În anul când se împlinesc opt decenii de la începerea celei mai cumplite tragedii a basarabenilor reocupați de URSS în 1944, – și anume, Foametea din 1946-1947, – distinsa și neobosita cercetătoare a trecutului, doamna Anastasia Ambul-Balmuș oferă specialiștilor, dar și publicului larg de cititori, o nouă carte, întitulată „«Educare» prin înfometare. Memoriu, date documentare, mărturii despre foametea din 1946-1947”, Chișinău, 2026.

Am avut onoarea să scriu Prefața acestui volum.

Scopul formulat de autoarea cărții a fost examinarea minuțioasă a cauzelor ce au dus la moartea miilor de oameni într-un ținut agrar, așa cum este Basarabia, expunerea tragediei propriu-zice în localitățile raionului Cimișlia și urmările politicii comuniștilor față de plugarii basarabeni.

În Introducere autoarea a examinat istoriografia Foametei din RSS Moldovenească, a studiat documentele publicate de istorici, precum și operele lor, constatând că lipsește un studiu referitor la Foametea din localitățile raionului Cimișlia.

Pentru a realiza scopul propus, dna Anastasia Ambul-Balmuș a cercetat fondurile Agenției Naționale a Arhivelor, documentele păstrate în Arhiva raională, precum și diverse surse în depistate în satele raionului Cimișlia. Unul din cele mai importante izvoare ale cărții au fost mărturiile supraviețuitorilor Foametei, a descendenților acestora, precum și alte surse. În rezultat, autoarea a putut demonstra cu argumente forte cauzele reale ale Foametei, a expus comportamentul oamenilor în condiții extremale, provocate de lipsa produselor alimentare. De ex., una din intervievate (Maria Hodorogea) i-a spus autoarei cărții că „moldovenii noștri, ajunși funcționari, parcă turbaseră; ei răscoleau hambarele și casele, de parcă nu căutau o strachină de fasole, ci mine și bombe. Țin minte, cum părinții mei ascunseseră oleacă de grâu, într-o groapă. Au astupat-o și de asupra au turnat multe nuci. Dar activiștii au venit cu câte un țăpoi, cu vergele metalice, împungeau peste tot, căutau unde sună a gol, adică a loc găunos și au găsit locul. N-aveau în ce să-l ia și au pus-o pe mama să coase saci. Mama le-a cusut din țoluri. Tata, de scârbă, a murit în toamna aceea la vârsta de doar 52 de ani” (p. 24). În condiții extreme factorul uman nu trebuie neglijat. Fără îndoială, vina pentru marea tragedia a basarabenilor o poartă Statul sovietic, conducerea de la Moscova în frunte cu dictatorul Iosif Stalin, conducerea de la Chișinău, lașă și fricoasă, cea de la raioane. În același timp, unii activiști ai satelor au dat dovadă de exces de zel, în multe cazuri bătându-și joc de consătenii lor (cum este cazul de mai sus; vezi și capitolul „Atitudinea cârmacilor satelor, veniți la putere”).

Autoarea cărții a depistat multe exemple de solidaritate a oamenilor, ajunși în fața morții, de împotrivire în fața abuzurilor comise de autoritățile locale. În același timp, în carte sunt expuse multe (poate prea multe, dar, posibil, nu toate) cazurile de canibalism, când oamenii ajunși în stare de demență din cauza foametei, și-au sacrificat pentru consum propriile lor rude (părinți, frați, surori, copii).

Dna Anastasia Ambul-Balmuș prezintă și alte aspecte ale fenomenului Foametei: pedepsele aplicate de autorități față de oamenii care nu puteau preda statului sovietic cotele obligatorii; „ajutorul” oferit de către stat prea târziu și condiționat. Un tablou deosebit de îngrozitor a fost cel cu miile de cadavre, îngropate cu mare greu în gropi comune, fără prohoduri.

În Încheiere, autoarea a prezentat date concrete privind moartea oamenilor pe localități, precum și unele mărturisiri ale supraviețuitorilor. Merită citite și memorate!

Facsimilele documentelor și fotografiile de epocă completează mult și convingător textul expus.

Sunt importante și informațiile (cu imaginile respective) privind eforturile depuse, inclusiv de autoarea cărții, în vederea înveșnicirii memoriei celor decedați în anii Foametei.

Cartea dnei Anastasia Ambul-Balmuș este o stavilă în calea uitării a ceea ce s-a întâmplat în anii 1946-1947.  Citiți și cutremurați-vă!  Noi, cei de astăzi, nu avem dreptul să uităm nici pe cei ce au murit, nici pe cei ce au provocat și realizat această crimă odioasă.

anatol_petrencu@yahoo.com