Avizul Asociației Istoricilor din R. Moldova „A. Moșanu” privind Curricula la Istorie

Stimați prieteni, SĂ TRĂIȚI!

Vedeți mai jos Avizul Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” privind Curricula la obiectul Istoria Românilor și Universală,

adresat dlui Ministru al Educației și Cercetării.

Mulțumim.

ASOCIAȚIA ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA „ALEXANDRU MOȘANU”

 

Nr. 079 din 21 septembrie 2026 

Ministrului Educației și Cercetării al Republicii Moldova,

Dl Dan PERCIUN

Stimate Dle Ministru,

Prin prezenta Vă comunicăm că în data de 17 septembrie 2026, Comitetul de Conducere al Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” a organizat o Masă rotundă în cadrul căreia a fost discutat Proiectul Curriculei la Istoria Românilor și Universală. La eveniment au participat membri ai Asociației Istoricilor, profesori de istorie, cercetători științifici, jurnaliști precum și colectivul de autori al documentului.

Alăturat remitem Ministerului Educației și Cercetării Avizul Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, întocmit în baza observațiilor, obiecțiilor, propunerilor  și recomandărilor expuse în cadrul ședinței de dezbatere a Proiectului de Curriculum la disciplina școlară Istoria Românilor și Universală.

Prof. univ., dr. hab.                                    Anatol PETRENCU,

Președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”

 

AVIZ

la Proiectul de Curriculum la disciplina școlară Istoria românilor și universală,

Chișinău, 2026

Observații generale

  1. Constatăm faptul că acest important document educațional a fost elaborat fără implicarea mediului academic și fără participarea organizațiilor neguvernamentale.
  2.  În varianta sa actuală, curriculumul conține formulări care contravin principiului istorismului, în special aceasta se manifestă prin interpretări teleologice și proiectarea valorilor contemporane asupra trecutului cât și prin abordări anacronice.

Principiul istorismului presupune ca faptele, procesele, evenimentele și personalitățile istorice să fie:

  • explicate de către autor/profesor și înțelese de către cititor/elev în contextul epocii în care s-au produs ele, ținându-se seamă de mentalitățile, categoriile, instituțiile și limbajul specifice timpului respectiv, nu prin prisma categoriilor și valorilor actuale;
  • analizate prin prisma relațiilor de cauzalitate, continuitate și schimbare, stabilite pe baza surselor, nu presupuse în prealabil;
  • prezentate fără finalism sau teleologie, adică fără a considera evenimentele trecutului drept „etape” care conduceau inevitabil spre un rezultat cunoscut în prezent, precum statul-națiune modern;
  • ferite de anacronisme, adică de proiectarea retroactivă asupra unor epoci în care asemenea concepte nu existau, a unor noțiuni moderne precum identitatea națională, patriotismul, statul unitar sau democrația în sens contemporan.

Principiul istorismului impune ca fiecare societate să fie înțeleasă prin propriile sale categorii  mentale și instituționale. Aplicarea directă, mecanică a noțiunilor contemporane la realitățile Antichității sau ale Evului Mediu generează interpretări anacronice.

  1. Principala problemă a curriculumului actual este proiectarea valorilor contemporane asupra trecutului, asupra epocilor istorice, ceea ce creează o imagine greșită, deformată sau chiar falsă asupra realităților istorice din trecut.

În unele unități de învățare, valori contemporane precum democrația, egalitatea, dreptatea socială, participarea civică și dialogul intercultural sunt prezentate drept repere axiologice pentru analiza societăților antice sau medievale.

De asemenea, noțiunea democrație, atunci când ea este utilizată cu referire la societăților antice, adesea este prezentată inexact, într-o formulă idealizată, în fond, deformată.

Aceste aspecte vor fi analizate în clasele și în contextele istorice corespunzătoare.

Observații și propuneri la Curriculumul Disciplina Istoria românilor și universală,

 ciclul primar

1. O parte dintre titlurile temelor pentru clasa a IV-a sunt formulate abstract și la modul general, sunt lipsite de relevanță și, uneori, sunt chiar ambigue, lăsând loc de interpretări. În acest context, propunem ca titlurile temelor și respectiv conținuturile să fie redactate cât mai coerent și exact posibil, la modul afirmativ, astfel încât titlul temei să indice clar și explicit subiectul. În acest sens, recomandăm redactarea titlurilor temelor după cum urmează:

Tema în proiectul de curriculum Propuneri de redactare/modificare
1. Primii oameni pe Pământ – apariție și răspândire. Apariția și răspândirea omului pe Pământ
2. Marea schimbare: de la viața nomadă la viața sedentară. Primele forme de organizare socială, trecerea de la modul de viață nomadă la cea sedentară.
3.De la piatră la metal – schimbări în viața oamenilor. Viața omului preistoric în epoca pietrei, epoca bronzului și epoca fierului.
4. Artă, spiritualitate și comunicare în Preistorie. Primele forme de artă, credințe religioase și comunicare în Preistorie.
Temă/ teme cross-curriculare/ Conținuturi inter- și trans-disciplinare1. Povestea familie mele – primul meu contact cu trecutul (amintiri din trecutul familiei, tradiții din comunitate, memoria culturală a comunității).

