, inclusiv din Europa de Vest.
Președintele ucrainean regretă că Europa se prezintă ca un conglomerat de state (de puteri) medii și mici; în loc să apere libertatea și să ia asupra sa rolul de conducere, în mod special în condițiile în care atenția SUA trece [asupra altor regiuni ale Pământului, a. p.], „Europa se înfățișează pierdută și doar încearcă să-l convingă pe președintele SUA ca acesta să-și schimbe punctul de vedere”. Dar, – continuă V. Zelenski, – președintele SUA nu se va schimba, el este așa cum este; el afirmă că iubește Europa, însă el nu va asculta Europa așa cum se prezintă ea astăzi. Actualmente, tot mai accentuat, Europa este geografie și tradiții, dar „nu o putere politică reală”. Europa trebuie să poată să se apere singură, să nu aștepte că va fi apărată de altcineva. „Este important să schimbăm ordinea mondială, iar acesta nu poate fi construită pe cuvinte, este nevoie de acțiuni”.
Spre sfârșitul discursului, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a afirmat: „Europa poate și trebuie să devină o putere globală, nu o putere care reacționează târziu, ci o putere care determină viitorul și asta îi va ajuta pe toți, [va ajuta] întreaga lume, de la Orientul apropiat la alte regiuni; asta va ajuta Europei însăși, pentru că provocările de astăzi sunt sfidări [la adresa, a. p.] modului de viață european, unde cel mai important este omul, este poporul. Europa poate ajuta la construirea unei lumi mai bune și Europa trebuie să construiască o lume mai bună, în care nu vor fi războaie. „Ucraina, – spune V. Zelenski, – este gata să ofere orice ajutor Europei… Noi suntem pregătiți să fim parte a Europei, care va avea o pondere reală (autentică), va fi puternică… Atunci când Ucraina va fi cu voi, nimeni nu-și va permite să șteargă picioarele de voi și veți avea posibilitatea să acționați la timp. Astfel, se va încheia «ziua marmotei» .
Slavă Ucrainei!”
După încheierea discursului, oamenii prezenți în sală, s-au ridicat de pe scaune și l-au aplaudat îndelung pe președintele V. Zelenski.
Ce ar fi de spus în încheiere?
De peste 1 438 de zile (la 31 ianuarie 2026), Forțele Militare ale Ucrainei, poporul ucrainean, în frunte cu președintele Volodimir Zelenski rezistă în fața agresorului rus, care posedă un potențial economic uriaș, rezerve umane de milioane de oameni, care beneficiază de ajutor din partea unor regimuri asemănătoare celui moscovit (Coreea de Nord, China, Iran, Belarus etc.). Ucraina este parte componentă a Europei. Ucraina este un stat democratic, afiliat valorilor europene. Ca și Republica Moldova, Ucraina dorește să devină parte a UE.
Anul 2025 a venit cu surprize neplăcute, de acolo, de unde nu ne-am așteptat: din partea SUA, care au fost apărătoare ale dreptății, libertăților democratice, valorilor general-umane. Iată că SUA nu recunosc nu doar frontierele acceptate internațional, nu mai respectă tratatele bi- și multilaterale; SUA nu au condamnat agresiunea FR împotriva Ucrainei, nu au ajutat eficace victima agresiunii (Ucraina), iar președintele SUA Donald Trump s-a întâlnit personal cu criminalul Putin. Închipuiți-vă, că în anii celui de-al Doilea Război Mondial președintele SUA Franklin Delano Roosevelt s-ar fi întâlnit cu Adolf Hitler, i-ar fi întins un covor roșu de la avion la limuzina prezidențială… Așa ceva este de neînchipuit.
Ceea ce se întâmplă astăzi în lume nu sunt niște mișcări de decor; nu – schimbările sunt fundamentale. SUA nu doar că nu susțin Europa, ci și au înaintat pretenții teritoriale față de Danemarca, altfel spus – față de Europa! Iar Europa, UE, în primul rând, s-a dovedit a fi luată prin surprindere, fără a avea o poziție clară, unanimă.
