Catastrofa s-a produs în noaptea de la 14 spre 15 aprilie 1912 la ora 23:40: mândria flotei britanice, „palatul” maritim, numit „Titanic”, s-a ciocnit de un aisberg, iar la ora 2:20 el era deja sub ape. La bordul corabiei erau 2 224 pasageri şi membri ai echipajului, din ei s-au salvat doar 711, restul – 1513 oameni, şi-au găsit moartea în apele reci ale Oceanului Atlantic[1]. De atunci până în prezent subiectul acestei catastrofe maritime a rămas în actualitate: au fost redactate sute de monografii[2], articole ştiinţifice[3], au fost efectuate experimente de laborator, au fost scrise cărţi artistice şi turnate filme[4].

 „Titanic” a fost cel mai mare pachebot din lume, construit la şantierele navale din Belfast. Corabia a fost proiectată de unii din cei mai buni ingineri, a fost construită din cel mai bun oţel şi alte materiale ale timpului; avea o lungime de 269,1 m, o lăţime de 28 m, tonajul era de 46 328 t; corabia putea dezvolta o viteză de 43 km/oră. Nava era înzestrată cu două posturi de radio (telegraf fără fir, construite de fizicianul italian Guglielmo Marconi, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, 1909). Interiorul pachebotului transatlantic era de un lux ieşit din comun, în special – pentru pasagerii de la clasa I (bazin de înot, sală de sport, băi turceşti etc.). Aceste şi alte calităţi excepţionale ale pachebotului au creat impresia falsă cum că cea mai luxoasă corabie din lume este şi insubmersibilă (nescufundabilă). Catastrofa „Titanic”-ului a demonstrat, că tot ce este creat de om este vulnerabil, nimeni nu poate oferi garanţii în cazul realizării unor proiecte ambiţioase. Atenţionările, care s-au făcut privind primejdia ciocnirii cu un aisberg, au fost neglijate de căpitan, tocmai datorită înfumurării şi încrederii excesive în sine, cum că pachebotul este în afara oricărui pericol.

„Titanic”-ul a pornit în primul (şi ultimul) său tur de la Southampton, Anglia, spre New York, SUA, neavând la bord suficiente bărci de salvare. După ciocnirea cu aisbergul se lăsa impresia că avaria nu este gravă, că nava se va menţine la suprafaţă; pasagerii de la clasa I au fost privilegiaţi de a urca în bărcile de salvare (statistica demonstrează că cei mai mulţi din salvaţi au fost anume pasagerii de la clasa I). Dar apa a pătruns repede în interiorul corabiei, se ridica vertiginos în sus; la un moment partea din faţă s-a cufundat în Oceanul rece ca gheaţa, ridicând partea din spate. Atunci a început panica. Pachebotul s-a rupt în două şi repede a dispărut sub ape.

Multe lucruri interesante s-au scris despre cea mai mare catastrofă maritimă, produsă în timp de pace: despre eroismul, dar şi laşitatea unor bărbaţi, despre profesionalismul unora, dar diletantismul şi lipsa de responsabilitate a altora etc. Impresionează calmul Orchestrei de la clasa I, care a rămas pe punte şi a continuat să cânte până la sfârşit (ultima melodie fiind imnul „Nearer My God To Thee” / „Mai aproape, Dumnezeule, de Tine”, care a fost cântat chiar înainte de scufundare); un preot, aflat la bord care a ținut o ultimă predică…

Nu mai puţin interesante sunt şi eforturile de descoperire a locului naufragiului şi identificării epavei „Titanic”-ului. Un aport considerabil în acest sens l-au avut oamenii de ştiinţă ruşi: în vara anului 1991 corabia de cercetări ştiinţifice „Mstislav Keldîş”, cu două aparate subacvatice „Mir-1” şi „Mir-2”, a studiat epava, contribuind, astfel, la o mai bună cunoaştere a ceea ce a fost „Titanic”.

Constatăm, în final, absenţa în istoriografia română a unei monografii sau a unei lucrări de sinteză, referitoare la cea mai mare catastrofă maritimă, produsă în timp de pace.

  *   *   *

În aceste clipe aflăm cu tristeţe dispariţia dintre noi a distinsului istoric, academicianului Florin Constantiniu. Un Om de omenie, un specialist de marcă, un erudit profesor şi om de ştiinţă. „O istorie sinceră a poporului român” este şi va rămâne mult timp, alături de multe alte lucrări ale profesorului Florin Constantiniu, o carte de referinţă, de tratare corectă şi obiectivă a trecutului nostru.

Dumnezeu să-l odihnească!

            Prof.univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”,

vicepreşedinte PL.

14 aprilie 2012.

NECROLOG

            Colaboratorii Institutului de Istorie Socială „ProMemoria” din cadrul Universităţii de Stat din Moldova au aflat cu adâncă tristeţe în suflet vestea dispariţiei dintre noi a profesorului Florin Constantiniu – distins istoric, un om cu suflet mare, prieten bun al istoricilor basarabeni.

            În aceste clipe grele suntem alături de familia îndoliată, de rudele, prietenii şi colegii profesorului Florin Constantiniu. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

            Conducerea INIS „ProMemoria”

Chişinău, 14 aprilie 2012