În septembrie 2010, la Chişinău, a fost inaugurat Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”. La deschidere, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi a spus că ICR la Chişinău vine să recupereze „timpul pierdut pentru a ne oferi un viitor normal”. De la deschiderea instituţiei până în prezent am avut posibilitatea să-l cunosc pe dl dr. Petre Guran, directorul ICR „Mihai Eminescu” şi pe dl drd Andrei Nicolescu. Ambii sunt istorici, buni ştiutori ai realităţilor româneşti şi basarabene, dar – cel mai important – dornici de a face cunoscută mai bine, mai temeinic, cultura românească pe plaiurile mioritice ale R. Moldova, cultură, care este un bun al nostru, al tuturor celor ce simţim şi gândim româneşte. Deşi este prea devreme de a face anumite bilanţuri, consider, totuşi, că ICR „Mihai Eminescu” s-a impus deja ca instituţie serioasă, cu planuri ambiţioase concrete, care sunt şi vor fi în continuare de un mare folos tuturor cetăţenilor acestei ţări.

Astfel, la 30 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naştere,  ICR „Mihai Eminescu” a organizat Expoziţia de documente şi fotografii, consacrate vieţii şi activităţii ilustrului diplomat, istoric şi ziarist român Grigore Gafencu. Noi, colaboratorii Institutului de Istorie Socială „ProMemoria” (INIS „ProMemoria”), pe care am onoarea să-l conduc, am avut privilegiul să participăm la inaugurarea Expoziţiei şi la desfăşurarea Colocviului ştiinţific „Grigore Gafencu – diplomat, istoric şi gazetar”. Peste o lună, la 21 februarie, Expoziţia a fost vernisată în incinta Casei Limbii Române din Căuşeni, iar la 30 martie Expoziţia a fost deschisă publicului interesat din oraşul Soroca şi localităţile apropiate. Expoziţia de documente şi fotografii „Grigore Gafencu – diplomat, istoric şi gazetar” trebuie înţeleasă ca act de recuperare a istoriei noastre (Grigore Gafencu îşi trage originea din Basarabia), a istoriei marilor personalităţi, ascunse de regimurile comuniste. Cunoaşterea adevărului istoric nu a provocat nimănui rău de mare,  cu unele excepţii, bineînţeles.

O altă manifestare culturală de excepţie, organizată de ICR „Mihai Eminescu”, la care a contribuit modest şi INIS „ProMemoria”, a fost prezentarea colecţiei de cărţi, având genericul „Ora de istorie”, volume semnate de reputaţii istorici Stéphane Courtois, Thierry Wolton, Romulus Rusan, cărţi din seria „Şcoala Memoriei: conferinţe şi dezbateri de la Şcoala de Vară de la Sighet” (editor – Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică), precum şi a volumului de studii „Şi cerul s-a umplut de sfinţi… Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX. Actele colocviului internaţional Sighet, 2-5 iunie 2011”, la care au participat distinsele personalităţi – poeta Ana Blandiana, Preşedinte al Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică, scriitorul şi istoricul Romulus Rusan, Director al Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, dl director al ICR Chişinău, dr. Petre Guran, Alexandru Bantoş, directorul Casei Limba Română din Chişinău, scriitorul Vladimir Beşleagă etc. Cu acest prilej, Fundaţia Academia Civică a oferit Bibliotecii USM un set de cărţi referitoare la opresiunea comunistă şi rezistenţa anticomunistă. Sunt convins: cei care au fost prezenţi la întâlnirea din Sala Senatului USM nu vor uita uşor discursurile rostite şi dialogul deschis, întreţinut cu Ana Blandiana, Romulus Rusan, Vladimir Beşleagă etc. Aşa se recuperează istoria şi se promovează cultura: cu tenacitate, răbdare, competenţă.