În acest context, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a înaintat propunerea concretă de a întări coeziunea statelor-membre UE, de a transforma Europa într-un centru de putere nu doar economic și demografic, ci și politic, militar, științific etc.
Nu este vorba doar de președintele D. Trump, ci de întreaga conducere actuală a SUA, care, – iată, – s-a dovedit a fi anti-europeană, cu promovarea politicii bazate pe „tranzacții”, de fapt – pe dictat și bunul-plac. Iată de ce chemarea lui V. Zelenski la unitatea europeană, bazată pe recunoașterea și respectarea cu strictețe a valorii supreme – omul, pe principii democratice, prosperitate, securitate personală și națională, este mai mult decât binevenită. UE trebuie să-și întărească fundamental capacitatea de apărare a țărilor-membre, iar Forțele Militare ale Ucrainei ar fi pilonul de bază. V. Zelenski dorește ca UE să fie un centru mondial de putere economică, financiară, dar și politică și militară. În situația în care SUA nu mai sunt un partener de nădejde, Europa unită și puternică va conlucra cu alte centre de putere sau zone geografice care sunt previzibile. Asta pentru că banilor le place liniștea și siguranța; nu poți investi în zone supuse riscurilor de tot felul.
Viziunile președintelui V. Zelenski sunt absolut corecte, ele au fost deja susținute de unii lideri europeni, sunt și – sperăm, – vor fi sprijinite de toate statele europene.
Prin urmare, – Volodimir Zelenski este un lider real al Europei re-înnoite.
SLAVĂ UCRAINEI!
anatol_petrencu@yahoo.com
[1] „Европа – это НЕ ДЕКОРАЦИЯ”, – Зеленский НЕ СДЕРЖАЛ ЭМОЦИЙ в Давосе [„Europa nu este o DECORAȚIE”, - în Davos Zelenski NU ȘI-A STĂPÂNIT EMOȚIILE], în https://www.youtube.com/watch?v=oCCRxSrX5Lo (accesat 24. 01. 2026).
[2] Numărul oamenilor omorâți în Iran în timpul protestelor anti-totalitare, deocamdată, nu poate fi spus cu exactitate: televiziunea de stat iraniană a numit cifra de 3 117 oameni morți (vezi https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/primul-bilant-oficial-al-mortilor-din-iran-dupa-represiunea-impotriva-protestatarilor-3596063; accesat 27. 01. 2026). Alte surse media indică cifra de peste 33 000 de oameni uciși (vezi https://www.libertatea.ro/stiri/bilant-morti-iran-gropi-comune-cadavre-disparute-30-000-victime-5602952; accesat 27. 01. 2026)
[3] În aceeași zi, 22 ianuarie 2026, UE a transferat 10 milioane de euro pentru începerea și continuarea activității Tribunalului Special privind tragerea la răspundere a criminalilor de război, oficialilor civili și militari ruși, responsabili de comiterea atrocităților împotriva poporului ucrainean (vezi: https://www.dw.com/ru/es-perecislil-pervye-10-mln-evro-na-spectribunal-dla-putina/a-75614236; accesat 28. 01. 2026) .
[4] Întrebarea formulată de președintele Ucrainei V. Zelenski a avut un răspuns prompt: la scurt timp după discursul lui V. Zelenski, în Marea Mediterană, Forțele Militare Franceze au arestat un petrolier rus din flota „din umbră”. Vezi: Macron îi răspunde lui Zelenski? Franța capturează un petrolier rus, după acuzațiile de lipsă de acțiune din partea Franței, în https://tv8.md/2026/01/22/macron-ii-raspunde-lui-zelenski-franta-captureaza-un-petrolier-rus-dupa-acuzatiile-de-lipsa-de-actiune-din-partea-europei/296004, accesat 28. 01. 2026) .