Tema trebuie înlocuită cu o altă temă, deoarece nu are legătură cu epoca studiată.

 

Propunem tema:1. Legende și mituri despre apariția omului și a lumii
Discipline conexe: Eu și societatea 2. Călătorie în timp prin localitatea mea (case, străzile, fântână, poartă, ocupațiile oamenilor din localitate etc. între prezent și viitor)

 

Considerăm că nu este justificată trecerea cronologică bruscă (peste milenii ) de la Preistorie la străzile și casele în care locuim astăzi în localitate. Ar fi relevantă legătura cu discipline care fortifică cunoașterea epocii preistorice incluse în clasa a IV-a. Fiindcă a fost inclusă ar fi bine și de studiat, dar nu de rezumat la câteva teme.

În context, propunem următoarele modificări și subiecte:Discipline conexe: Științe / Geografia

Rolul mediului înconjurător în obținerea resurselor pentru viață și răspândirea omului pe continente.

 

Harta istorică ca instrument de studiere a Preistoriei.

 

Alimentația omului preistoric. Produse alimentare și modul de obținere a lor în Preistorie.

 

Sintagma „Alfabetul istoriei” din denumirea unității de învățare la clasa a IV-a este o formulare neinspirată, greșită din punct de vedere științific și metodico-didactic. Sintagma respectivă induce în eroare cititorul/elevul, iar disciplina școlară Istoria…  trebuie să opereze cu noțiuni exacte și corecte. Or, cunoscut lucru că nu există un alfabet propriu-zis al istoriei. Alfabetizarea ca proces didactic înseamnă a învăța pe cineva carte, a însuși noțiunile generale propriu zise, iar cuvântul „alfabet” este un substantiv cu sens filologic, care desemnează – totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. Dacă se are în vedere alfabetizarea elevilor cu noțiunile generale ale istoriei, adică învățarea/însușirea noțiunilor generale -  ar fi corect de  formulat „Introducere în istorie”.

2. În compartimentul Preistorie lipsește una dintre temele fundamentale ale istoriei românilor, dar și ale istoriei Europei – Civilizația Cucuteni–Trypollia.

Ciclul gimnazial

Clasa a V-a

Propunem să fie redactate temele după cum urmează:

Tema în proiectul de curriculum Propuneri de redactat/modificat
Tema: 1. Istoria și înțelegerea lumii 

Este foarte vag formulată. În situația în care introducere în istorie, izvoare, timpul istoric se va studia în clasa a IV-a, nu este clar ce va conține această temă.

Propunem să fie clar și precis de formulat.

 

1. Introducere în istoria Lumii Antice
1. Geții și dacii – origine și mediul natural4. Romanizarea geților și dacilor

5. Moștenirea culturală a civilizației geților și dacilor: tradiții, valori și patrimoniu.

 

 

N.B. Sunt utilizate noțiunile distincte – geții și dacii, astfel promovând ideea ca aceștia sunt popoare diferite. Pentru o înțelegere a unității geților cu dacii ar trebui de utilizat noțiunea geto-dacii.

De redactat în:1. Originea și mediul de trai al geto-dacilor

4. Romanizarea geto-dacilor

5. Moștenirea culturală a civilizației geto-dacilor: tradiții, valori și patrimoniu.

 

2. Necesită clarificări unele confuzii și inconsecvențe. Subiect de conținut este tema Simbolurile de stat ale Republicii Moldova, iar la Finalități drapelul, stema și imnul sunt calificate drept simboluri naționale. Care totuți este statutul acestor simboluri?

3. Lipsesc teme ce ar prezenta evoluția unor civilizații importante, precum

China Antică, India Antică, Civilizația persană, Fenicienii,

astfel că ar fi destul de greu de explicat în contextul războaielor greco-persane, dar și a Imperiului lui Alexandru cel Mare cine sunt perșii, iar în cadrul temei Cultura și viața cotidiană în Orientului Antic, ce contribuții au chinezii, indușii, persanii, fenicienii etc.

