Memorii împrumutate: cazul Bulgariei

Comunicare prezentată în cadrul Conferinţei ştiinţifice cu tema „Identităţi colective şi medii culturale în orizontul istoriei: realizări şi perspective în cercetările de antropologie istorică”, 3 septembrie 2018

Scopul acestei comunicări este de a împărtăși unele impresii de călătorie în Bulgaria, realizate în 2017 şi 2018 şi care se referă la câteva monumente şi la memoria colectivă. Departe de mine gândul de a critica ceva sau pe cineva, sau de a generaliza unele cazuri aparte. Cele de mai jos sunt note de călătorie, completate ulterior cu informaţii la subiect. Nimic mai mult.

1. Primul monument vizitat a fost cel ridicat în memoria amiralului rus Fiodor Uşakov la Capul Caliacra. Aici, în Caliacra, bulgarii păstrează vie memoria amiralului rus Fiodor Fiodorovici Uşakov (1745-1817). În preajma intrării pe cap, lângă parcarea de autovehicule, se înalţă un uriaş monument, cioplit în piatră, cu imaginea amiralului F. Uşakov[1].

În interiorul rezervaţiei, în aer liber, este un basorelief cu chipul amiralului F. Uşakov, iar sub el, în diverse limbi, inclusiv – în limba rusă, este menţionat: „Uşakov Fiodor Fiodorovici (1745-1817), excepţional comandant al flotei, amiral, unul din fondatorii flotei ruse în Marea Neagră. Aici, la Capul Caliacra, pe data de 31 iulie 1791, escadra condusă de amiralul F. F. Uşakov, a obţinut o strălucită victorie, distrugând şi punând pe fugă escadra Imperiului Otoman. În 2001 F. F. Uşakov a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă”.

Şi în micul muzeu, stabilit într-o grotă, sunt expuse materiale, ce amintesc de amiralul rus. Este o icoană cu imaginea [închipuită, pentru că nu s-au păstrat portrete ale amiralului] a lui Uşakov; este, de asemenea, facsimilul decretului, semnat de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, prin care amiralului F. Uşakov i se înmâna Ordinul „Sfântul Alexandru Nevskii”.

Conform istoriografiei ruse, amiralul F. Uşakov „nu a pierdut nici o corabie în bătăliile navale, nici unul din subalternii lui nu a căzut în prizonierat; Uşakov a obţinut victorie în 43 bătălii maritime şi nu a cunoscut nici o înfrângere” (istoricii ruşi pun la îndoială acest număr de victorii ale lui F. Uşakov).

Ce ar fi de spus?

Bătălia de la Capul Caliacra a avut loc în cadrul războiului ruso-turc din anii 1787-1791. Turcii au dorit să-şi restituie teritoriile pierdute în războiul din 1768-1774 şi Crimeea, pe care ruşii au cucerit-o în 1783. Distrugerea flotei turceşti s-a realizat în ziua Ramazanului, când majoritatea ofiţerilor şi marinarilor turci erau pe uscat, la rugăciune. Flota rusă a apărut brusc, a intrat imediat în „luptă”, distrugând flota turcă. În realitate nu a fost o bătălie „corectă”, „corp la corp”, ci una „şmecherească”. În pofida acestor fapte, bulgarii i-au ridicat un coşcogeamite monument, la care marinari militari bulgari dau jurământ de credinţă Patriei[2].

Ce au bulgarii cu această „bătălie” şi cu comandantul flotei ruse? Nimic. Pe de o parte, bulgarii cinstesc memoria unui comandant al flotei ruse, care a luptat împotriva Imperiului Otoman, canonizat de BOR, devenit ocrotitor al marinarilor ruşi.

Deci, e vorba, probabil, despre o solidaritate între Bisericile ortodoxe rusă şi bulgară.

Pe de altă parte Bulgaria este membră NATO, aliată cu Turcia, care în prezent trebuie să facă faţă provocărilor Federaţiei Ruse în Marea Neagră.

