Maia Sandu (MS) și vorbele ei… Ce ar fi de spus?
1. Zilnic, la știrile de la posturile de Radio și TV, în diverse comentarii și interviuri, auzim dorința președintelui Republicii Moldova (RM) de a dizolva Parlamentul. S-au lansat destul de multe declarații ale oamenilor politici, cum că ”Da, parlamentul trebuie dizolvat”; se fac zeci de prognoze cum că dacă nu primăvara, atunci cel puțin în toamna anului curent (2021), în RM se vor desfășura alegeri parlamentare anticipate. Se fac pronosticuri care anume partide vor accede în viitorul Legislativ, care nu și multe altele. S-a ajuns până în situația când oameni politici serioși au cerut deputaților să declare oficial că în cazul în care MS va numi un prim-ministru, ei, deputații, să nu-l voteze și, astfel, să provoace alegeri parlamentare anticipate.
Nimeni nu-i proroc în țara sa, zice un vechi proverb. Subsemnatul am pus pariu cu un coleg istoric în care am afirmat și afirm: actualul Parlament își va continua activitatea până la încheierea mandatului său, adică până în 2023. De ce? Pare că (poate greșesc?), în pofida declarațiilor sforăitoare cum că Parlamentul nu mai ”reprezintă interesele oamenilor”, cum că ”s-a discreditat” prin traseismul imoral și condamnabil etc., ei – deputații, nu au interesul pierderii postului, respectiv – avantajelor materiale, financiare, ale celor de confort, oferite de statutul de parlamentar. Astfel, în pofida cacofoniei generalizate, deputații vor rămâne în posturile lor până în 2023.
2. Cum poate fi dizolvat Parlamentul RM? Constituția RM dă un răspuns limpede ca lacrima: ”în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni” (art. 85). Dorind să dizolve Parlamentul, știind căile de dizolvare a acestuia, cunoscând foarte bine care este corelația de forțe în Legislativ, Președinția RM urma/urmează să aibă în vedere următoarea alternativă: prim-ministrul propus poate fi a) respins de Parlament și b) acceptat de Parlament. Deci, numești un om în funcția dată, având în vedere că el poate fi confirmat de Parlament.
Caracterizând-o ca fiind ”profesionistă, integră și responsabilă”, MS a numit-o pe dna Natalia Gavriliță în funcția de prim ministru al RM. În același timp, președintele RM MS afirmă că ”investirea oricărui guvern ar face imposibilă dizolvarea actualului Parlament plin de penali și traseiști”. Altfel spus, MS numește prim ministru și-i spune în față că nu este de dorit ca acesta să fie confirmat în demnitatea respectivă. Imediat după numire, liderii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au declarat că fracțiunea lor nu o va susține pe N. Gavriliță, deși ea este membră PAS. Care este logica PAS în condițiile în care nu au majoritatea voturilor în Legislativ?
Apropo, MS: ”Parlament plin de penali și traseiști”. Traseiști, e clar, dar ”penali”? Cine din deputați au fost condamnat de instanțele de judecată ale RM pentru că au comis crime? Oare nu există prezumția nevinovăției până în momentul stabilirii infracțiunii sau crimei în instanțele de judecată?
Concluzie: Parlamentul RM va aproba candidatura dnei N. Gavriliță și cabinetul de miniștri, pe care ea îl va propune și acesta va activa până la alegerile parlamentare ordinare (2023). Președinția va fi impusă să-și materializeze promisiunile în condițiile existenței actualului Parlament.
3. MS: ”Dacă n-o să opriți dumneavoastră corupția, oamenii o să iasă în stradă și o să vă pedepsească cum știu ei. Eu am câștigat votul la aproape un milion de oameni ca să curățim țara de corupție. Asta le-am promis eu oamenilor și, mort-copt, asta voi face”. În ultimul timp, mai des ca în trecut, auzim acest deziderat. Dar de la generalități (slogane) am vrea să trecem la ceva concret. În fond, cunoaștem ce este corupția, este un lucru negativ, imoral. La auzul acestui cuvânt, primul gând ne duce la delapidări de bani publici de către funcționarii statului, persoanele alese în diverse funcții publice (primari, consilieri etc.). Este deja timpul ca lucrurile să fie prezentate cu numele lor: despre ce și despre cine este vorba concret? Ce proporții are corupția în RM? Corupția de aici, nu este cumva alimentată din afară, din Federația Rusă (FR)? Nu spun oare rușii ”Не подмажешь, не поедешь” (Nu vei ”unge”, nu va merge, adică dacă nu dai mită, nu vei primi sau nu vei reuși) sau ”Надо ж дать /ждать” (Fraza are sens dublu: Trebuie să aștepți și Trebuie să dai la mână). Nu i-a spus oare Dodon lui Plahotniuk că partidul lui primește lunar din FR 800-900 mii de dolari? În prezent I. Dodon este un simplu cetățean al RM. De ce nu este tras la răspundere pentru faptele concrete de corupție, dar mai ales pentru trădarea intereselor de stat (despre informațiile prezentate de Dodon rușilor au scris chiar ei, rușii). Sau poate ceva nu se leagă aici? Dacă Dodon nu este vinovat cu nimic, de ce atunci atâta zarvă când era la cârma RM?
Când scriu aceste rânduri, FR este cuprinsă de proteste nemaivăzute în ultimii 20 de ani, motivul fiind arestarea lui Alexei Navalinâi, conducătorul Fundației de Luptă cu Corupția. Nimeni în RM nu s-a solidarizat cu protestatarii din Rusia, nici numita ”Lumea Rusă”, nici puterea, nici opoziția din RM. Pare a fi curioasă această situație.