3. Pentru ciclul gimnazial ar fi bine de evitat formulări problematizate de tipul- Republica romană – virtuți și conflicte;  Imperiul Roman de la glorie la declin

CLASA: VI-A

Propunem să fie redactate temele după cum urmează:

Considerăm important de completat cu temele:

1. Arabii în Evul Mediu.

Este deosebit de important de inclus tema deoarece statele arabe au cunoscut o expansiune largă și au avut un impact mare asupra istoriei civilizațiilor, au lăsat o moștenire culturală importantă și au determinat relațiile cu statele europene. Fără studierea acestei teme elevii nu vor înțelege cauzele cruciadelor medievale, realizările culturii științei arabilor, de ce islamul este astăzi a treia religie mondială, de ce otomanii cu care au interacționat țările Române erau musulmani etc.

2. Constituirea și ascensiunea Imperiului Otoman

Fără a studia cine sunt turcii, cum s-a constituit și extins teritorial Imperiul Otoman elevii nu vor înțelege de ce o parte din teritoriul Imperiului Roman de Răsărit și capitala lui sunt astăzi teritoriul Turciei, nu vor înțelege de ce Țările Române, domnitorii au luptat cu acest stat. Nu vor înțelege relațiile internaționale în spațiul est european din Evul Mediu și Epoca Modernă, războaiele ruso-austro-turce, chiar și de ce Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus.

Tema în proiectul de curriculum Propuneri de redactat/modificat
Concepte fundamentale/ Procese și relații esențiale1. Statele medievale europene: fărâmițare și centralizare politică

 

 

Considerăm că subiectul referitor la fărâmițarea și centralizarea politică ocupă un loc central în cunoașterea și însușirea de către elevi a esenței epocii medievale. El este deosebit de variat și complex și respectiv este dificil ca acesta să fie predat într-o singură temă și materia să fie însușită de către elevi. Propunem separarea acestor subiecte în două teme distincte.

Propunem de separat temele.1. Fărâmițarea feudală în Europa de Vest. Ierarhia feudală

2. Adunări reprezentative și centralizarea politică în Europa

2. Biserica Creștină în Evul Mediu. Cruciadele – conflicte religioase și interacțiuni între civilizații 

Tema este deosebit de complexă și cuprinde subiecte diferite unite în unul. „Interacțiuni dintre civilizații” nu este neapărat de menționat în titlu deoarece ar insufla ideea că războaiele au și consecințe pozitive.

Propunem de separat temele.1. Rolul bisericii creștine în viața politică și în societatea medievală

2. Cruciadele medievale – intoleranța religioasă și consecințele ei în Evul Mediu

Concepte fundamentale/ Procese și relații esențiale1. Europa între medieval și modern: stat, economie și societate

 

 

Conceptul „între medieval și modern” este aplicabil preponderent spațiului românesc, de aceea el nu poate fi utilizat pentru popoarele/statele din Europa Centrală și de Vest.

De redactat și de separat, deoarece într-o temă sunt îmbinate 3 concepte-stat, economie și societate. Ar fi bine de evidențiat, evoluția politică, situația economică și societatea separat și de indicat limitele cronologice:1. Statele Europei Centrale și de Vest în secolele XIV-XV

2. Viața economică în Europa în secolele XIV-XV

3. Transformări în societatea și viața cotidiană în țările Europei în secolele XIV-XV

 2. Propunem de modificat titlul unității de învățare Nașterea lumii moderne în Apariția lumii moderne ca elevul din titlu să înțeleagă procesul de durată a apariției lumii moderne și să nu-l perceapă ca un act spontan precum sugerează titlul actual.

3. În lista personalităților medievale sunt incluse doar două personalități din istoria universală, lipsind cel puțin câte un reprezentant al Renașterii și al Umanismului. La personalități de scris Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în text trebuie de explicat aceste calificative.

CLASA a VII-a

1. Considerăm că din cauza transferării temelor din Epoca modernă, care anterior erau studiate în clasa a VIII-a,  în clasa a VII-a, Curriculumul pentru clasa a VII-a este supraaglomerat cu teme  importante, pe o perioadă de câteva secole, dar care vor fi greu de înțeles de către elevi și complicate în procesul de predate în clasa a VII-a.

Tema în proiectul de curriculum Propuneri de redactat/modificat
Unitatea: ȚĂRILE ROMÂNE DE LA MEDIEVAL LA MODERN● Concepte fundamentale/ Procese și relații esențiale

1. Epoca fanariotă în Țările Române

 

Considerăm că în titlul temei este necesar de inclus numele lui Constantin Brâncoveanu și a lui Dimitrie Cantemir. Altfel, va deveni mai clară situația politică de la începutul sec. al XVIII-lea și cauzele instaurării regimului fanariot.

