Recent a fost scoasă de sub tipar monografia profesorului universitar, doctor habilitat Boris Vizer, consacrată analizei economiei şi situaţiei sociale a populaţiei din RSS Moldovenească în perioada anilor 40-80 ai secolului trecut[1]. Structurată în şase capitole, lucrarea cuprinde studii privind probleme fundamentale ale istoriei noastre nu prea îndepărtate şi – în final – cititorul este răsplătit cu o cunoaştere profundă a cauzelor sărăciei şi mizeriei, în care ne bălăcim şi astăzi, noi, cei din Republica Moldova.

Primul capitol a fost consacrat prezentării de ansamblu a istoriografiei problemei (autorul scrie corect: „Schiţe istoriografice…”). Tot aici, dl profesor B. Vizer demonstrează că liderii bolşevici nu aveau o viziune clară asupra societăţii, pe care doreau s-o construiască. Autorul aminteşte: în viziunea lui K. Marx şi F. Engels socialismul putea fi edificat în cadrul unei societăţi cu un nivel înalt de dezvoltare economică, socială, intelectuală etc., nu într-o ţară preponderent agrară, aşa cum se prezenta Rusia, rămasă economic în urma statelor avansate din Occident. În opinia autorului monografiei, „economia sovietică a fost de fapt o economie capitalistă cu unele trăsături feudale, inclusiv ale feudalismului despotic oriental” (p. 29). În perspectivă, în alte pagini, dl profesor va scrie şi despre societatea sovietică ca una cu trăsături sclavagiste, ceea ce este adevărat.

Cel de-al doilea capitol se numeşte „Anexarea Basarabiei în 1940 de către URSS şi formarea RSS Moldoveneşti. Primele acte de instituire a sistemului totalitar comunist” (p. 33- 62). Profesorul Boris Vizer promovează ideea, expusă ceva mai devreme de Artiom Lazarev, dar demonstrată neconvingător de academicianul comunist, şi anume: în 1940, în realitate, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), cu capitala la Tiraspol şi cu frontiera de vest declarată pe Prut, a fost transformată în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (vezi p. 36-38).  Autorul a subliniat în câteva rânduri: „Un lucru curios, dar şi odios a avut loc în procesul de creare a RSSM. Conducerii republicii nu i s-a permis să semneze Tratatul Unional de aderare a RSSM la URSS. Toate celelalte republici, chiar nou apărute, au semnat tratatul respectiv. Din punct de vedere juridic şi de facto, RSS Moldovenească n-a fost republică unională, ci un teritoriu colonial” (p. 38; dar şi 44, 59, 98 ş. a.). Mai este un detaliu, pe care îl evidenţiază profesorul Boris Vizer: RASSM a fost unica republică autonomă, ce avea dreptul legal de a ieşi din componenţa RSS Ucrainene. Adică, staliniştii au gândit strategic: în perspectiva cotropirii Basarabiei, aceasta, împreună cu RASSM, să nu încapă în mâinile ucrainenilor, ci să fie proclamată republică unională, condusă de Kremlin.

Autorul urmăreşte, în continuare, cum s-a extins regimul totalitar comunist asupra teritoriului basarabean (crearea organelor puterii locale, a celei republicane, aprobarea Constituţiei RSSM etc.). Autorul este convins: „Constituţia [RSSM – A.P.] a fost copiată după calapodul Constituţiei URSS, aprobând anumite poziţii în calea de transformare ca înfăptuite deja…” (p. 45). Sunt analizate primele transformări economico-sociale în Moldova din dreapta Nistrului. Autorul este vehement cu falsificatorii bolşevici ai istoriei. Aşa, de pildă, dl profesor scrie: „Mint cei care vorbesc despre ajutorul venit către basarabeni din partea URSS. Nu-i frigea inima pe ocupanţii sovietici pentru soarta populaţiei locale. Scopul principal era să profite de munca basarabenilor pentru a folosi sursele locale, pentru a hrăni populaţia înfometată şi prost asigurată a Uniunii [Sovietice – A.P.]” (p. 53). Autorul nu a trecut cu vederea crima comisă de bolşevici în vara anului 1941, când 22 648 de basarabeni au fost deportaţi în Siberia (p. 57 şi urm.)