Dar să facem un pas înainte: propun convocarea ședinței Mesei Rotunde cu Statut Permanent pentru data de 16 februarie, marți, de pildă, (ședință) la care noi, societatea civilă, să încercăm să înțelegem, cât mai clar despre ce este vorba atunci, când rostim cuvântul ”corupție”, cum s-o diminuăm la maximum, cu ce ar putea contribui societatea în această operă necesară. Dacă susțineți această propunere, vom găsi un loc pentru ședință și vom stabili ora.
4. Acum despre un aspect, care nu poate să nu ne deranjeze. Este vorba de apărarea Suveranității și Independenței de stat a RM. Am spus de mai multe ori: ca și în viața oamenilor, în viața popoarelor nu este dat nimic o dată pentru totdeauna. Asta se referă nemijlocit și la Independența de Stat a RM. Episodul cu limba rusă ca limbă de comunicare între ”națiunile RM” nu este unul ce a trecut și nu se va repeta. Nu, socialiștii au declarat că vor pune din nou proiectul de lege în Parlament pentru ca s-o ia de la început. Asta pentru ca să hărțuiască puterea, inclusiv Președinția, să destabilizeze situația internă. Dar nu numai atât. În spatele acestei inițiative a socialiștilor lui Dodon stau interese geopolitice mult mai mari. Rusia a anexat Crimeea sub motivul cum că etnicii ruși din peninsula dată ar fi fost limitați în drepturi, cum că li se încălca dreptul de a vorbi limba rusă. Și în prezent propaganda rusă (citește Kremlinul) înaintează acest motiv Ucrainei, stat independent și suveran. Nu întâmplător: în Constituția FR este scris că limba rusă este ”народообразующий” (narodoobrazuiușcii – formatoare/născătoare de popor), altfel spus: acolo unde este limba rusă, acolo este poporul rus. Sau aceste teze expansioniste nu ar trebui acceptate. RM este un stat independent de 30 de ani. Acest stat are o limbă oficială, limba română, – care este vorbită de majoritatea absolută a populației din această republică. Apropo, populație băștinașă.
Recenta decizie a Curții Constituționale este nu numai corectă din toate punctele de vedere, dar este și o susținere clară a Independenței de Stat a RM. Regretăm că nu au urmat acțiuni de consolidare a acestei hotărâri importante. Statul RM (Președinția, Guvernul) ar face bine dacă ar promova această poziție corectă: într-un stat național funcționează limba oficială, pe care cetățenii, de orice etnie ar fi ei, trebuie s-o cunoască. Este anormal ca funcționarii acestui stat suveran și independent (inclusiv polițiștii, militarii, medicii etc.), la ei în țară, să vorbească în limba rusă. Oare chiar timp de 30 de ani etnicii ruși nu au fost/nu sunt capabili să însușească 200-300 de cuvinte ca să poată înțelege limba statului ai cărui cetățeni sunt? Am cunoscut o doamnă, rusoaică, care a locuit în RM peste 20 de ani și nu învățase limba română. Acum vreo doi ani s-a stabilit cu traiul în Italia, și spunea că a însușit limba italiană în șase luni. Cum este posibil așa ceva?
În acest context, este stranie dorința MS de a vorbi în public în limba rusă. Un oficial este obligat să vorbească în limba oficială a statului. Dacă noi nu ne vom stima, nici alții nu ne vor stima.
Citesc pe un portal de știri: în mai multe centre raionale grupuri de cetățeni au ieșit să ceară limba rusă a doua limbă de stat în RM. Statul RM cum reacționează? Ce le spune acestor oameni? Partidul socialiștilor lui Dodon nu promovează oare politici în interesele altui stat? Nu ar trebui oare pusă problema scoaterii acestui partid în afara legii? Orice cucerire politică trebuie apărată. Generația anilor 90 ai secolului trecut a reușit să proclame Suveranitatea, iar apoi și Independența RM. Noi, cei de astăzi, ce facem? Ne lăsăm manipulați de Coloana a V-a a Rusiei în RM?
Ultimul aspect: cine dintre Dvs. este atent la politicile Rusiei în Crimeea și în regiunile separatiste pro-rusești din estul Ucrainei ați constatat: acolo unde s-a extins ”Lumea Rusă” totul a devenit paragină – economia, cândva prosperă, acum e la pământ, sfera socială – de asemenea. Majoritatea locuitorilor Donbass-ului, controlat de separatiștii ruși, au părăsit locurile natale, plecând care în Ucraina, care în FR. Dacă oamenii noștri politici nu vor opri traducerea în viață a acestui proiect geopolitic, promovat de dodoniști, RM riscă să-și piardă Independența de Stat, să devină o gubernie a FR. Pentru noi, este oare Rusia o țară democratică, demnă de a fi urmată? Oare chiar nu vedeți câtă lume a fost arestată astăzi în orașele din FR? Oamenii au ieșit în stradă nu doar pentru a cere eliberarea lui Alexei Navalinâi, ci au protestat împotriva adevăratei corupții astronomice din FR, împotriva statului rus polițienesc, pentru care nu există Constituție, nu există legi, drepturi ale cetățenilor etc. Spre această lume ne împing acești dodoni și fanații lor din centrele raionale, ieșiți astăzi să ceară limba rusă – a doua limbă oficială în RM (experiența trecutului ne-a demonstrat că în realitate ea va deveni unica oficială). Dodon et k° comit o mare crimă față de populația băștinașă a RM, dar și a etnicilor rusofoni: odată intrați sub aripa Kremlinului, vom suporta aceleași poveri fiscale, aceleași nedreptăți sociale, tinerii vor fi trimiși în Siria sau Donbass să apere interese străine. Protestatarii pro-ruși habar nu au că limba română îi apără de această perspectivă sumbră – rezultat al transformării RM în provincie rusească.
31 ianuarie 2021