Profesorul universitar doctorul habilitat în ştiinţe istorice, dl Anton Moraru, recent a scos de sub tipar o sinteză a istoriei Basarabiei sub ocupaţia ţaristă[1].

Volumul începe cu o Introducere (p. 5-30), în care autorul studiază provenienţa noţiunii „Basarabia” şi extinderea acesteia asupra interfluviului Pruto-nistrean de către administraţia ţaristă după anexarea din 1812. Profesorul Anton Moraru a formulat o ipoteză de lucru pe care o demonstrează convingător pe paginilor monografiei recenzate. Astfel, autorul scrie: „Ocuparea cu forţa armată a teritoriului dintre Prut şi Nistru – partea cea mai bogată şi roditoare a Ţării Moldovei, instaurarea unui regim asiatic, barbar şi sângeros al Rusiei ţariste a dus la schimbarea radicală a condiţiilor politice, social-economice şi culturale de dezvoltare a populaţiei din această parte a Moldovei de est. Ca şi alte popoare de alt sânge din Imperiul rus, românii basarabeni au îndurat tot greul, toată mârşăvia, urgia regimului colonial ţarist. Basarabia a fost transformată într-o colonie rusească” (p. 7).

Monografia a fost redactată pe baza documentelor deja publicate, dar şi a unor documente de arhivă, pe care le-a descoperit domnul Anton Moraru, precum şi pe baza bogatei literaturi istorice şi publicistice, consacrate temei date. Autorul a menţionat istoricii români, care au studiat şi au expus corect ştiinţific istoria celor 200 de ani de dominaţie rusească în Basarabia. Concomitent, autorul monografiei a menţionat şi pe publiciştii şi istoricii care au justificat şi elogiat (justifică şi elogiază şi astăzi) politica ţarismului în Basarabia, în special – este vorba de promotorii moldovenismului de peşteră.

Autorul are dreptate atunci, când afirmă că „problema Basarabiei a apărut în relaţiile internaţionale în 1812, când Rusia ţaristă a ocupat cu forţa armată teritoriul dintre Prut şi Nistru” (p. 28).

Primul capitol al lucrării este întitulat „Războiul ruso-turc din 1806-1812 şi anexarea Basarabiei la Rusia ţaristă” (p. 30-40). Este trecută în revistă staţionarea în Principatele Române a trupelor ruseşti, aflate în război cu Imperiul Otoman şi greutăţile prin care a trecut populaţia băştinaşă, aflată în serviciul trupelor de ocupaţie. Autorul a încercat să identifice cine se face vinovat de cedarea Basarabiei la 1812.

Cel de-al doilea capitol se întitulează „Instaurarea forţată a administraţiei ţariste în Basarabia” (p. 41-46). Profesorul Anton Moraru constată că Basarabia nu s-a bucurat de nici un fel de autonomie, aşa cum afirmă unii istorici, ci era sub controlul a două administraţii – una militară, alta – civilă, ambele se supuneau direct ţarului.

„Colonizarea forţată a Basarabiei cu populaţie străină” – este titlul celui de-al treilea capitol al lucrării (p. 47-53). Este un subiect bine expus de autor: domnia sa a demonstrat convingător că politica de strămutare a ţăranilor din guberniile interioare ale Rusiei, precum şi oferirea de drepturi de colonişti pentru populaţiile germană, bulgară, găgăuză etc. a dus la modificarea componenţei etnice a populaţiei băştinaşe a Basarabiei.

Capitolul IV se numeşte „Evoluţia economiei Basarabiei sub jugul Rusiei ţariste” (p. 54-61). Profesorul Anton Moraru a analizat succint evoluţia economică a interfluviului Pruto-nistrean în perioada 1812-1917, iar concluzia trasă de autor este următoarea: „Basarabia a fost sărăcită şi exploatată într-un mod antiuman, sângeros şi necruţător. Din bogăţiile ei s-au hrănit din belşug miile de cinovnici, care au tăbărât ca lăcustele asupra acestui pământ românesc…” (p. 61).