Capitolul III se întitulează „Instaurarea în Moldova a sistemului totalitar comunist. Extinderea procesului de etatizare (1944-1952)” (p. 63-101). Autorul monografiei, profesorul Boris Vizer, a fost martor ocular al foametei din anii 1946-1947 din RSSM; după care, ani la rând, a studiat acest epizod de groază din trecutul nostru. Amintesc aceste momente, pentru că ceea ce a scos în evidenţă domnul profesor, merită reţinut de toată suflarea din Republica Moldova: „Foametea organizată din 1946-1947 a lovit grav asupra agriculturii şi a economiei în genere”. (Acum, atenţie! – A.P.) „PROFITÂND DE SECETA din 1946, organele sovietice de vârf au organizat o foamete cumplită în Moldova cu scopul (atenţie! A.P.) de a REZOLVA DEFINITIV PROBLEMA MOLDOVENILOR ROMÂNI DIN BASARABIA PRIN NIMICIREA LOR FIZICĂ” (p. 65). Am evidenţiat prin majuscule esenţa dramei poporului nostru, reocupat de lifta bolşevică în anul 1944. Dl profesor a fost martor ocular al scenelor teribile, când, de o parte, grâul, stocat pe la staţiile de cale ferată, putrezea, iar, de altă parte, femeile cu copiii înfometaţi nu se puteau apropia de acest bun salvator, pentru că erau împuşcaţi de soldaţii NKVD-işti. „Oamenii mureau, scrie autorul, în preajma unor grămezi de porumb care s-a alterat stând ani în şir în ploaie şi pe ninsoare, fiind înconjurat cu sârma ghimpată şi păzite de santinele” (ibidem). Autorul aminteşte: au murit de foame mai mult de 200 000 de oameni, majoritatea erau ţărani moldoveni. Iar la p. 70 autorul subliniază din nou: „Conducerea sovietică a hotărât să profite de seceta din 1946, storcând din sare totul… Aşadar, în 1946-1947 a avut loc UN GENOCID ORGANIZAT DE AUTORITĂŢI ASEMENEA FOAMETEI din Ucraina (1932-1933), unde au murit milioane de oameni (până la 10 milioane)” (evidenţierea subsemnatului). Şi încă o constatare a autorului cărţii. Înnebuniţi de foame, oamenii erau gata să intre în colhozuri; conducerea bolşevică, însă, remarcă dl profesor, „le refuza, fiindcă scopul regimului comunist era de a omorî cât mai mulţi moldoveni. Autorităţile moscovite preferau ca oamenii să moară ca individuali, dar nu în calitate de colhoznici” (p. 70).

În continuare, dl profesor a analizat transformările în domeniul industriei, a expus subiectul colectivizării ca formă de etatizare a agriculturii. Aici nu se putea trece peste o altă crimă cumplită a dictaturii Secerii şi Ciocanului – deportarea din iulie 1949. Autorul scrie: „…au fost mai multe elemente declasate din golănimea satelor care susţineau activ deportările şi confiscarea averii nimerea parţial în mâinile lor” (p. 73).

Un subiect aparte l-a constituit analiza modului de viaţă al basarabenilor deja după colectivizarea agriculturii. Autorul îndeamnă istoricii să studieze acest subiect: „În cazul dat sunt necesare studii fundamentale ale mai multor colective de autori de diferite specialităţi; trebuie să luăm în considerare, scrie autorul, de asemenea, nivelul scăzut al cercetărilor în acest domeniu în anii puterii sovietice, falsificările comise de istoriografia sovietică sub presiunea ideologiei comuniste, caracterul şovin al investigaţiilor sovietice ruse” (p. 78). Am constatat şi noi acest lucru; avem în prezent o teză de masterat la acest subiect, sperăm să fie transformat în teză de doctorat cu studii deosebit de interesante. Un plus al monografiei este analiza comparativă, realizată de autor: ceea ce era în „paradisul” sovietic din Moldova Socialistă este comparat cu modul de viaţă al basarabenilor în România întregită. Cititorul se convinge uşor, că în România interbelică se trăia muncind, iar munca asigura nivelul de trai decent al oamenilor de la sate şi oraşe.

