SCRISOARE DESCHISĂ

SCRISOARE DESCHISĂ

Preşedintelui Republicii Moldova

Dl. Nicolae TIMOFTI

Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova

Dl. Marian LUPU

Primului Ministru al Republicii Moldova

Dl. Vladimir FILAT

 

Este bine ştiut faptul că, în mod tradiţional, la baza academiilor moderne europene se află voinţa popoarelor de a pune în lumină şi de a rezolva probleme ce ţin de limbă, istorie şi spiritualitate naţională. Academia de Știinţe a Moldovei (AȘM), ca for ştiinţific diriguitor al întregului proces de cercetare din Republica Moldova, se încadrează, în acest sens, într-o altă tradiţie. Nu intenţionăm să luăm în discuţie aici părţile pozitive sau negative ale acestui model de organizare ştiinţifică. Probabil, la o analiză atentă, dacă ar fi să luăm în consideraţie practicile deja înrădăcinate în structurile de cercetare din Republica Moldova, părţile pozitive ale actualului sistem ştiinţific ar prevala asupra propriilor neajunsuri.

Nu putem, însă, trece cu vederea anumite aspecte. Un stat tânăr precum este Republica Moldova, cu o societate eterogenă din punct de vedere cultural şi lingvistic, supusă în permanenţă seismelor unor divergente curente de mentalitate, are nevoie stringentă de liantul unei autorităţi, capabilă să rămână deasupra subiectivismelor şi mitologemelor false. Or AȘM este cea mai indicată autoritate în acest sens; mai exact – secţiile de ştiinţe socio-umaniste ale AȘM. Rolul acestor secţii, credem noi, dincolo de activitatea pur științifică, ar trebui să fie unul mult mai amplu, cu pondere socială considerabilă.

Constatăm cu regret: atât institutele academice ce intră direct în subordinea secţiilor respective, cât şi alte organisme de cercetare, precum Catedrele de profil de la universităţi sau Centrele autonome de gestiune şi cercetare a patrimoniului cultural şi istoric al Republicii Moldova, continuă a fi marginalizate și tratate drept instituții de rol secundar în cadrul actualului sistem academic. Lipseşte o coordonare generală a activităţii ştiinţifice în aceste domenii şi, mai ales, a implementării concrete a cercetărilor umanistice şi sociale. Forţe şi figuri importante din carul neacademic de cercetare sunt plasate, de obicei, în afara preocupărilor și proiectelor ştiinţifice.

Exprimându-ne adânca îngrijorare în legătură cu această stare de lucruri, suntem convinşi că soluţiile nu necesită surse financiare suplimentare şi nici reforme radicale. Este nevoie, în opinia noastră, de o reaşezare a lucrurilor în albia firească a priorităţilor societății și statului Republicii Moldova. Astfel, restabilirea statutului meritoriu vizavi de ştiinţele sociale şi umaniste din cadrul AȘM constituie o necesitate stringentă. Un început de bun augur în acest sens ar putea fi instituirea funcţiei de prim-vice preşedinte al AȘM şi alegerea în această funcţie a unei persoane din cadrul secţiilor socio-umaniste.

Conf. univ. dr. Igor ŞAROV,

decanul Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova (USM),

 Prof. univ. dr.- hab. Anatol PETRENCU,

preşedintele Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”, USM

 5 martie 2013

Lasă un răspuns

Arhiva