DECLARAȚIE DE ADEZIUNE
Comitetul de Conducere al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” a examinat Demersul membrului titular al Academiei de Științe din Moldova Valeriu PASAT, adresat președintei Republicii Moldova, dnei Maia SANDU, privind organizarea unor acțiuni de comemorare a Eufrosiniei Kersnovschi, deportată din România în Siberia de către ocupanții sovietici, în iunie 1941 (Vezi Anexa de mai jos).
Suntem întrutotul de acord cu autorul Demersului privind marea însemnătate a operei memorialistice lăsate posterității de E. Kersnovschi. Cartea Eufrosiniei Kersnovschi Сколько стоит человек (în română s-ar traduce Valoarea unei vieți de om) a fost declarată „monument al culturii europene (Frankfurt, 2006). Albumul și memoriile ei au fost editate în limbile rusă, germană, engleză (1991), franceză (Editura Plon, 1994), italiană (2009)… Există un proiect de editare a acestei lucrări în 25 limbi europene”[1]. Continue reading
5 vizualizări
Profesorul Pavel COCÂRLĂ – 80
Astăzi, 10 noiembrie 2026, prof. univ., dr. – hab. Pavel Cocârlă a împlinit vârsta de 80 de ani.
Îi dorim profesorului Pavel Cocârlă multă sănătate și zile senine, numai bine.Acum cinci ani, am avut prilejul să scriu câteva rânduri despre domnul Profesor Pavel Cocârlă[1].
La Universitatea de Stat din Moldova (USM), Facultatea de Istorie și Filosofie, profesorul Pavel Cocârlă a predat una din cele mai complicate discipline – Istoria Evului mediu universal. L-am cunoscut pe dl Profesor fiind la anul 2 de studii. Prelegerile erau prezentate de profesorul Iosif Șlaen, iar seminarele erau organizate de asistentul de atunci Pavel Cocârlă. Acesta s-a impus prin cunoștințe faste, memorie fenomenală (la Evul mediu universal – câte evenimente, personalități, date etc.!). L-am cunoscut pe profesorul Pavel Cocârlă și în afara orelor de curs: cântă frumos la baian, recită versuri, cunoaște bancuri; a fost sociabil, a fost și este stimat de colegii istorici, de studenți, masteranzi, doctoranzi. În acest sens am putea spune că este un om împlinit. De mai multe ori a mers împreună cu studenții la recoltarea strugurilor, în raionul Cahul. Continue reading
33 vizualizări
Conferința științifică națională cu participare internațională „Învățământul teologic în spațiul basarabean: fluxuri și refluxuri”
Vineri, 6 noiembrie 2026, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Sala de Arte și hărți (Blocul 2. Etajul 1, str. 31 August 1989, nr. 78A, Chișinău), și-a desfășurat lucrările Conferința științifică națională cu participare internațională „Învățământul teologic în spațiul basarabean: fluxuri și refluxuri”, manifestare științifică organizată cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la deschiderea, la Chișinău, a Facultății de Teologie a Universității din Iași (8 noiembrie 1926).
Conferința a fost organizată de Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) și Institutul de Istorie din cadrul Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie a Universității „A. I. Cuza”, Iași, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Brăilei Carol I, Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) și Editura Lexon-Prim. Continue reading
73 vizualizări
GALA GALACTION DESPRE FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN CHIȘINĂU. ARTICOLE PUBLICATE ÎN REVISTA „VIAȚA BASARABIEI” (1932-1944)*
Vineri, 6 noiembrie, la Chișinău, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, în blocul 2, acolo unde exact acum o sută de ani s-a deschis Facultatea de Teologie, s-a desfășurat Conferința științifică națională cu participare internațională „Învățământul teologic în spațiul basarabean: fluxuri și refluxuri”. În cadrul Conferinței am avut onoarea să prezint comunicarea Gala Galaction despre Facultatea de Teologie din Chișinău. Articole publicate în revista „Viața Basarabia” (1932-1944)”, pe care o prezint mai jos.
GALA GALACTION DESPRE FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN CHIȘINĂU. ARTICOLE PUBLICATE ÎN REVISTA „VIAȚA BASARABIEI” (1932-1944)*
GALA GALACTION ON THE FACULTY OF THEOLOGY IN CHIȘINĂU. ARTICLES PUBLISHED IN THE JOURNAL „VIAȚA BASARABIEI” (1932-1944)
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,
Universitatea de Stat din Moldova,
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România,
ORCID ID: htps://orcid.org/0000-0002-5449-1023
anatol_petrencu@yahoo.com
Gala Galaction este pseudonimul literar al lui Grigore Pisculescu, născut în aprilie 1879, în localitatea Didești, județul Teleorman, tatăl fiind arendaș al unei moșii, iar mama, casnică, fiica proestosului C. Ostreanu, parohul bisericesc Sf. Teodor din Roșiorii de Vede. A făcut studii primare, apoi liceale, s-a înscris la Facultatea de Litere, iar în 1899 trece la cea de Teologie (Universitatea din București). Din 1909 este doctor în teologie, oferit la Universitatea din Cernăuți. S-a preoțit în 1922. A fost un scriitor român, publicist, teolog, a fost profesor titular la Catedra de introducere și exegeză în Noul Testament la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941, în urma cotropirii Basarabiei de către URSS, 28 iunie 1940, Facultatea de Teologie s-a retras la Iași, iar după un an de activitate a fost închisă) și decanul acesteia (1928-1930).
Redacția revistei lunare „Viața Basarabiei” (VB) a publicat un șir de articole, semnate de Gala Galaction[1], (și anume: „Zile basarabene” (VB, 1932, nr. 4, p. 1-4); „La schitul Brazi” (VB, 1934, nr. 6, p. 1-3); „Despre Basarabia”, (VB, 1935, nr. 2, p. 69-71). Continue reading
71 vizualizări
Avizul Asociației Istoricilor din R. Moldova „A. Moșanu” privind Curricula la Istorie
Stimați prieteni, SĂ TRĂIȚI!
Vedeți mai jos Avizul Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” privind Curricula la obiectul Istoria Românilor și Universală,
adresat dlui Ministru al Educației și Cercetării.
Mulțumim.
ASOCIAȚIA ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA „ALEXANDRU MOȘANU”
Nr. 079 din 21 septembrie 2026
Ministrului Educației și Cercetării al Republicii Moldova,
Dl Dan PERCIUN
Stimate Dle Ministru,
Prin prezenta Vă comunicăm că în data de 17 septembrie 2026, Comitetul de Conducere al Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” a organizat o Masă rotundă în cadrul căreia a fost discutat Proiectul Curriculei la Istoria Românilor și Universală. La eveniment au participat membri ai Asociației Istoricilor, profesori de istorie, cercetători științifici, jurnaliști precum și colectivul de autori al documentului.
Alăturat remitem Ministerului Educației și Cercetării Avizul Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, întocmit în baza observațiilor, obiecțiilor, propunerilor și recomandărilor expuse în cadrul ședinței de dezbatere a Proiectului de Curriculum la disciplina școlară Istoria Românilor și Universală.
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,
Președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”
AVIZ
la Proiectul de Curriculum la disciplina școlară Istoria românilor și universală,
Chișinău, 2026
Observații generale
- Constatăm faptul că acest important document educațional a fost elaborat fără implicarea mediului academic și fără participarea organizațiilor neguvernamentale.
- În varianta sa actuală, curriculumul conține formulări care contravin principiului istorismului, în special aceasta se manifestă prin interpretări teleologice și proiectarea valorilor contemporane asupra trecutului cât și prin abordări anacronice. Continue reading
217 vizualizări