Ereticii lui Plahotniuc
Azi Vladimir Plahotniuc a obţinut o victorie personală incontestabilă. Era motivul principal ce-l făcea să râdă în şedinţa Legislativului. Alături de alţi doi bărbaţi, dintre care unul mereu căuta ceva în propriile-i nări.
„Celălalt Vlăduţ”, adică Vladimir Filat, a dat dovadă de un comportament calm. După demisie a condus chiar o şedinţă de guvern. Declaraţiile făcute de V. Filat cu diverse ocazii au fost convingătoare. În special – cu ingerinţa în treburile interne de partid. Adversarii lui Filat „uită” că el este expresia PLDM, că nu ei l-au pus în funcţia de preşedinte al PLDM şi nu ei îi pot cere demisia.
Asta-i problema!
Dimineaţa am fost în faţa Palatului, în care deputaţii se adună în şedinţă plenară. Am vorbit cu lumea de acolo. Majoritatea era derutată de cele ce se întâmpla înăuntrul Palatului. În fond – lumea venise să-l susţină pe primul ministru. PLDM mai poate aduna lumea în stradă. Asta spre deosebire de celelalte partide din RM.
Am putea oare miza pe V. Filat în viitor? Şi da, şi nu.
Da – pentru că el pledează pentru supremaţia legii (stat de drept) şi asta este scutul nostru, al cetăţenilor simpli, în faţa crimei organizate şi celei neorganizate, tot mai prezente în cotidianul nostru. El se pronunţă – cel puţin declarativ – pentru integrarea RM în UE, iar ministrul de Externe Iurie Leancă a demonstrat că poate avea succese în domeniul profesat.
Nu – pentru că V. Filat face un pas înainte, după care unul sau chiar doi înapoi. Ca exemplu poate servi poziţia primului ministru faţă de şeful „Moldsilva”: iniţial l-a respins, sub motiv că pretendentul nu este specialist, după care l-a acceptat în funcţie. Deci: ori nu declara iniţial nimic, ori nu-l accepta ulterior în funcţie. Şi cazuri asemănătoare au mai fost. Adică, nu poţi miza pe acest om sută la sută.
Mai în spre seară lumea se revoltase, având ca pretext comportamentul şefului PL, M. Gh. Poţi să critici în halul respectiv guvernul în situaţia în care eşti în opoziţie. Da când tu, ca partid, ai miniştri în guvernul Filat, căruia îi ceri demisia, atunci este cazul să fii mai rezervat, să taci în general. Asta pentru că atât succesele, cât şi insuccesele şi le asumă întreaga guvernare, da nu feliile ei, luate aparte.
De ce până în prezent nu am întregit Neamul? Pentru că în opera de renaştere naţională şi de reîntregire a Neamului Românesc s-a implicat doar un singur om. Şi Dvs. ştiţi cine e acel om.
Povestea cu contrabasul şi reţinerea decolării avionului timp de peste o oră sunt basme de adormit copiii. Chiar ne ţineţi de proşti?
De fapt în acest moment eu sunt subiectiv. Este ultima dată când ridic acest subiect.
Scriitorul Vasile Ernu a redactat volumul „Ultimii eretici ai Imperiului” (2009). Lui îi aparţine următorul gând: „[Nicolae] Ceauşescu nu a existat! El nu a existat, ci a fost o hologramă a poporului său, a oamenilor din anturajul său şi a intelectualilor acestui neam”. Dacă ideea exprimată este corectă, – iar ea aşa şi este! -, atunci aceasta poate fi extinsă şi asupra altor cazuri, inclusiv asupra celui nominalizat ceva mai sus. Cu precizarea că în situaţia dată nu este vorba de întregul popor şi nu de toţi intelectualii, ci de o mică parte de popor, de anturaj şi câţiva intelectuali.
În rest – nimic deosebit.
Ah, da! Eu pentru cine votez?
Prof. univ., dr. – hab. Anatol PETRENCU,
preşedintele INIS „ProMemora”
5 martie 2013
Lasă un răspuns
Trebuie să fi autentificat pentru a comentariu.