De redactat în: 1. Țările Române în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir. Instaurarea regimului  fanariot în Țările Române

 

Europa la începutul Epocii Moderne: economie, societate și valorile iluministe În clasa a VI este prevăzută tema Nașterea Lumii Moderne (redacția propusă este Apariția lumii moderne, iar aici se revine cu tema Europa la începutul Epocii Moderne.  Care-i diferența? La acest subiect sunt necesare teme separate.
Revoluțiile moderne și afirmarea drepturilor omului  De modificat și completat titlul temei.  Redacția actuală nu exprimă esența evenimentelor ce s-au produs. De utilizat sintagma Revoluțiile burgheze care au generat (atenție!) drepturi și libertăți cetățenești, și nu drepturi ale omului, care este cu totul altceva. Declarația Universală a drepturilor omului a apărut în contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial.Este inacceptabil unificarea tuturor revoluțiilor moderne (corect –burgheze) într-o singură temă, fiecare revoluție având specificul ei, cauzele și scopurile diferite.
Revoluțiile din anii 1848-1849 în Țările Române 

Unificarea statelor moderne

Lipsește tema fundamentală, trebuie de introdus – Revoluția din 1848 (Primăvara popoarelor)De modificat titlul unității de învățare în Constituirea statelor moderne. Redacția actuală sugerează un proces de unire (unificare) a statelor moderne deja constituite, ceea ce nu s-a produs. În epocă a avut loc un proces de unificare internă, pe dimensiunea națională.
Europa între conflicte și cooperare: căutarea păcii în Epoca Modernă Este o temă cu grad sporit de dificultate, nu poate fi inclusă în ciclul gimnazial.
Unirea Principatelor Române: voință poporului și spirit civic Este o temă cu grad sporit de dificultate, nu poate fi inclusă în ciclul gimnazial, trebuie de formulat simpluUnirea Principatelor Române

Clasa a VIII-a

1. Constatăm o greșeală metodologică esențială  – trecerea de la principiul cronologic la cel problematic, fapt care se observă la toate clasele gimnaziale. Înțelegerea istoriei problematizate necesită cunoaștere generală a procesului istoric al țărilor vizate. Includerea acestor teme pentru clasa a VIII-a va complica procesul de predare-învățare.

Unele teme din aceeași unitate se suprapun parțial cu altele. Vezi punctele 1, 2 și 4.

În unitatea de învățare: LUMEA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

1. Regimuri democratice în perioada interbelică

2. Regimuri totalitare în perioada interbelică

3. Economia în perioada interbelică

4. Societate în perioada interbelică: între democrație și totalitarism

5. Propaganda și manipularea opiniei publice prin mass-media

Temă/ teme cross-curriculare/ Conținuturi inter- și trans-disciplinare -Tema cross-curriculară: Informație, opinie și manipulare: învăț să analizez critic mesajele media (Regimurile democratice și totalitare reflectate în presa locală și regională; propaganda în afișe, fotografii și publicații interbelice; presa locală ca sursă pentru cunoașterea istoriei comunității; monumente, plăci comemorative și memoria publică a perioadei interbelice)

Tema în proiectul de curriculum Propuneri de redactat/modificat
1. Statele lumii în perioada marilor transformări politice, economice și sociale (începutul sec. XX-lea)2. Diplomație, alianțe și responsabilitate internațională la sfârșitul sec. XIX – începutul secolului al XX-lea

3.Balcanii între conflict regional și negociere

Este încălcat principiul cronologic și esteutilizat  principiul problematic.

Clasa a IX-a

1. Lipsesc teme importante referitor la Republica Moldova,.

Propunem să fie incluse următoarele teme fundamentale:

1. Agresiunea URSS asupra României. Pierderile teritoriale ale României în 1940.

2. Formarea RSS Moldovenești și instaurarea regimului comunist.

3. Represiunile și deportările din anii 1940-1941.

Aceste evenimente istorice ce au generat represiunea au determinat pierderea memoriei istorice și au modificat filonul identitar al populației dintre Prut și Nistru. Prin omiterea acestor subiecte decade fenomenul rezistenței antisovietice și anticomuniste și rămâne nejustificată, lipsită de temei proclamarea independenței Republicii Moldova.