2. De remarcat prezenţa puternică a spiritului rusesc în Bulgaria. Bulgarii le sunt recunoscători ruşilor pentru contribuţia acestora la eliberarea lor de sub dominaţia otomană. În centrul or. Varna, în preajma Catedralei ortodoxe, se ridică bust în memoria contelui Nicolai Pavlovici Ignatiev (1832-1908), diplomat şi conducător militar rus. A fost ambasador în Pekin (1859-1860), după care la Constantinopol (1864-1876). În 1860 a avut loc schisma bisericească între greci şi bulgari, ambasadorul rus luând partea bulgarilor, datorită lui, sultanul Abdul-Aziz a dat firman Bisericii Ortodoxe Bulgare şi formarea, în perspectivă – a Patriarhiei bulgare, recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol abia în 1945.

Din februarie până în martie 1877 Nicolai Ignatiev a mers în Berlin, Paris, Londra şi Viena pentru a asigura neutralitatea puterilor europene în perspective războiului ruso-turc din 1877-1878, dar fără succes. Istoricii ruşi scriu că atunci când Rusia se pregătea de război cu Turcia, de la Ambasada rusă de la Constantinopol veneau ştiri cum că armată turcă este slab pregătită, iar războiul va fi o simplă „plimbare militară”. În rezultat – Rusia a fost insuficient de bine pregătită de război. [date diferite]: morţi – 15 567; în urma rănilor – 6 824; răniţi 54 652 militari. Surse occidentale: Knorr – 30 mii morţi; Moraş 36 455 ucişi etc. Turcii: cu 5 % mai mult decât ruşii; unii afirmă – 17 mii morţi. Românii: 4.302 morți și dispăruți 3.316 răniți 19.904 bolnavi.

În ianuarie 1878 Ignatiev a fost trimis de la Petersburg în armata rusă pentru a negocia pacea cu turcii, dar ajunsese prea târziu: la Adrianopol deja se semnase armistiţiul, iar în februarie 1878 a fost semnată pacea de la San-Ștefano. Altfel spus, meritele lui Ignatiev sunt destul de modeste pentru cauza ruşilor. Pentru bulgari, însă, el prezintă o personalitate ce a contribuit, cred, la creare, în perspectivă a Patriarhiei bulgare. Nu întâmplător bustul este nu departe de Catedrala din Varna.

3. Monumentul „Alioşa” din Plovdiv. Este un monument, ridicat în cinstea Armatei Roşii, care a „eliberat” Bulgaria de… De cine? Asta-i întrebarea.

Bulgaria a semnat Pactul Tripartit, dar nu s-a implicat în războiul Germaniei naziste şi aliatelor acesteia împotriva URSS. Bulgaria nu a fost ocupată de trupele germane. Pe teritoriul ei, de-a lungul căilor ferate, erau circa 30 000 de militari germani, dar care au părăsit ţara odată cu apropierea trupelor sovietice, în vara anului 1944. Despre „războiul de eliberare” a Bulgariei de către Armata Roşie a scris Gheorghii Jukov în memoriile sale. Înainte de a merge în Statul major al Frontului 3 ucrainean, Gh. Jukov s-a întâlnit cu Gh. Dimitrov, bulgar, stabilit la Moscova, lider comunist[3], care i-a spus lui Gh. Jukov, că bulgarii nu vor lupta împotriva URSS. „Bulgarii, a spus Gh. Dimitrov, – vor întâmpina trupele sovietice nu cu foc de artilerie şi mitraliere, ci după vechea noastră datină slavă – cu pâine şi sare”[4]. Pe data de 5 septembrie 1944 URSS a declarat război Bulgariei. Pe data de 8 septembrie, trupele Frontului 3 ucrainean erau gata de război. Dar bulgarii nu au luptat: „Înaintând în adâncul ţării, trupele sovietice peste tot şi pretutindeni erau primite cu cea mai mare cordialitate…” – remarcă Gh. Jukov[5].