Capitolul V se referă la „Lichidarea învăţământului românesc din Basarabia în anii 1812-1917” (p. 62-70). Autorul a analizat situaţia şcolilor, numărul elevilor, cel al învăţătorilor etc. şi constată cu regret: „Tragedia învăţământului din Basarabia consta în faptul că regimul colonial ţarist punea elevii, copiii români moldoveni, să-şi schimbe psihicul, psihologia de acumulare a informaţiei în altă limbă, necunoscută, străină, să-şi schimbe modul de gândire naţional românesc… Toţi acei care au însuşit limba rusă, au început să gândească ruseşte, ei nu mai erau moldoveni, dar deveniseră ruşi după limbă, după modul de gândire, după comportament, după activitatea lor politică şi socială” (p. 69-70).

„Dominaţia ideologiei coloniale ruseşti în Basarabia” (p. 71-86) – aşa se întitulează următorul capitol al monografiei. Este vorba de promovarea ideii, cum că Basarabia ar fi pământ rusesc, populat de ortodocşi, „eliberat” de sub jugul otomanilor. Autorul prezintă succint ideologia raznocinţilor, a poporaniştilor, a sioniştilor, constată puterea de influenţare a acestora, numeşte reprezentanţii de vază ai curentelor respective.

Un subiect destul de actual şi astăzi, pe care dl profesor Anton Moraru l-a abordat în monografia prezentată este cel al Bisericii Basarabiei, anexate la Sinodul Rusesc (capitolul VII, p. 87-94). Urmează analiza şi expunerea subiectelor, legate de poliţia secretă rusă şi activitatea acesteia în Basarabia (capitolul VIII, p. 95-102), de lupta românilor basarabeni împotriva regimului colonial de ocupaţie al Rusiei ţariste (capitolul IX, p. 103-111) şi – ultimul capitol, al X-lea – Anul 1812 în politica euro-asiatică a Rusiei ţariste: cauze şi consecinţe (p. 112-116).

În Încheiere (p. 117-130) autorul monografiei trage concluzii, privind studiul efectuat, dar şi actualizează subiectul, referindu-se la situaţia politică a Republicii Moldova. „După 200 de ani de ocupaţie, teroare sângeroasă, colonialism, deportări şi jefuire totală, deznaţionalizare şi rusificare,  remarcă profesorul Anton Moraru, Basarabia şi-a păstrat identitatea sa românească. Autorul cade de acord cu ziaristul George Damian, care scrie că „este un miracol că limba română a supravieţuit şi că identitatea românească nu a dispărut în Basarabia” (p. 126).

Cu permisiunea distinsului profesor, câteva obiecţii:

Uneori autorul a folosit fraze deosebit de dure [„feciori de curve” (p. 9); cunoscutul separatist „a înnebunit”; „păcătos şi agresiv” (p. 22); „năpârci imperiale”, „exploatatori mârşavi şi tâmpiţi, întunecaţi şi mărginiţi…” etc.], fraze sau cuvinte, care nu sunt adecvate stilului ştiinţific, ci mai degrabă unui stil gazetăresc.

Autorul consideră că Turcia de astăzi ar trebui să poartă responsabilitate pentru ceea ce ni s-a întâmplat în mai 1812 (p. 22). Prin proclamarea Independenţei, la 29 octombrie 1923, Republica Turcia s-a detaşat de toate politicile, promovate de Imperiul Otoman; tot aşa cum Federaţia Rusă de astăzi, proclamându-şi Independenţa de Stat, s-a detaşat de politicile promovate de regimul comunist de la Kremlin.

Greşeli observate: Valeriu, corect este Valentin (p. 16); fără soviste – fără ruşine (p. 19); asupra (p. 38); Nicolae Ciachir (p. 40); 1814, nu 1914 (p. 42); unele citate nu au notele necesare (p. 47).

Greşelile observate, însă, au fost comise mecanic, nu diminuează însemnătatea practică a lucrării.

Felicitări autorului!

Prof. univ. dr. hab Anatol PETRENCU, preşedintele INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.

10 iunie 2012