2. Temele Experiențe umane, cotidian și memorie istorică, Regimurile democratice: valori, instituții și cetățenie activă în societatea postbelică , Tema cross-curriculară: Unde ne sunt rădăcinile când destinațiile se schimbă? Impactul migrației asupra identității locale, dar și multe altele, sunt formulate problematizat, cu nivel sporit de dificultate, nu sunt de nivelul elevilor din cl. a IX –a. Propunem a fi transferate în curricula pentru cl. a XII-a

Tema în proiectul de curriculum

Propuneri de redactat/modificat
RSS Moldovenească: reinstaurarea și etapele consolidării regimului comunist 

Tema este inexact și neclar formulată

 

Propunem redacția: Reocuparea Basarabiei și reinstaurarea regimului comunist în RSSM. Specificul regimului-politico-administrativ
Conținuturi aplicative/contextuale 3. Foametea organizată din RSS Moldovenească (1946–1947): politici ale regimului totalitar și încălcarea drepturilor fundamentale ale omului

4. Deportările din RSS Moldovenească: mecanisme represive, destine umane și consecințe

 

Temele sunt formulate vag la general fără a ținti direct subiectele.

Propunem redacția:3. Foametea organizată din RSS Moldovenească (1946–1947) – un genocid nerecunoscut

 

4. Represiunile staliniste din RSSM în anii postbelici. Deportările (1949, 1951)

8. Simbolurile Naționale ale Republicii Moldova: semnificații istorice, respect, valori și apartenențăNB: Necesită clarificări unele confuzii și inconsecvențe. Subiect de conținut este tema Simbolurile de stat ale Republicii Moldova, iar la Finalități drapelul, stema și imnul sunt calificate drept simboluri naționale. Care totuși este statutul acestor simboluri? De modificat titlul – Simbolurile de stat ale Republicii Moldova. Simplu, ca subiect informativ. E imposibil de înțeles  subiectul în situația în care Curriculumul nu menționează existența unei oarecare națiuni în hotarele actuale ale Republicii Moldova, dar prezintă simbolurile naționale ale acesteia! Tema este formulată vag și face aluzie în mod direct la formarea națiunii civice moldovenești.

4. Elie Wiesel -  obligatoriu de studiat? Lipsesc personalități cu impact asupra destinelor popoarelor în epoca contemporană – Iosif Stalin, Margaret Thatcher, John Kennedy, Nicolae Ceaușescu-. Considerăm că trebuie înlocuită personalitatea cu alta, dar și de adăugat mai multe personalități cu impact mare la nivel național și mondial.

Ciclul liceal (clasele a X-a, XI-a, a XII-a)

După cum am menționat în partea introductivă: 1. Principala problemă a curriculumului actual este proiectarea valorilor contemporane asupra epocilor istorice – ceea ce creează o imagine greșită, deformată sau chiar falsă despre realitățile istorice din trecut.

De exemplu,

Tema cross-curriculară: Modelul democrației antice – reper pentru construcția democrației contemporane

Tema necesită o reformulare din perspectivă științifică. Formele de democrație din Antichitate nu pot fi considerate modele directe ale democrațiilor contemporane, întrucât se întemeiau pe concepții și practici substanțial diferite privind cetățenia, reprezentarea politică și drepturile individuale. Ele pot constitui, însă, repere istorice pentru studierea istoriei evoluției instituțiilor democratice și a participării civice, în raport cu momentul apariției acestor prime democrații pentru a observa cum a evoluat conceptul democrației. Democrația ateniană, considerată una dintre cele mai dezvoltate forme de organizare democratică din lumea antică, prezenta următoarele limite:

1. Drepturile politice erau rezervate cetățenilor de sex masculin; femeile erau excluse de la participarea la viața politică și de la luarea deciziilor în cetate.

2. Drepturile politice le reveneau exclusiv cetățenilor atenieni. Începând cu reforma atribuită lui Pericle din anul 451 î.Hr., cetățenia era condiționată de descendența din ambii părinți atenieni. Ceilalți locuitori liberi ai cetății, numiți meteci, nu beneficiau de drepturi politice.

3. Societatea ateniană se baza și pe instituția sclaviei, incompatibilă cu principiile contemporane ale libertății, egalității și respectării drepturilor omului.

4. Democrația ateniană avea un caracter direct, nu reprezentativ: cetățenii eligibili participau nemijlocit la deliberare și la adoptarea deciziilor. Cu toate acestea, din cauza criteriilor restrictive de acordare a cetățeniei și a dificultăților practice de participare, numai o parte relativ redusă a populației putea lua parte efectiv la viața politică a cetății.

II. De asemenea, nu putem utiliza concepte contemporane, recente, de tipul participare civică, în abordarea problemelor din alte epoci istorice. Acestea au alte caracteristici, astfel în Grecia antica, în dependență de polis, un număr impunător de populație nu participa la discuția problemelor din societate, de ex. femeile, hiloții etc.

Totodată, utilizarea conceptului identitate națională pentru popoarele medievale este una prematură și neargumentată.

