Declaraţie de protest privind lichidarea de către Dodon a Muzeului Ocupaţiei Sovietice
Din Ştirile NTV de pe data de 21 octombrie am aflat despre decizia preşedintelui RM Igor Dodon de a lichida Muzeul Ocupaţiei Sovietice. Cităm din declaraţia lui Dodon: „Este aici ministrul Apărării. Trebuie de făcut un muzeu bun. Cel care a fost înainte a făcut un muzeu al nu știu cărei ocupații. El trebuie închis, dacă încă nu a fost. Deja l-au închis? Și să facem un muzeu de istorie normal, bun, frumos, în care să se regăsească și drapelul de luptă pe care ni l-a dăruit Șoigu, care s-a aflat aici pe 24 august, în ziua eliberării Moldovei”.
În legătură cu această declaraţia a şefului statului RM ţinem să facem următoarele precizări:
La 28 iunie 1940, având acceptul Germaniei naziste, URSS a anexat teritoriile româneşti ale Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi a promovat în aceste teritorii politici de genocid faţă de populaţia paşnică locală. În august 1944 Armata roşie a ocupat din nou aceste pământuri, administraţia sovietică de ocupaţie continuând aceleaşi politici de exterminare a categorii întregi de basarabeni – intelectuali, ţărani înstăriţi şi, în general – a oricăror persoane ce nu conveneau autorităţilor comuniste. În cele două ocupaţii, sovieticii au recurs la asasinate în masă şi individuale, la deportări în Siberia şi nordul Kazahstanului, la foamete organizată. În rezultatul ocupaţiei sovietice, în total au fost ucise, omorâte prin înfometare sau deportate peste 1 milion 500 de mii de persoane, mare parte din ei – oameni în vârstă sau minori (anexăm la Declaraţia dată numărul victimelor regimului comunist de ocupaţie, preluat din Ziarul Naţional).
Foarte mult timp persoanelor supuse represiunilor politice li s-a interzis să spună adevărul despre tragediile familiilor lor, reabilitările au avut un caracter formal, victimele represiunilor au continuat – în linii mari – să fie considerate paria societăţii. Pe acest fundal trist, crearea Muzeului Ocupaţiei Sovietice a fost un gest de omagiu şi recunoştinţă pentru miile de oameni care au avut de suferit pe nedrept. Muzeul a fost un loc de reculegere pentru sutele de oameni care au supravieţuit Gulagul sovietic. Lichidare Muzeului Ocupaţiei Sovietice de către Dodon noi îl înţelegem ca o nouă crimă – a câta la număr? – împotriva poporului nostru mult pătimit.
Iată de ce cerem dlui Dodon să-şi retragă acest ordin criminal, să lase în pace Muzeul Ocupaţiei Sovietice, să restabilească în posturi persoanele disponibilizate, să se pătrundă, (dacă nu e prea târziu?) de responsabilitatea uriaşă pe care o are faţă de buneii şi părinţi noştri care au pătimit pe nedrept în anii ocupaţiei sovietice.
Ne adresăm dnei Maia Sandu, prim-ministru al RM, să interzică subalternului ei, ministrului Apărării, lichidarea Muzeul Ocupaţiei Sovietice. Ne adresăm ofiţerilor din preajma dlui Dodon, în primul rând dlui Victor Gaiciuc, dr. în istorie, cu rugămintea să-l consulte pe dl Dodon în privinţa trecutului totalitar sovietic în RSSM şi să-l convingă să-şi retragă ordinul de lichidare a Muzeului Ocupaţiei Sovietice. Ne adresăm comunităţilor conlocuitoare din RM – ucrainenilor, găgăuzilor, ruşilor, bulgarilor, care, deopotrivă cu băştinaşii au avut de suferit în anii ocupaţiei sovietice, să ia atitudine de protest faţă de lichidarea Muzeului Ocupaţiei Sovietice. Ne adresăm tuturor cetăţenilor RM să nu rămână indiferenţi faţă de nelegiuirile lui Dodon.