În pofida acestor fapte, în anii regimului comunist din Bulgaria, stabilit tocmai de Armata Roşie, în 1954 a fost ridicat acest monument din beton armat, care are o înălţime de 11, 5 m şi care reprezintă figura unul soldat sovietic cu pistolul automat „PPŞ”, îndreptat în pământ. Este ridicat pe o colină a oraşului şi poate fi văzut din orice punct al Plovdivului (al doilea oraş ca mărime din Bulgaria). La 7 noiembrie 1957 monumentul a fost deschis pentru vizitatori (datele sunt simbolice – ridicat la împlinirea a 10 ani de la ieşirea Bulgariei din cel de-al Doilea Război Mondial şi 40 de ani de la lovitura de stat bolşevică).

De ce „Alioşa” şi nu „Ivan”, sau „Vasilii”? Nu există un răspuns convingător la această întrebare. Este o versiune: atunci când se înălţa monumentul, pe ecranele din Plovdiv rula filmul sovietic „Căderea Berlinului”, eroul principal, jucat excelent de către artistul B. Andreev, rolul unui soldat simplu, numit Alioşa. De aici şi numele dat monumentului[6].

Aşadar, monumentul ridicat „Alioşa” nu reflectă lupta trupelor Armatei roşii pe teritoriul Bulgariei, ci, mai degrabă, răsturnarea guvernului de atunci al ţării şi instaurarea regimului comunist. Asta împotriva voinţei bulgarilor, a majorităţii lor. Altfel spus, „Alioşa” este un simbol al ocupaţiei sovietice. Nu întâmplător, deja în 1989, consiliul orăşenesc Plovdiv a pus problema demolării monumentului. Însă o parte a locuitorilor Plovdivului s-au ridicat în apărarea monumentului. În 1993 primarul oraşului Plovdiv a luat decizia de a demonta acest monument. Din nou au apărut protestatari, inclusiv veterani ai Armatei roşii, stabiliţi cu traiul în Bulgaria. În 1996, când pentru a treia oară s-a pus problema demolării, judecătoria judeţeană a luat decizia de a cataloga acest monument ca unul ridicat în memoria celui de-al Doilea Război Mondial şi care nu poate fi demolat.

În pofida propagandei comuniste, care insista asupra tezei precum că Armata roşie a salvat Bulgaria de regimul „monarho-fascist”, iată că, la Varna, în preajma monumentului lui Caloian, se află basorelieful ţarului Boris al III-lea Unificatorul (1894-1943), care a domnit în anii 1918-1943, care a fost o personalitate marcantă a perioadei interbelice şi a celui de-al Doilea Război Mondial (până la decesul subit, intervenit după ultima lui întâlnire cu A. Hitler). Astfel, bulgarii nu doresc să-l uite pe ţarul lor, echilibrând astfel memoria colectivă naţională cu cea „împrumutată”, impusă de sovietici.

Rândurile de sus sunt simple note de călătorie şi reflectare şi nu pretind la adevăr în ultima instanţă.

anatol_petrencu@yahoo.com

9. 09. 2018


[1] Vezi: Anatol Petrencu. Bulgaria: vizită de documentare (Cap Caliacra, Balcic, Aladja, Varna) [Iulie 2018], foto nr. 1. În: http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=2545.

[2] Калиакра. În: https://ru.wikipedia.org/wiki/kалиакра (accesat la 2 septembrie 2018).

[3] Un bust al lui Gh. Dimitrov se află pe terenul Mold-Expo din Chişinău.

[4] Gh. K. Jukov. Amintiri şi reflecţii, vol. 2, Chişinău, Editura Cartea moldovenească, 1984, p. 308.

[5] Ibidem, p. 310.

[6] L. Krainov, A. Kruşinskii. Balkanskie zori [Zorii balcanici], Moscova, Editura Sovetskaia Rossia, 1981, p. 61.

Comentariile nu sunt permise.