La fel, tema Apariția și evoluția orașelor medievale – spațiu al libertății și al dezvoltării economice sustenabile*. este formulată prin utilizarea unor concepte contemporane aplicate la societatea medievală. Trebuie de respectat principiul istorismului, conceptul de „dezvoltare sustenabilă” nu trebuie aplicat cu referire la Evul Mediu. Creăm o viziune distorsionată despre o societate istorică contradictorie. Conceptele moderne trebuie utilizate în redarea învățarea, formarea competențelor, legătura cu contemporaneitatea. Dar nu trebuie de rescris istoric prin prisma conceptelor elaborate la zi.

Conceptul de toleranță, de asemenea, nu poate fi aplicat Antichității și Evului Mediu; el poate fi utilizat doar în mod comparativ cu situația de astăzi.

De altfel, și noțiunea libertate este una care a fost înțeleasă diferit în diferite epoci.  La fel și utilizarea astfel de valori: VALORI PROIECTATE LA NIVELUL UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE ✓ Dreptate, egalitate și echitate în contextul Antichității este absurdă – nu exista egalitate și echitate., e un alt model de civilizație, altă mentalitate; Demnitate și respect de sine – prin înțelegerea rolului și contribuției diferitelor categorii sociale la dezvoltarea comunităților medievale-????

3. Lipsesc unele teme fundamentale din Preistorie, precum Revoluția neolitică și Cultura Cucuteni–Trypollia, cu impact hotărâtor asupra evoluției istorice. Din Epoca Antică lipsesc Civilizația persană și Civilizația feniciană, care au avut un impact major asupra civilizațiilor antice și asupra mersului istoriei, spre deosebire de civilizația ebraică, al cărei caracter a fost preponderent local, raportându-se mai ales la comunitățile evreiești din Canaan.

4. Din lista de personalități, lipsește Mahomed II (cunoscut și ca Mehmet al II-lea sau Mahomed Cuceritorul), lipsește Ana Comnena sau Cleopatra, dacă tot vorbim de egalitate de gen

5. Personalitatea Elisabeta I își are locul în clasa a XI și nu se încadrează în clasa a X-a

Clasa a X-a

Teme din curriculum Propuneri, redactări
Civilizațiile Orientului Antic (Egipt, Mesopotamia, India, China și Civilizația ebraică)* 

 

 

de redactat: Civilizațiile Orientului Antic (Civilizațiile: egipteană, mesopotamiană, Indus, chineză, persană, feniciană, ebraică)* 
Civilizații străvechi în spațiul românesc Dacă se referă la Civilizația Cucuteni-Trypollie, atunci cel puțin cronologic este greșit plasată, fiindcă se regăsește în perioada preistorică și nu Antică.
4.Instituțiile medievale românești – garant al identității statale* 

 

Trebuie eliminată sintagma „garant al identității statale”, deoarece denaturează sensul. Instituțiile medievale aveau alte funcții decât garantarea identității.
Rolul Bisericii creștine în Epoca Medievală: spiritualitate, influență politică și provocările toleranței religioase  De scos sintagma „și provocările toleranțeireligioase” care denaturează sensul. Este o expresie fără sens istoric. Cum toleranța a avut provocări? De fapt, Evul Mediu este dominat de intoleranță religioasă.

Propunem redactarea temei:

Rolul Bisericii creștine în structurarea societății medievale europene: spiritualitate, cultură și putere politică

Expansiunea arabă și cruciadele: confruntări și interacțiuni între Orient și Occident Este necesar ca tema să fie separată în cel puțin două subpuncte. Expansiunea arabă s-a desfășurat pe o perioadă îndelungată, iar cruciadele au început la sfârșitul secolului al XI-lea. În plus, expansiunea arabă a fost doar una dintre cauzele cruciadelor.
Apariția și evoluția orașelor medievale – spațiu al libertății și al dezvoltării economice sustenabile*. 

 

De redactat simplu:Apariția și evoluția orașelor medievale. Impactul dezvoltării urbane asupra economiei Europei.
Economia Țărilor Române în Epoca Medievală: caracteristici și context geopolitic*. 

Relatarea vieții economice din perspectivă istorică presupune relatarea contextului politic și a celui internațional. Context geopolitic este nenatural menționat în titlul temei.

Propunem de redactat:Specificul vieții economice în Țările Române în Evul Mediu*.