Scriu aceste rânduri în condiţiile în care suntem martori ai unui nou „val” de vânzoleli antiromâneşti. Referindu-se la Istoria Românilor ca obiect de studiu în instituţiile de învăţământ din RM, primul ministru Vlad Filat a declarat recent la un post TV cum că „contează conţinutul manualului de istorie şi nu denumirea disciplinei”. Dacă denumirea disciplinei nu contează, de ce atunci anume ea este scoasă din uz? Doar ea „nu contează”, nu-i aşa? Dacă într-adevăr „nu contează”, atunci de ce cedăm aşa uşor denumirea disciplinei care redă întocmai esenţa istoriei noastre ca Neam? Istoria Românilor înseamnă nimic altceva decât istoria poporului din care facem parte, popor care locuieşte în două state. Nimic altceva!

Tot domnia sa a remarcat: pe parcursul anului [2011] la acest subiect „s-au făcut numeroase bâlbe, iar discuţiile interminabile creează tensiuni în societate”. Deşi DEX-ul nu atestă acest cuvânt, „bâlbă” s-ar trage, probabil, de la „a bâlbâi”, adică, „a pronunţa nedesluşit sunetele sau cuvintele, repetându-le şi împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoţiei sau a enervării, a gângăvi”. Bun, toate acestea nu se referă la istoricii care au spus-o şi vor continua să zică clar şi răspicat: denumirea istorie noastre este Istoria Românilor. Asta fără nicio „bâlbă”. Amplele proteste, desfăşurate în aprilie 2009, împotriva falsificării scrutinului electoral de către guvernarea comunistă, au demonstrat că tânăra generaţie susţine forţele politice democratice, care au venit legal la putere, înlocuind regimul comunist al lui Voronin. În aşa fel, actuala conducere democrată şi liberală trebuia să restabilească ceea ce comuniştii au scos din învăţământ şi să revină la situaţia anului 2001. Atât, nimic altceva.

Marea dramă a istoricilor de bună credinţă din R. Moldova şi nenorocul societăţii din această republică constă în adânca prăpastie dintre adevărul, pe care sunt obligaţi să-l servească cunoscătorii trecutului şi realitatea politică, pe care o apără cu îndârjire – constat cu regret – orice guvernare de la Chişinău, fie ea comunistă, fie democrat-liberală!

În curând se vor împlini 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul ţarist. Am planificat organizarea unor conferinţe ştiinţifice internaţionale şi inter-universitare; din partea Guvernului RM ni s-a promis susţinere financiară pentru buna desfăşurare a întrunirilor. Şi nimic, domnilor! Este cea mai bună dovadă că guvernările de la Chişinău nu vor susţine niciodată studierea istoriei adevărate a poporului pe care îl conduc. Şi v-am zis de ce. Ar fi multe de comentat, dar să revin la ICR.

Consider că ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău lasă o rază de speranţă pentru intelectualitatea românească din RM; socot, de asemenea, că unele atacuri verbale şi scrise, lansate recent la adresa ICR Chişinău, sunt nu numai nefondate şi lipsite de consistenţă, dar sunt dăunătoare cauzei noastre comune.

Principiul istorismului, pe care noi, istoricii, l-am însuşit pe băncile facultăţilor, ne învăţă că evenimentele şi personalităţile trebuie judecate ţinând cont de împrejurările în care au activat. Asta se referă şi la Alexandru Sturza, fiul lui Scarlat Sturza, şi la Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, şi la mulţi alţii, inclusiv la unii fruntaşi basarabeni, chipurile „agenţi” ai NKVD-lui. Nu dau sfaturi nimănui, atrag, însă, atenţia: istoria trebuie nu doar ştiută, ea merită înţeleasă; numai după asta aşternută pe hârtie sau postată pe Internet.

Revenind la ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău, doresc micului colectiv de angajaţi (doar trei persoane) un Paște fericit, noi realizări!

            Să auzim doar de bine!

            Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.

            13 aprilie 2012.