JOS MÂINILE DE PE MUZEUL OCUPAŢIEI SOVIETICE!
Semnează:
Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Republica Moldova,
deportată de două ori în regiunile de est ale URSS, 90 de ani
Vasile Costiuc, preşedintele Partidului Democraţia Acasă
Prof. univ., dr.-hab. Anatol Petrencu, preşedintele Centrului de Excelenţă INIS „ProMemoria”, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Chişinău, 24 octombrie 2019
Ziarul Naţional, 7 aprilie 2016 https://www.ziarulnational.md/documentat-ce-pierderi-umane-a-avut-basarabia-pe-timpul-ocupatiei-sovietice-cifre-dureroase/ Site-ul memorialromanesc.org prezintă cifre privind pierderile umane ale Basarabiei suferite în timpul ocupației sovietice. Numărul basarabenilor deportați și celor uciși se ridică la peste 1,5 milioane de persoane.
1. PATIMILE BASARABENILOR
A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAȚIA SOVIETICĂ
I. PRIMA OCUPAȚIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
În mai puțin de un an, peste 300 000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentând 12.23% din populația Basarabiei interbelice.
1. Arestări: – 48 000 de persoane:
· Oameni politici care militaseră pentru Unire, învinuiți de trădare, dintre care:
· 5 foști deputați din Sfatul Țării (Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli)
· 1 fost senator
· Funcționari civili și militari – transferați la Tiraspol pentru siguranță
· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –
2. Deportări – aproape 300 000 (în Nordul înghețat)
· 135 000 de persoane până în septembrie 1940
· 19 200 de persoane între octombrie-noiembrie 1940
· 27 000 de persoane în decembrie 1940
· 100 000 de persoane începând cu 13-14 Iunie 1941
3. Uciși – 30 000 prin împușcare sau tortură
· Orchestra Simfonică a Basarabiei este ridicată pe 3 iulie 1940 din Gara Chișinău la întoarcerea din turneu, dusă lângă Orhei și împușcată în Valea Morii.
· 1 000 de persoane (copii, femei, adulți) – lângă Odesa împușcate prin pereții de lemn ai unui tren de marfă cu 22 de vagoane care-i transporta în Siberia.
· 450 de persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chișinău. Printre ei studenți, elevi, preoți, ceferiști.
· 87 de persoane – Sediul NKVD, Chișinău (15 cu mâinile legate în groapa comună)
· 19 persoane – găsite la Sediul NKVD-Cetatea Albă
· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 bărbați și o femeie cu mâinile legate)
4. TOTAL pierderi umane în prima ocupație sovietică
· Deportări: 300 000
· Uciși: 30 000
· TOTAL: 330 000
II. A DOUA OCUPAȚIE SOVIETICĂ – 23 August 1944
1. Deportări
· 250 000 de persoane între 1944-1948
· 11 324 de familii 6 iulie 1949
· 300 000 de persoane între 1954-1964 (în Rusia și Kazahstan)
2. Morți prin înfometarea provocată de Stalin
· 300 000 de persoane
3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupație sovietică
· Deportați: 875 000
· Morți: 300 000
· TOTAL: 1 175 000
III. TOTAL PIERDERI UMANE ÎN CELE DOUĂ OCUPAȚII SOVIETICE
· 330 000 – Prima ocupație sovietică
· 1 175 000 – A doua ocupație sovietică
· 1 505 000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEȘTI
B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA
Județele Hotin (Nord), Ismail și Cetatea Albă (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 august 1940.
C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE
1. Deportări
· 180 000 de soldați și ofițeri (doar câteva mii s-au întors)
2. Executați prin împușcare în lagăr (Katîn românesc)
· 50 000 de soldați și ofițeri (schelete descoperite în mlaștinile de la Bălți).