 

2.Lupta pentru libertate și demnitate în context european: Iancu de Hunedoara și Vlad Țepeș 

Considerăm că cuvintele „libertate și demnitate” au fost introduse doar ca să îndeplinească cerințele unui indicator din nomenclatorul „noilor educații”. Nu este înțeles corect sensul cuvântului „demnitate” – aceasta ori este, ori nu-i la personalitate. Aceste noțiuni nu corespund realității istorice a epocii. Este nefirească înțelegerea acestor noțiuni în asociere cu personalitatea monarhului aproape absolut Vlad Țepeș.

 

Propunem de redactat:Rezistența antiotomană și lupta pentru independență a Țărilor Române în timpul domniilor lui Iancu de Hunedoara și Vlad Țepeș.

 

3.Ștefan cel Mare: putere, credință și rezistență* 

Tema este formulată vag, fără a clarifica ce ar trebui să conțină. Aceste cerințe ale „noilor educații” se vor regăsi în conținutul temei; nu este necesar ca ele să fie introduse și în titlu.

Deși în titlu se conține aspectul credinței marelui domnitor, autorii ocolesc determinativul – Sfânt -  justificat și oficial recunoscut prin canonizare.

Propunem de redactat:Țara Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt

 

 

  1. Mihai Viteazul: între confruntare antiotomană, diplomație europeană și prima Unire politică *

 

 

Domnia lui Mihai Viteazul (1593–1601): lupta antiotomană, alianțe europene și unirea politică a Țărilor Române

 

Clasa a XI-a

1. Nu este în nici o temă despre Transilvania și Bucovina în componența Imperiului Austro-Ungar. Elevii nu vor înțelege de ce și cum s-au unit aceste teritorii cu România în 1918 dacă nu vor studia soarta acestor teritorii, mișcarea națională din acestea.

De inclus tema: Imperiul Austro-Ungar. Transilvania și Bucovina în componența Imperiului Austro-Ungar

2. De redactat corespunzător temele

Teme din curriculum Propuneri, redactări
5.Anul 1812 în istoria românilor: trecut istoric, memorie și impact contemporan  

NB: Tema este formulate vag fără a specifica concret și clar problema de studiu dar este una cheie din istoria românilor. Toate temele sunt „trecut istoric” este absolut inutil menționarea. „Memorie și impact contemporan” – abate subiectul de la problema cheie. În această formula va trebui de studiat ce țin minte oamenii despre acest an, despre cum s-a scris. Nu este nevoie de menționat impact contemporan, acest lucru va fi observat pe parcursul studierii temei, a temelor următoare și a celor care vor urma. Mai degrabă ar trebui de menționat consecințele. Cronologic tema trebuie mutată prima din cele referitoare la Basarabia.

 

De redactat:Războiul ruso-turc (1806-1812). Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.
4. Reformele țariste în Basarabia: între modernizare și control imperial* 

NB: „între modernizare și control imperial” aici nu este relevant de menționat, or sunt alte teme despre regimul politico-administrativ, viața economică și social, colonizare. Mai relevant ar fi „progrese și limite”.

Propunem de redactat:Specificul reformelor țariste în Basarabia.
Unirea Principatelor Române – fundament al statului național modern și al afirmării identității românești* 

NB: O temă de importanță majoră este mutilată, nu este corectă nici gramatical nici semantic. Identitatea românească sa afirmat cu secole în urmă. Aici adepții istoriografiei sovietice și ruse, moldoveneștii vor triumfa și va fi accentuat că românii, identitatea românească se afirmă în sec. XIX.

Propunem de redactat:Unirea Principatelor Române. Constituirea statului modern roman.

Sau

Unirea Principatelor Române. Constituirea României moderne.

 

Politica externă a României: de la independență la Primul Război Mondial (1878-1914) * 

NB: Trebuie clar de specificat „de la obținerea independenței”. Ce în semnă „de la independență”? nu este eveniment, acțiune – independența României a fost continuă începând cu 1878. Și acest lucru este la multe teme. Caracterul vag fără sens.

Propunem de redactat:Politica externă a României: de la obținerea independenței la Primul Război Mondial (1878-1914) *

 

Clasa a XII-a

Redactarea a numeroase teme lasă de dorit, cuvintele valori, global etc. au fost incluse nefiresc în titlurile temelor. Relațiile internaționale, războaiele mondiale sunt deja globale, fără a include cuvântul „global”. Sunt formulate stângaci. La fel când vorbim de negocieri, încheierea acordurilor de cooperare sau de pace – aceste presupun valori, și nu este necesar de a include artificial cuvântul „valoare” sau valorile nemijlocite.

Teme din curriculum Propuneri, redactări
1. De la echilibru la tensiune globală: lumea la începutul Epocii Contemporane 

Tema este formulată greșit. Precedă Primul Război Mondial, și se referă la relațiile internaționale. Evenimentele de până la Primul  Război Mondial nu fac pate din Epoca Contemporană.  Termenul echilibru este greșit aplicat în acest context, la mijlocul secolului XIX, din momentul constituirii statelor naționale, lumea era profund dezechilibrată, relațiile internaționale deja erau tensionate.

