INSURECŢIA DIN VARŞOVIA: 70 de ani. Masă rotundă

Stimaţi prieteni,

În vara-toamna anului 1944 trupele sovietice înaintaseră mult peste frontierele URSS, ajungând, între altele la râul Vistula, lângă Varşovia. Sovieticii i-au îndemnat pe polonezi să înceapă o răscoală împotriva germanilor. Ceea ce s-a şi întâmplat: la 1 august 1944 militarii din Armata Naţională au început insurecţia.

În pofida situaţiei prielnice, trupele sovietice nu au înaintat, lăsându-i pe germani să înece în sânge locuitorii Varşoviei şi să distrugă oraşul până la temelie.

Mai mult chiar: sovieticii nu i-au lăsat pe Aliaţii lor, englezi şi americani, să-i ajute pe polonezii răsculaţi, neoferind aerodromurile din apropiere, aflate sub controlul URSS.
În plus, se constată, aşa cum germanii luptau împotriva militarilor polonezi, tot aşa şi sovieticii i-au anihilat pe polonezii din Armata Naţională, aflaţi pe teritoriile controlate de URSS astfel, solidarizându-se cu naziştii.

Despre aceste şi alte lucruri interesante vom vorbi la Masa rotundă, organizată de Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” în cadrul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, pe data de 24 septembrie 2014, începând cu ora 15.

Moderator – dl prof. univ., dr.-hab. Anton Moraru.

Vom prezenta o scurtă istorie a Insurecţiei (max. 30 min.).

Va fi organizată o expoziţie de carte „Polonia în anii celui de-al Doilea Război Mondial” şi vom proiecta filmul (sau o parte din el) „Powstanie Warszawskie” („Insurecţia din Varşovia”), 52 minute. Vom face donaţie de reviste celor prezenţi.

18 septembrie 2014

 anatol_petrencu@yahoo.com

Comentariile nu sunt permise.

Arhiva