„Modificarea sistemului economic şi social în RSSM în anii 1953-1970” (p. 102-160) – aşa se numeşte capitolul IV al monografiei. Autorul a examinat modificările formelor şi metodelor de conducere a economiei şi vieţii sociale deja după moartea lui Iosif Stalin. Autorul face trimitere la documentele PCUS privind agricultura din RSSM, schimbările în interiorul acesteia, eforturile depuse de bolşevici în vederea constituirii industriei în RSSM şi – respectiv – a clasei muncitoare în zonă. Analizând componenţa şi calitatea clasei muncitoare, „hegemonului societăţii comuniste”, cum se spunea în epocă, autorul a constatat: „ Clasa muncitoare în RSSM a fost creată în mare parte din oameni străini, de regulă neavând capacitatea de a munci asiduu, specialişti slabi în majoritatea cazurilor. În toată perioada au avut loc mutări masive de cadre ce afectau serios economia… Completarea clasei muncitoare şi a funcţionarilor pe seama migranţilor din mai multe regiuni ale Federaţiei Ruse şi ale unor republici unionale (…) submina în mare parte calitatea de muncă a întregii populaţii. Desigur, din cei veniţi erau muncitori şi funcţionari cinstiţi. Însă în majoritatea cazurilor veneau oameni cu deprinderi neglijente faţă de muncă, escroci, vagabonzi şi alcoolici” (p. 126-127).

Din nou, despre modul de viaţă, deja de pe timpul lui Hruşciov şi Brejnev: autorul este convins, că „odată cu introducerea culturii ruse se implantau în viaţa socială multe deprinderi seculare ale populaţiei ruse, în primul rând atitudinea neglijentă faţă de muncă” (p. 129). Pe baza multiplelor date statistice (oficiale, sovietice, deci – falsificate; alcătuit tabele cu cifre comparate etc.) autorul arată marile probleme economice, cu care s-a confruntat societatea moldovenească în anii „socialismului dezvoltat”: producţie industrială necompetitivă; producţie agricolă, vândută pe nimic Centrului; salarii mizerabile, deficit generalizat; criza totală a spaţiului locativ, magazine speciale pentru nomenclatura de partid comunist (autorul foloseşte termenul de „elită”, se pare inadecvat; corect ar fi „nomenclatură”).

Capitolul V – „Transformări în sistemul de gestionare a economiei. Eşecuri în realizarea planurilor şi programelor preconizate” (p. 161 -205). Autorul cunoaşte bine subiectul: plenare ale CC ale PCUS, decizii, planuri, proiecte, cifre, declaraţii etc., etc. – toate eşuate! Autorul explică convingător de ce. Sistemul de conducere al RSSM era ineficient: în RSSM erau 34 de ministere, în comparaţie cu Franţa, din aceiaşi perioadă – 9 ministere (p. 174). Din cele 34 multe erau de subordonare unională, cea ce le scotea de sub autoritatea Chişinăului. Dar nu numai de „cap” a fost vorba. Dl profesor remarcă: „Înstrăinarea poporului de la proprietate, de la roadele muncii personale a constituit „călcâiul lui Ahile” al sistemului creat cu forţa”.

Ultimul capitol se numeşte „Economia Moldovei în anii 70-80 ai secolului XX. Starea socială a populaţiei” (p. 205-247). Este vorba de epoca brejneviană, de problemele grave, cu care s-a confruntat economia RSSM în perioada nominalizată; este analizată viaţa socială a locuitorilor Moldovei sovietice cu toate problemele avute.

Monografia se încheie cu „În loc de concluzii” (p. 248-251) care în realitatea sunt chiar concluzii, şi Bibliografie, iar la sfârşit, autorul a înserat, în Anexe, documente inedite, depistate în diverse fonduri arhivistice.

Cartea merită şi trebuie citită, nu doar de specialişti, ci şi de publicul larg cititor; probleme, abordare de autor, sunt multe, interesante, inedite.

            Felicitări, domnule profesor!

            Dar asta nu-i tot.

            Greşeli observate:

„La Conferinţa de la Viena (1922)…”, p. 35; corect este: „La Conferinţa de la Viena (1924)…”[2]; „Odată cu naţionalizarea şi constituirea (?) averii la mai multe categorii de oameni …” (p. 52); după sens ar fi „Odată cu naţionalizarea şi confiscarea averii…”; „… un oarecare S. Goglidze” (p. 56). Nu, S. Goglidze nu a fost „un oarecare”. Prin hotărârea din 7 mai 1941 a CC al PC(b) din URSS, S. Goglidze, şef al Direcţiei din cadrul NKVD-lui (de origine evreu[3]) a fost desemnat „împuternicitul CC al PC(b) şi al CCP al URSS în RSS Moldovenească”; Пассат (p. 13) şi Пасат (p. 256); sunt pasaje, ce se repetă etc. Dar ele nu diminuează calitatea şi importanţa lucrării recenzate.

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte INIS „ProMemoria”, vicereşedinte Pl.

2 mai 2012.