Propunem de redactat titlul în felul următor: Lumea la începutul secolului XXSau

Relațiile internaționale la înc. sec. XX.

Simplu și concis. Celelalte aspecte ale problemei pot fi evidențiate pe parcursul expunerii temei și nu este neapărat nevoie ca ele se figureze în titlul temei.

Primul Război Mondial: conflict global, experiențe umane și transformări istorice* 

Tema este mutilată artificial. Dacă războiul este mondial, cuvântul „global” este în plus și creează o tautologie.

8. Politica externă a României în perioada interbelică – cooperare, securitate și provocări diplomatice.Nicolae Titulescu și cultura păcii*

Sintagma „Cultura păcii” a fost definită de ONU, mult târziu după moartea lui Titulescu. Este greșit de aplicat acest concept pentru o epocă care nu l-a utilizat. Titulescu pleda pentru asigurarea securității regionale și crearea unui sistem de securitate colectivă. Acesta este conceptul diplomației lui Nicolae Titulescu.

Totalitarism și represiune în RSS Moldovenească: colectivizare forțată, foamete organizată, deportări și încălcarea drepturilor omului *În esență totalitarismul are un șir de caracteristici definitorii printre care și încălcarea drepturilor omului – nu este necesar de menționat în titlu – oricum când vorbim de represiune deportare, deposedare de avere aceste sunt grave încălcări ale drepturilor, chiar crime etc.

 

Temele trebuie separate. Sunt unite mai multe în una.Propunem următoarele teme temele:

Manifestările regimului totalitar comunist în RSSM. Represiunile.

Situația socială în anii postbelici în RSSM (1944-1947). Foametea organizată

Deportările și colectivizarea gospodăriilor individuale țărănești

6. RSS Moldovenească în perioada sovietică: experimente social-economice, viață cotidiană și control ideologic *Sunt trei subiecte foarte extinse incluse într-o singură temă Propunem de separat în trei teme diferite
1.Problemele globale: provocări, consecințe și strategii de reziliență la nivel local și global*2. Mobilitate umană și migrație: experiențe, drepturi și provocări pentru societate

3. Valorile umane în contextul provocărilor globale ale secolului XXI

 

Temele respective pot fi studiate în cadrul disciplinei Educație pentru societate, multe probleme globale se referă și la alte discipline. Aceste teme nu au un caracter istoric, dar nici social, ecologic sau de alt gen.
Conținuturi inter- și trans disciplinare /Temă/ teme cross-curriculare -Tema cross-curriculară: Asumarea și aplicarea valorilor democratice, a dialogului intercultural și a responsabilității sociale în societatea globală (Democratizarea Republicii Moldova și consolidarea societății civile; memoria comunității în perioada independenței; diversitatea culturală și dialogul intercultural la nivel local; cetățenia activă și implicarea tinerilor în viața comunității).

Discipline conexe:

- Eu și societatea

- Limbi străine I și II

Tema cross-curriculară: Republica Moldova în contextul local, european și global (Republica Moldova după independență: provocări și oportunități; integrarea europeană și cooperarea internațională; probleme globale și impactul lor asupra comunității locale; comunitatea mea în context european și global)

 

ObservațiiCuvântul global este nefiresc și greșit inclus în contextul temelor. Se promovează globalismul  sau interpretarea unor procese istorice prin prisma globalismului.

 

Dacă s-ar scrie în context european și mondial – acest lucru tot ar presupune global. Dar se repetă de foarte multe ori acest cuvânt în aceeași frază, sau denumire de temă.

 

La fel nu este clar cum ar putea fi poziționată Republica Moldova la nivel local, de exemplu, la nivelul raionului Orhei sau al unui careva sat.

Nu este reușită raportarea Republicii Moldova la perioada … după independență.

Mai corect ar fi după proclamarea independenței

În plus: unde e Anul 1940… Formarea RSSM și instaurarea regimului comunist, poate de scris    Prima ocupație sovietică (1940-1941)?

La tema URSS și „sovietizarea”… propun să scoateți ghilimelele.

Cu încălcarea drepturilor omului: de la 10 decembrie 1948 încoace putem vorbi, de la Declarația universală a drepturilor omului, semnată de statele lumii, inclusiv URSS. Dar URSS nici nu a publicat-o cel puțin.

Prof. univ. dr. hab.                       Anatol PETRENCU,

Președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova

Comentariile nu sunt permise.

Arhiva